istorie

Trei bărbați au dispărut de pe o insulă scoțiană acum o sută de ani, iar oamenii încă îi caută

Dispariția lor e încă fascinantă un secol mai târziu.

de Mack Lamoureux; translated by Oana Maria Zaharia
09 Aprilie 2019, 4:00am

Farul Flannan Isles. Fotografie via Wikimedia Commons.

În cel mai înalt punct al insulei Eilean Mòr se înalță un far.

E un far bine întreținut. Are o cameră de locuit construită pe o pantă și de la el pornește o alee de piatră care duce la faleza stâncoasă de deasupra apei. Acest edificiu, cunoscut ca farul din Flannan Isles, nu conține doar o lumină care ghidează vapoarele pe mare, ci și păstrează unul dintre cele mai mari mistere ale Oceanului Atlantic.

S-a petrecut cu peste un secol în urmă, când cei trei bărbați de pe insulă – singurii care au locuit în far – au dispărut fără urmă.

1554388885059-St_Flannans_Cell_and_Flannan_Isles_Lighthouse_-_geographorguk_-_623920
Farul. Fotografie via Wikimedia Commons

Povestea bărbaților dispăruți începe în Outer Hebrides, o serie de insule de pe coasta vestică a Scoției. Marea din jurul insulei e periculoasă, așa că, în 1895, s-a hotărât construirea unui far. A fost un proces complicat, pentru că materialele au trebuit ridicate pe stânci imense de pe vapoarele care se clătinau pe valuri. Pe scurt, regiunea nu era pentru oameni și în niciun caz potrivită pentru locuit. Și nu doar geografia insulei era periculoasă, ci și legendele ciudate despre creaturi care o bântuie.

Totuși, în ciuda vânturilor puternice și a poveștilor cu fantome, Farul Flannan Isles a luminat cerul pentru prima oară pe 7 decembrie 1899. Din ziua aceea, a fost populat de patru dintre cei mai buni bărbați care lucrau în domeniul farurilor.

Un an mai târziu, trei dintre ei urmau să dispară fără explicație.

Cei patru bărbați care au locuit o vreme pe insula Eilean Mòr au fost Joseph Moore, Thomas Marshall, James Ducat și Donald MacArthur. Asta era demult, pe când farurile nu puteau fi automatizate și gestionate de o singură persoană sau de la distanță. Programul era așa: trei bărbați lucrau pe insulă, iar al patrulea era în concediu două săptămâni, prin rotație. Nu exista nicio modalitate prin care să părăsești insula în afară de vaporul care aducea proviziile și de bărbatul care pleca sau se întorcea pe insulă.

Timp de un an, totul a mers grozav, iar bărbații și-au făcut datoria de a împiedica vapoarele să se ciocnească între ele. Dar apoi, în data de 5 decembrie 1900, la un an după inaugurarea construcției, farul n-a mai luminat. Un vas mic a observat asta și, cinci zile mai târziu, o corabie a pornit împreună cu bărbatul care era în concediu, Moore, să vadă ce se întâmplase.

Moore a coborât primul pe mal. I s-a părut ciudat că nu i-a ieșit nimeni în întâmpinare.

„M-am dus la far și l-am găsit închis. Era închisă și intrarea către bucătărie și depozit”, a scris Moore într-o scrisoare două zile mai târziu. „Doar ușa bucătăriei era deschisă. Când am intrat, m-am uitat la șemineu și am văzut că focul nu fusese aprins de câteva zile. Am intrat în toate camerele și am găsit paturile goale.”

„Nu am făcut mai multe investigații pentru că mi-am dat seama că se întâmplase ceva grav.”

1554388904557-Eilean_Mor_Flannan_Isles_-_geographorguk_-_882817
Drumul spre docul unde oprea vasul cu provizii. Fotografie de Wikipedia Commons

După ce a observat că cei trei bărbați cu care își petrecuse ultimul an au dispărut fără urmă, Moore s-a dus la vapor să cheme ajutoare. El și alți trei voluntari au rămas pe insulă și au ghidat vapoarele să nu se izbească de stânci, și apoi au încercat să-și dea seama ce se întâmplase cu cei trei colegi ai lui Moore. Cum de reușiseră, nu unul, ci trei bărbați experimentați să dispară de pe o insulă atât de mică? Ce dracu’ se întâmplase?

