Poveștile astea oribile îți arată cât de periculos e să fii studentă la cămin în România

Atunci când vine vorba de căminele studențești, primul lucru care-ți vine în cap sunt gândacii care se ascund ziua pe sub paturi, iar noaptea se cațără pe pereți și, în unele cazuri, chiar pe perna ta. Apoi te gândești la mizerie, spațiu mic, petreceri, băutură, gătit pe plită sau furtul din camere și, mai ales, din frigider. Deși reale, astea nu sunt drame peste care să nu poți trece. Există însă o parte mai întunecată a vieții în cămin, despre care puțini vorbesc, dar nu puțini o și trăiesc pe propria piele. Mai ales ca femeie.

În multe din universitățile din România, hărțuirea sexuală vine atât din partea profesorilor, cât și a colegilor de facultate. Din păcate, ea nu este reglementată foarte clar în cadrul instituțiilor educaționale. Deși există comisii de etică responsabile, prea puține cazuri ajung la ele. Dela0.ro arată că din 2005 până în 2015, în cele 55 de universități publice, doar trei cazuri de hărțuire sexuală au parcurs un traseu instituțional și s-au sfârșit cu decizii administrative. În mai 2017, după ce o studentă a declarat public că a fost hărțuită de un profesor, câteva fete de la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) au pornit un demers de schimbare a Codului etic al universității, pentru a crea mecanisme de combatare a hărțuirii sexuale. Cu toate astea, procesul n-a ajuns nici pe masa Senatului universității.

Hărțuirea însă își găsește loc și în căminele universităților, acolo unde deseori este ascunsă în tăcere. Când am întrebat pe grupurile de Facebook ale căminelor dacă cineva s-a simțit hărțuit/ă, au fost mulți - fete și băieți - care au făcut glume pe seama discuției sau care nu credeau sub nicio formă că există așa ceva în căminele din România. Pe sistemul: nu mi s-a întâmplat mie, deci nu există. Alții nici nu știau exact ce înseamnă hărțuirea, deși anul trecut a fost dată o lege care pedepsește hărțuirea stradală cu amenzi de până la zece mii de lei.

Însă, dușurile comune, gardienii libidinoși și uneori chiar agresori, lipsa camerelor de supraveghere și administrația indiferentă fac hărțuirea din cămine un fenomen care rareori ajunge să fie luat în serios, condamnat sau pedepsit. Ba din contră, victimele sunt deseori blamate sau batjocorite, inclusiv de paza sau de administratorii căminului.

Am vorbit cu opt studente care au locuit sau încă locuiesc în cămin despre cât de departe poate ajunge hărțuirea, cum te afectează și la cine poți să apelezi.

Eram în primul an de facultate, când am început să vorbesc cu un băiat din anul doi. Era drăguț, ne-am văzut de câteva ori pe hol, ba chiar am și dormit împreună vreo două dăți. A insistat să facem sex, iar eu n-am vrut, mi se părea prea repede. Pentru că l-am refuzat, mi-a dat papucii și a început să zică la tot căminul că-s mare curvă. Mi-a scris numele, prenumele și numărul de telefon pe toate băncile facultății. A scris că-s o curvă și sug pula pe cinci lei. Mă umilea pe stradă, mă huiduia și mă striga ca pe un câine. El împreună cu prietenii lui.

La un moment dat, mi-a dat un tip necunoscut mesaj „hei, ești frumoasă, ieșim și noi la un suc?”. I-am răspuns că nu sunt interesată și brusc a început să mă facă curvă și cum am eu tupeul să-l refuz pe el, când eu mă fut cu tot căminul. Am suferit mult din cauza asta, nu mai aveam încredere în băieți și mi-a fost foarte greu să-mi fac o relație serioasă în perioada facultății. Iar el acum e bine mersi, căsătorit.

Nu am cerut ajutor nicăieri, nu știam cu cine să vorbesc și ce să fac. Partea proastă e că încă primesc mesaje de la studenți care găsesc numele și numărul meu pe bănci. Le zic mereu cunoștințelor mele să le mâzgălească atunci când le văd, dar eu încă nu știu în câte săli le-a scris. Pentru el probabil a fost o glumă, dar eu am rămas cu traume.

