Publicitate
psihologie

Cum să te refaci după o tragedie ca cea de la Caracal

O tragedie, mai ales o crimă, este întotdeauna și împotriva ta, ca membru al comunității.

de Denisa Călin
12 August 2019, 10:52am

Rudele fetelor răpite, Luiza și Alexandra, la casa lui Gheorghe Dincă. Fotografie de Remus Badea / Mediafax Foto

Îmi amintesc zilele din jurul crimei de la Dristor, de acum un an jumate, când o femeie a împins o tânără pe șinele de metrou. În dimineața respectivă, nu mai voiam să iau metroul. Mergeam spre el și simțeam cum îmi amorțește corpul și devine greu. Nu mai puteam să respir și mă cuprindea un fior rece. La metrou, cu toții împărțeam o tăcere sumbră, tensionată, tresărind la mișcările oricui din proximitate. Nu se mai uita nimeni în telefon. Oamenii așteptau metroul încordați în mijlocul peroanelor, cu spatele la ziduri sau în jurul coloanelor. Mă întrebam dacă sunt periculoși, în timp ce ei mă priveau pe mine, gândind probabil același lucru.

A trebuit să treacă ceva timp ca să înțeleg ce se întâmplase și câteva luni ca să nu mi se strângă inima ori de câte ori treceam prin stația de la Dristor și-mi fulgera prin minte „puteam să fiu eu”.

Când are loc o moarte violentă, o crimă, psihologic toată comunitatea va suferi. Nu e greu să vezi că asta se întâmplă de trei săptămâni la Caracal. Chiar și tu, de la sute de kilometri distanță, poți simți unda de șoc. Impactul emoțional este puternic și poate fi chiar traumatizant, cu cât ești mai apropiat de locul respectiv.

Atunci când se petrece o crimă, mintea și corpul tău, altfel angajate în probleme de ordin superior, sunt confruntate brusc și violent cu faptul că siguranța, ceva visceral și bazal, pe care nu o pui la îndoială când ieși din casă, nu mai este un dat. Ești confruntat cu caracterul absurd, șocant și incontrolabil al vieții, iar saltul ăsta de la neutru la alertă este copleșitor pentru creierul nostru. Mai ales dacă trebuie să revii și să trăiești în locul unde s-a întâmplat o crimă. Devine o provocare personală să îți gestionezi niveluri diferite de anxietate.

Îți poți imagina ce simt oamenii din Caracal, în acest moment?

Nu pot spune cum este pentru ei, însă nu este neobișnuit ca, în asemenea momente, să simți anxietate, panică, tristețe, groază, frică pentru tine și ceilalți, neîncredere, furie, nedumerire, șoc, repulsie, chiar și doliu, poți retrăi amintiri dureroase – un cocktail de sentimente și emoții puternice.

Așa că, dacă ești unul dintre oamenii care locuiesc acum în Caracal sau în oricare alt loc, unde te confrunți cu o tragedie asemănătoare, îți las câteva lucruri care te pot ajuta prin asta.

Acceptă ceea ce simți și îngrijește-te

Acceptă că poți fi mai sensibil/-ă în perioada următoare, poți simți mai multă emotivitate decât în mod normal, mai multă tensiune, încordare, neîncredere, poți să ai un sentiment puternic de gol interior.

Este absolut normal, în situația asta stresantă.

Dacă treci prin toate astea, mai întâi fă ce ai nevoie să te simți în siguranță. Apoi, să știi că e o situație temporară, chiar dacă nu pare, așa că tratează-te cu grijă și ia lucrurile puțin mai ușor. Și, mai ales, nu fi prea aspru cu tine. Dormi mai mult, dacă ai nevoie, mănâncă bine, stai cu cei dragi etc.

Procesează

Asta înseamnă, pe românește, să vorbești despre situația în care ești. Comunică cu apropiații, spune-le gândurile legate de ce s-a întâmplat, fricile, emoțiile.

Cine nu ar fi furios? Cine nu ar fi speriat? Cine nu ar avea ceva de zis despre asta?

Noi avem nevoie de sens și de trăire. Iar asta este o realitate dificil de procesat, mai ales de unul singur. Așa că, spune-ți povestea, trăiește-ți emoțiile, pentru că așa îi dai un sens experienței ăsteia.

Un alt mod de a procesa pierderea e să faci orice ritual care te ajutã sa îți iei la revedere de la persoanele dispărute, prin orice activitate care este potrivitã pentru tine și comunitatea ta: de la pomeni la slujbe și aprinsul lumânărilor la a scrie o scrisoare persoanei respective. Ritualurile sunt importante, pentru că ne ajută să ajungem la pace cu dispariția bruscă a cuiva, cel puțin suficient încât să poți păși mai departe.

Nu te izola

Mai ales într-un incident ca cel din Caracal, unde problema în sine nu este (doar) criminalitatea, ci faptul că ea este infiltrată și susținută de autoritate – cel puțin prin funcționarea ei lacunară. Tendința de a te izola ca să te protejezi poate fi mare. Și nu este o idee bună, pentru că atunci când tocmai încrederea în ceilalți oameni și siguranța pe care o ai între ei sunt cutremurate, izolarea amplifică sentimentul de singurătate, neputință, de vulnerabilitate și expunere.

