Economie

Un profesor român în Danemarca îți spune cum va trece economia României prin criza de coronavirus

Ar trebui să învățăm din sperietura asta, pentru că va mai urma una: criza cauzată de încălzirea globală.
03 Aprilie 2020, 10:55am
coronavirus, epidemie, criza economica, criza coronavirus, economist
Fotografie de leo2014 via Pixabay
Totul despre COVID-19 care ne-a mâncat zilele și lunile în ultima vreme.

România trece, ca oricare țară afectată de pandemia coronavirus, prin momente economice grele. Dar principalele instituții naționale au luat, totuși, anumite măsuri. Printre altele, Guvernul acordă ajutoare antreprenorilor și persoanelor trimise în șomaj tehnic, negociază cu băncile pentru amânarea ratelor la credite, iar BNR a adoptat „un pachet de măsuri”.

Am vrut, în acest context, să văd ce trenduri economice vor exista în România. Așa că l-am sunat pe Cornel Ban, unul dintre economiștii politici români cu experiență, deși e plecat de ceva vreme din țară. Are 46 de ani, iar de doi ani e lector în economie politică la Copenhagen Business School, în Danemarca. A ajuns să predea acolo după ce și-a pus cunoștințele la muncă în diferite universități din lumea anglofonă (11 ani).

În acest timp, a scris multe articole în domeniu, dar și două cărți: Dependență și dezvoltare. Economia politica a capitalismului românesc (2014) și Ruling ideas: how global neoliberalism goes local (2017), cea din urmă aducându-i un premiu britanic pentru economie politică.

Am vorbit despre ce efecte economice va avea criza asupra actualei generații din România, ce impact are diaspora care revine în țară, dar și cum se reconfigurează comportamentele de consum și chiar industria din țara noastră, unde virusul SARS-CoV-2 a afectat aproape trei mii de oameni.

Cornel Ban, în timpul unei discuții academice din 2014. Fotografie via Flickr / Boston University

VICE: Se poate compara criza cauzată de COVID-19 cu una de război, din punct de vedere economic?
Cornel Ban: Absolut. Zilele astea recitesc o carte scrisă de Alan Milward despre economia de război americană în anii 40. Mi-am dat seama că prin comparație cu momentul Pearl Harbor, COVID-19 e ceva mult mai grav, întrucât acum nu putem vorbi de comenzi uriașe făcute de stat, cum a fost în anii 40, care nu numai că au ținut industria și consumul în viața, dar le-au extins chiar. Prin contrast, COVID-19 distruge atât cererea, cât și oferta prin efectul de lacăt pus pe poartă. Nu e o criză economică tipică, e mai degrabă ca un dezastru natural.

Cu ce altă criză economică ați compara pandemia de coronavirus?
Este extrem de departe de ravagiile Gripei Spaniole din 1918-1920, ale ciumelor medievale și mai ales ale Marii Ciume Bubonice din 1347-1351.

Credeți că după criză oamenii se întorc la mall și consumerism sau vom fi, cu toții, mai calculați?
Este prea devreme să risc un răspuns. Gripa Spaniolă a fost urmată de niște ani foarte debordanți (the roaring twenties), cel puțin în țările care au ieșit învingătoare din război. Eu sper sa construim niște modele economice în care bulimia consumeristă să fie o sursă de jenă.

Locuiți acum în Copenhaga. Ce măsuri a luat guvernul din Danemarca în ultimele săptămâni?
Danemarca a reacționat cu sistemul său de capitalism social-democrat coordonat de patronate și sindicate: statul plătește 75% din salariile angajaților, cu condiția ca ei să nu fie concediați din firme. Ești plătit să stai în carantină, practic, fără grija ipotecii, a chiriei etc.. Limita maximă a compensării e undeva spre patru mii de euro. Aceasta abordare s-a răspândit apoi în Marea Britanie, de pildă, unde a fost instrumentalizată de foștii mari ierarhi ai austerității, Partidul Conservator.