S-a întâmplat acum patru ani, mă despărțisem de fostul prieten, iar el căuta probabil să se răzbune pe mine. Mă tot urmărea, iar pe vremea aia, la cămin nu erau cartele de acces sau camere de supraveghere. Era un moș de pază seara, căruia dacă îi dădeai cinci lei, te lăsa să intri fără să te legitimeze. M-am trezit cu fostul meu prieten turbat la ușă, pus pe scandal, mai să mă omoare, dar noroc c-au sărit ceilalți colegi de pe palier să aplaneze conflictul.

M-a frustrat tare nepăsarea celor de la pază, iar administratora mi-a zis: „Cine te-a pus să te încurci cu el?”. Așa că m-am dus la secția de poliție din campus și cei de acolo l-au chemat și pe el să-i ia declarație separat. Nu știu ce-au vorbit, cert e că într-o altă zi, ne-a chemat pe amândoi, iar el îmi făcea semne pe sub birou că iese cu scandal. După ceva vreme, am primit acasă o citație că s-a închis cazul din lipsă de probe.

Spre norocul meu, nu mi-a făcut nimic, dar nu mă simțeam deloc în siguranță în campus. El nu s-a oprit până n-a venit tata să vorbească cu el. Nici acum nu știu exact ce-au discutat, nu l-am întrebat niciodată, știu doar că a încetat totul după acea întrevedere.

Se întâmpla acum trei ani, eram în anul I și veneam de la o petrecere, iar în drum spre cameră, am trecut pe lângă un grup de băieți care consumau alcool. Era trecut de ora 12 noaptea și voiam să-mi fac un duș înainte să mă culc. Precaută din fire, mi-am agățat prosopul în cabină, fix din teama ca nu cumva să rămân fără el. La puțin timp, aud cum cineva deschide ușa de la baia cu dușuri. Mi s-a părut ciudat că a dat drumul la apă, dar n-a intrat într-o cabină. La câteva secunde a încercat să deschidă ușa de la cabina mea. Am spus că e ocupat, dar o forța în continuare, așa că am oprit dușul panicată. S-a prins cu mâinile de pereții cabinei ca să ajungă să se uite la mine și atunci am început să țip. S-a speriat și-a fugit, iar eu am rămas acolo panicată și șocată. Nu știam ce să fac, la portar nu puteam cere ajutorul pentru că el de-abia își ținea ochii deschiși, darămite să mă și ajute.

Am scris un mesaj cât mai ok pe grupul căminului în care să-mi vărs neputința și teama, cu speranța că poate cineva mă ajută să aflu cine a fost. Mai târziu, am discutat și cu doamna administrator și ea mi-a dat de înțeles că ar ști cine e și că și alte fete au semnalat incidente de genul. Însă nimeni nu făcea nimic să rezolve problema.

Anul trecut, paznicul de la cămin care are 40-45 de ani îmi cerea mereu bani, țigări sau fluiera după mine când ieșeam din cămin. Într-o noapte, pe la 1.30, o prietenă și-a uitat portofelul pe bancă în campus și m-a rugat pe mine să mă duc să-l iau. Când m-am întors, la intrare era paznicul cu o bere în mână. M-a luat pe după umeri fără nicio jenă și mi-a zis: „Am văzut că a plecat mai devreme colega ta de cameră. Nu pot să-ți fac și eu o vizită?”. N-am putut să dorm toată noaptea pentru că paznicul știa exact camera la care stau și mă temeam să nu vină, știind că-s singură.

După s-au tot întâmplat situații de genul. Să-mi zică că nu lasă să vină prietenii la mine decât doar dacă vine și el cândva la mine. Bineînțeles că n-am fost niciodată de acord, când era el pe tură, le ziceam prietenilor mei să nu vină și mereu dormeam cu spray-ul lacrimogen sub pernă. N-a intrat niciodată peste mine, dar asta nu înseamnă că nu mi-era teribil de frică. La un moment dat știu că am rămas fără apă și era el pe tură, dar decât să merg să-mi cumpăr și să trec pe lângă el, am preferat să beau de la chiuvetă. Când s-a schimbat administratora, m-am dus la ea și i-am spus ce se întâmplă. Am făcut o plângere către firma de pază, iar gardianul a fost mutat de la cămin la intrarea în Facultatea de Drept. Chiar și acum când trec pe acolo și mă vede, urlă după mine și mă înjură, dar măcar pot dormi mai liniștită noaptea.

