Publicitate
Săptămâna familiei tradiționale

Înjurăturile din limba română legate de familie arată, de fapt, cum suntem ca oameni

În Rusia, expresia „mă-ta-n cur” poate fi atât o declarație de amor, cât și o insultă mortală.

de Dan Alexe; ilustrat de Sorina Vazelina
25 Martie 2018, 8:52am

Acasă se blestemă sau se înjură, iar sudalmele au structurat dintotdeauna funcționarea afectivă a celulei familiale românești. Blestem țâșnit din gura mamei, de pildă, excedată de gesturile naturale, exuberante ale copiilor: „Cu ce m-a pedepsit Dumnezeu să nasc arătări ca voi?”

Sau scrâșnit din partea tatălui care își scoate lent cureaua: „Eu v-am făcut, eu vă omor.”

Pornind de aici, înjurăturile românești cele mai grele au avut întotdeauna de-a face cu mama. Mama combinată cu religia.

„Ceara mă-tii”, ca „anafura mă-tii”, „grijania mă-tii” și „parastasul” vin dintr-o preocupare pentru religios și afecțiune maternă care trebuie combinate pentru a produce un amestec exploziv.

Pentru ce la noi înjurătura legată de mamă e una din cele mai grele de iertat, dacă nu cumva tabuul absolut?

Totul pleacă de la structura familiei ortodoxe est-europene

În România, dar și în unele culturi vecine, cele mai teribile înjurături rămân cele legate de familie, mai precis de mamă, dar și de morții ei (ai clanului și familiei din care provine ea).

Sigur, totul poate fi legat și de structura familiei ortodoxe est-europene, unde familia comunitară ar justifica importanța fascismului şi a comunismului în Italia, Grecia şi Europa de Est. Aceeași familie comunitară explică și absenţa tendinţelor individualiste în societăţile balcanice. Faptul că ţăranii continuă să- şi ridice casa lângă ograda părinţilor, în loc să se debaraseze de ei ca nişte adulţi responsabili.

Faptul că în Italia există fenomenul de masă al acelor bamboccioni (bebeluși adulți, „bebelăi“), adulţi de peste 30 de ani care continuă să locuiască cu părinţii, în vreme ce în Olanda părinţii îşi dau literalmente afară din casă odraslele în momentul în care devin adulţi.

De aceeaşi natură e şi faptul că în România generaţii de părinți şi-au lăsat copiii să fie crescuţi de bunici, sub pretextul facil al lipsei de timp.

Cu atâtea tabieturi balcanice, nu se poate spune că românii sunt poporul cel mai ocupat din lume şi cu toate astea convenţia socială e că bunicii trebuie să locuiască împreună cu proaspăt căsătoriţii pentru a le creşte copiii, deseori într-un climat socio-afectiv sufocant.

Tinerii porumbei stau cu socrii, aceştia cresc odraslele, însă mențin şi infantilizarea generaţiei intermediare. Peste toate astea se grefează înjurăturile de mamă.

Înjurăturile și ocările noastre nici măcar nu sunt cu toate neaoșe, foarte multe multe fiind împrumutate din limbi slave, în special limbile slavilor din sud, cum ne-o arată Atlasul Linguistic Român , publicat de Academie în 1942, unde găsim, de pildă, pentru „organul genital al femeii" în Banat: „sramota”, adică în sârbește: „rușinea”.

Prin Moldova și Dobrogea avem însă rămășițe de latinisme dispărute în alte regiuni: „vulfă” și „vulvă” (deși sunt date ca sinonime pentru „fală” și ca variante ale lui „vâlvă”, e mult mai probabil ca ele să vin din latinescul „vulva”, la fel cum „vintre” vine de la latinescul „venter”).

Cuvântul „pizdă” și limba rusă

Așa cum am arătat-o și în volumul Dacopatia și alte rătăciri românești, până și un termen precum epizda” provine din slavă, ba chiar cel mai probabil direct din rusă: pe cale de dispariție în limbile slavilor de sud, „pizda” a căpătat cea mai mare extensie în rusă, unde presară copios discursul cotidian.

Termenul s-a demonetizat, precum „fuck” în engleză. Пиздец (pizdeţ) înseamnă pur și simplu dezastru, nenorocire, fiasco, treabă rău făcută. În rusă el poate căpăta nesfârșite nuanțe: „пиздёнка, пиздушка, пиздятина, пиздище… До пизды” indică doar lehamite, fără nimic sexual: arată indiferența vorbitorului.

Cum rămâne așadar cu vorbele astea de ocară și legătura lor cu mama, cu familia și cu cele sfinte?

Încă de când James Frazer, iar mai apoi Lévi-Strauss și Georges Bataille, au analizat și decorticat relația dintre sacru și profan în interacțiunile umane, s-a pus problema rolului acestor manifestări lingvistice aparent iraționale care sunt înjurăturile.

Înjurăturile au avut întotdeauna ceva eliberator în comunicarea umană, ele sunt o tehnică de ușurare a tensiunii emotive și sufletești, dar și o cârpeală retorică pentru cei care nu știu să-și strivească altfel adversarul.

