FYI.

This story is over 5 years old.

Marina Florea: „Bine DJ! Mi-am făcut de cap cu voi!”

La seria de petreceri Discotecă dansezi cum n-au făcut-o niciodată părinții tăi la festivalul de la Mamaia.
Ioana Moldoveanu
Bucharest, Romania
1.3.13

Marina Florea a debutat în 1982 la TVR, în emisiunea Album Duminical, cu piesa Să nu te miri, compusă de George Grigoriu.

Am momente când dansez singură prin casă, pe șlagăre. Mă transpun în copilărie și-mi dau starea aia de spirit de-atunci, când n-aveam nicio grijă sau responsabilitate. De-asta luna trecută m-am grăbit să ajung la Modern, la o petrecere din cadrul seriei Discotecă, unde hiturile românești ale anilor 90 flitrează cu deceniul de dinainte.

Aceste distracții vintage sunt puse la cale de un discolectiv de arhitecţi ai trecutului, prezentului şi viitorului muzicii româneşti, format din Vlad/Coughy, Paul/Batiscaf şi Cătălin/Sillyconductor care, din când în când, pleacă de pe şantier pentru a-şi planta orgi(i)le de lumini, discoball-urile şi maşinile de fum prin cluburi. Prima ediție au făcut-o anul trecut la Control cu Silvia Dumitrescu și m-am ofticat c-am lipsit, c-am auzit doar de bine. Așa că, la ediția a doua, cu Marina Florea, nu puteam să lipsesc. Voiam să văd cum e să dansezi în club așa cum n-au făcut-o părinții mei niciodată la festivalul de la Mamaia.

Ineditul situației a făcut ca ringul să fie neîncăpător. Un prieten mi-a spus: „Modernul pare poporul român pe MD”. Iar Marina îl completa de pe scenă: „Asta e muzică pentru oameni emoționali”. Totul se învârtea în jurul dragostei. Am vrut să-l sun pe tata să-i spun: „Tată, te iubesc”, dar n-am făcut-o, pentru că dacă-l sun la ora aia crede c-am pățit ceva, ceea ce nu era departe de adevăr. Eu și tot clubul știam versurile, chiar și la piesele pe care nu le cunoșteam. Le învățasem la primul refren, îndemnați de Marina care striga la microfon: „Sunt atât de fericită că iubiți muzica ușoară!”, „Votați, votați, votați muzica ușoară!” „Mi-am făcut de cap cu voi!”. La blues s-a dansat cu mâinile în buzunarele de la spatele blugilor, la bis haiducii din fața scenei se luau în brațe, iar la finalul recitalului, Marina a mulțumit la toată lumea, inclusiv lui „Paul DJ-ul”.

Eram tare curioasă să văd cum a fost experiența și pentru ea, dar a durat o săptămână până artista a reușit să mă primească la interviu, căci nu mai avea voce. N-a mai cântat niciodată în atât de mult fum.

Marina în anii 80, la barul Melody din Mamaia, într-un costum al baletului codus de Cornel Patrichi.

VICE: A fost minunat la concert. Dumneavostră cum v-ați simțit?

A fost prima mea experiență de club. Cei mai în vârstă erau de 35 de ani! A fost o mare mare surpriză să văd că îmi cunoașteau piesele. Era atâta bună dispoziție, energie și distracție, chiar mi-am făcut de cap cu voi. M-am integrat, am fost mai nebună decât mă știam, înțelegi? Aș repeta experiența oricând.

Până în anii 90, cum erau spectacolele?

Aparițiile televizate erau cenzurate. Nu aveam voie să purtăm fuste scurte, cercei mari și machiaj strident. Pe scenă trebuia să ne mișcăm cel mult de pe un picior pe altul. Înainte să cânți la un concurs național precum festivalul de la Mamaia, treceai printr-o vizionare în fața unei comisii de verificare formată din directorul festivalului, regizorul, scenograful, realizatorul, cineva de la TVR și cineva de la Ministerul Culturii. Exista și o comisie care verifica versurile, să nu bați un apropo de partid. Aveai voie să cânți despre iubire, mai ales de cea de țară. Dar noi știam lecția, eram mereu în linie cu cerințele. Dacă spectacolul nu era televizat, aveam voie să ne mișcăm și publicul să se manifeste. În fața scenei stăteau oameni la o vârstă așezată, dar în spate era mereu o chirăială de tineri care făceau galerie. Se crea chimie.

