Am vorbit cu tipa care a scris pe Ministerul de Interne „Poliția ucide”

CUTRA, Feminism Romania, Dysnomia, E-Romnja, Centrul FILIA, Girl Up Romania, MozaiQ, Vagenta au organizat ieri, în fața Ministerului de Interne (MAI), un protest împotriva misoginismului sistemic din România.

Organizatoarele cred că la baza violenței împotriva femeilor, o problemă acută în România, unde o tipă este bătută odată la 30 de secunde, conform unui sondaj din 2013, stă sexismul adânc înrădăcinat în societate. Iar reacția noastră la tragedia din Caracal nu ar trebui să se rezume la proteste politice, la statul disfuncțional și la corupție, ci și la faptul că trăim într-o cultură care normalizează hărțuirea și violența asupra femeilor. O dramă de care societatea face mișto – în bancuri, în reclame, în muzică, în rânjetele complice ale tuturor.

Textul de pe pagina de Facebook a evenimentului susține că „moartea uneia dintre noi e moartea siguranței tuturor femeilor. Când o femeie din această țară este bătută, jignită, hărțuită, ucisă, simțim toate. Știm că ni se poate întâmpla oricând. Ni se întâmplă deja”. Tragedia de la Caracal este despre minimalizarea violenței asupra femeilor în discursul public. Despre normalizarea și banalizarea abuzului.

Protestul a adunat câteva sute de persoane, atât femei, cât și bărbați. Atmosfera a fost tensionată și emoționantă. Participanții au depus lumânări în fața Ministerului, sub un banner pe care scria „Sexismul ucide”. Mai multe femei au povestit la portavoce cum se simt să trăiască într-un stat patriarhal și sexist, cum au fost hărțuite de-a lungul vieții, cum se tem pentru copiii lor și cum s-au săturat să umble noaptea pe stradă cu cheile în pumn pe post de armă, în caz că sunt atacate. „Nu mai vreau să existe gestul ăsta în România!” a strigat o activistă, cu pumnul în care strângea cheile în aer.

O altă protestatară a vorbit despre sexismul polițiștilor care învinuiesc victimele, despre misoginismul celui care l-a întrebat pe tatăl Alexandrei dacă fata lui e „încurcată cu un hăndrălău”, situație în care, credea el, ajutorul poliției nu mai era necesar. „Este inadmisibil să anulezi o căutare din acest motiv, să spui așa ceva despre o fată dispărută, să îi spui tatălui ei că ar trebui să se descurce singur!”, a zis ea.

O doamnă în vârstă a strigat cu vocea gâtuită de furie: „Cu ce a ajutat-o Poliția pe Alexandra? Ce-a păzit atâtea ore?”. Lumea a răspuns în cor: „Nimic!”, apoi au scandat „Poliția ucide!”. Una dintre organizatoare a scris lozinca pe peretele Ministerului, în uralele și fluierăturile protestatarilor. Un alt protestatar a adăugat „Demisia”.

Jandarmeria a așteptat plecarea presei, ca să legitimeze organizatoarele pentru vandalism. Dar protestatarii i-au înconjurat și au urlat: „Lăsați femeile în pace! După ce că nu le protejați, le și atacați! Nu avem voie nici să protestăm împotriva incompetenței voastre?”. Apoi au scandat „Gabori criminali!”, „Gabori misogini!” și „Poliția ucide!” până când le-au lăsat pe fete să plece. Protestatarii au continuat însă să scandeze, iar jandarmii au făcut ce știu ei mai bine: au dat cu gaze lacrimogene, ca să ne disperseze.

Cum multă lume a criticat mesajul dat cu spray pe zidul MAI, am stat de vorbă cu activista care a scris lozinca, ca să înțeleg ce a mânat-o în luptă. Are 32 de ani și de opt face parte din mediul activist autonom de stânga, format din organizații informale, ne-afiliate partidelor politice sau ONG-urilor mari. Mi-a cerut să nu-i dau numele: „Nu e relevant, gestul meu nu a fost individual, ci reprezintă atitudinea grupului Feminism România, din care fac parte”.

VICE: De unde știau că tu ai făcut graffiti-ul?
Activistă feministă: Au așteptat ca eu și colegele mele să ne desprindem de mulțime, ne-au urmărit până am ieșit din câmpul vizual al oamenilor și atunci m-au abordat. M-au întrebat dacă eu am scris pe clădire, am negat, dar au zis că m-au identificat pe cameră, să mă duc cu ei la secție să-mi arate.

