​Ne-am întrebat părinții dacă sunt dezamăgiți de noi

Poate nu-ți vine să crezi, dar părinții sunt și ei oameni. Erau oameni încă dinainte să exiști tu. Când ai sosit pe lume, aveau speranțe și vise în privința ta. Se uitau la generatorul de căcat care erai pe atunci și se întrebau în ce fel de persoană o să te transformi – ce talente o să ai, dacă o să fii deștept, amuzant, fericit sau drăgălaș. Cum o să te vadă ceilalți. Erai o șansă pentru ei, o ocazie de a-și îndrepta viața, o promisiune pentru un viitor mai luminos.

Și părinții tăi sunt oameni, dar erau niște oameni foarte naivi pe atunci. Acum au experiență. Bineînțeles că faci aceleași greșeli pe care le-au făcut și ei și bineînțeles că nu ți-ai ales un job de chirurg și n-ai familie și copii. Probabil că habar nu ai ce vrei să faci cu viața ta și bei prea mult când ieși în oraș – cum făcea și mama ta. Oricum, atâta timp cât ești fericit, și ei sunt fericiți. Dar ești fericit? Și ei oare sunt?

Am rugat câțiva prieteni din toată Europa să-și întrebe părinții dacă sunt dezamăgiți sau mulțumiți de ei.

Andrada, 27 de ani, România

Andrada urmează un master în Arte Vizuale și lucrează la o galerie de artă.

Andrada: Când m-am născut, ce sperai că o să fiu?
Mama Andradei: Există obiceiul ăla românesc cu tăierea moțului, în care îi oferi bebelușului să aleagă mai multe obiecte de pe o tavă, ca să afli ce o să fie când se face mare. Tu ai ales banii, un calculator și un stilou, așa că am crezut mereu că banii, calculatoarele și scrisul vor juca un rol important în cariera ta și îți vor defini personalitatea.

Ai fi vrut să fac ceva anume cu viața mea?
Voiam doar să fii o persoană cultă, să citești și să transmiți și altora ce ai învățat.

Deci ești fericită că am devenit ceea ce sunt?
Cred că ești pe o cale care se potrivește cu ambițiile, personalitatea și visele tale. Mă bucură ce ai realizat, dar nu e important să-mi placă mie. Important e să fii tu mulțumită și fericită.

Benn, 23 de ani, Marea Britanie

Benn lucrează într-un call center.

Benn: Sperai să lucrez într-un call center când te gândeai la viitorul meu?
Tatăl lui Benn: Sincer să fiu, după cum știi și tu, n-ai fost planificat. Nu m-am simțit niciodată pregătit pentru tine, așa că mă bucur că ai 23 de ani și că nu ești la închisoare încă. M-a deranjat că nu ți-ai luat examenele. Ești mai deștept decât eram eu la vârsta ta. În plus, faci cam tot atâția bani cât fac și eu, așa că bravo ție.

Ce job te așteptai să am la vârsta asta?
Mereu mi-am dorit să ai un job cu care să te îmbogățești rapid – în finanțe, de exemplu. Pentru că dacă faci un job în care ajungi ok cu banii abia la cincizeci de ani, o să fiu brea bătrân ca să-mi pese. N-am avut niciodată vreun plan pentru tine. Ai ales singur ce școală ai vrut.

Ce ți-ai dori pentru mine în viitor?
Mă îndoiesc că te interesează ce-mi doresc eu. Vreau să fii fericit, să ai destui bani, să nu-ți faci datorii și poate să-mi faci și-un nepot urât într-o zi.

Isa, 38 de ani, Spania

Isa cântă la bas și voce în trupa Triangulo de Amor Bizarro

Isa: Ce îți imaginai că o să fiu când o să cresc mare?
Mama Isei: Ți-am dat mereu libertatea să iei propriile decizii. Ți-am zis că poți fi orice îți dorești, atâta timp cât ai grijă de tine. Nu avem relații la guvern și nu am ce să-ți las moștenire. Familia noastră a fost dintotdeauna interesată de fotografie și mă gândeam că o să te pasioneze și pe tine.

Și ce părere ai de ce fac acum?
Nu mi-aș fi imaginat vreodată că o să trăiești din muzică. Poate doar ca hobby, dar atât. Întotdeauna am crezut că muzica e doar pentru norocoșii care își pot permite să facă asta. Chiar cred că ai noroc. Iar muzica pe care o faci nu e foarte comercială, dar sună foarte frumos. Ultimul album arată cât de mult te-ai maturizat și cât de mult ai lucrat la el. Ai fost așa stresată o vreme, încât nici n-am îndrăznit să te întreb despre el.

Ești dezamăgită? Surprinsă?
Îmi pui aceleași întrebări. Trebuie să fug, trebuie să-i duc prăjitura bunicii și să aduc și câinele. Nu uita de întâlnirea de familie de duminică.

Micha, 31 de ani, Germania

Micha e IT-ist și muzician.

Micha: Ce speranțe aveai pentru mine când eram mic?
Mama lui Micha: Cel mai mult mi-am dorit să fii fericit, cum își dorește orice mamă. Nu m-am gândit neapărat la viitorul tău profesional. Cred că am început să mă gândesc la asta când aveai vreo 12 ani. Am știut că o să-ți placă mereu muzica, dar știam că nu se prea poate trăi din asta, așa că speram să ai și un plan de rezervă. De asta m-am bucurat că ai ales să studiezi ingineria sunetului.

