Câțiva polițiști mi-au povestit despre cele mai periculoase situații în care erau sub acoperire

Să fii polițist sub acoperire are și momente captivante. Interacțiunile cu traficanții de droguri și de arme; crearea identităților false elaborate; cunoștințele despre lumea infractorilor. La polul celălalt are și momente terifiante: interacțiunile cu traficanții de droguri și de arme, cunoștințele despre obiceiurile adesea neplăcute din lumea infractorilor.

Ca să aflu în ce măsură sunt expuși la riscuri, i-am întrebat pe patru polițiști pensionați despre cel mai periculos scenariu de care au avut parte la job: fostul ofițer al brigadei de crimă organizată, David Corbett, ofițerul sub acoperire pentru protecția martorilor, Frank Matthews, detectivul sub acoperire de la Metropolitan Police, Duncan MacLaughlin, și Stephen Bentley, care a fost implicat în misiunile sub acoperire ale poliției.

Cea mai riscantă situație în care am fost implicat a fost în timpul unei infiltrații majore în traficul de droguri și arme. Am fost la o casă să cumpăr o cantitate substanțială de canabis cu un dispozitiv de înregistrare ascuns în partea din fața a chiloților. Gazda mi-a spus că furnizorul încă nu ajunsese, dar că eram binevenit să îl aștept, așa că am luat un loc.

Din păcate, tipul avea un ciobănesc german imens. Câinii au un simț auditiv foarte acut, deci putea auzi cum se derula caseta din dispozitivul de înregistrare, iar asta l-a determinat pe câine să acorde o atenție deosebită pelvisului meu. Gazda s-a prins și a remarcat că animalului i-ar cam plăcea de mine. M-am jucat cu el ca să încerc să acopăr adevăratul motiv din interesul brusc al câinelui, dar am fost extrem de îngrijorat. Când am reascultat înregistrarea mai târziu, am putut să-mi aud anxietatea din voce.

Din fericire acoperirea mi-a rămas intactă. Dacă mă dădeam de gol, probabil că aș fi fost găsit pe vreo alee cu mai multe membre rupte.

Treaba mea ca ofițer de protecție a martorilor implica să mă plimb cu martorii în comunitate, ca să le asigur o viață normală în timp ce așteptau să depună mărturie. Mai înseamnă și că puteam călători la și de la locația lor fără să ne urmărească criminalii, ca să ajungă la ei. Nici măcar martorilor nu le dezvăluim identitatea noastră completă.

Un caz mi-a cerut să protejez un deținut. Fusese trimis la Whitemoor, unde sunt ținuți unii dintre cei mai periculoși pușcăriași din Marea Britanie. Fusese implicat într-o tentativă de jaf bancar în valoare de opt sute de milioane de lire sterline. Era as la computere și spusese grupului de crimă organizată din spatele jafului că putea să se ocupe el de aspectele tehnice ale misiunii.

Gașca a vrut să aducă martorul înapoi pe străzi cât mai rapid cu putință ca să-și pună în aplicare planul, așa că au dat șpagă la gardienii de la închisoare ca să-l transfere la una unde să aibă permisiunea să plece în weekend. Până la urmă și-a dat seama că era într-o situație prea vulnerabilă, așa că a contactat poliția. Când un martor este protejat, membrii echipei de operațiuni – a căror job este că construiască cazul – pot primi accesul la el numai printr-un acord de la unitatea de protecție. Cu toate astea, într-o zi am trecut pe lângă casa unde stătea sub protecție și am observat o mașină cu un membru din echipa asta. Nu spusesem nimănui unde era casa, deci ăsta era un semn clar de corupție. Un membru al echipei pusese un dispozitiv de urmărire mașinii noastre.

Am spus ce s-a întâmplat, dar martorul a rămas în aceeași locație. Din cauza asta ne-am trezit cu un tip înarmat care a venit să bată la ușă. Martorul era păzit de mai mulți ofițeri înarmați, dar nu aveau voie să părăsească clădirea. Până a venit poliția, tipul plecase. Martorul s-a speriat și apoi a refuzat să mai depună mărturie împotriva șefului de bandă. Polițiștii corupți ar fi putut să-mi descopere identitatea, iar asta mi-ar fi pus în pericol viața.

Partenerul meu sub acoperire și cu mine am călătorit la Liverpool, unde ne-am întâlnit cu un canadian. A devenit rapid clar că era conectat cu mafia și cartelurile de droguri din America de Sud. A bătut palma cu noi. Împreună cu partenerul meu trebuia să importăm cantități imense de cocaină.

Am ajuns la She Club din Liverpool. Canadianul se ocupa de transfer. Se vedea clar că era un jucător de elită fără milă. S-a uitat brusc la mine cu o privire ucigătoare. „Sunteți copoi?”, a întrebat el. Am râs în timp ce adăuga: „Dacă da…” și mi-a atins fruntea cu două degete imitând o armă. „Poc!Poc!”, a pocnit el ușor în timp ce imita o execuție.

Am aflat ulterior că șeful meu de operațiune l-a dus la Departamentul de Combatere a Drogurilor. A primit 25 de ani de închisoare în America.

Situația care m-a speriat cel mai mult în timp ce eram infiltrat printre infractori s-a petrecut când făceam parte din Operation Dakota, în care trebuia să fiu sub acoperire cu traficanții de heroină asiatici. Un informator m-a luat cu el la o petrecere unde era și șefa lor. Ea era pușcăriașă, dar avea voie să iasă temporar în weekend-uri. Le-am spus că eram un dezertor din armată și că am făcut trafic de echipamente din Marea Britanie.

Am câștigat încrederea șefei și ne-am văzut de câteva ori. Apoi m-a întrebat dacă știam vreun pilot care ar putea importa heroină. Știam un pilot de la Scotland Yard, așa că am zis că da. Mi-a spus că niște persoane vor zbura din Pakistan și că voiau să cunoască pilotul. I-am luat din Londra și i-am dus la un aeroport din Essex ca să-l vadă. Am rămas surprins de imensitatea lor; toți trei tipii erau imenși!

A trebuit să conducem mai mulți kilometri prin zone izolate ca să ajungem la destinație, iar faptul că eram singur cu trei traficanți masivi într-un loc atât de izolat m-a făcut foarte anxios. Ne-am oprit la o benzinărie pe drum ca să le ofer șansa pasagerilor mei să verifice lucrurile din torpedou care-mi atestau povestea de acoperire. Când m-am întors în mașină, îmi tremurau așa de tare picioarele de la emoții încât nu puteam să controlez ambreajul. A trebuit să încetinesc pakistanezii făcând conversații mărunte cu ei. Dacă vedeau că tremuram, se ducea dracului acoperirea mea. Din fericire, momentul fricii a trecut rapid.

Corbett, MacLaughlin și Bentley au scos cărți despre trecutul lor ca ofițeri sub acoperire, pe care le puteți vedea aici, aici și aici.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.