Am pus cupluri din Control să se adulmece, ca să aflu cum miroase un millennial

FYI.

This story is over 5 years old.

Advertorial

Am pus cupluri din Control să se adulmece, ca să aflu cum miroase un millennial

Un millennial adevărat a copilărit cu Cartoon Network, dar insistă că nu se uită la televizor.

Dacă e prima dată când cauţi termenul ăsta pe Google, ai putea suspecta că millennial e o boală incurabilă și rușinoasă care face milioane de victime. Dacă te iei după perspectiva mass-media mainstream o să vezi că millennialii par a doua cea mai mare grijă a societății, după teroriști. De fapt, ăsta e doar numele popular al Generației Y, aia de după generația cu Nirvana. Se zice că millennialii se cred supraperformanţi la muncă, deşi nu sunt, că sunt nefericiți, deși o duc foarte bine sau că sunt generația peter pan, adică refuză să se maturizeze. Poate că millennialii nici nu există. Poate sunt doar o creație a departamentelor de marketing, lucru susţinut de comediantul Adam Connover în prezentarea asta mişto. Cert e că o întreagă retorică a societății susține că millennialii există și o să schimbe lumea.

Publicitate

Până acum știm cum arată un millennial, știm cum gândește unul, dar oare știm cum miroase?

Mi-am pus această întrebare pentru că noul parfum de la Calvin Klein, ck2 se vrea un parfum al millennialului, gândit să surprindă esența. Chiar miroase a millennial? Nu știu, nu mă pricep la parfumuri, dar l-am încercat puțin și când m-a mirosit iubita, m-a întrebat: „ai fost prin Bershka?", ceea ce e o întrebare specifică de millennial. De asta am fost curios să testez premiza parfumului și am hotărât să definim olfactiv complet și corect millennialul.

Ca să testez teoria asta, m-am dus în clubul Control, nucleul millennialilor din București. Pe cât de cool, pe atât de hipsteri, pe cât de greșiți după normele vechi, pe atât de politically correct. Nu am vrut să stau toată seara şi să miros necunoscuţi ca un dubios, aşa că am decis să o fac prin proxy și am rugat nişte perechi să se miroasă reciproc și să descrie senzația pentru ștință. Sau ceva care imită știința de dragul umorului.

În spiritul acestui demers pseudoștiințific, am zis măcar să mă asigur că cei interogați sunt din generația potrivită. Pentru asta am conceput un test simplu din două întrebări, ca să mă lămuresc dacă interlocutorii sunt millenniali sau nu.

Întrebarea 1: „Cum le cheamă pe cele 3 Powerpuff Girls?", care testează dacă ai crescut cu desenele astea animate în anii '90-'2000.

Întrebarea 2: „Care e programul tău preferat de la televizor?", la care oricare millennial autentic ar trebui să răspundă indignat: „Nu mă uit la televizor".

Publicitate

Înarmat cu acest test, am purces să deranjez oameni de la masă, iar unii dintre ei au fost destul de drăguți încât să participe.

Primul cuplu de la Control a trecut cu brio examenul și, după șocul inițial al întrebărilor absurde, le-am prezentat propunerea și mai șocantă de a se mirosi unul pe altul. Au acceptat și s-au adulmecat unul pe altul, în timp ce roșeau ușor.

El: Miroase a ceva, a cremă. A, nu e chestia de o folosesc și eu, aia de păr? Balsam de păr.
Ea:(cu încântare) Miroase a vară.
El: Așa transpir eu.

Un nou cuplu de oameni tineri și superbi, care au trecut testul generației. El a zis niște cuvinte care deja formează un fel de tipar în discursul băieților. Nu cred că e pentru că sunt millenniali, ci doar încearcă să marcheze niște puncte ușoare:

El: E dulce. Cu note de lăcrămioară.
Ea: Gumă orbit pentru copii.

Următorul cuplu nici nu mai e cuplu. Sunt doar doi colegi de muncă care pare că au ceva scântei între ei și care acceptă să participe de dragul științei, gen. La test lui îi iese că e mai millennial decât ea.

Ea: Miroase foarte bine, în general vorbind. Deci este fresh, dar nu fresh în senul de plante, ci fresh în sensul de ceva nou. (mai inspiră puțin) Masculin. Îmi amintește de ierburile din padure. Așa ceva wild.

Dacă ea a fost plastică și originală, pseudo-partenerul ei a dat dovadă de aceeași lipsă de imaginație specific masculină.

El: Dulce, foarte dulce, dar probabil de la parfum:
Eu: Cu note de?…
El: De superioritare, ha ha ha! Și experiență

Publicitate

La următoarea pereche, el se angajează într-o descriere olfactivă foarte amplă. „îți scriu un roman", dar se rezumă la o reformulare a plăcii cu „ești dulce"

El: A prăjitură cu caise.
Ea: Păi, ai zis că scrii un roman?

Ea: A detergent?
Eu: Ce fel de detergent?
Ea: De munte.

Următoarea pereche sunt prieteni de cinci ani. El o miroase foarte intens, în păr, pe piele. Îmi vine să fac glumița că le-ar trebui o cameră de hotel, ca să se miroasă mai în detaliu.

El: Aș zice că e o aromă, căreia aproape pot să îi simt gustul, de struguri roz de la supermarket. Ai mâncat seara din ei și te-ai întors a doua zi de la munca și asa îți miroase camera. Cu puțin Dove cu migdale.

Ea: Ah, daaaaa. Miroase a piele de bărbat. Și a ceva parfum lemnos.

Pentru că la Control nu era activitate, am schimbat pentru scurtă vreme sediul la Eden, un alt cuib de millenniali. Acolo am dat peste un cuplu mai emotiv, la început de relație.

El: Noi suntem la început. Îți dai seama că am prefera să fim într-o cameră. Încercăm o chestie de la distanță, să avem special. Și acuma ne cunoaștem. Miroase foarte dulce.

Ea se răsfață și refuză să participe.

E greu să zici c-am aflat ceva despre millenniali, în afara faptului că bărbații nu au imaginație când descriu un parfum. Până la urmă, doar dacă te-ai născut în același deceniu cu cineva nu înseamnă că ai motive să te porți, să arăți și să miroși la fel. Totuși, cred că cei de la Calvin Klein au făcut un mix destul de fresh, pentru că mulți dintre tinerii cu care am vorbit s-au recunoscut în aromele parfumului, inclusiv o tipă care i-a zis iubitului: „Miroase ca tine, dar mai dulce". Deci, dacă vrei să vezi cum e să fii un millennial, acum poți să încerci să miroși ca unul cu ck2.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și:
Viitorul pentru tineri înseamnă snacks-uri la locul de muncă și niciun beneficiu
Fotografiile astea cu tineri din 2015 arată la fel ca cele din adolescența ta
Ce-și doresc tinerii români care fac 16 ani în 2016