Oamenii care trebuie să-și facă jobul fără să fie văzuți mi-au spus cum te păcălesc

Mă holbez fascinată la un video de pe YouTube despre un fluture care, când dă din aripi, nu se mai distinge de o frunză de stejar. Insecta se lasă purtată de vânt, întocmai ca celelalte frunze din pădure. Astfel, dispare neobservat în împrejurimi. 

E grozav să vezi cum se folosesc animalele de camuflaj ca să se protejeze de inamici - dar când văd o femeie care se transformă într-un copac în următorul video, mi se pare chiar și mai interesant. La fel ca animalele, există multe persoane în Țările de Jos care fac tot ce pot să rămână nevăzute pentru restul lumii, cu hainele, machiajul și ascunzătoarea potrivite. Devin pentru un timp nemișcate și una cu mediul.  

VICE a vorbit cu trei dintre ele despre arta de a dispărea. Cum rămâi nevăzut, cum se simte să „nu exiști” un timp, iar chestia asta rămâne valabilă și după job?

VICE: Salut, Arne. Ca fotograf de natură te contopești cu natura. Cum faci asta?
Arne Moons: Mă îmbrac în costumul de camuflaj și merg prin păduri ca să observ păsări, căprioare și alte animale. Îmi găsesc un loc între crengi și mă asigur că stau nemișcat. Astfel sunt parte din natură într-un mod special. Ca ființă umană mă pot transforma într-un copac. Chiar devin natură. Este copleșitor cât de aproape de mine vin animalele așa. 

Mirosul este de asemenea foarte important, animalele au un simț al mirosului foarte bun. De asta nu mă dau cu parfum și după ce costumul meu de camuflaj a fost spălat, trebuie să stea câteva zile afară. Astfel se duce din el mirosul de detergent. Când bate tare vântul, animalele mă miros de la distanță. De asta merg împotriva vântului, astfel am o șansă să nu mă observe. 

Anul trecut mi-am făcut propriul hrănitor pentru păsări în ochelarii de vedere. Adică ochelari cu un bol de mâncare pentru păsări pe ei. Mereu îmi bubuie inima în piept când aterizează pe ochelarii mei un pițigoi sau o vrabie. Le văd cum se mișcă la mai puțin de zece centimetri distanță. În momentele de genul, nu mai sunt om pentru un timp. 

Preferi să rămâi nevăzut și în afara muncii tale ca fotograf de natură?
Nu m-aș descrie ca o persoană sociabilă. Când sunt pe lângă oameni, uneori vorbesc cu ei, dar nu știu niciodată ce crede cealaltă persoană despre mine. Mă simt destul de nesigur pe asta. De fapt, folosesc modul cum observ animalele ca să filtrez oamenii. De exemplu, estimez dacă cineva poate fi de încredere, dar în zilele noastre oare cine mai e?

De ce nu poți avea încredere în oameni?
Of, am fost înșelat de cam multe ori de oameni. Spun că sunt prietenii tăi, dar până la urmă nu e deloc așa. 

Cred că oamenilor le pasă prea puțin de natură. Aruncă gunoaie în păduri și se plâng prea mult. De aia prefer să am de-a face cu animalele. Dacă stau în costumul meu de camuflaj nemișcat, vin ele la mine. Animalele nu mă rănesc. 

VICE: Salut, Herma. Și tu ești un detectiv privat care stă în boscheți, îmbrăcată într-un costum de camuflaj?
Herma Kluin: Nu (râde). Fac multe supravegheri pentru jobul meu. Este important să folosesc cât mai puține deghizări ciudate. Cu un costum de camuflaj sau o perucă de la un magazin de carnaval ies în evidență. Uneori doar stau într-un restaurant de lux, îmbrăcată într-o rochie și cu tocuri. Cea mai bună modalitate de a trece neobservată este să mă îmbrac ca un cetățean normal. 

Am peruci, dar de foarte bună calitate. Poți vedea cum crește părul la rădăcină, întocmai ca și cum n-aș purta una. Fiecare situație necesită o abordare diferită. Săptămâna trecută am fost într-o cafenea din Rotterdam, deghizată cu o eșarfă. Nici măcar propriii colegi nu m-au recunoscut. În unele cazuri urmăresc un subiect. În timpul unei astfel de misiuni de monitorizare îmi schimb hainele. Port jachete una peste alta. Într-un moment apar într-un palton lung de iarnă, în următorul ca jogger într-o jachetă de trening. Arunc rapid paltonul de iarnă în boscheți. 

Oamenii nu sunt foarte atenți. Când am început jobul ăsta în urmă cu șapte ani, abia dacă aveam misiuni de supraveghere. Țin o mulțime de conferințe și mi-a apărut fața în ziar. M-am gândit: am optat pentru vizibilitate, deci nu pot să spionez un subiect fiind invizibilă. Dar acum știu că pot să am o misiune perfectă dacă mă deghizez bine. Simt un val de adrenalină când fac ture de supraveghere într-o dubă, cu o rochie și ochelari de soare și fotografiez un infractor care nu e prins de cinci ani. 

