Submarinul pierdut spre Titanic era o bombă cu ceas. Arhivele arată că OceanGate știa de ani buni

Între duminică și joi, exista speranță că cei cinci care au plecat cu submarinul Titan al OceanGate vor fi găsiți. Joi, Paza de Coastă a SUA a anunțat că ce-a găsit sunt resturi. „Zona cu resturi indică o implozie catastrofală a submarinului.”

Călătoria cu submarinul spre Titanic trebuia să dureze circa 10 ore. Un prim semnal de alarmă a fost când submersibilul OceanGate a pierdut conexiunea de comunicații cu barca de la suprafață. Chiar și atunci, ar fi trebuit să aibă oxigen pentru câteva zile, ceea ce însemna că sunt șanse să fie recuperați cei de la bord.

Implozia e scenariul de care le e teamă tuturor celor care se afundă în adâncurile mărilor și oceanelor, în special când e vorba de ceva ca epava Titanic – aflată la aproape 4.000 de metri adâncime. 

Implozia subacvatică e rezultat presiunii imense exercitate de apă asupra corpului submarinului. Rezultatul e unul singur: submarinul e zdrobit aproape instantaneu, temperatura din interior crește brusc peste punctul de fierbere și pasagerii mor imediat. N-au timp să-și dea seama că e o problemă.

La adâncimea la care e Titanic, presiunea e de sute de ori mai mare decât cea de la suprafață. Implicit, orice ajunge acolo ar trebui să aibă un corp proiectat să reziste și suficientă energie cât să ajungă la suprafață. Datele de până acum arată că nu e cazul de așa ceva.

OceanGate și cofondatorul ei Stockton Rush au ignorat cu bună știință testarea corespunzătoare, inclusiv când un inginer din companie a zis că nu e în regulă ce se întâmplă, și a mințit sau spus jumătăți de adevăr cu privire la diverse parteneriate comerciale și de cercetare. 

Stockton Rush a și spus la un moment dat că legea „a prioritizat în mod inutil siguranța pasagerilor în detrimentul inovației comerciale”. Iată firul evenimentelor din ultimii ani care au dus la călătoria cu submarinul spre Titanic, un submarin insuficient dezvoltat și testat, dar promovat drept o revoluție în explorarea mărilor și oceanelor. 

În aprilie 2018, Stockton Rush a dat ușor din cap în momentul în care camera a început să filmeze. Rush, directorul executiv al companiei de explorare a oceanelor OceanGate, era la Washington pentru a boteza cel mai recent submersibil al firmei: Titan. Despre acesta spusese anterior că poate ajunge la o adâncime de 4.000 de metri.

„Această tehnologie este ceea ce avem nevoie pentru a explora adâncurile oceanelor”, a spus el, adăugând că Titan va deschide 50 la sută din planetă. Acest moment a fost pregătit timp de nouă ani, după ce OceanGate a fost lansată în 2009. Iar Rush a sugerat că nu va fi sfârșitul. 

El a spus că OceanGate dezvoltă deja un nou submarin numit Cyclops 3 – Titan a debutat în 2018 și a fost denumit anterior Cyclops 2 – care ar ajunge la adâncimi de 6.000 de metri, ceea ce înseamnă că ar putea explora 98% din oceanele planetei. De asemenea, el a menționat produsul de „realitate virtuală” al OceanGate, care face oceanele disponibile pentru toată lumea. 

În aceeași zi a mulțumit furnizorilor de tehnologie și acționarilor OceanGate. „Zilele de finanțare guvernamentală au trecut. Trebuie să fie cu adevărat o întreprindere privată, așa cum era explorarea la începutul secolului trecut, unde oamenii cu mijloace fac posibilă explorarea.”

La cinci ani de la acel eveniment, Titan a pornit spre Titanic și a făcut implozie. Toți cei cinci oameni din interior – aventurierul Hamish Harding; Paul-Henri Nargeolet, explorator și director de cercetare subacvatică pentru compania care deține drepturile de recuperare a resturilor Titanicului; omul de afaceri Shahzada Dawood și fiul său adolescent Suleman; și Rush însuși – au murit.