TVR avea un atelier care croia costume de scenă. Marina avea și o croitoreasă care-i făcea rochii după ideile ei, inspirate din reviste aduse din străinătate. Și ca majoritatea românilor, avea pe cineva care primea haine din afară.

Unde îți arătai talentul înăbușit la tv și la festivaluri?

În baruri, în Olimp și la Melody, în Mamaia.Unii priveau viața de noapte circumspect, dar acolo era adevărata școală, live, cu orchestră, cu balet, trebuia să dansezi și să cânți în egleză, să fii occidental timp de trei ore, pentru că veneau foarte mulți străini. Ca român intrai doar cu pile, dacă știai șeful de sală sau artiștii.

Cum era în turnee?

În zece zile câștigam salariul mediu pe-o lună. Și aici eram mai liberi. Dimineața vizitam în compania primarului tot ce era special în oraș și tot el ne ducea la masă. Artiștii erau privilegiați, mereu se găsea de mâncare pentru noi. Vizitam și fabrici care făceau haine pentru export și nu ieșeam de-acolo cu orele. Turneele erau pe regiuni,mergeam cinci colegi odată și fiecare ajungea cu mașina sau trenul. Aveam două spectacole pe zi, terminam la miezul nopții, dar ne culcam târziu, căci după rămâneam toți la șuete și bancuri în camera unuia. Era o viață oau!, chiar dacă erau condiții vitrege. Ne tremura microfonul în mână și ne ieșeau aburi din gură, dar sălile erau pline și uitai că e frig.

Cât de greu era să intri în industria muzicală?

Te făceai remarcat în concursurile de amatori. Pe mine m-a remarcat Mihaela Runceanu la Cântarea României și m-a sfătuit să urmez cursurile Școlii Populare de Arte, unde mi-a fost profesoară. După ce intrai conta să se ocupe cineva de tine, să-ți facă un repertoriu, să scrie pentru vocea ta, să-ți clădească o personalitate. Eram învățați să cântăm ca noi, nu ca Tina Turner. Dar, ca să intri în rândul profesioniștilor, trebuia să câștigi un premiu la festivalul de la Mamaia, iar eu am luat trofeul în 1983, ceea ce m-a lansat.

Octavian Ursulescu, „acest Google al muzicii ușoare”, după cum l-a numit Marina, a spus despre ea: „DA, Marina Florea este o vedetă fără ifose, căutate cancan-uri, apariții mondene și șocante. Face, la 18 ani de la debut, același lucru pe care-l știm foarte bine: CÂNTĂ și cântă formidabil.”

De atunci și până în 2001 ați scos cinci albume. Iar anul acesta vreți să scoateți un best of. De ce ați luat o pauză de zece ani?

Înainte, ca să apari pe sticlă, producătorul trebuia ca să știe melodia dinainte, ca să facă din decoruri și din haine o poveste a piesei în funcție de text. Acum accentul se pune mai mult pe emisuni tabloide, iar eu mă numesc interpret ca să cânt - pe cine interesează că mi-am rupt piciorul sau mi-am umflat buzele? Nu am făcut pauză, am fost selectivă în apariții, iar între timp am continuat să fac piese.

Videoclipurile și look-ul sexy de după 90 au fost o schimbare de 180 de grade.

Îi datorez look-ul meu realizatoarei de emisiuni TVR Aurora Andronache, un profesionist extraordinar care făcea toate emisiunile muzicale. Să dansez nu m-a învățat nimeni, am ritmul în mine. Am preferat mereu varietatea scenică, să trec de la o stare la alta, să binedispun publicul, dar și să-l țin încărcat de emoție, să fiu puțin ieșită din comun. Mereu mi-am dorit să joc într-un music hall, ca Barbara Streisand, îmbrăcată în frac. Îmi place să las urme pe unde trec, oamenii să vorbească de mine măcar două zile după ce m-au văzut.

La festival Mamaia din 92, Gabriel Cotabiță a spus: „De prima dată când am văzut această fată mi-am închipuit că, dacă un producător american de film ar fi văzut-o la momentul oportun, ar fi ales-o drept sosia lui Marlyn Monroe.”

Nu pierdeți Discoteca, pe 8 martie, cu Marina Voica, când se lansează și Gazeta Reforma.

Citește și alte materiale despre anii 80:

Experimentalul românesc vintage soseşte la Rokolectiv: Rodion

Craiovenii ascultau punk dinainte de Revoluţie

Rockerii din Caracal se luptau pentru muzica lor

Dictatura modei

Viaţa de zi cu zi în România comunistă