Foștii mari sportivi au, în general, o viață lejeră și lipsită de grijă. Supraviețuiesc din realizările trecutului, se bucură de simpatie necondiționată. Câteodată, mai emit și păreri inepte pe diverse subiecte. Partea mișto e că, oricât se fac de rahat, lumea nu se supără pe ei. Pentru că „Hei, ce sportiv mare a fost ăla!".

Spre exemplu, Gică Hagi, cu vocabularul unui puști de zece ani care s-a lăsat de școală, e și acum unul din cei mai iubiți români în viață.

La fel și Gică Popescu, care a ajuns la pârnaie după ce-a spălat niște mulți bani, iar românii făceau petiții să fie grațiat, c-a fost căpitan la Barcelona.

Teoria de mai sus nu se aplică, însă, la foștii sportivi care intră în politică. Și e normal să fie așa. Când ții morțiș să-ți folosești imaginea și popularitatea ca să obții mandate politice, oamenii îți judecă mai aspru derapajele de orice fel. Daniel Ghiță, care a dat ringurile K1 din Tokyo pe politică ultranaționalistă, e cel mai recent exemplu.

Dar Ghiță nu-i primul și probabil că nici ultimul care face tranziția sport-politică. De-a lungul timpului, avem o listă bogată de sportivi români care au crezut că simpatia fanilor se poate transforma în voturi. Nu doar că s-au înșelat crunt, dar au demonstrat și că simțul penibilului nu vine odată cu performanța sportivă:

Dacă nu știai, fătuca aia blondă, pe care o cunoști ca ministru al Tineretului și Sportului în ultimul guvern Ponta, alerga de rupea pământul în probele de atletism pe distanțe lungi. Și n-o făcea degeaba, doar așa, de dragul fugitului. A stabilit ceva record mondial și-a cucerit mai multe medalii la Jocurile Olimpice, printre care și una de aur, la Sydney, în 2000.

După ce-a terminat-o cu atletismul, s-a gândit că i-ar sta bine-n politică. S-a înscris în PSD, iar prima funcție importantă pe care a avut-o a fost de consilier personal al ministrului Sportului de atunci, Nicolae Bănicioiu. Peste un an, în martie 2014, Szabo i-a luat locul lui Bănicioiu. A rămas ministru un an și jumătate, până-n noiembrie anul trecut. În perioada asta, Szabo a făcut un românism de ăla sadea: a încercat să-i pună o pilă unui coleg de partid, ca să fie ales președinte al Comitetului Olimpic Român.

După căderea guvernului Ponta, Szabo n-a abandonat PSD-ul. Pentru alegerile parlamentare de anul ăsta, fosta sportivă va fi prima pe lista partidului la Camera Deputaților din Ilfov. Așadar, e foarte posibil s-o vedem prin Parlament, din toamnă.

Cariera politică a lui Anghel Iordănescu se aseamănă cu aia de antrenor. Destul de agitată, la o primă vedere, dar, în același timp, extrem de plicticoasă. Eternul selecționer al echipei naționale de fotbal a intrat în politică în 2004, când a candidat pentru Senat, din partea PSD. N-a obținut destule voturi atunci, însă a ajuns senator în 2008, tot din partea PSD.

Între 2008 și 2009, a fost și vicepreședinte al Comisiei pentru Învățământ, Știință, Tineret și Sport. Da, alăturarea lui Iordănescu cu orice construcție care conține învățământ e amuzantă, mai ales dacă-l auzi ce perle scoate pe gură:

Prieten la cataramă cu generalul Gabi Oprea, la finalul mandatului de senator, în 2012, Iordănescu s-a înscris în UNPR și-a candidat pentru postul de primar general al capitalei. Deși sunt convins c-a mozolit destule cruci în speranța c-o să iasă primar, a obținut un rezultat mai rușinos chiar decât un egal chinuit în Armenia: puțin peste 1% din voturi.

E trist. Înseamnă că nici măcar toți fotbaliștii care-au trecut pe la națională n-au pus ștampila pe tata Puiu.

Ilie Năstase e exemplul clasic că unii foști sportivi ar trebui să-și angajeze consilieri de imagine. Să plătească un om cât de cât decent, care să-i dea în fiecare dimineață o listă cu ce-i ok să facă în public și ce nu. Pentru că, din tenismenul ăla spectaculos și hazliu din anii '70, Năstase s-a transformat într-un personaj ridicol, care s-a remarcat prin numeroase scandaluri, o relație tabloidizată masiv și încăpățânarea de-a face politică.

Prima tentativă în politică a avut-o în 1996, când a vrut să devină primar al Bucureștiului, din partea PDSR, fostul PSD. A pierdut alegerile în fața lui Victor Ciorbea, dar n-a ieșit din lumea politică, ca să-și vadă de certurile cu soția și ziariștii, ca orice vedetă normală. A insistat să chinuie electoratul, iar în 2014 a ajuns chiar senator, după ce-a candidat pe listele PC.

