
Andrada Lăutaru
Deținuți din România mi-au povestit cum luptă cu dependența de droguri
Doar trei penitenciare din România au programe destinate toxicomanilor. Restul deținuților toxicomani se descurcă cum pot.
Am fost să văd cele mai tari tatuaje din București făcute în văzul lumii
Multe dintre ele erau chiar niște opere de artă la purtător.
Cum am trăit noaptea referendumului la petrecerile de boicot din București
În noaptea referendumului anti-gay, în București au fost petreceri „de boicot”. Am fost acolo ca să văd cum trăiesc aceste zile cei din comunitatea LBGTQ+.
Am fost la Jilava să văd singurul festival din România ținut într-un penitenciar
InterFest este un festival ținut în Penitenciarul Jilava, la care au participat 210 deținuți de la zece penitenciare din țară.
Asta e povestea fostului deținut care își joacă propria viață pe scena teatrelor din România
În România, sistemul justițiar și penitenciar pedepsesc omul, nu fapta comisă.
Am mers prin București cu tipele care le dau absorbante femeilor fără adăpost
Împreună cu fetele de la „Pe Stop”, am împărțit pachete în zona Unirii, la Gara de Nord și în Giulești Sârbi.
M-am întors în Hunedoara să văd cum a ajuns orașul din care pleacă toată lumea
Primul meu job a fost la un magazin lângă care acum stă scris mare „Mexico”. Jur că n-am dat eu graffiti-ul, deși astăzi adevăratul Mexic e a doua mea casă.
Am întrebat medici români din străinătate dacă s-ar întoarce vreodată în țară
Unii dintre ei vor să vină înapoi, alții au spus că nu vor mai practica niciodată medicina într-un spital din România.
Am întrebat mame din România cum discută cu copiii lor despre sex
Din fericire, multe femei au înțeles că e greșit dacă le spun copiilor că masturbarea te poate duce la nebunie.
Am vorbit cu tipele care le dau absorbante femeilor fără adăpost din București
„Atunci când ești o femeie foarte săracă, posibil fără casă, zilele mai delicate ale lunii devin o umilitoare povară în plus.”