Din momentul în care s-a aflat că submarinul trimis spre Titanic nu mai poate fi găsit, oameni obișnuiți și jurnaliști au început să disece fiecare mic detaliu despre Titan și expediția sa, de la faptul că a fost pilotat de un controller de jocuri video, la utilizarea internetului Starlink pe barca de suport și la avertismentele repetate privind siguranța Titanului. 

Înainte de acest moment, OceanGate a documentat meticulos dezvoltarea submarinelor, afacerea și filosofia de „comercializare responsabilă” în ore și ore de clipuri pe YouTube. Majoritatea, ca cel de botez al Titan, au avut foarte puține vizualizări. 

În timpul raportării și redactării acestui articol, echipa VICE a analizat zeci de clipuri de pe două canale diferite – OceanGate, cu puțin peste 1.000 de abonați, și mai popularul (și mai noul) OceanGate Expeditions, care se concentrează în principal pe excursiile sale pe Titanic și care a avut mai multe clipuri devenite virale în urma dispariției Titan – precum și o mulțime de materiale promoționale și comunicate de presă de la OceanGate și de la partenerii săi, dar și articole care fac referire la activitatea lor.

O parte din imaginea de inovație tehnologică de ultimă generație și de siguranță pe care OceanGate a încercat să o proiecteze în clipurile sale se baza pe colaborările cu Boeing, NASA și Universitatea din Washington (UW), care au fost foarte amplu și foarte des prezentate. 

Aceste instituții au avut relații cu OceanGate, dar niciuna nu pare să fi fost atât de substanțială pe cât a pretins OceanGate – care a refuzat să comenteze. În timp ce pe site-ul companiei se spune că Titan a fost „proiectat și construit de OceanGate Inc. în colaborare [cu] experți de la NASA, Boeing și Universitatea din Washington”, de exemplu, șeful Laboratorului de Fizică Aplicată al UW a declarat pentru VICE că „nu a fost implicat în proiectarea, ingineria sau testarea submersibilului Titan folosit în expediția spre Titanic”.

Clipurile de pe canalele de YouTube ale OceanGate variază de la webinarii despre modelul său de afaceri și descoperirile științifice, reclame produse bine și clipuri de rezoluție mică filmate cu telefonul în interiorul submarinelor sale până la o misiune bizară de observare a rechinilor cu rapperul Macklemore. 

Acestea conturează imaginea unei companii care se mișcă rapid.

Compania s-a concentrat, mai mult sau mai puțin, pe caracterul disruptiv al explorării oceanelor. OceanGate a susținut că tehnologia sa era atât de revoluționară, încât făcea irelevante standardele de siguranță utilizate pe scară largă. OceanGate este o parte esențială a „economiei albastre”, un cuvânt la modă pe care investitorii l-au inventat pentru startup-urile menite să facă bani profitând de oceanele lumii, dintre care majoritatea rămâne subexplorate și, în opinia lor, insuficient comercializată.

„Este o oportunitate imensă, vastă”, a declarat Rush într-un clip, discutând despre abundența resurselor din ocean.

OceanGate a botezat prima sa navă Cyclops în martie 2015. Compania a început construcția Cyclops 2, care a devenit Titan, în 2017. 

În aprilie 2018, OceanGate a solicitat certificarea de mare adâncime pentru submarin în Bahamas, înainte de a planifica să se scufunde la epava Titanic în iunie același an. De atunci, OceanGate a făcut mai multe călătorii de succes la locul respectiv. Într-un clip de pe YouTube, OceanGate a declarat că firma a făcut o scufundare în aprilie 2019 la 3.760 de metri cu patru persoane în interior. 

A declarat că e pentru „prima dată când un submersibil cu echipaj uman non-militar a dus mai mult de trei persoane la aproape 3,34 kilometri sub nivelul mării”.