Filosofia din spatele acestei măsuri e de două feluri. Una e moral-politică: cei concediați nu au nicio vină și trebuie protejați de stat. Alta e practică: prin aceste măsuri, statul ajută sectorul privat să își păstreze relația cu angajații și să nu deprecieze competența acestora ca-n cazul în care i-ar ține în incertitudinea șomajului.

Există voci între antreprenori care se tem că pandemia va duce la un stângism mai pregnant. E posibil să se întâmple asta după criză?
În Danemarca nu am auzit aceste voci, iar dacă ele există sunt oricum marginale. După standardele din România, aici antreprenorii sunt cam de stânga eco-social-democrată. Antinomia dintre stânga și antreprenoriat îmi pare a fi o fabulație libertariană. Țările nordice sunt totodată și stângiste, cât și printre cele mai antreprenoriale din lume, iar datele ne arată că sunt la același nivel sau chiar peste SUA la acest capitol, ajustat la populație. E mai ușor să îți asumi riscuri de antreprenor când ai o plasă de siguranță serioasă, nu betonul pe care cazi în State, dacă nu îți iese pasiența.

CUM AFECTEAZĂ ÎNTOARCEREA DIASPOREI ACASĂ

Să revenim în țară. Pe înțelesul oamenilor: ce este șomajul tehnic?
E o suspendare a contractului de muncă la cererea angajatorului. Șomajul tehnic e plătit de guvern prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM). Sunt două condiţii cumulative (și rezonabile) pentru patroni: încasări cu 25% mai puţin decât media lunilor ianuarie şi februarie. Adică, firma nu are bani pentru salarii. Avem deci un ministru de finanțe care o fi el neoliberal, dar e departe de a fi un idiot. În situația în care ne aflăm, autoritățile ar fi putut alege o recesiune pusă pe turbo (lăsând consumul în cădere liberă și erodând capacitățile angajaților). E foarte bine că nu au făcut-o.

Este măsura șomajului tehnic una cu adevărat eficientă?
Este o măsură eficientă, dată fiind natura unică a acestei crize: comprimarea simultană și la scară mare atât a cererii și a ofertei în toate piețele și de-a lungul lanțurilor de aprovizionare globale. Este înțelept să nu ai costuri din pregătirea altor oameni, când dau drumul la angajări. Unde mai pui că oamenii neplătiți ar fi spart carantina, cererea de produse și servicii ar fi scăzut și mai mult, ai fi avut credite ipotecare neperformante în cascadă. Cred că guvernul român a procedat corect, cel puțin pe acest palier.

Propunerea lui Cîțu, de amânare a plății ratelor bancare, este o măsură care ar putea ajuta viitorii șomeri și oamenii afectați de criză?
Este absolut necesară pentru cei care nu au cum plăti din cauză că s-a pus lacăt pe chestia care le dădea o pâine. Și pentru bănci e mai bine să amâne plata decât să își încarce dosarele cu împrumuturi neperformante, care se traduc în risc financiar mai mare pentru ele.

Ce impact economic are faptul că românii care lucrau (legal sau nu) în Diaspora nu doar că nu mai trimit bani în țară, dar s-au și întors și sunt, mulți dintre ei, șomeri?
În țară s-a întors mai ales precariatul angajat la negru. Vorbim de zeci de mii – nu de milioane, câți sunt de fapt românii din diaspora. Și pariez că și precarii vor sta unde sunt, când incapacitatea sistemului medical românesc de a face față va deveni foarte clară. Așadar, e o cifră care probabil nu va devasta bugetul asigurărilor de șomaj.

În orice caz, dacă nu se va garanta un venit minim, măcar temporar, după ce se iese din perioada de șomaj tehnic, cei care urlau împotriva asistaților sociali vor deveni ei înșiși asistați. Și vor simți pe propria piele cât de ridicolă e suma provenită din plățile de șomaj.

ÎN CE AR TREBUI INVESTIȚI BANII DE LA UE

Administrația Trump a alocat câte trei mii de dolari direct către oameni. E o astfel de metodă viabilă și la noi?
Cât privește celebrele cecuri ale lui Trump, ele arată cam așa: o plată în cash de până la 1 200 de dolari de persoană (93% din contribuabili), plus cinci sute de dolari în cazul cuplurilor cu copii. Deci, un cuplu cu un copil primește o plată de trei mii de dolari o singură dată. Asta se întâmplă într-o țară în care se anticipează șomaj de 30% și-n care 1 200 de dolari e chiria medie.