După ce a plecat, am aflat că făcea același lucru și cu alte fete din cămine, dar ele n-au avut curajul să iasă în față. Eu am ajuns celebră printre paznici, după întâmplarea asta, niciunul nu îndrăznește să-mi ceară bani sau țigări de frică, însă colegii mei nu scapă.

Am făcut plângere atât la firma de pază a căminului, cât și la direcția de cămine. Totul e pe o cerere scrisă depusă la administrația căminului de mai bine de jumătate de an. Universitatea știe ce face omul ăla, dar tot i-a dat un loc de muncă printre studenți.

Când eram în universitate, aveam camera la parter și jaluzele erau vechi și uzate, așa că puteai vedea foarte ușor de afară. Am venit de la duș și am început să mă dau cu cremă pe corp, iar la un moment dat, m-am simțit urmărită. Când m-am uitat înspre fereastră, era un tip care se uita la mine. Am început să țip la el și-a fugit. Cel mai înfiorător lucru a fost că la câteva minute s-a întors să se mai uite. Era noapte, așa că n-am reușit să văd mai nimic și nu mi-am dat seama cine era.

N-am fost la administrație, sunt sigură că n-ar fi făcut nimic oricum.

Atunci când e cald, seară de seară, se găsește câte un dubios să se masturbeze pe lângă balcoanele de la cămin. Le strigă pe fete să se uite la ei și nimeni nu a luat nicio măsură până acum. Doar câțiva băieți ce s-au mai dus să-i amenințe cu bătaia, dar asta din când în când. Sunt bărbați de vârsta a doua preponderent și nu stau în cămin. N-au nicio rușine, poate să fie zi sau noapte.

Eu personal n-am fost la administrație, dar problema e cunoscută, mai ales că datează de ani de zile. Eu stau în cămin de trei ani și nu s-a schimbat nimic. Mai grav e de fetele care au camerele cu fereastra înspre interiorul curții, ele se plâng mereu de asta și eu nu înțeleg cum nu poate fi găsită o soluție.

Când stăteam în Tei, eram singură în cameră și băieții din căminul alăturat, care erau în marea majoritate a timpului beți, țipau la mine „târfo”, „zdreanțo” și alte cuvinte frumoase. Nu le-am răspuns niciodată înapoi. Însă mă simțeam penibil pentru că strigau și numărul camerei. Nu le-am văzut niciodată fețele, dar le-aș recunoaște oricând vocea. Poate nu e mare lucru, dar având un trecut legat de depresie majoră și anxietate, am fost foarte rănită.

Am noroc că m-am mutat de acolo. S-a întâmplat aproape în fiecare zi timp de șase luni. Ei mă puteau vedea pentru că țineam geamul deschis din cauza căldurii, dar când o dată am dat să mă uit la ei, mi-au strigat „uite cum se holbează târfa”. Nu stăteam dezbrăcată și nu mă expuneam, nici nu mă cunoșteau, nu aveau niciun motiv să țipe la mine.

Totul s-a întâmplat acum trei ani, eram în primul an de facultate și stăteam într-un complex studențesc pe care majoritatea studenților îl preferă, drept urmare cei mai mulți care sunt cazați aici au medii destul de mari. Deci, te-ai aștepta ca oamenii să fie ok.

Dușurile erau mixte, iar la cabine există un spațiu între duș și ușă, așa că dacă te aplecai, puteai să vezi persoana care se spăla. Într-o seară, am vrut să mă duc să fac duș, iar la ceva timp, mă uit jos să iau șamponul și văd două mâini masculine lipite de podea. Era clar că cineva se uita la mine și m-am speriat teribil. Primul instinct a fost să dau cu pumnul în ușă și să urlu „ce nesimțit!”. Până să iau prosopul pe mine și să ies, tipul dispăruse.

Tremuram din toate încheieturile, dar m-am hotărât ca a doua zi să merg la administrație. Acolo mi s-a spus că „nu avem ce să facem în astfel de situații”. Așa că m-am resemnat, nu le-am spus alor mei pentru că se panicau și bani de chirie n-aveam oricum. Doar am evitat să merg singură la duș, iar când se întâmpla, mă uitam din minut în minut la acel spațiu dintre ușă și podea să mă asigur că nu e nimeni acolo.

Alexa încearcă să fie amuzantă aici, mai puțin moldoveancă aici și sentimentală aici.