Ce spun copiii despre suflet

Mai întâi fetele, care au fost amuzante: Belle (10 ani), Fetița din vecini(8 ani) și Sadie (10 ani). Apoi băieții, care au fost înspăimântători: Will (15 ani), Bean (11 ani) și Max (17 ani).

VICE: Cine-mi poate descrie sufletul?
Belle: Ce vrei să spui?

Vi-l puteți imagina?
Nu.

Îl puteți simți?
Nu.

Aveți suflet totuși?
Da.

De unde știți?
Aș fi foarte rea dacă n-aș avea suflet. Când mă gândesc la suflet, îmi închipui o siluetă neagră, întunecată.

Are o vibrație? Ia decizii?
Cred că lucrurile se întâmplă după cum trebuie să se întâmple.

Deci nu contează ce decizii iei? Totul e predestinat?
Da.

Păi n-ai nevoie de suflet atunci. Destinul reprezintă un ghid perfect.
Am nevoie de suflet.

De ce?
Îmi place sufletul meu.

Te simți bine cu el?
Nu-l simt. Dar n-am chef să mi se ia ceva. Îmi place cum sunt acum.

Fetița din vecini: Sufletul meu arată ca o tulburare.

De ce?
Pentru că întrerup oamenii. Și vorbesc încontinuu.

Mda, așa se pare. Și cum crezi că arată sufletul tău?

E pe moarte.

Pe moarte?!
[șoptește] Pe moarte!

Ce culoare credeți că are?
Sadie: Verde.

Fetița din vecini: Culoarea morții.

Sadie: Gri și albastru.

Tu-l poți vedea, Sadie? Unde e?
Acolo.

Nu e ciudat să-ți vezi sufletul plimbându-se prin cameră?
Nu. Acum e aici, lângă mine.

Se mișcă?
Sare.

Cum adică?
Nici eu nu prea înțeleg ce spun.

Will : Al meu arată cam ca mine – de aceeași statură – dar e albastru și transparent și miroase a ridichi.

Bean: Un glob ocular zburător. Ar fi marfă.

Nu te întrebam ce ar fi marfă. Te întrebam cum crezi că e.
Bean: Păi cam așa cred că e.

Serios acum, voi credeți că n-aveți suflet ?
Max: Cred că eu unul…sau poate nimeni  nu are. Eu le văd ca pe niște energii.

Will: Eu cred că e un fel de electricitate care-ți trece prin creier.

Max : Eu cred că e totul.

Deci toți avem un singur suflet – același cu al gândacilor sau al dușmanilor noștri.
Da. Mai exact, cred că e vorba de conștiință și emoție, e cumva explicabil științific. Îmi place ideea că toți facem parte din aceeași rețea. Voința de a exista. Acum că mă gândesc la asta, cred că e peste tot în jur, dar nu și înăuntrul meu. Reprezintă totul și e peste tot în jurul meu, dar nu în mine.

Îi închizi ușa în nas cu identitatea ta personală? Deci tu însuți ești granița. Oprești eternitatea existând ca entitate conștientă separată.
Păi…

Deci sufletul tău e etern și continuă să trăiască cu sau fără tine. Nu-i dai voie eternității să sălășluiască în tine, pentru că viața e antiteza eternității.
Da. Da! Și-mi pot imagina cum plutesc în spațiu, dar ca spațiu.

Păi ăla e sufletul tău!
Nu spun că n-am suflet, dar sufletul meu e peste tot și nu e existența mea, care e prizonieră înăuntrul meu.

Will: Orice lucru e real dacă sunt destui oameni care să creadă în el.

Max: Aș vrea să mă gândesc mai des la sufletul meu. Când eram în generală în Farmington, le-am cumpărat sufletele prietenilor mei cu cinci dolari. I-am pus să semneze și contract.

Te joci cu focul.
Am mare grijă de contracte. Le țin și acum în sertar. Pe atunci nu m-am gândit la consecințe.

Te-a refuzat vreunul, să spună că nu vrea să-și vândă sufletul?
Nu. Oamenii sunt pierduți toți în ziua de azi. Chiar și câțiva dintre prietenii mei creștini. Vreau să merg cu contractele la notariat.

Bean: Ar trebui să le vinzi sufletele înapoi la prețul de o mie de dolari.

Will: Sau să le vând altora, unor cumpărători de suflete serioși.

Ce să faci?!
Max: Cred că sufletul e forța care leagă totul la un loc.

Și tu vrei să-l vinzi ca pe un obiect oarecare.
Bean: Eu tot cred că al meu arată ca un glob ocular monstruos zburător.

Traducere : Oana Maria Zaharia

Anterior:

Ce spun copiii despre moarte
Ce spun copiii că e bine în lume
Ce spun copiii despre regrete
Ce spun copiii despre bani
Ce mai spun copiii în general