Am vorbit cu români care lucrează toată ziua în frig, ca să aflu cum supraviețuiesc

Din fericire pentru unul ca mine care detestă tot ce ține de iarnă, anul ăsta vremea a fost destul de agreabilă. N-am avut parte nici de ninsori abundente și nici de ger năprasnic (globalization conspiracy activated).

Mă rog, eu n-am avut parte și pentru că îmi petrec o bună bucată de timp la birou. Poate să fie vremea cum vrea, când ești blocat în bucla dintre casă și corporație, nu-ți pasă. Dar parcă nu mai la fel de acceptabil când toată ziua ești nevoit să lucrezi afară-n frig. Sunt o mulțime de români care trec prin asta din cauza locului de muncă. Am vorbit cu câțiva dintre ei despre cum e viața lor când stau afară chiar și la minus zece grade, ca să aflu cum fac față.

„Sunt de la 14 ani pe șantier. N-ai ce să faci, deja îți intră în stare frigul. Am lucrat într-o vreme la Brașov, la vreo minus treizeci de grade. Au fost grele perioadele alea. Făceam focul la un butoi, ca să ne mai încălzim. Acum, sunt aici, la clădirea asta. N-a fost nici iarna grea, dar e greu.

Colegii mai merg la o cantină apropiată să mănânce ceva cald. Eu vin cu mâncare de acasă și merg la mine în mașină. Acolo mai dau puțin drumul la căldură. Tăticule, e foarte greu, dar ce să mai facem, n-avem unde să ne mai ducem. În fiecare zi, gândul la copii și facturi ne face să rezistăm.”

„Ieri, am plecat de acasă la patru dimineață. Am fost să iau marfa și-am stat aici, în piață, până la cinci seara. Crede-mă, când am ajuns acasă, efectiv nu mai eram în stare de nimic. Azi e chiar mult mai frig. Sunt de la șapte și ceva dimineața. Și nu mai pot. Nu mai rezist. Mi s-au umflat mâinile. În 10-15 minute o să plec.

Eu mai încerc să mă încălzesc ba c-un ceai, ba mai intru puțin prin hală, ba mai ies, apoi iar mai intru. Și tot așa. E greu, dar ce să facem, mamă. Totul pentru o pâine. Ca orice om, ai copii acasă și trebuie să ai grijă de ei. Nu-mi vine deloc să mă duc să muncesc pe cinci-șașe milioane. Asta este, ce să facem. Ne chinuim.”

„Până la Revoluție am lucrat într-o fabrică, care apoi a fost închisă de băieții deștepți. De atunci, sunt în locul ăsta în fiecare zi. De la nouă dimineața până la șapte seara. Eu nu simt frigul, m-am călit de atâția ani de când fac asta. Foamea te împinge, ce să mai. Chiar nu intru nicăieri să mă încălzesc. Aici mă uită Dumnezeu de dimineața până seara. Ia uite la mine, am două perechi de șosete scurte și una lungă. Mă mai dreg c-un ceai, două. Așa se face.”

„Toată viața mea am lucrat în frig. De la 14 ani până acum, la 64. În comunism mă ocupam de inele și cercei. Mergeam prin toată țară. Aveam un țol, îl puneam jos, cu ciocanul și nicovala prelucram. Dar, na, vremurile s-au schimbat și acum mă ocup de asta.

Timp de zece ore pe zi mă găsiți fix în locul ăsta de aici. N-am calorifer și nu intru nicăieri să mă încălzesc. A, mă mai gândesc: Fir-ar mama ei de primăvară, nu mai vine odată, dar și așa te obișnuiești. Dar cel mai bine când iei un ban te încălzești. Când nu-l iei, ești rece. Parcă și inima să face gheață. În felul ăsta stă treaba cu frigul, mai bine zis.”

„Înainte stăteai la o masuță, dar cum din 2006 ne-au desființat, eu am rămas singurul patron și vânzător de lozuri din București. De 11 ani. Dacă nu mă înșel, în toată țara mai sunt încă doi vânzători.

Domnule, eu nu mai simt frigul deloc. Uită-te la mine, nici fes în cap n-am. Nici nu beau băutură ca să mă încălzesc, că merg prin restaurante, cu diferiți clienți români și străini, și nu mi-aș permite așa ceva. Clientul poate să fie cum dorește, dar eu în niciun caz. Nu fac nimic special, pur și simplu de atâția ani m-am obișnuit și nu mai simt nimic.”

Pe Mădălin Istrate poți să-l urmărești, aici, pe fb.