Ce face social media ca să nu pici în plasa propagandei populiste la europarlamentare

Corneliu Bjola este profesor de studii diplomatice la Oxford, în Marea Britanie, director al Oxford Digital Diplomacy Research Group și expert în diplomația digitală, adică modul în care ministerele de externe și ambasadele folosesc rețelele sociale sau tehnologiile digitale pentru scopuri de politică externă. Gândește-te la anunțurile Ambasadei României de după un cutremur ca acela din Nepal sau după vreun atentat terorist. Sau, și mai bine, adu-ți aminte de felu-n care comunică Ambasada Suediei din România pe Facebook.

La finalul lui februarie, în cadrul conferinței „Despre lumea în care trăim“, organizată la Ateneul Român de Fundația Humanitas Aqua Forte, expertul a vorbit despre ce înseamnă propaganda în epoca digitală. Am profitat de ocazie pentru a-i pune câteva întrebări tocmai despre acest subiect: cum te ferești, ca țară, de acest tip de propagandă? Răspunsul nu e foarte simplu, după cum se poate citi mai jos.

VICE: Poate Facebook și, în general, social media, să influențeze alegerile?
Corneliu Bjola: Răspunsul e puțin mai complicat. Pot rețelele sociale să îndemne oamenii să iasă la vot? Da. Asta a și făcut Facebook-ul, chiar cu succes, în Statele Unite. Întrebarea este în ce măsură poate influența cum să votezi. Când vorbim de asta (mai ales în context american, cu dezinformarea rusească), studiile arată că ceea ce pot influența este subiectul la care se gândesc oamenii înainte să meargă la urne, nu cum să voteze. De exemplu, dacă refugiații devin subiectul cel mai intens dezbătut în perioada respectivă, atunci oamenii își formulează opțiunea politică în funcție de ei. Nu prea avem studii care să indice că oamenii, dacă le propui o anumită narațiune, vor vota explicit într-o direcție sau alta. La un al treilea nivel, avem fragmentarea audienței, care este mult mai performantă acum. Pe Facebook, poți alege anumite audiențe geografice, pe vârste, nivel de educație, pe care le atingi cu mesaje foarte țintite pe profil.

Cum poți, ca utilizator de social media, să identifici care dintre mesaje vin dinspre actori dubioși?
Din conversațiile cu reprezentanții companiei, înțeleg că Facebook deja a introdus în Statele Unite un astfel de instrument și încearcă, anul acesta, înainte de europarlamentare, să-l promoveze și în Europa. În momentul în care un anumit mesaj este promovat, ei te pot ajuta să identifici cine este autorul, dar și ce alte mesaje a promovat în trecut. Deci, printr-o mai mare transparență a sursei, cu ajutorul Facebook. În rest, în ce măsură poți tu să-ți dai seama, ca utilizator, dacă mesajul este veridic sau este promovat dintr-un cont fals? Doar prin experiență poți. Sunt câteva site-uri care identifică conturile astea, care folosesc diverse liste. Pe Twitter e puțin mai ușor, pentru că ai instrumente care pot fi incluse, prin extensie, direct în browser-ul tău și, când îți vine un mesaj, verifici imediat dacă e un bot sau nu.

Există discuții că măsurile luate de Facebook, Twitter sau YouTube afectează libertatea de exprimare, pe care unii o consideră absolută.
Nu, e vorba de un cod de folosire a rețelelor. Ba chiar au fost foarte criticați că lasă să treacă prea multe mesaje. E un caz celebru, în Myanmar, unde, pentru că nu aveau vorbitori de limbă locală, nu au putut observa ce mesaje au fost promovate. În condițiile astea, populația rohingya, o minoritate, a fost expusă unul cvasi-genocid, iar Facebook a jucat un rol mare în răspândirea mesajelor agresive.

