Am fost să văd unde ajung familiile din București care-s date afară, iarna, din casele în care locuiau

Dinu Florentina, o mamă de 38 de ani, a fost dată afară din camera în care locuia de nouă ani împreună cu familia ei: soţul, doi copii, socrul şi mama soacrei. Femeia cu ochi albaştri și cearcăne adânci ţine în brațe bebelușul de un an și două luni care îi cere țâță întruna. În timp ce îşi alăptează fiul îmi povesteşte ce s-a întâmplat de au ajuns cu toţii în stradă în plină iarnă.

În data de 3 februarie, în mijlocul protestelor împotriva OUG 13, 43 de oameni, copii cu părinţii şi bunicii lor, au fost scoşi afară din casă, pe timpul nopții, la temperaturi cu minus în față. Mai multe familii locuiau fără acte de ani buni pe strada Sfinţilor la numărul 13. Oamenii investiseră în clădire şi aveau grijă să aibă condiţii pentru un trai decent. Îşi făcuseră câte o cameră-două unde se simţeau acasă şi erau mulţumiţi. Asta până în dimineaţa zile de doi februarie, când unul dintre locatari a sunat la 112, panicat că a căzut un stâlp de pe holul casei. În mai puţin de o oră au venit zeci de oameni, au împânzit clădirea din toate părţile, dar niciunul din ei nu s-a prezentat. Cei care locuiau pe strada Sfinţilor cred că erau „pompieri, medici, experți de la AFI".

A doua zi, trupele de autorităţi, unii în uniformele poliției locale, alţii în civili s-au întors, iar pe la ora 17 le-au spus că trebuie să părăsească imobilul. Oamenii n-au văzut niciun ordin de evacuare, li s-a spus doar să iasă din clădire, că au două ore să-și strângă lucrurile şi că totul e pentru bine lor, că nu vor rămâne în stradă. Toate familiile au părăsit clădirea și au văzut cum imobilul e sigilat. Niște bărbați, despre care nimeni nu știa exact cine sunt şi care nu s-au legitimat, au sudat plăci metalice în fața geamurilor și a ușilor.

„Deci au făcut totul pe abuz de forță. Erau mai mulți decât noi", spun cei daţi afară.

În data de opt, la șase zile de la evacuare, cineva a venit şi le-a lipit asta pe ușă:

În aceeaşi zi, Primăria Municipiului Bucureşti a dat comunicatul ăsta, din cauza temperaturilor foarte scăzute

Mădălina Roşca şi Paul Wagner au fost acolo în noaptea evacuării şi au filmat ce s-a întâmplat atunci:

Florentina e una dintre cele 15 persoane care au primit adăpost la un centru de asistență socială pentru victimele violenței domestice. Pentru că centrul urma să intre în renovare, nu mai era nimeni în spațiul cu o capacitate pentru 20 de persoane. Au venit aici din data de 9 februarie, după aproape o săptămână de stat în stradă, cu toată familia. Nu au vrut să accepte alte opțiuni oferite de primărie în care mamele și copiii ar fi mers în unele centre și bărbații în altul.

Nu au vrut pentru că au simţit că aşa „li s-ar fi destrămat familia", spune Oana Vulcan, asistentă socială la centrul unde am fost.

Nu au vrut şi pentru că le ofereau să meargă câte o noapte şi să vadă de azi pe mâine unde îi prinde noaptea următoare, spune Florentina. Oamenii au preferat să stea în faţa casei, în speranţa că cei care i-au scos afară îi vor lăsa să intre înapoi.

„În momentul în care s-a întâmplat tragedia din Sfinților, au fost aduși aici ca și cazuri sociale. Beneficiază de serviciile oferite în cadrul centrului - cazare, hrană, igienă personală, consilieră socială și juridică. Pentru o perioadă de 30 de zile, ulterior se face evaluarea situației pentru fiecare în parte, din câte știu, până la soluționarea situației lor. Fie că se vor muta cu chirie plătită de primăria de sector, în condițiile în care se vor încadra, fie prin locuințe sociale sau prin resurse proprii", mai precizează Oana Vulcan.