OceanGate și-a prezentat expedițiile drept una cu tentă științifică, clienții bogați participând atât la documentarea epavei Titanicului în calitate de „specialiști ai misiunii”, cât și finanțând misiunea în sine cu taxele lor mari pentru bilete. „Primii nouă clienți care au fost aprobați și care s-au înscris și ne-au dat bani sunt toți viitori astronauți ai Virgin Galactic”, a declarat Rush în 2017. 

La acea vreme, costul per bilet era de 105.129 de dolari; suma a crescut la 250.000 de dolari până în 2023.

„Una dintre modalitățile prin care putem susține acest tip de cercetare științifică este găsirea unor modalități diferite de finanțare”, a declarat Rush (videoul de mai jos) în timpul unei ședințe de informare științifică pentru expediția Titanic din 2022. „[...] putem filma aceste epave și aceste locații, și putem aduce oameni care vor fi dispuși să ajute la finanțarea operațiunii pentru a participa. Iar acest lucru ne oferă o modalitate complet diferită de a finanța acest lucru și de a putea să ne întoarcem la Titanic și la alte situri în fiecare an, ceea ce este foarte neobișnuit în adâncurile oceanului.”

După cum a explicat Rush, OceanGate Inc. este împărțită în două entități care reflectă sursele sale de finanțare.

OceanGate Foundation finanțează din donații cheltuielile oamenilor de știință care participă la misiuni.

OceanGate Expeditions este o filială din Bahamas care închiriază nava și echipajul.

Fundația nu pare să fie un succes. Potrivit celor mai recente declarații fiscale disponibile, a adus venituri de 127.090 de dolari în 2021 și a încheiat anul cu active de -71.253 de dolari.

Pentru a obține finanțarea necesară din partea cetățenilor specialiști în misiuni – în esență, turiști – Titanic în sine este esențial. „Doar Titanic atrage un asemenea public care ne permite să continuăm să facem acest lucru”, a spus Rush. „Sperăm să ajungem și alte situri precum Bismarck în viitor, dar Titanic este lucrul pe care toată lumea este foarte încântată să îl vadă.” 

Submersibilul Titan de la OceanGate e echipat cu camere video, echipamente oceanografice și un instrument „eDNA” care poate fi folosit pentru a colecta ADN din probe de mediu. „Observațiile noastre asupra epavei vor fi nedistructive și vor avea un impact redus, însă submersibilul, camerele și instrumentele sale de înaltă definiție ne vor permite să colectăm o cantitate semnificativă de date științifice”, a declarat în timpul ședinței de informare Steven Ross, cercetător profesor la Universitatea Carolina de Nord din Wilmington. Este, de asemenea, cercetător șef al OceanGate. 

Chiar și cu aceste convingeri științifice de înaltă ținută, Rush a explicat că obiectivul a fost rapiditatea și evitarea blocajelor birocratice. „Sperăm că [acest lucru] ne va permite să ne extindem și să organizăm expediții la multe alte situri, unde putem aduce cercetători multidisciplinari într-un format care să nu necesite ani de zile de cereri de finanțare și alte aranjamente pentru a se materializa”, a spus el.

Multe dintre primele clipuri difuzate de OceanGate pe YouTube arată compania testându-și diversele submersibile la adâncimi relativ mici, în mare parte în climate tropicale precum Bahamas. În ultimii câțiva ani, compania a început să facă clipuri mai cool, care promovează intens scufundările mai adânci. Acestea sunt însă însoțite de mai multe riscuri.

Această evoluție de la ape puțin adânci la ape adânci nu este banală. Într-o conferință din 2017 a Explorer’s Club din New York, Rush a declarat: „Submersibilele de cercetare nu merg în zone în care fundul regiunii în care operează este mai mare decât adâncimea de strivire a submersibilului, ceea ce te ucide cu adevărat.”

Scufundările spre epave, de genul celor pe care OceanGate le propunea spre Titanic, reprezintă o subclasă specială de scufundări. Cu cât o persoană se scufundă mai adânc, cu atât procesul devine mai complicat și mai periculos. Dacă la aceasta se adaugă rămășițele unei epave, pericolul se accentuează.