Când a venit prima oară-n Senat, Năstase era ca un oltean în șlapi la Carnavalul de la Venezia. Spunea că-i frumos, dar habar n-are care-i faza pe acolo. După ceva mai mult de un an, în septembrie 2015, se văita că salariul de senator e prea mic pentru el: „Fac doar o mie de euro pe lună. Așa suntem plătiți noi, senatorii. Mănânc un mic dejun și-un prânz și mă costă o mie de dolari sau euro, nu știu".

S-a mutat în UNPR în 2015 și anul ăsta va candida, din nou, la Primăria Capitalei. Pregătește-te, c-o să ai motive de distracție. N-am idee ce tâmpenii o să mai zică în campania asta, dar măcar o să-i admiri ținutele extragavante.

Corina Ungureanu e o fostă gimnastă, multiplă medaliată cu aur la campionatele mondiale și europene. OK, și eu tot din Playboy o știu, dar până să apară în ipostaze sexy, Corina a rupt gura târgului la sol și bârnă.

După ce-a pozat nud, a încercat să dea lovitura în politică. Dar a avut o carieră palidă, în care n-a reușit să treacă de nivelul ăla local, unde băieții se mănâncă între ei ca hamsterii.

A intrat în UNPR în 2011, însă n-a zăbovit prea mult acolo și, după nici un an, s-a mutat la PSD. A plecat și de aici, în 2013. Apoi, a candidat ca independent la europarlamentarele din 2014, dar n-a luat decât 0,5% din voturile prahovenilor. Dacă crezi că ăsta a fost momentul în care a zis adio politicii, greșești.

La doar câteva luni după alegeri, Corina s-a hotărât să-și mai forțeze o dată norocul. S-a înscris în PNL, al treilea partid politic din care face parte. Probabil că n-o să auzi prea curând de ea, că preferă să stea tăcută, în umbră.

Tot ce știm despre activitatea ei recentă e că promovează sportul pe plan local. Iar asta sună convenabil de vag.

Ruxandra Dragomir a fost un fel de Simona Halep a anilor '90. Bine, n-a ajuns chiar la nivelul constănțencei, însă pe vremea aia era motiv de mândrie pentru iubitorii tenisului. Dragomir n-a prins top 10 niciodată, dar a câștigat destule turnee și s-a menținut o bună perioadă între primele 20 de jucătoare ale lumii.

În politică a făcut ochi prin 2014, când a fost aleasă președinte al Organizației pentru Femei din PMP. N-a ieșit în evidență cu vreo realizare notabilă în funcția asta, ci pentru strânsa relație de amiciție cu Elena Udrea. Când fosta candidată la președinție a ajuns la pârnaie, Dragomir a vizitat-o de mai multe ori și-a deplâns condițiile „dezumanizante" în care trăia Udrea.

Din nefericire, istoria nu iartă. Mai mult decât toate reverele și scurtele de efect la fileu, o să fie ținută minte pentru declarația asta, care pare desprinsă dintr-o poezie de jale: „Cerul plânge pentru că Elena e în arest!".

Probabil că-n 1986, când apăra patru penalty-uri în finala Cupei Campionilor Europeni, nimeni n-ar fi pariat un cent că Duckadam va ajunge una din mâinile drepte ale unui infractor megaloman care s-a îmbogățit dubios. În 2004, „eroul de la Sevilla" s-a întors din SUA, unde ajunsese prin loteria vizelor, ca să intre în PNG, formațiunea politică preluată de Gigi Becali.

A devenit repede unul din vicepreședinții partidului și președinte al organizației locale din Arad. Probabil pentru că Becali s-a prins că poate o fi sursă importantă de capital politic. În 2008, Duckadam a candidat pentru alegerile parlamentare, la Colegiul 2 Arad, dar fără succes.

A primit doar 3,03 la sută din voturile arădenilor. PNG aproape că s-a desființat după asta, iar odată cu el, s-a terminat și drumul politic al lui Duckadam.

Nu și relația lui cu Gigi Becali. Din 2010, Duckadam e președinte de imagine la clubul patronat de Becali, Steaua București. E o funcție onorifică, doar așa, ca să-i impresioneze pe fanii naivi. Pentru că, de fapt, fostul portar n-are absolut niciun cuvânt de spus în treburile interne ale clubului. E un fel de Ionuț Luțu, dar cu vorbă dulce, mustață și cravată.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre politicenii români:
Analfabeții sunt o categorie vulnerabilă manipulată de politicieni
Întrebarea zilei: Merită politicienii condiții privilegiate în pușcărie?
Fost comisar al Gărzii Financiare: „În România se fură anual miliarde de euro cu sprijinul politicenilor‟