De-asta, oriunde are loc o crimă sau o tragedie, victimele directe și cele periferice sunt adunate în grupuri de suport – pentru a reclădi încrederea în ceilalți, pentru a vedea că sunt și alți oameni care simt exact ca tine. E nevoie să știi că poți să te sprijini pe cei de lângă tine, că nu toți oamenii sunt periculoși.

În cazul Caracal, oamenii din Dobrosloveni, satul Alexandrei, au fost consiliați de doi psihologi din București la câteva zile după ce s-a aflat de moartea fetei. Întrebat cum se simte comunitatea după aceste crime, primarul comunei a spus: „parcă nu ne mai cunoaştem”. Consilierea psihologică sub forma unor grupuri de suport ar trebui însă menținută, cel puțin, pe întreaga perioadă a anchetei care se derulează în apropierea lor.

Consumă mai puține știri legate de subiect

Deși să deții informații (atât timp cât sunt reale) te poate ajuta să-ți liniștești starea de anxietate și tensiune, chestia asta are și capacitatea de a-ți ține creierul inundat în hormoni de stres.

Pentru că, mai ales dacă privești și auzi, hrănești conținutul traumatic direct în sistemul tău nervos, îl absorbi în tot corpul ca și cum ți s-ar întâmpla ție. Iar asta poate să dea naștere și mai multor neplăceri psihologice.

Așa că, ia doar ce informații sunt necesare pentru tine, apoi limitează consumul de știri și media legate de eveniment. Este în regulă să spui că nu poți privi sau auzi despre asta acum. Nu ești un om insensibil, dacă nu vrei să te intoxici, mai ales cu conspirații și fake news. Cauți doar să te îngrijești prin toată întâmplarea asta cu impact emoțional puternic.

Fă chestii care te bucură și te pot distrage puțin de la dramă

Nu ești un om nepăsător, dacă îți petreci puțin timp făcând lucrurile care te linișteau și relaxau, să-ți reiei hobby-urile și pasiunile pe care la aveai înainte să intri în alertă.

În acest mod poți să-ți decuplezi, pentru scurt timp, atenția de la tragedia respectivă și să-ți amintești de normalitatea și siguranța pe care le aveai înainte. Asta te ajută să procesezi mai ușor gândurile, emoțiile și sentimentele tale vizavi de toate astea.

Implică-te și repară

Atunci când se întâmplă un eveniment ca cel din Caracal, o ruptură în pelicula comunității, ai șansa să devii activ și să o repari. E un loc bun în care să pui toată adrenalina și energia pe care au creat-o în tine toate evenimentele astea. Mai mult, astfel de momente nefericite îți arată exact ce e de reparat, ce scârțâie, ce nu mai este tolerabil.

Iar prin această reparație, o comunitate poate deveni mai puternică, mai unită, mai activă, mai vocală și un exemplu pentru toți ceilalți.

Este și un fel minunat de a onora tragedia și drama respectivă, oamenii dispăruți dintre noi sau orice altă pierdere.

Cere ajutor

Dacă nu te simți în siguranță, vorbește, roagă-i pe alții să stea cu tine un timp sau să te însoțească, mergi împreună cu cineva, renunță la obiceiuri care sunt potențial periculoase (de exemplu, practica lui „ia-mă, nene”). Cere ce ai nevoie, acum, ca să te simți puțin mai în siguranță și starea de tensiune se va diminua.

Iar dacă anxietatea ta persistă sau remarci că ai dificultăți puternice în a-ți relua activitatea, a redeveni social, a-ți reveni la programul și rutina normală, că te lupți cu sentimente de vinovăție că nu mai poți să dormi etc., atunci e indicat să găsești un psiholog, un psihoterapeut sau un psihiatru, care să te sprijine cu asta.

Cere sprijinul pentru că nu este o rușine; este o reacție normală într-o situație anormală.

În încheiere, mă gândeam că ieri, în timp ce mă îmbrăcam să ies în centrul Bucureștiului, mi-a trecut prin minte: „oare ar trebui să mă schimb în ceva mai… neutru? Nu știu, poate nu e safe”. Și mi-am amintit de un film despre efectele lui 11 Septembrie. Acolo, protagonistul (un musulman pacifist cu sindrom Asperger) spunea așa: „O moarte, oriunde în lumea asta, este o pierdere pentru fiecare dintre noi”. Cred că este adevărat, pentru că o tragedie, mai ales o crimă, este întotdeauna și împotriva ta, ca membru al comunității. Lasă o cicatrice și ia timp și acțiuni sănătoase de reparație pentru ca lucrurile să revină la normal.

Denisa Călin este psiholog și psihoterapeut integrativ, lucrează cu și scrie despre probleme de sănătate mintală. O poți urmări și pe pagina ei de Facebook.

Editor: Iulia Roșu

Tagged:
trauma
caracal
opinie
depresie
terapie
psiholog