Excursiile comerciale de scufundări, de genul celor pe care le faci în vacanță, după câteva lecții scurte într-o stațiune, nu depășesc de obicei o adâncime de șase, șapte metri. Scufundările după epave pentru începători, în ape puțin adânci, se află la aproximativ 30 de metri. Chiar și aceste epave „mai sigure” sunt riscante și este ușor să fii dezorientat.

„Ai o vizibilitate limitată”, a declarat pentru VICE Andy Ogburn, un scafandru de epave. „Ai bule de aer care vor disloca sedimentele din tavan, care poate fi un perete sau o podea, în funcție de orientarea epavei”.

E diferența dintre cei care fac drumeții prin parcuri naționale și cei care se duc pe Everest. Dacă scufundările în Bahamas sunt ca un parc național, atunci vizitarea a ceva precum Andrea Doria, o epavă în largul coastei Long Island, care se află la 60 de metri, este ca o drumeție pe un traseu dificil. Scufundarea spre Lusitania ar fi ca și cum ai escalada Everest.

La peste 3.800 de metri adâncime, explorarea epavei Titanic e ca și cum ai merge pe Lună.

Materialele promoționale puse de OceanGate pe YouTube subliniază potențialilor clienți cât de sigure ar fi scufundările la Titanic. „OceanGate Expeditions vă oferă oportunitatea unică în viață de a fi un membru al echipajului special instruit pentru a face scufundări în condiții de siguranță la locul epavei Titanicului”, se spune într-o promovare pentru expediția Titanic 2023. „Pregătiți-vă pentru ceea ce Jules Verne și-a putut doar imagina: o călătorie la 4.000 de metri pe fundul mării!”

O altă parte a clipului explică modul în care ziua de scufundare începe cu o rundă de verificări de siguranță, iar când submersibilul iese la suprafață după o scufundare, se efectuează mai multe verificări de siguranță pentru următoarea echipă.

În ciuda accentului pus pe siguranță, unele porțiuni ale anunțului trădează un element de pericol inerent. „De fiecare dată când te duci pe mare, sunt atât de multe lucruri care trebuie să meargă bine”, spune în același clip Scott Parazynski, un fost astronaut NASA care face parte din consiliul de administrație al OceanGate. „Toate sistemele electrice și sistemele de navigație trebuie să fie în stare impecabilă de funcționare... Este un vehicul foarte complex.”

Rush își începe discursul din 2017 de la Clubul Exploratorilor (doi dintre membrii clubului erau cu el pe submarin) afirmând că „în ultimii 35 de ani, nu a existat niciun accident grav și au fost peste 15 milioane de oameni [care au mers] în [submarine]”.

„Sunt, din punct de vedere statistic, cele mai sigure vehicule de pe planetă”, a spus el. 

Când oamenii se gândesc la submarine, se gândesc adesea la armată. Uriașele submarine cu propulsie nucleară pe care le dețin Rusia, China și Statele Unite sunt repere tehnologice de mare impact. Ele sunt, de asemenea, rezultatul a zeci de ani de cercetare științifică și al experimentelor de ultimă oră, uneori fatale, efectuate de civili.

„În realitate, dezvoltarea submarinelor de ultimă generație de-a lungul secolelor a fost adesea o întreprindere privată a inovatorilor civili – și uneori cu riscuri foarte mari și chiar decese... uneori chiar ale lor”, a declarat pentru VICE Iain Ballantyne, un istoric militar care se concentrează pe Marina Militară și a scris mai multe cărți despre submarine. 

„În general, marina militară a urmărit și a așteptat în mod tradițional până când noi tipuri ciudate de submarine au devenit viabile pentru război, spionaj, supraveghere în adâncurile oceanului și așa mai departe... Titan îmi amintește de unele dintre primele inițiative de dezvoltare a submarinelor – o ambarcațiune mică, radicală, care explorează un nou mod de a deschide lumea subacvatică, de care oamenii mai convenționali, unii ar spune mai înțelepți, nu s-ar atinge.”