Alte două familii au fost cazate provizoriu la un adăpost de noapte, iar câteva s-au dus la rude. O singură familie, care avea acte pe spaţiul din strada Sfinţilor, a primit o altă locuinţă socială în următoarea zi.

Am solicitat Primăriei Municipiului București, Primăriei Sectorului 2 și Administraţiei Fondului Imobiliar să explice situația evacuării, care a fost urgența și care sunt opțiunile celor rămași în stradă. Întrucât nu au trecut încă 30 de zile, termenul legal pentru rezolvarea solicitărilor, am primit un singur răspuns, de la Primăria Sectorului 2 care spunea, între altele că:

Cei de la Thomson Reuters Foundation au primit acelaşi răspuns din partea Primăriei Sectorului 2, dar și un răspuns de la PMB, pe care i-au întrebat dacă este legală o evacuare pe timp de iarnă în România.

Evacuarea a fost stabilită de urgenţă, dar nu s-au respectat procedurile unui astfel de demers,  adică informarea printr-un ordin judecătoresc şi declararea unei stări de urgenţă sau alertă.

Cei de la faţa locului, nici nu au folosit termenul de evacuare. În plus, persoanele scoase în stradă au fost protejate prin faptul că au fost ținute afară la cinci metri de imobilul care nu a fost semnalat în niciun fel. Nu s-au asigurat măsuri de protecţie pentru cei scoşi din clădire sau pentru trecători, spune avocata Laura Roca, cea care a înaintat şi o plângere penală pentru abuzul care consideră ea că a fost săvârşit.

„Am depus o plângere penală în numele a două persoane care locuiau acolo. Pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu şi cea de lipsire de libertate, s-a folosit şi forţa ca să-i scoată pe oameni din casă. A fost o combinaţie de momire şi scoatere cu forţa. Domiciliul e definit în legislaţie ca locuinţa de fapt, nu cea din acte." Plângerea penală a fost înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 şi se aşteaptă un răspuns.

M-am întâlnit cu Florentina într-un birou din adăpostul în care locuieşte de două săptămâni. Camerele de la adăpost sunt ca la un cămin studențesc, uși de lemn care par tapetate ca un model verde la distanțe egale, în pereții albi. La avizier e programul de funcționare - toată lumea trebuie să fie înăuntru până la ora 22.00 - mai sunt câteva informații și o icoană cu Iisus.

În timp ce vorbim, fiica Florentinei, o fetiţă de şase ani, vine la mine cu un pahar de apă de la aparatul de apă de pe hol. „Uite că iese abur." Se joacă cu mâna prin abur, ca un magician care meştereşte o vrajă, fuge din nou la aparat, mai pune niște apă rece peste, ca să îmi arate că poate face aburul să dispară. Apoi miroase apa din pahar și face un gest de dezgust cu mâna în fața nasului „Pfff, miroase a mucegai". O întreb de unde știe cum miroase mucegaiul și ea îmi răspunde că „a mai văzut pe pereți".

Mama ei o roagă să o lase pe ea să povestească, pentru că ştie mai bine.

Locuiau de peste nouă ani într-una din camerele de pe strada Sfinților, numărul 13. Din  2007 și-au făcut un loc pentru ei. Nu aveau buletine la adresă, ci un act de identitate provizoriu emis de primăria Sectorului 2. Înainte să fie casa lor, în încăperea aia funcționa un magazin de electrocasnice. Florentina spune că a primit cheia de la cea care avea înainte magazinul. Dintr-o cameră au făcut două, au refăcut pereții mucegăiți, au mobilat spaţiul, tot. Aveau și o toaletă separată. Vreo 18 metri pătrați în total, aproximează ea.

Imobilul în care locuiau era format dintr-o singură casă, „ca un fel de han în care stăteau șapte familii, vreo 30 de inși, în vreo zece camere", povestește femeia.

