10 întrebări pe care ai vrut să i le pui unui fost concurent de la Exatlon

Eu am ajuns să mă uit la Exatlon după ce aproape m-am felicitat că nu mai am nicio treabă cu televizorul. Tu, probabil, la fel. Să fim serioși, mulți români știu de show-ul ăsta, ca să nu mai zic că-l mănâncă pe pâine.

Dacă trăiești sub pământ și nu știi despre ce-i vorba, îți rezum repede: 10 oameni celebri și 10 anonimi se întrec în probe sportive de anduranță până când, într-un final, va mai rămâne doar unul, iar ăla își ia premiul de 100 000 de euro. Cam ca la Survivor.

Altfel, dacă ești fan hardcore al emisiunii, o să te intereseze mai mult amănuntele legat de oameni decât chestiile legate de format, premii și trasee. Așa că am aflat toate astea pentru tine de la un om întors de curând din jungla din Republica Dominicană, după ce a fost eliminat în urma votului: Radu Frandeș, din echipa Războinicilor.

Cine ești în afară Exatlonului?
Sunt din Cluj, am aproape 48 de ani și am doi copii - o fată de 19 ani și un băiat de 11 ani. Am avut un frate care a decedat în urmă cu 18 ani, în urmă unei boli incurabile. La scurt timp, mi-am pierdut și părinții, dar și prima mea soție, mama fetiței, care a suferit un stop cardiac. Mi-am crescut copilul câțiva ani singur, apoi m-am recăsătorit din dragoste, dar, în urmă cu aproape trei ani, am divorțat.

De profesie sunt bucătar, încă din copilărie mi-a plăcut să gătesc. Acum lucrez în Cluj, la restaurantul unui hotel. Este pasiunea mea dintotdeauna, îmi face plăcere să gătesc și nu mă văd făcând altceva.

Când m-am înscris la Exatlon, știam că este o competiție sportivă. Și trecutul meu e marcat de atletism. Am avut rezultate foarte bune la proba de 400 de metri garduri, fiind în top la acel moment. Din păcate, o problemă la menisc, la piciorul stâng, a pus capăt carierei de sportiv.

La fel s-a întâmplat și în cazul Exatlon. M-am accidentat și mi-am dat seama că rezultatele mele nu vor mai fi la înălțimea așteptărilor. Mi s-a oferit posibilitatea de a face un tratament acolo, din punctul ăsta de vedere nu am ce să comentez, s-au ocupat impecabil de noi. Alimentația, nutriția și cred că și vârsta nu mi-ar fi permis să mă recuperez 100%.

Cum te-au schimbat fizic cele două luni petrecute în Dominicană?
Mereu am încercat să îmi mențin o greutate stabilă, să fiu sănătos. Fac sport aproape zilnic. Când m-am înscris știam despre ce e vorba, dar ce am trăit acolo a fost cu totul altceva. A fost mult mai dificil decât mă așteptam, nu numai pentru mine, ci pentru toți. Când am ajuns acolo, aveam aproape 100 de kilograme și am slăbit 15, până am părăsit competiția. Foarte dificil a fost pentru cei care eram mai înalți și mai grei.

Cum sunt cei care pot ajunge în finala Exatlon? Dar cei care n-au nicio treabă cu competiția?
Voi susține de fiecare dată că cel care va câștiga va fi din echipa Războinicilor. Aici mă refer la Ștefan. Ștefan este foarte motivat și foarte cerebral. Eu le-am spus la un moment dat, lui Ștefan și lui Alexandru, că aș fi vrut să fiu ca ei când eram de vârsta lor. Au o capacitate extraordinară, o inteligență nativă, au reușit să se descurce singuri, pe picioarele lor.

Alexandru, dansatorul, a trăit în Canada, a făcut școală de dans acolo, pe cont propriu, pentru că familia lui nu s-a acomodat acolo. Ștefan la fel, a fost salvamar în Statele Unite, un om de un caracter extraordinar. Cred că persoana cu cele mai mici șanse în acest concurs este Oltin de la Faimoși. Poate că, dacă intra în competiție odată cu noi, ar fi avut un alt start.

Statura și fizicul lui, valabile și în cazul meu, nu sunt ideale pentru genul ăsta de trasee, dar Giani Kiriță m-a contrazis în această privință. El, într-adevăr, merge foarte bine în concurs, de la început s-a descurcat bine. E un om extraordinar de motivat, cred că și firea lui sportivă îl ajută, chiar dă tot ce poate. A slăbit foarte mult, este mai agil acum și, repet, e foarte motivat, ceea ce contează foarte mult în această competiție.