Te pricepeai la de-a v-ați ascunselea când erai mică?
Era jocul meu preferat. Era chiar și mai mișto când veneau în vizită prieteni de-ai părinților mei. Seara mă ascundeam sub patul musafirilor. Astfel puteam să trag cu urechea la ce spuneau și făceau musafirii. Da, foarte nasol, știu, dar era și mișto. Mi-a plăcut mult. 

Să dispar face parte din mine. La vârsta de opt ani am văzut braconieri ascunși în pădure și am anunțat poliția. Acum urmăresc infractori dintr-o mașină cu geamuri fumurii, îmbrăcată într-un hanorac. Uneori zile în șir. 

Dacă trebuie să urinezi în timpul unei misiuni de supraveghere?
Nu pot să mă abțin toată ziua, așa că o fac în mașină. Un coleg a adus o găleată. Dar cum pot să stau pe o găleată din spatele volanului? A fost amuzant. Acum folosesc o casoletă de 30 pe 30 de centimetri. Cel puțin pot să pun capacul peste, fiindcă mi s-a mai întâmplat să vărs recipientul. Atunci stai în propriul pișat toată ziua. 

Sună foarte stângaci, dar și asta face parte din arta de a dispărea. Uneori dispar într-o mașină cu o casoletă, alteori mă contopesc cu grupul pe o stradă aglomerată. Mă prefac că sunt unul dintre tipi.

Unul dintre tipi? La ce te referi?
Industria detectivilor privați este predominată de bărbați. Toți au egouri alfa, și rar mai sunt și femei. În primii ani a fost chiar dificil să fac față unei astfel de lumi a bărbaților. Nu eram văzută ca făcând parte din gașcă. Acum sunt geloși pe succesul meu. Oricum, îți spun foarte sincer, tot ce pot să fac este să arăt ce pot. Și să cred în mine.

VICE: Salut, Josse, știm modelul de camuflaj din armată. Cât este el de important în profesia ta?
Josse: Sunt responsabil pentru antrenarea soldaților din Ministerul Apărării. Ei trebuie în final să patruleze, să navigheze, dar și să mapeze teritoriul inamicilor. Sunt grupuri periculoase în zonă, explozibil sub un pod, se poate trece pe o stradă? Camuflajul este foarte important fiindcă nu trebuie să fii descoperit într-un astfel de moment. 

Modelul de camuflaj este bine cunoscut, într-adevăr, dar camuflajul în sine merge mult mai departe de atât. Fiecare mediu necesită o abordare diferită. Într-un moment de genul sunt de fapt un cameleon. Folosesc vopsea pentru față, materiale naturale precum frunze și ramuri, dar și mișcarea e importantă. Cum să mă mișc fără zgomot prin pădure?

Am înțeles prima oară efectul camuflajului în timpul instructajului meu. Eram îngropați în pădure și ne uitam printr-o gaură. Unul dintre instructorii noștri au trecut pe lângă noi fără să ne observe chiar dacă știa că ne ascundeam pe undeva. 

Îngropați? Adică total sub pământ?
Da, numesc asta grădinărit. Astfel dispar complet de pe suprafața pământului. Sau mai exact, în sol. Ne antrenăm pentru momentele când forțele inamice sunt în zonă. Oricând ești descoperit într-un asemenea moment, poate fi ultimul, ca să o zic direct. Uneori stăm în subteran mai multe zile. 

Păstrăm la minimum comunicarea prin radio, fiindcă poate fi interceptată. Nu prea vorbim. Totul se petrece în subteran în astfel de misiuni. Și mâncatul și făcutul nevoilor. Totul ține de improvizare. Folosim sticle de plastic sau punga în care a fost mâncarea. O parte din camuflaj este și să nu lăsăm nicio urmă. Deci nici excremente. 

E mai multe decât credeam. Toată lumea poate dispărea așa în mediul din jur?
Cred că e mult de învățat din asta. Însă unele trăsături de personalitate pot ajuta. Trebuie să ai răbdare și să fii foarte precis. Să uiți să camuflezi o mână poate face o diferență. Necesită disciplină să fii tăcut ca un șoarece câteva zile în șir. Dacă te mănâncă ceva, uneori nu te poți scărpina. 

Aș minți dacă aș spune că nu sunt niciodată plictisit în timpul unei misiuni de supraveghere, dar tocmai de asta e o provocare. Cum să stai concentrat în acele situații? Dacă nu ești atent, nu numai că-ți vei face ție rău, dar și unității și comandantului tău. 

*Numele întreg al lui Josse este cunoscut editorilor. 

Articolul a apărut inițial în VICE Țările de Jos.