Ai avut multe experiențe similare de când faci activism. Cum e bine să reacționezi când ești încolțit de jandarmi?
E foarte important să fii informat. Grupul robinhoodie are un ghid foarte bun pe tema asta. În situația mea, dat fiind că am făcut un graffiti în văzul lumii, era important să nu escaladeze situația. Dacă ți se cere să te legitimezi, poți refuza, dar lucrurile vor escalada și trebuie să știi ce să faci. Dacă ajungi la secție, lucrurile sunt garantat mai grave, așa că evită. Trage de timp, pune-le întrebări: cine sunt, pentru ce faptă te legitimează, în baza cărei legi și articol. Cere să-ți arate legea.

Până la urmă te-au lăsat în pace pentru că a intervenit mulțimea să te apere?
Da, jandarmii au vrut să mă ridice, dar mulțimea i-a oprit. A fost un moment frumos și plin de solidaritate. M-am simțit protejată de tovarășele mele și, datorită lor și a intervenției mulțimii, nu m-au dus la secție. M-au legitimat, iar contravenția va fi pe vandalizarea instituțiilor publice, ceea ce e mult mai puțin grav decât unde putea să se ajungă.

Ideea graffiti-ului a fost premeditată?
Acțiunea pe clădirea MAI a fost în totalitate spontană.

De ce ai simțit că trebuie să faci asta?
Pentru a întări ideea protestului: instituțiile de forță ale statului sunt unul din motoarele ordinii patriarhale violente în care trăim. În niciun caz nu sunt acolo pentru a ne proteja: de la lipsa de respect față de femeile agresate, care vin la poliție pline de speranță că vor găsi sprijin, la ignorarea apelurilor de ajutor și perpetuarea abuzurilor chiar de către agenți. Poliția e responsabilă, poliția ucide.

Mesajul ăsta scris pe sediul MAI e un gest mic pe lângă marile acte de curaj făcute zi de zi de prietenele, mamele, bunicile, colegele noastre. Ele sunt cele mai curajoase, când supraviețuiesc violenței domestice, iau decizii cu privire la propriul corp, își înfruntă șeful hărțuitor, protestează împotriva salariilor mai mici ca bărbații și se afirmă în lume, zi de zi, în propriile lor condiții.

Multe persoane consideră că actul de vandalism nu era necesar. Cum explici gestul tău?
Să te revolte graffiti-ul pe o clădire e un lucru mărunt și meschin. E o simplă raliere la politicile de disciplinare și control practicate de stat. Deși oamenii ăștia nu-s pe ștate de plată, au un mic jandarm cuibărit în inimă.

În mediul activist radical de stânga, din care fac parte, dar și în cel moderat, asta nu e nici măcar o discuție. Dezbateri critice vizavi de tacticile folosite au loc constant în spațiul public, dar normal e ca ele să fie doar în interiorul mișcărilor sociale. Un grup sau o persoană care nu face activism, dar comentează împotriva unor acțiuni ca cea de la MAI, pur și simplu nu are nicio poziție legitimă de pe care să ceară socoteală. Eu explicații le dau doar colegilor cu care muncesc.

Să scoți în evidență o singură acțiune a unui grup radical și să-i ceri socoteală este o formă de a-l delegitima. În mulți ani de organizare radicală și activism autonom, am învățat că vor fi mereu unii, poate mulți, care nu vor recunoaște munca pe care o faci, vor minimiza tot activismul tău constant și vor încerca să te disciplineze și să te tragă la răspundere pentru una, alta. Cel mai bine e pur și simplu să nu-i bagi în seamă.

Crezi că avem nevoie de activism radical în România?
Desigur. În contextul în care mișcarea anti-corupție ridică în slăvi instituțiile de represiune și felul în care aplică pedepsele e important ca stânga radicală să chestioneze legalitatea acestor lucruri. Dacă ceva e legal, nu înseamnă că e și legitim. Și invers. Cum zice și mema aia cu „sclavia și apartheidul au fost legale”.

Ce rol au protestele precum cel de ieri?
De a exprima public furia, de a ne face vocea auzită și de a crea experiențe comune, care creează solidaritate și întăresc relațiile și coeziunea unui grup.