Te-am dezamăgit vreodată cu alegerile mele de viață?
Au fost momente când n-am fost chiar mândră, de exemplu când te-ai apucat să fumezi iarbă de la 15 ani sau când a trebuit să te culegem din gară pentru că erai beat rangă. Dar nu m-ai dezamăgit niciodată cu adevărat.

Deci nu te-am dezamăgit. Alte probleme au existat?
Când ți-ai pierdut brațul drept și era să mori în accidentul ăla, am crezut că o să mor de grijă. M-am liniștit după ce am aflat că o să supraviețuiești, dar tot am fost îngrijorată de faptul că nu au reușit să-ți salveze brațul. Chitara și muzica erau viața ta – cântai în fiecare zi. La o zi sau două după ce te-ai trezit din comă, mi-ai zis: Ce rost are să stai într-un colț și să suferi pentru mine? " La un moment dat, când erai încă la spital, ai cerut chitara și ai început să cânți cu o singură mână. În clipa aceea, am fost incredibil de fericită și mândră de tine.

Sonia, 25 de ani, Italia

Sonia studiază Planificare Urbană și lucrează la Noisey Italia.

Sonia: Ce așteptări aveai pentru mine când eram mică?
Mama Soniei: Eu și tatăl tău am făcut tot ce am putut ca să crești puternică și independentă și să ai un job bun. La viața ta sentimentală nu ne-am gândit prea mult. Speram doar să nu suferi, deși, la nivel rațional, știam că va fi imposibil. Speram doar că dragostea nu te va traumatiza foarte tare.

Ce ai fi vrut să devin?
Aș fi vrut să studiezi medicina – ăsta a fost visul meu din copilărie. Am făcut tot posibilul să se întâmple așa, dar nu s-a întâmplat. Oricum, m-am bucurat că tu ai crescut în Italia, după ce noi trăisem în Peru. Nu credeam că o să reușim să ne integrăm, dar pentru tine a fost ușor.

Ați crezut că o să am o viață grea pentru că sunt fiică de imigranți?
Nu, dimpotrivă, chestia asta ți-a întărit personalitatea. Poate că uneori te-ai simțit inadaptată, dar ai avut întotdeauna o perspectivă critică asupra societății și am fost mândră de tine. Nu ți-ai folosit niciodată mediul familial drept scuză pentru problemele sau fricile tale și nu te-ai plâns vreodată că ești discriminată.

Nils, 25 de ani, Olanda

Nils e editor la VICE Olanda.

Nils: Când eram mic, ce sperați că o să devin?
Mama lui Nils: Ai învățat să scrii și să citești la o vârstă foarte fragedă, așa că ne-am gândit că o să fii scriitor. Chiar săptămâna trecută am găsit o poveste pe care ai scris-o când aveai opt ani și era scrisă incredibil de bine.

Mulțumesc! Deci ai zice că m-am ridicat la așteptările tale?
Drept să spun, mă așteptam să te descurci mai bine la școală. E păcat că n-ai terminat facultatea, dar acum că ai un job bun la birou, nu mă mai plâng.

Nu ești dezamăgită de mine?
Atâta timp cât nu ești în vreun șanț, beat și drogat în noroi, nu am ce comenta.

Alexandra, 27 de ani, Grecia

Alexandra a făcut Teatru, dar lucrează în sectorul privat.

Alexandra: Ce voiați să fiu când eram mică?
Mama Alexandrei: Voiam să fii fericită și să obții tot ce îți dorești.
Tatăl Alexandrei: Mi-aș fi dorit să ai o viață mai bună decât ai acum.

Ce părere aveți de ceea ce am realizat până acum?
Mama Alexandrei: Mi se pare ok, pentru că te văd fericită și mulțumită.
Tatăl Alexandrei: E ok, dar nu mai mult decât ok.

Sunteți dezamăgiți sau mândri de mine?
Mama Alexandrei: Sunt mândră de tine, dar și dezamăgită.Sunt mândră pentru că toată lumea vorbește frumos despre tine. Dar sunt dezamăgită pentru că îți doreai altceva de la viață, dar nu ți-au ieșit planurile cum voiai.
Tatăl Alexandrei: Undeva pe la mijloc. Ai o personalitate frumoasă. Dar dacă ar fi condiții de trai mai bune în țara asta, aș fi mândru de tine.

Pierre, 28 de ani, Franța

Pierre e consilier la o bancă.

Pierre: Ce părere aveți despre mine la vârsta mea?
Mama lui Pierre: Ai învățat să fii hotărât în privința propriilor decizii. Mi se pare că ești în plină floare, și pe plan personal, și profesional. Iar asta e cel mai important pentru noi.

Când eram mic, vă imaginați că o să lucrez într-o bancă?
Tatăl lui Pierre: Sincer să fiu, mereu am crezut că o să fii o fire artistică. Erai bun la tobe și la desenat. Dar ne-am înșelat.

Vă faceți griji pentru viitorul meu?
Mama lui Pierre: Ne gândim de multe ori că n-am vrea să fim în locul tău. Totul pare complicat și nesigur zilele astea. Când eram tineri, trebuie doar să cerem un job și aveam de lucru. Acum e imposibil să te angajezi atât de ușor.

Urmărește VICE pe Facebook.

Traducere: Oana Maria Zaharia

Mai multe despre părinți și copii pe VICE:
Cum e să te muţi de la părinţi, când faci facultatea în orașul natal
Cât de nasol te dezvolți când ești singur la părinți?
Cum e să creşti între minciunile părinţilor divorţaţi