În mod tradițional, submersibilele au fost fabricate cu un corp din metal – din materiale ca oțel, aluminiu sau titan. „Corpul submarinelor trebuie să fie capabile să reziste la presiuni mari la adâncime și să aibă o carcasă exterioară și o carcasă interioară groasă, extrem de rezistentă, în special atunci când vine vorba de submarinele nucleare, care coboară la adâncimi mult mai mari și mai repede decât navele cu propulsie convențională”, a declarat Ballantyne. 

„Carena presurizată este fabricată din oțel de cea mai înaltă calitate, iar în unele cazuri a fost folosit aliaj de titan, pentru a obține o rezistență și mai mare la adâncime. Se pare că submersibilul Titan folosește titan în carena sa din fibră de carbon.”

Încă de la început, unul dintre lucrurile care au distins OceanGate a fost interesul său pentru fibra de carbon, un material relativ exotic, rar folosit în submersibile. 

Potrivit site-ului companiei, „Titan este singurul submersibil din lume din fibră de carbon capabil să scufunde cinci persoane până la 4.000 de metri”. O navă anterioară, numită Deepflight Challenger, avea un corp în care era folosit un compozit din fibră de carbon. Nu a fost niciodată testată sau utilizată complet după ce proprietarul său a murit într-un accident de avion.

Aceeași companie implicată în dezvoltarea Deepflight Challenger a fost contractată pentru a lucra la Titan – OceanGate a cerut ca lucrările să fie gata în doar șase săptămâni.

În 2017, Rush a vorbit cu un reporter pentru un articol din Composites World, care a urmărit interesul companiei pentru fibra de carbon încă din 2010 și l-a înrădăcinat în mod specific în dorința de a evita cheltuielile legate de utilizarea spumei sintactice. Un accent similar pe costuri și eficiență apare în mod repetat în materialele de promovare a submersibilelor OceanGate.

De exemplu, într-o înregistrare video care documentează colaborarea dintre OceanGate și Laboratorul de Fizică Aplicată (APL) al Universității din Washington în legătură cu Cyclops, un narator detaliază că un element cheie al proiectului este că oamenii de știință de la APL oferă expertiză „în funcție de necesități”. 

„Cum îi putem oferi lui Stockton toată expertiza de care are nevoie într-un mod accesibil, astfel încât să nu fie nevoit să suporte aceste cheltuieli generale uriașe pentru acest proiect?”, a declarat în clip David Dyer de la APL, creditat ca inginer principal. „Putem aduce pe cineva, facturăm câteva ore și îl lăsăm să plece la propriile proiecte și la propria muncă.”

În același clip, Dyer a descris dorința lui Rush de a evita perioadele lungi de pregătire pentru piloții de submersibile.

„Stockton este foarte interesat să poată instrui rapid piloții”, a spus el, în timp ce arăta un controller PlayStation fără fir. „Să poată veni piloții și să folosească acest lucru fără a fi nevoiți să treacă prin săptămâni întregi de pregătire pe acolo.”

OceanGate a făcut mare caz de parteneriatul său cu APL. 

Rush l-a descris ca fiind „efectiv partenerul nostru de inginerie”, iar site-ul său enumeră experți de la APL, Boeing și NASA ca fiind colaboratorii companiei în proiectarea și ingineria Titan. Într-un clip promoțional destinat potențialilor clienți OceanGate susține că a colaborat cu experți de la APL, Boeing și NASA pentru a proiecta submarinul Titan. Totuși, Boeing, menționată într-un comunicat de presă din 2013 ca fiind implicată în validarea designului corpului navei Cyclops, nu a confirmat nicio implicare pentru Titan. APL descrie relația oarecum diferit de OceanGate.

„Personalul APL-UW a lucrat cu OceanGate la submersibilul său de mică adâncime (500 de metri), construit din oțel, numit CYCLOPS”, a declarat Kevin Williams, directorul executiv al APL. „Parteneriatul de inginerie al Universității și al Laboratorului cu OceanGate s-a încheiat odată cu finalizarea navei de mică adâncime CYCLOPS, care a servit drept platformă de testare pentru OceanGate din 2015. Deoarece expertiza APL-UW a presupus doar implementarea în ape de mică adâncime, laboratorul nu a fost implicat în proiectarea, ingineria sau testarea submersibilului TITAN utilizat în expediția RMS TITANIC.”