Multe au devenit pur și simplu interjecții, golite de orice sens, de la „fuck” în engleză până la „pula mea” în română. În franceză, cele mai frecvente cuvinte din limbă, în afară de unele conjuncții și verbele „a fi” și „a avea”, sunt: „merde”, „con” și „putain”. La fel: „Scheisse” în germană.

Înjurăturile și insultele care se referă la sexualitate sau la relațiile familiale, în special cele dintre fiu și mamă, sunt universale.

La fel de universale sunt cele legate de sacru și religie, de cultul oficial și de zei, iar aici o mențiune aparte ar merita ambivalența sacrului, faptul că latina clasică avea doi termeni pentru ceea ce ieșea din sfera umanului, termeni care nu erau în mod necesar echivalenți: „sacer” (sacru) - și „sanctus” (sfânt).

Această desacralizare vine, desigur, din dorința de a întina ce e mai intim și mai sfânt. Ea se însoțește, adesea, de eufemisme fonetice, prin înlocuirea unor litere sau sunete, în general în poziție inițială. Franceza veche avea de pildă o înjurătură: „ventre Dieu” (pe burta sau vintrea lui Dumnezeu), devenită eufemistic „ventrebleu”, burtă albastră.

La fel cum în română vorbim de „puii mei” șipana mea” , acel p- inițial indică, de fapt, despre ce e vorba în intenția celui care înjură eufemistic.

Insultele legate de mamă și de organul reproducător al mamei nu țin de vreun context cultural și nici nu revelează cine știe ce filon arhaic. Așa sunt: „motherfucker” în engleză sau „chingada madre” în spaniola mexicană și central-americană.

Românii și italienii amestecă și morții acolo: „Morții mă-tii”, sau, în dialectul roman din Italia: „li mortacci tua”.

Rușii recurg atât de mult la mamă (мать) încât se crede că numele însuși al argoului rusesc cel mai vulgar, mat (мат), ar veni de la mamă, iar „ëб твою мать” – „s-o fut (sau: „s-o fuți”) pe mă-ta” este șperaclul comunicării elementare în Rusia...

Nimeni nu poate supraviețui în Rusia fără să posede două lucruri: protecție banditească (крыша, „acoperiș”) și cunoașterea folosirii în orice circumstanțe a expresiei „ëб твою мать” („O fut pe mă-ta” sau „Mă-ta-n cur”).

Nu e o glumă și nici o exagerare, cum o știu bine și toți moldovenii de peste Prut: „ëб твою мать” (aprox. „Mă-ta-n cur”) se folosește în Rusia în orice circumstanțe, poate fi o declarație de amor sau o insultă mortală, poate fi o expresie prietenească de simpatie, sau o formulă seacă de deschidere a ostilităților... sau pur și simplu o interjecție, o formulă de mirare, cum o atestă următoarea mostră de folclor urban (culeasă de mine de la scriitorul Eduard Topol, un fel de Limonov mai puțin nociv):

„Există o vorbă rusească
Cum alta n-avem, desigur.
Deși cam pare prostească
A noastră e: „Mă-ta-n cur."

Să luăm de pildă țăranul
La câmp ajuns în ceas obscur
Bătându-și mârțoaga cu parul,
Răcnindu-i: „Tu-ți mă-ta-n cur."

Sau iată, la fel, machitorul
Căzut, care strigă-n azur:
„Murim aicea de sete,
Ei, Doamne, tu-ți mă-ta-n cur.”

„Futu-ți legea mă-tii"

La români, așadar, istoric în înjurături mama a fost amestecată nu doar cu morții familiei, ci și cu cele sfinte. Astfel, bunicul meu era paracliser la biserica din sat (în Bărăgan, pe lângă Buzău) și de la el am auzit cele mai sinistre și inventive înjurături (toate legate de biserică, mamă și lege), de la „Futu-ți anafura mă-tii”… la „cristelnița mă-tii” și „Tu-ți cristoșii mă-tii…”

Cea mai violentă și definitivă, însă, pe care o folosea rar, era: „Tu-ți legea mă-tii…”

Formula asta avea ceva atât de de definitiv și ireversibil, că îmi închipuiam un dezastru cosmic când o auzeam, vedeam cum se destramă legea universului (o folosea în special când bea în curte cu popa, milițianul și veterinarul, casa noastră aflându-se între biserică și casa popii, care afurisea dând din barbă).

Aceeași oroare sacră de dezastru definitiv mi-a venit acum ceva vreme văzând cum o judecătoare și senatoare, Florina Jipa, aruncând cu dispreț în ochii lumii, îl ungea pe Dan Șova cu mir in Senat (la propriu), scăpându-l de poteră și exclamând, ea, jurista: „Mai lăsaţi-mă cu Constituţia”! …

Avea dreptate bunicul, asta e cea mai violentă insultă de aruncat in ochii aproapelui: „Futu-ți legea mă-tii”.

Tagged:
Features
Romania
MaMa
locale
jigniri
injuraturi
Sorina Vazelina
#familietraditionala