Din 2005, când o parte din casă a luat foc de la o lumânare, oamenilor nu li s-au mai prelungit contractele de închiriere, pe motiv că această clădire nu mai e sigură. Cei care au rămas şi au investit în clădire au făcut-o pe proprie răspundere şi de atunci nu au mai plătit chirie pentru spaţiul ocupat.

Au trecut 12 ani în care nu a venit nimeni din partea autorităților să le spună că ar trebui să plece și nici cu imobilul nu au avut probleme.

Florentina şi familia ei se descurcau. Bărbaţii mai lucrau cu ziua şi au o mică afacere în care cumpără cărți și le vând pe stradă. Acum au rămas și fără stocul de cărţi. Spune că cei care au venit să ia gunoaiele din imobil le-au luat toate cărțile și le-au trecut la gunoi.

„Eu nu pot să știu ce a fost în capul la omulețul ăla de a sunat", oftează Florentina.

Între timp, alte câteva persoane vin şi ele în biroul asistentei sociale pentru că vor să îmi spună ce au păţit şi cum au rămas în stradă.

Gheorghe Gheorghina, o femeie de 64 de ani, spune că îi pare rău că a ieşit din casă. „La un moment dat am realizat că ne-au mințit și ne lasă în stradă."

Vecina ei, Gabor Veronica, de 72 de ani, e îmbrobodită cu o veste albă tricotată. Stă cu mâinile împreunate în poală şi oftează des. A lucrat ca femeie de serviciu la Facultatea de Construcții şi acum trăieşte din pensie. Îmi spune ce opţiuni a înţeles că are. „Să mai stăm o lună aici, apoi să ne căutăm camere cu chirie și la alea cu chirie te ține doi ani și după, pa, afară cu voi. Eu nu vreau asta. Eu am stat atâția ani în casa mea acolo și vreau casă socială să îmi dea că sunt femeie bolnavă și la anii mei. Am pensie, plătesc."

„Să ne dea casa înapoi dacă nu au locuințe sociale. Renovăm noi, facem tot ce trebuie. Oricum am investit și până acum, de zeci de ani de când suntem acolo", spune Gheorghina cu ochii înlăcrimaţi. „Am plecat din stradă pentru că ne-am lăsat păcăliți, ca de obicei. Dar ne-am gândit și la copiii ăștia, că ce fac în stradă."

Femeile se aşază pe o canapea din biroul asistentei sociale şi îmi spun fragmente din povestea lor:

În România, nu există nicio cifră oficială cu privire la numărul persoanelor evacuate. Primăria evită să folosească acest termen, în general se vorbeşte de retrocedări, zeci de mii. Nici în cazul celor de pe strada Sfinţilor nu a fost vorba de o evacuare oficială, ci de sigilarea unei clădiri despre care primăria spune că are un risc ridicat de prăbușire şi e insalubră, declară Irina Zamfirescu de la ActiveWatch.

Cu toate astea, e bine să știi că imbobilul ăsta n-are niciun fel de bulină roșie pe el. Nici măcar acum, după ce i-au dat afară pe oameni ca să le salveze viaţa, trecătorii nu sunt avertizaţi că imobilul ar putea să cadă pe ei.

Irina a fost şi ea prezentă pe stradă atunci când oamenii au fost daţi afară. Spune că niciun poliţist nu a ştiut să îi răspundă la cele mai simple întrebări: „De ce e acolo şi ce face?" Răspunsul lor: „Nu ştim nimic, ni s-a spus de sus să venim să vedem că nu mai intră nimeni în clădire". Şi aşa a fost.

Astăzi, la o lună de când au rămas pe străzi, oamenii încă nu ştiu când vor mai avea un loc pe care să-l numească acasă. Fetiţa Florentinei mi-a spus că din toamnă o să înceapă şcoala. Nu ştie exact ce e aia, dar vrea să înveţe să citească şi ştie că asta fac copiii acolo. Mama ei speră să aibă şi o casă de unde să o trimită pe fată dimineaţa la şcoală.