APL „a semnat inițial un acord de colaborare în domeniul cercetării în valoare de cinci milioane de dolari cu OceanGate, dar au fost facturați doar 650.000 de dolari înainte ca cele două organizații să se despartă”, a adăugat Victor Balta, purtătorul de cuvânt al UW.

Într-un comunicat de presă din 2022, OceanGate a creditat în mod specific expertiza NASA în materie de carcase compozite pentru capacitatea sa de a reduce greutatea navei experimentale Titan suficient de mult pentru a transporta turiști pe fundul oceanului.

„Capacitatea de a construi corpul presurizat al Titan cu fibră de carbon de calitate și protocoale de fabricație aerospațiale are ca rezultat un submersibil care cântărește o fracțiune din greutatea altor submersibile cu echipaj pentru scufundări la mare adâncime”, a declarat Rush.

„Această reducere a greutății ne permite să transportăm o încărcătură utilă semnificativ mai mare, pe care o folosim pentru a transporta cinci membri ai echipajului: un pilot, cercetători și specialiști de misiune.”

Construcția Titan a început serios în 2017 și a fost lansat în 2018. Înregistrările NASA arată că agenția a început să lucreze cu OceanGate la „dezvoltarea plasării automate a fibrei” prin intermediul unui acord Space Act în 2020, pe care compania l-a anunțat la acea vreme. VICE nu a putut găsi nicio înregistrare a Space Act care să indice colaborarea cu OceanGate între 2016 și 2020. NASA nu a răspuns la o solicitare de comentarii.

Indiferent de implicarea experților externi, se pare că învelișul experimental al Titanului nu a fost sau nu ar fi putut fi testat în mod corespunzător din punct de vedere al siguranței. 

David Lochridge, fostul director al operațiunilor maritime de la OceanGates, a susținut în documentele depuse în instanță că a fost concediat pe nedrept după ce a exprimat îngrijorări cu privire la testarea corpului navei – printre acestea, în special, se numără faptul că anumite teste nu au fost efectuate deloc.

„Lui Lochridge i s-a spus în repetate rânduri că nu se putea face nicio scanare a corpului navei pentru a verifica delaminările, porozitatea și golurile de aderență necesară a adezivului utilizat, din cauza grosimii corpului navei”, potrivit dosarului. „Lui Lochridge i s-a spus că nu exista niciun fel de echipament pentru a efectua un astfel de test.”

Forțele navale cu apetit scăzut pentru risc fac lucrurile diferit, a spus Ballantyne. 

„Orice sudură creată în corpul unui submarin militar trebuie să fie perfectă, este realizată de muncitori foarte calificați din șantierele navale și este supusă unei radiografii pentru a se asigura că nu există defecte care ar putea cauza alte defecțiuni structurale”, a explicat Ballantyne.

„Submarinele militare sunt monitorizate în mod constant și au parte de reparații majore în șantierul naval pentru a se asigura că pot continua să funcționeze în siguranță timp de zeci de ani. Toate navele au un termen de valabilitate și este din ce în ce mai mult nevoie să ne asigurăm că integritatea corpului navei este sigură și solidă pe măsură ce trece timpul, astfel reparațiile durează mai mult și costă mai mult.”

După discursul ținut în fața mulțimii în aprilie 2018, Rush s-a adresat lui Tony Nissen, directorul de inginerie al OceanGate, care se afla în spatele său. Nissen s-a uitat la sticla din mâinile sale și a rămas încremenit în loc pentru o secundă mai mult decât părea firesc. După ezitare, a spus: „Și cu aceasta, îl botez Titan". Nissen a izbit sticla de Titan, iar sticla s-a spart. Mulțimea care îl privea a aplaudat și a scandat.

După cum spunea descrierea clipului de pe YouTube care arată botezul: „Se crede că această tradiție maritimă aduce noroc și călătorii sigure pentru navă.”