Ca să poți echivala, e de parcă i-ai da 1 300 de lei o singură dată (nu lunar!) fiecărui român care câștigă până la două salarii medii pe lună, plus ceva sute de lei pentru copii, în loc de susținerea financiară lunară pe care a alocat-o Cîțu acum. Din acest punct de vedere, măsurile guvernului Orban sunt mai generoase în termeni relativi.

Captură via Fundația Friedrich Ebert România: Cât câștigă România din taxe și impozite?

Uniunea Europeană a anunțat că ajută România în lupta împotriva COVID-19 prin diverse mecanisme ce țin de fondurile europene. Care-i cel mai inteligent mod prin care ne putem folosi de acești bani?
Evident că-n perioada coronavirusului ele trebuie să meargă exclusiv în Sănătate. Țările din vecinătate au folosit acești euro ca să scoată hârțogăria din spitale. Și-au împânzit satele cu dispensare de medicină primară, au creat centre de cercetare medicală aiuritor de moderne și sisteme de pregătire în caz de dezastru.

Odată ce trece molima, ne vom întoarce la provocarea de a decide cu ce sistem economic facem față unei lumi bulversate nu doar de coronavirus, ci și de marșul spre o climă încălzită cu două-trei grade celsius. Inteligent, deci, ar fi să folosim resursele enorme din fondurile structurale, dar și din Fondul Juncker, pentru a pune bazele unei economii și a unei societăți care amortizează șocurile inevitabile aduse de haosul climatic.

As ținti spre o mare decarbonizare a sistemului energetic și industrial, prioritizarea investițiilor în feroviar electrificat (nu în rutier, cum e acum), edificarea capacităților de cercetare aplicată aferente statului dezvoltaționist-antreprenorial.

Ce ar trebui să se schimbe în felul în care e organizată agricultura și producția agricolă autohtonă?
Eu aș lua banii europeni și i-aș folosi în a pune aproape tot fondul forestier național în conservare (da, se finanțează așa ceva) și aș ajuta fermele mici și mijlocii să obțină aceste fonduri (și nu marile agro business-uri). Rețelele de agricultură locală par a fi în cele din urmă esențiale împotriva șocurilor care vor veni în lanțurile transnaționale de aprovizionare cu hrană, din cauza haosului climatic. Siguranța alimentară este un subiect care se întoarce în dezbaterile europene după acest virus.

Cât au alocat pentru Sănătate, ca procent din PIB, statele central și est-europene din anul 2000 și până azi. Grafic via Banca Mondială, folosind cifrele OMS

Pe scurt, as ținti către o revoluție în sănătatea publică, economie decarbonizată și inclusivă, ecologie, știință aplicată. Astea sunt lucrurile care contează, nu pensiunile caragialiene, centrele de informare turistică, sediile grotești ale diverselor autorități placate cu sticlă tip oglindă sau alte orori și mijloace de sifonat bani.

În România au început să se creeze izolete autohtone și se testează și un ventilator mecanic produs prin tehnologie 3D. Această criză ar putea determina companiile să inoveze mai mult, pe viitor?
Izoleta a fost produsă de o firmă de stat ce ține de industria de apărare (Romarm). Însă fără reconversia impulsionată de stat a industriei private de echipamente speciale, ea nu va fi produsă în volumele necesare și e păcat pentru că vine virusul în India și va fi nevoie de sute de mii de exemplare. Ventilatoarele printate în 3D sunt încă experimentale, din câte știu. Argumentul mai general este că fără o politică industrială de urgență, cu un stat antreprenor care să forjeze legături rapide între inovatori și fabricile care pot scoate izolete sau alte echipamente pe bandă, vom avea de-a face cu tot felul de sforțări fragmentate. Piața nu funcționează foarte bine în aceasta zonă, iar în aceste condiții este motivul pentru care s-a pus reconversia industrială în centrul unei petiții comprehensive pe urgență COVID-19, care are mii de semnături și este adresată autorităților în aceste momente grele.