În timp ce bărbații investigau, căpitanul corabiei cu provizii a trimis o telegramă către sediul Consiliului Farurilor. „În Flannans a avut loc un accident îngrozitor” începea telegrama care povestea apoi ce au găsit pe insula părăsită. O echipă de investigatori a fost trimisă pe insulă.

Expresia „a dispărea fără urmă” e folosită des în situații misterioase, dar rareori e adevărată. De fapt, bărbații dispăruți au lăsat multe urme. În bucătărie era o porție de mâncare neterminată. Pelerinele de ploaie ale bărbaților erau în far. Era clar că dormiseră în paturile lor. Ușa bucătăriei era deschisă. Tigăile și farfuriile erau spălate și așezate la locul lor. Deși bărbații dispăruseră, au lăsat suficiente dovezi ale existenței lor.

Doar că... nu mai erau nicăieri.

1554388958067-Flannan_Isles_Eilean_Mor
Farul și stânca. Fotografie via Wikimedia Commons

Cei patru bărbați care i-au înlocuit pe cei dispăruți au continuat căutarea zile în șir, dar în zadar. Bărbații dispăruseră și n-au mai apărut nici până azi, o sută de ani mai târziu. Farul a fost populat cu alți muncitori până în 1971, când a fost automatizat. Insula e cunoscută și azi pentru dispariția misterioasă.

Pe vremuri, povestea a fost publicată de toate ziarele și a ajuns rapid în folclor. S-au scris nenumărate cărți despre incident, inclusiv o poezie faimoasă de Wilfrid Wilson Gibson, s-au făcut documentare, emisiuni TV și filme. „Se pare că soarta inexplicabilă a celor trei muncitori va rămâne unul dintre misterele mării”, a scris Northants Evening Telegraph într-un articol din 27 decembrie 1900. De curând, un film cu Gerard Butler, intitulat Dispariția, spune povestea adaptată a misterului din Flannan Isles, în care mai multe persoane sunt ucise.

„A părut că stăm o veșnicie/ Fără să suflăm un cuvânt/Trei bărbați vii pe Flannan Isle/Toți ne gândeam că sunt morți.” Așa sună finalul poeziei lui Gibson care e un fel de versiune din 1912 a filmului cu Gerard Butler.

1554389264992-flannan-isles-lighthouse
Un articol publicat la scurt timp după dispariție. Fotografie via British Newspaper Archive.

Într-un studiu despre acest mister publicat în 1997, istoricul irlandez Mike Dash scrie că, de-a lungul anilor, oamenii au venit cu diverse explicații pentru dispariția bărbaților. Câteva dintre ele sunt mai populare – că i-a luat un val imens de pe faleză când făceau treabă; că vântul a fost foarte puternic și i-a luat de pe insulă; că unul dintre bărbați, sătul de ceilalți cu care petrecea prea mult timp, i-a ucis și a aruncat trupurile în mare, după care s-a sinucis în același fel; că au murit în timp ce încercau să salveze o corabie care se scufunda. Dash a scris că una dintre teorii – oferită de bărbatul care a supravegheat farul între 1953 și 1957 – e cea mai populară.

Povestea sună cam așa: e seară, după cină, iar afară e furtună. Thomas Marshall și James Ducat ies afară să asigure funia care atârnă de stâncă, iar bucătarul spală vasele. În timp ce Marshall și Ducat lucrează printre valuri enorme, unul dintre bărbați e luat de ape. Bărbatul rămas fuge repede în far și-l ia cu el pe Donald MacArthur care, iese în grabă și nu-și ia echipamentul. Pe cei doi îi ia un alt val furios. Iar insula Eilean Mòr rămâne în starea ei naturală, perfect goală.

Există și niște explicații amuzante pentru acest mister. Unii spun că o rasă străveche de pitici care locuiesc pe insulă i-a transformat pe bărbați în păsări. Mai sunt și povești cu zâne care i-au răpit, pentru că scoțienii le adoră. Și, evident, cele care spun că ar fi fost răpiți de extratereștri sau demoni.

Deși explicațiile sunt numeroase – unele mai plauzibile decât altele – n-a existat niciuna concretă. La fel ca orice lucru care s-a întâmplat acum multă vreme, informațiile sunt erodate de trecerea timpului. Singura certitudine e că s-a întâmplat ceva tragic în decembrie 1900 pe insula stâncoasă Eilean Mòr.

Articolul a apărut iniţial pe VICE CA.