Sunt atras de psihiatrul meu și asta e ok

Ok, uite care-i treaba.

Acum doi ani, când eram într-o perioadă extrem de proastă, după șase luni de chin, am întâlnit un tip care știa să mă asculte, nu mă judeca pentru cât de varză eram și, mai ales, avea medicamente.

E vorba de psihiatrul meu. E un bărbat foarte elegant de origine latino, care nici nu clipește când îi povestesc detalii despre zilele mele întunecate, despre lipsa mea de iubire față de sine, despre autoizolare sau alte probleme care mă bântuie. Spre deosebire de reumatologul meu care mă pisează la cap mereu, nu îmi dă ușor medicamente pe rețetă și îmi pune întrebări dificile, dar necesare. Nu mă face să mă simt ca o serie de căsuțe pe care le bifează sau ca o cauză pierdută.

Recunosc că în prima zi în care am pășit în cabinetul lui am fost șocat de atitudinea lui încântătoare, de șarmul lui personal și de buzele alea frumoase. Până atunci avusesem ca terapeuți doar femei albe, așa că nu mă așteptam să fiu tratat de un tip. Evident că e plăcut să te deschizi în fața unui tip competent și inteligent care mai și arată bine.

Dar aici se încheie totul.

Nu încerc să fac spectacol în fața lui sau să-mi îndulcesc zilele de căcat ca să-l impresionez. Am venit de multe ori în fața lui deznădăjduit și lipsit de orice speranță. N-am mințit ca să-l impresionez cu mintea mea strălucitoare și nu cred că-i datorez în întregime faptul că reușesc să supraviețuiesc în lumea asta de căcat cu Trump la putere. Sunt realist.

Ne conectăm o dată la trei luni, timp de treizeci de minute, ca să stabilim dacă sunt mai bine sau mai rău decât înainte și dacă e nevoie de o nouă cutie de pastile. E o oportunitate să mă detașez de mine și să mă privesc din exterior, pentru că mi-e greu să fac asta singur și să determin dacă am făcut sau nu progrese. Îi povestesc rezumatul luptelor mele emoționale pe care le duc săptămânal cu psihologul.

Înțeleg cât de dubios sau periculos e să dezvolți sentimente pentru terapeutul tău. Știu că treaba asta îți poate umbri judecata și te poate face mai puțin sincer în fața lui. Am auzit poveștile unor prietene care și-au schimbat ginecologul pentru că li se părea prea sexi. Dar nu e cazul meu.

Psihoterapeuta Quinn Gee, de la institutul Magnolia Mental Health din Washington DC, spune că e normal să fii atras de persoana care te ajută să te vindeci sau să găsești lumină într-o lume plină de întuneric. „Se întâmplă des ca terapeuții sau clienții să fie atrași unii de alții, iar aceste emoții se pot manifesta în mai multe feluri”, a zis ea. A menționat că atracția fizică nu e singura problemă; relația doctor-pacient poate fi afectată și de sentimente ca ostilitate, teamă și un nivel prea mare de confort între cei doi.

Aceste sentimente se pot dezvolta din multe motive, conform lui Gee. Poate că terapeutul îți amintește de un fost iubit sau de un profesor de care te temeai. Sau de un coleg de școală de care ai fost obsedat. Când ești pacient, e important să-ți păstrezi rațiunea. „Dacă îți minți terapeutul sau îți ascunzi simptomele ca să-l impresionezi, e o problemă”, a zis Gee. „E o problemă și dacă îi ascunzi că dormi doar trei ore pe noapte și nu mănânci, iar e grav.”

Eu mă asigur că doctorul meu mă vede așa cum sunt. Fără minciuni și păcăleli.

Proiectarea inconștientă a dorințelor și sentimentelor asupra terapeuților e îngrijorătoare și pentru ei. Gee, care a fost urmărită de o pacientă care voia să fie ca ea, mi-a zis că a avut parte de experiențe atât negative, cât și pozitive: „Suntem atrași, uneori, de clienții noștri. Avem clienți preferați sau clienți care ne fac să ne simțim anxioși. E foarte normal. Suntem oameni.”

Dar a învățat pe pielea ei ce înseamnă să te atașezi prea mult atunci când s-a mutat în Washington și s-a conectat cu un client care îi amintea de orașul natal din Mississippi. A devenit clientul meu preferat. „Am ajuns să nu-i spun direct ce mă îngrijora la el, ca să nu-l supăr. Îl plăceam și nu voiam să simtă că e ceva în neregulă cu el”, a zis Gee. M-am consultat cu un coleg despre asta și am reușit să găsesc soluții. „Am devenit sinceră cu pacientul, mi-am cerut iertare pentru greșeala mea și am căutat împreună soluții pentru remedierea situației.”

Dacă psihiatrul tău îți încurajează infatuarea, nu e bine, avertizează Gee. Din fericire, terapeutul meu e profesionist și n-a dat semne că îmi încurajează slăbiciunea.

Asta e, n-am ce să fac. Tipul arată foarte bine și se îmbracă grozav. Nu am de gând să-mi pun în aplicare sentimentele. Nu flirtez subtil și nici nu-i trimit poze nud cu mine „din greșeală”. Îi sunt recunoscător că m-a ținut în viață până acum, dar nu-l cer de bărbat, nu mă masturbez cu gândul la el și nu i-am construit un altar. Deocamdată.