Cât de greu este să dormi și să împărți acel coteț cu atâția oameni?
La început a fost foarte greu. De aceea am pornit tradiția focului de tabără. Împreună cu Alex, am încercat să destindem atmosfera. El era „fochistul”, ca să zic așa. Dormitul la coteț a însemnat că pierdusem meciul și eram toți demoralizați, iar, în clipele acelea, căutam să petrecem împreună momente cât mai frumoase, care să ne ajute să ne relaxăm un pic, să trecem mai ușor peste înfrângere. Într-adevăr, podelele sunt mai tari decât betonul.

Cum era cu igiena acolo?
În coteț nu aveam duș. Aveam oceanul la 100 de metri, deci puteam să mergem să facem baie în ocean. A fost foarte greu. Am stat 15 zile la coteț și deja eram foarte demoralizat. Când intram în casă, eram efectiv șocat de confortul ei, îmi venea să iau în brațe tavanul, pereții, patul, era ceva extraordinar. Aici aveam toaletă, baie, chiar dacă era doar apă rece. Au fost condiții cu adevărat spartane la Exatlon.

Ce aveai în bagaj când ai plecat în acest concurs?
Eu sunt un om care caută să se aranjeze, nu-s narcisist, dar îmi place să arăt bine. Ni s-a spus cam care este bagajul pe care îl putem duce acolo. Dar eu aveam la mine cremă de față antirid, trei parfumuri, nu mai zic de periuță electrică de dinți. Am zis că poate, totuși, închid ochii organizatorii și, măcar o dată pe săptămână, putem să ne răsfățăm.

Din prima zi în care am ajuns în Santo Domingo a venit cineva și, exact ca atunci când am făcut armata, ne-a dat câte un coș și ne-a spus ferm ce aveam voie să punem în el: două perechi de chiloți, slipul, trei tricouri, inclusiv un maiou, o bluză cu mânecă lungă, o pereche de pantaloni lungi și două perechi de șosete.

Cum era meniul zilnic?
La început, în primele două săptămâni, a fost foarte dificil. Resimțeam puternic schimbarea de „regim” alimentar. În mare, la micul dejun primeam orez și două ouă fierte. Seara, orez amestecat cu fasole, mazăre sau năut. Foarte mult influența și traseul pe care ne duelam în ziua respectivă, pentru că ne obosea foarte mult, și atunci senzația de foame era mult mai intensă.

În ciuda hranei precare, am observat concurenți care s-au îngrășat, mai ales în echipa Faimoșilor. Cum se întâmplă asta?
Același lucru l-am observat și la Exatlon Mexic, la fete. Aveau tonus muscular, iar eu, ca fost sportiv, am remarcat asta. Și să știți că numai din orez au trăit, exact porțiile pe care le primeam noi le primeau și ei. Probabil că este vorba de metabolism. Din cât știu eu despre sport și nutriție, alimentația la ore exacte, cu carbohidrați în principal, poate da astfel de efecte.

Cu ce vă umpleați timpul când nu aveați probe?
Erau momente în care stăteam în casă, povesteam lucruri de acasă, întâmplări din viața de zi cu zi, încercam să „construim” momente haioase. În rest, stăteam foarte mult afară, făceam baie, mai făceam și mișcare, sport. Cotețul ne obliga cumva să facem alergări, ca să ne întindem un pic, dar nici foarte mult efort nu era bun, deoarece nu ne permiteam să pierdem caloriile.

Nu pot să zic că era o plictiseală maximă, pentru că ne petreceam timpul împreună, ne cunoșteam mai bine și ne apropiam.

Cum era cu camerele de filmat? Cum te-ai simțit să fii filmat peste tot?
Eu n-am mai participat la niciun show, nu știam cum să mă comport în față camelor, cum să-mi controlez gesturile. Am fost natural. La un moment dat te obișnuiai cu acele camere, nu mai încercam să le evităm. Într-adevăr, pe mine m-a uimit profesionalismul celor din jurul nostru, al cameramanilor, reporterilor, care, cu o discreție maximă, fără să ne deranjeze, au reușit să surprindă imagini, indiferent că erau plăcute sau neplăcute. Eu nu le-am simțit prezența.