În Germania, de doi ani, s-a dat o lege care aplică în online legislația care exista deja, legată de anumite mesaje toxice. În mod interesant, reprezentanții germani mi-au spus că nu au fost mai multe cazuri în care trebuiau să intervină. Dacă nu elimină aceste mesaje în 24 de ore, Facebook e pasibil de o amendă de până la 50 de milioane de euro. Astfel, probabil de teama amenzii, compania a luat măsuri.

Cu libertatea de expresie, depinde de la țară la țară. De exemplu, cineva de la Facebook mi-a spus că, în timpul crizei refugiaților din 2015, când a circulat acea poză celebră cu Alan Kurdi, băiatul înecat pe plaja din Turcia, cei care au intervenit pentru scoaterea ei erau din guvernul francez. Și nu din cauza conotației politice, ci din cauza legislației franceze privind imaginile care atacă demnitatea umană.

Dar, evident că trebuie să fim precauți, pentru că tot felul de țări cu guverne semi-autoritare sau de altă culoare politică ar putea folosi acest lucru pentru a bloca anumite idei. Deja se practică, Rusia și-a cam închis spațiul informatic.

Unora li se pare că mesajele lor sunt cenzurate prea dur și se refugiază pe VKontakte, pe Gab. Va duce asta la radicalizare?
VKontakte (Rusia) și Sina Weibo (China) sunt controlate de guverne, nimic nu e anonim acolo. Mai degrabă WhatsApp a devenit acum o problemă, apropo de radicalizare. În India au fost probleme care au dus chiar la linșaj. Va fi interesat de urmărit, în alegerile care urmează, în ce măsură WhatsApp și Facebook Messenger vor deveni canale preferate pentru răspândirea mesajelor de dezinformare. E o problemă și pentru că sunt greu de monitorizat: dacă nu ești parte din grupul respectiv, nu poți vedea ce se întâmplă.

Apropo de Rusia și de fabricile de trolli. La noi, din 2004 era o discuție despre postacii PSD. Poți filtra genul acesta de atacuri, făcute de oameni angajați special pentru asta?
Din nou, după alegerile prezidențiale din SUA din 2016, Facebook-ul a introdus elemente care fac mai dificilă promovarea de anunțuri politice anonime. Înainte de alegerile din noiembrie 2018, pentru Congres, au introdus o metodă prin care, dacă vrei să postezi un anunț politic din Rusia sau România, nu mai este posibil, decât dacă ai o adresă verificată ca rezident american. I-am întrebat cât de eficientă a fost. Nu au fost prea multe critici, deci e un semn bun. Dacă există actori locali care simpatizează cu anumite idei, atunci propagarea lor devine posibilă, dar din afară este mai dificil.

Dar nu știu dacă mai sunt așa de eficienți, pentru că metoda „postacă” lucrează în momentul în care oamenii nu sunt conștienți că sunt manipulați. Când realizează că acest lucru se întâmplă, sunt mai grijulii. Am observat asta pe site-urile ziarelor britanice. Comunitatea online reacționează când vede mesaje similare postate în sprijinul unei anumite idei. Oamenii învață, se adaptează și asta e o chestie pozitivă din mediul online. Dar e un proces de adaptare de durată.

Se folosește foarte des termenul de fake news. Care e diferența dintre fake news și propagandă?
Vorbim de propagandă ca strategie. Există un mesaj, o campanie care servește niște obiective politice. De exemplu, la alegerile din SUA, era o campanie care încerca să motiveze susținătorii președintelui Trump și să demotiveze votanții lui Hillary Clinton. Fake news sunt elemente în cadrul acestei campanii. Rolul lor e să motiveze anumite segmente, dar și să creeze confuzie pe unele subiecte. E un întreg spectru. Cele mai veritabile fake news sunt cele care conțin 100% informație inventată, altele au un sâmbure de adevăr și-n jurul lor este croit ceva mai complicat.

