Sufletul petrecerii

FYI.

This story is over 5 years old.

Călătorii

Sufletul petrecerii

Prostituatele, oricât de iubitoare de distracție ar fi ele, tot nu numesc ceea ce fac în spatele ușilor închise „futut”.

Prostituatele, oricât de iubitoare de distracție ar fi ele, tot nu numesc ceea ce fac în spatele ușilor închise „futut”. Le place să-i spună „petrecere”. În Nevada, unde prostituția e legală, au loc multe „petreceri” d-astea. Cele 28 de bordeluri legale din Nevada produc aproximativ 50 de milioane de dolari pe an. Fotograful și jurnalistul Steven Hirsch a petrecut de curând, o săptămână în două dintre ele, fotografiind viața lor de zi cu zi și luându-le interviu doamnelor care lucrează acolo. Ce ne-a arătat a fost o perspectivă sinceră a acestor femei, povestită chiar de ele însele.

Publicitate

Jade

Sunt prostituată. Asta e doua mea zi aici. Am lucrat ieri și am avut prima întâlnire. A fost grozav. Înainte locuiam într-un cort, așa că acum vreau să mă pun pe picioare, să-mi găsesc echilibrul și să locuiesc într-o casă. Îmi place să întâlnesc oameni noi și-mi place sexul, așa că e locul perfect pentru mine. La început eram stresată pentru că nu știam ce trebuie să fac.

Chestia asta cu sexul tantric chiar mă interesează. Sună destul de spiritual. E o tehnică folosită în timpul sexului, te conectezi spiritual și fizic cu partenerul tău. Deci mi se pare palpitant. E destul de intim să te conectezi așa cu cineva.

Am învățat să pun prezervativul cu gura. Și asta mi s-a părut interesant. Îmi place să încerc toate lucrurile cel puțin o dată. Caut mereu senzații tari și noi. Cred că toată lumea merită plăcere.

Reighen

Sunt prostituată legal. E haotic. E stresant. Fac bani mulți. E mai greu decât să ai o slujbă obișnuită. Trebuie să înveți să vorbești. Trebuie să înveți să te îmbraci. Există multe reguli cu privire la ce ai voie și ce nu ai voie să faci pentru a atrage atenția clienților. Le poți vorbi, dar n-ai voie să-i lași să te atingă fără să plătească.

Le spui cum te cheamă. Te prezinți. Nu poți vorbi altceva. Și ei aleg dintre fete. Când te aleg, le faci un tur al locului și negociezi prețul în camera ta. Apoi, dacă vor să petreacă – așa îi zicem noi, petrecere – dacă vor sex sau orice fel de sex, plătesc la casă. Apoi se întorc în camera ta. Avem cearșaf pe pat și un prosop pentru ei dacă vor să facă duș și trebuie să le inspectăm puțin zona pubiană pentru a vedea dacă n-au paraziți sau ceva în neregulă sau răni deschise. Și orice facem, trebuie să folosim prezervativ.

Publicitate

Încercăm să ne machiem și ne aranjăm părul. Purtăm tocuri tot timpul. Încercăm să fim cât mai atrăgătoare cu putință. E stresant, pentru că trebuie mereu să te străduiești să fii aleasă dacă vrei să faci bani. Sunt și tipi care ne sperie, dar tot trebuie să ne facem meseria. Mie nu-mi place deloc. Îmi fac meseria, iau banii și plec acasă. Joc foarte mult teatru.

Kira

Sunt prostituată legală. E super distractiv. Întâlnesc oameni noi zilnic și mă distrez. Îmi place să fac sex. Îmi place să le împlinesc oamenilor fanteziile, să joc roluri, să particip la tot felul de fetișuri.

Ultima mea petrecere a fost acum 30 de minute. A fost una pe genul școlăriță/profesor. M-am îmbrăcat ca o școlăriță, iar el era profesorul și m-a dominat. Mi-a spus ce să fac. Nu m-a forțat sau ceva, chiar m-a plăcut. A fost excitant. Am primit nota 10 cu felicitări de la domnul profesor.

Îmi place la nebunie să fac chestii cu alte fete. Eu sunt bi. Îmi plac și vaginele, și penisurile. Toate sunt diferite și sper să ajung să văd cât mai multe. Cu cât mai multe, cu atât mai bine.

Alexis Fire

Mă distrez de minune. Sunt muză, contorsionistă și-mi câștig existența făcând sex. Sunt dependentă de sex. Ce poate fi mai frumos decât să îți împlinești toate fanteziile când ești dependent de sex? Știu că „dependent” sună a ceva rău, dar asta sunt. Mereu am fost hiperactivă. Mental, sexual și fizic.

Lucrătoare sexuală, prostituată, curtezană, dominatrix, spuneți-mi cum vreți voi. Toate cele de mai sus. Am fost și stripteuză mult timp. Sunt deschisă la tot felul de căcaturi. Am făcut multe porcoșenii la viața mea.

Publicitate

Sophia

Sunt curtezană. Asta înseamnă că sunt foarte versată în industria sexuală și cunosc foarte bine interesele și dorințele domnilor. Sunt capabilă să provoc plăcere. Nu doar la nivel emoțional, ci și mental. Încercăm să le satisfacem fanteziile de orice fel. Nu fac asta de mult timp. Abia am început. Dar am ajuns la concluzia că îmi place să provoc plăcere. Sunt o tipă foarte sexuală și îmi place să cunosc și să înțeleg dorințele bărbaților.

Unii domni vor doar să-i țin în brațe. Mi se pare interesant pentru că de obicei bărbații sunt dominatori. Dar aici pot fi oricum vor. Cred că mă ajută și faptul că am studiat psihiatria doi ani.

Cred că o să mă descurc foarte bine și o să am succes. Fac ceea ce nu fac multe femei. Ascult. Și sunt foarte emoțională. Sunt atentă. Am început să fac chestia asta pentru că vreau să-mi continui studiile. Și nu pot face banii de care am nevoie lucrând ca chelneriță. Economia e la pământ. Dar oamenii au mereu nevoie să fie iubiți, ascultați, apreciați. Dacă poți să le oferi asta, sigur ai succes.

Am speranțe mari și sunt entuziasmată.

Găsiți mai multe lucrări ale lui Steven aici.

Traducere: Oana Maria Zaharia