Ce se va întâmpla în cazul în care vom avea o serie de falimente naționale la nivelul întregii UE?
Nu e un secret că multe domenii vor fi naționalizate. Deja Marea Britanie a naționalizat companiile feroviare private. În ultima criză s-au naționalizat bănci pe bandă, de pildă, așa că de ce nu și firme auto care dacă intră în picaj lasă în stradă milioane de angajați și distrug nu doar niște investiții private, ci și un întreg model de creștere industrială la care Europa se pricepe extrem de bine.

IRONIC, CRIZĂ ADUCE ȘI OPORTUNITĂȚI PENTRU ROMÂNIA

Deși nu ne putem compara cu țările dezvoltate economic, ce-ar putea Guvernul Orban învăța totuși de la scandinavi?
Modelul danez este extrem de greu de replicat în peisajul ideologic, instituțional și sociologic devastat al țării noastre. Schimbările cerute pentru a ne apropia cât de cât de el ar fi de-a dreptul revoluționare. Guvernul actual ar putea măcar să învețe ceva despre importanța impozitării, a reducerii inegalității socio-economice, dar și din grija enormă pe care o au danezii pentru sistemul public de sănătate, fapt ce apără orice popor de catastrofe medicale. Totodată, ar putea să ia în serios rolul pozitiv al sindicatelor într-o societate industrializată.

Se spune că în fiecare criză există oportunități. Ce ar putea câștiga economia României din criza asta?
Cel mai important câștig ar fi o mare schimbare de macaz în sistemul fiscal care să mobilizeze surplusul de colectare pentru a aloca a 10% din PIB pentru sănătate și triplarea capacității ATI. Aș face din zădărnicirea stocurilor medicale de urgență o faptă penală. Aș mobiliza resurse pentru o industrie locală de echipament medical. S-a văzut că în vremuri de pandemie nu te poți baza pe lanțuri globale de aprovizionare cu necesar pentru spitale. Cu haosul climatic și problemele de sănătate asociate care vin, o să avem nevoie disperată de așa ceva.

Ce se întâmplă cu prioritățile economice de dinainte de criză?
Sincer nu aș anticipa nicio schimbare. După sperietura asta, ar trebui să înghețăm practic exploatările forestiere și să resălbăticim ce s-a defrișat, să înverzim sectorul energetic, să reducem frapantele inegalități și să punem sănătatea, educația, mediul, urbanismul vivabil și capacitatea de inovare sustenabilă în vârful listei de priorități. Degeaba ai creștere de consum și PIB, când petreci ore în mașină, adesea nu poți deschide geamul din cauza poluării, iar copiii tăi crescuți în poluare vor avea capacități cognitive afectate foarte sever.

Una dintre prioritățile, la nivel declarativ în România, au fost mereu autostrăzile.
Construcția de autostrăzi mi se pare o fantezie despre modernitatea anilor 50, distopică, care merită înlocuită cu ceva mai rațional. Pe lângă faptul că sunt foarte scumpe și extrem de greu de executat în condițiile României, în curând vom vedea ce capcană sunt autostrăzile.

Am trăit în SUA 17 ani, acolo lumea competentă nu știe cum să scape de dependența de sistemul de autostrăzi. În afara unei rețele minimale de autostrăzi, accentul trebuie să cadă pe infrastructura feroviară electrificată și extrem de densă, ca-n Elveția (unde nu sunt trenuri de mare viteză – o altă fantezie costisitoare – ci trenuri dese în toate direcțiile). Combinația dintre metrou, tramvai și bicicletă în transportul urban este imbatabilă. Ca exemplu, contrastul dintre naveta mea din Boston, transpirată și poluată, și cea din Copenhaga, o adevărată utopie în urbanism, este șocant. Din păcate, în România, discursul public vede în această infrastructură (șine-bicicletă) mai degrabă un semn al înapoierii. Asta ne spune multe despre cât de ne-europeană și provincial-frustrată este clasa care participă la formarea și consumul acestui discurs. Dar, mă rog, de gustibus.

Editor: Iulia Roșu