FYI.

This story is over 5 years old.

18+

Să-ți pierzi virginitatea cu o prostituată poate fi chiar terapeutic

Sexul contra cost ar putea ajuta unii bărbați să depășească problema intimității.

„Buddy" s-a întors în Maryland pentru o zi de naștere și a petrecut săptămâna într-o rulotă din fața casei în care a crescut. El avea 29 de ani și era determinat să-și piardă virginitatea până la 30 de ani. „A fost o chestiune pe care m-am chinuit să o păstrez privată, un motiv ca să nu intru în vreo relație", spune el. „Motivul principal pentru care am făcut-o era că mă apropiam de o perioadă în care riscam să fiu virgin la 30 de ani. Nu am vrut să mă identific prin asta."

Publicitate

El și-a petrecut seara într-un bar cu câțiva prieteni de la job, înecând orice preocupare cu puterile infinite ale alcoolului și presiunii sociale. Apoi a înmânat telefonul unuia dintre tipi, iar acesta a ales o fată de pe Backpage, în limitele bugetului său. Buddy a sunat-o, i-a spus adresa și a articulat situația lui specială. „Am vrut ca ea să știe că sunt virgin", spune el. „Am preferat ca ea să reacționeze la telefon, decât în pat."

Apoi a urmat o oprire la bancomat și o discuție de îmbărbătare, după care Buddy s-a întorsc în rulota din curtea părinților, unde a aprins un cui în așteptarea momentului.

„Amândoi știam ce avea să se întâmple. A fost relaxant pentru că orice aș fi făcut, tot la sex ajungeam. Panica de a discuta ce trebuie nu mai era", spune el. „Eu i-am spus că sunt virgin și emoționat și ea a făcut tot posibilul să mă calmeze. În sfârșit am avut parte de o experiență, decât nimic. Așa că știam la ce să mă aștept pe viitor."

Virginitatea masculină nu ar trebui să fie o tragedie. Nu e nimic în neregulă cu o experiență sexuală limitată la vârsta de 20 de ani. Dar mișto-urile făcute de generații la rând și masculinitatea fragilă a transformat asta într-o adevărată fobie. Prin urmare, e de înțeles de ce un bărbat tânăr consideră virginitatea drept o povară. Atunci când e o grijă prea presantă, lucrătoarele sexuale pot oferi un spațiu sigur unde castitatea poate fi îndepărtată subtil.

Publicitate

„În mintea lor, virginitatea este asociată cu eșec", spune Maggie McNeill, o lucrătoare sexuală profesionistă și scriitoare, care a avut mai mulți clienți virgini de-a lungul carierei sale. „Presiunea de a-și pierde virginitatea devine un animal, un scop în sine. Atunci când ei vorbesc cu fete într-un context social, se simte disperarea sexuală. Dacă un client apelează la o profesionistă, după ce scapă de virginitate, el poate să se aventureze în alte relații cu mai multă încredere."

McNeill este atentă și gentilă cu cineva care are o experiență sexuală limitată. Clientela ei obișnuită știe mai bine ce vrea în general. Dar virginii nu au acest avantaj. Ea descrie experiența cu un virgin în termeni de „creșterea nivelului de răbdare". „Nu devin exasperată și încerc să fiu mai comunicativă. «O da, se simte bine, mai fă asta, majoritatea fetelor apreciază asta»", spune ea. „Cu virgini sunt conștientă să le spun că «îmi place, dar altor fete s-ar putea să nu». Încerc să repet de câteva ori. «Când ești cu o femeie, fii atent la ce anume reacționează, iar dacă reacționează negativ, nu mai face lucru respectiv.»"

Pentru bărbații care au transformat intimitatea într-un monstru, eliberarea de virginitate poate fi o modalitate bună de a câștiga încredere în sine. „Mi-a deschis ochii la ce am ratat până acum. Pentru mine, a fost o formă fantastică de terapie. Chiar m-a ajutat cu depresia", spune Nathan, un reprezentant vânzări care și-a pierdut virginitatea la 20 de ani, cu o escortă independentă.

Publicitate

Cei patru bărbați care și-au pierdut virginitatea cu lucrătoare sexuale sunt acum în stagii diferite de dezvoltare a unor vieți sexuale consistente. Buddy a început să se vadă cu bărbați de pe Grindr și acum curtează o fată pe care a cunoscut-o offline. Nathan mi-a spus că noul lui scop e să stabilească o relație de lungă durată cu cineva.

Un angajat Verizon de 25 de ani pe nume Arthur mi-a spus că e mai puțin anxios și are mai multă încredere în sine de când și-a pierdut virginitatea într-un salon de masaj. Toți dintre acești bărbați încă se mai duc ocazional la prostituate. „Toby", de 29 de ani, spune că el consideră asta ca fiind singura lui opțiune.

„Până când să mă văd cu escorta asta, îmi cam pierdusem speranța de a avea o relație adevărată cu o fată, în mare pentru că nu pot să-mi fac curaj să încep acest proces", spune el. „De asemenea, chiar dacă aș vrea să fac un efort în sensul ăsta, nici nu știu de unde să încep." Toby spune că a încercat aplicațiile și site-urile de dating, precum Tinder și OKCupid, dar nu a rezolvat nimic. „Din experiența mea, în mare parte erau boți."

Eliberarea de cătușele virginității a fost „semi-terapeutic, dar nu în totalitate", spune Toby. El avea așteptări mari, pe care experiența nu le-a îndeplinit complet.

E complicat să-ți pierzi virginitatea, indiferent de circumstanțe. Nu e niciodată o experiență foarte magică și nici nu ți se schimbă radical viața după. Unul dintre cei mai memorabili clienți al lui McNeill a fost un tânăr indian care urma să se căsătorească cu o fată aleasă de părinți. El a apelat la ea ca să știe cum să-și satisfacă mireasa. „Eu i-am spus că procedeze în felul în care i se pare potrivit, un sfat sensibil din punctul lui de vedere și apoi l-am corectat în mod blând", spune ea. Atunci când vine vorba să iei virginitatea unui client, McNeill spune că mereu ia în serios responsabilitatea asta.

„Încerc să ofer o experiență specială", spune ea. „Tipul ăsta e unul dintre cei mulți clienți ai mei. Dar pentru el, eu mereu voi fi prima femeie. Într-un fel e o mare onoare. Eu voi rămâne în amintirea lui, așa că încerc să-i ofer o experiență cât mai plăcută."

Urmărește-l pe Luke Winkie pe Twitter.

Citește mai multe despre virginitate:
Ce înseamnă să-ți pierzi virginitatea mai târziu
Lucruri pe care le înveți când ești virgin la douăzeci și ceva de ani
Cum și-au pierdut virginitatea starurile porno