E un caz celebru, Pizzagate, când Hillary Clinton și John Podesta, șeful ei de campanie, au fost acuzați că organizează un cerc pedofil în pivnița unei pizzerii din Washington. Era total fals, dar a fost suficient să motiveze pe cineva să se înarmeze, să meargă să salveze copiii de acolo.

Un actor important al campaniei din 2016, Steve Bannon, e acum în Europa și pare implicat în campania de la europarlamentare. Poate face și aici ce a făcut pentru Trump?
El a încercat să organizeze toate curentele populiste din vreo 15 state europene și s-a stabilit în Bruxelles pentru asta. Dar s-a lovit de legislația locală, care nu permite, în vreo nouă dintre cele 15 state, ca partidele politice și candidații să accepte donații din afara țării respective. A devenit foarte dificil să subvenționze partide din spectrul lui. Ce poate face e să ofere expertiză despre cum narațiuni pe anumite teme pot fi propagate mai bine. Există îngrijorarea, față de alegerile europarlamentare, ca aceste curente populiste să ajungă undeva spre 15%, de la aproximativ 10%, cât e acum.

Am auzit chiar și de 30%.
Cred că e exagerat, ar fi catastrofal. Se preconizează că cele două mari partide de centru-dreapta și centru-stânga, popularii și socialiștii, vor obține sub 50% împreună, prima oară după 50 de ani. Ceea ce mă îngrijorează. Nu înseamnă, totuși, că valul pro-european nu o să aibă majoritate. Mai sunt cei din ALDE (nu ALDE România, care e mai mult populist), mai sunt Verzii.

Dar PPE are Fidesz (Ungaria), socialiștii au PSD-ul. Partidele astea nu prea mai au valori comune cu partidele europene din care fac parte. Există teama că, dacă-i dau afară, se vor duce în brațele populiștilor. Cât de mult poți să-i ții în curte, totuși?
Cred că ambele sunt cu un picior în afara grupurilor respective. Înțeleg că PSD se curtează cu Salvini și cred că, din punct de vedere ideologic, asta este matca în care ei se simt mai confortabil, curentul populist. La fel, cei din Fidesz au fost de mult amenințați, dar din cauza voturilor pe care le aveau, necesare pentru susținerea candidatului pentru președinția Comisiei Europene, încă aveau o anumită influență. Depinde, după alegeri, cât de mult scad cele două partide europene, dacă vor avea motivația să scape de cele două curente cvasi-populiste. Dacă scad prea mult, mai ales socialiștii, care peste tot în Europa au înregistrat un declin sever, s-ar putea ca această motivație să nu fie prea pronunțată.

Cum ați privit Brexit-ul, din perspectiva unui român care locuiește în Marea Britanie?
A fost o mare surpriză. Fostul prim-ministru, David Cameron, a mizat pe un succes similar referendumului despre independența Scoției, care să astâmpere curentul anti-european din cadrul propriului partid. Din păcate, tactica n-a reușit.

Evident, Brexit-ul transformă foarte mult relația dintre Marea Britanie și continent. La nivel individual, nu prea am fost afectat. Brexit-ul nu s-a întâmplat încă, iar locu-n care activez, la Oxford, e un fel de bulă academică în care nu simți deocamdată genul ăsta de influențe. A accelerat însă o anumită tendință, pentru mulți cetățeni europeni: să își găsească o anumită formă de protecție - prin cetățenie, de exemplu.

Ați fost vreodată victima unui fake news?
A fost un caz, dar n-am apucat să postez. Era un cont de Twitter de satiră care părea, prin limbaj, prin stil, că e al guvernului nord-coreean. Până să apuc să postez, am verificat cu un alt coleg și el mi-a zis că e un cont de satiră. Sunt mai multe conturi de satiră foarte interesantă și foarte eficiente – îmi tot zic că voi face un studiu pe ele. Unul este Dark Putin, care a fost chiar suspendat la un moment dat de Twitter.