După ce a îngropat legile justiției, Tudorel Toader a ieșit mai mult ca perfect

Uneori, până și zeii au zilele lor proaste. Glasul zeului, care răzbate din sala de conferințe a ministerului Justiției evocă, în loc de tunete și fulgere, mai degrabă scâncetul unui copil închis din greșeală într-un dulap întunecos. De cealaltă parte a încăperii, încordați și suspicioși, zac Ziariștii, aceste ciudate creaturi ale vremurilor noastre. Cei mai experimentați dintre ei par să realizeze, prea târziu, totuși, capcana în care au picat și care s-a închis în urma lor, odată cu ușile de la sala de conferințe. Acum, ei pot doar să tacă în timp ce zeul cu glas de copil vorbește.

Astfel, timp de o oră, acesta citește, citește și iar citește un raport lăbărțat pe 85 de pagini. Nu e întrerupt nici măcar de lumina blițurilor ori a reflectoarelor în care micul zeu își scaldă orgoliul.

Și totuși, așa cum spuneam, până și zeii au zilele lor proaste. În cazul lui Tudorel Toader, acest Zeu care-și Linge Transpirația de pe Buza Superioară când Vorbește, ziua de luni, 4 martie, se dorea a fi un triumf al voinței: se împlineau doi ani de activitate, iar ministrului Toader îi cam tremura buza după o ieșire în public. Mai ales că PNL și USR au băgat o moțiune în Parlament în care cer demisia ministrului Justiției.

Se cerea, așadar, un bilanț. Un raport de activitate. Sau o „ievaluare” cum greșit s-au grăbit să glumească adversarii săi mai lipsiți de imaginație.

Auditoriul a aflat, cu acest prilej, ce lucruri fenomenale s-au petrecut ori sunt pe cale să se producă în Justiție: fiecare instanță va fi dotată cu terminale interactive de tip kiosk și echipamente de videoconferință și două noi penitenciare vor fi construite, dar nu se știe când. Ministrul propune, de asemenea, construirea a 15 arhive la nivelul fiecărei curți de apel.

Bilanțul lui Toader este, de fapt, un bilanț de tip „Firea”. Seamănă, ca structură, cu bilanțul pe care primarul general al Capitalei l-a făcut, tot după doi ani de activitate. Cheia narativă se bazează pe structuri gramaticale de tipul „vom face”, „urmează să”, „intenționăm să”. E ca-n bancul cu promisiunile: „Promisiuni, mereu promisiuni !”(zise o privighetoare, auzind cum se pârțâie un cal).

Și, de data asta, lui Tudorel Toader nu i-a mai ieșit numărul de magie. Ba s-a și enervat, la un moment dat, când ziariștii – acești proli mărunți incapabili să vadă detaliile Operei sale – l-au zgândărit cu întrebări legate de toate deciziile proaste luate în Justiție, petrecute fix în această perioadă de doi ani. Secția specială de anchetare a magistraților, eliberarea hoardelor de pușcăriași în baza recursului compensatoriu sau ordonanța 7 sunt doar câteva dintre ele.

Ba, Toader i-a amenințat pe ziariști că le va retrage acreditarea, dacă îl mai sâcâie cu astfel de întrebări. Probabil că pentru ziariștii „acreditați pe Justiție” e ceva cumplit să nu poți intra în sediul Ministerului să auzi monologurile lui Tudorel. Ca orice zeu răzgâiat, Tudorel pare să manifeste o ostilitate imediată și iremediabilă față de specia ziariștilor. Pricinile sunt necunoscute nouă, muritorilor de rând: o fi o chestiune legată de culori, zgomote, miros, simțul umorului ori al ridicolului.

Detaliile grotești ale raportului nu stau neapărat în cifrele mincinoase descoperite de sindicaliștii din penitenciare ori în omiterea mârșavă a celor mai mari scandaluri pe care ministeriatul lui Toader le-a provocat în justiția română în ultimii zeci de ani. Nu. Trebuie să-l urmărești cu atenție pe ministrul Justiției în timp ce vorbește despre „dezvoltarea Cartierului pentru Justiție”.

Un ansamblu care va fi întins pe zece hectare și care se dorește a fi „construit cu arhitecți francezi”. Când vorbește despre „Cartier”, fața lui Toader se iluminează brusc.

Omul nostru se visează, de fapt, un continuator al marelui Iorga. Ca să fii zeu, te compari cu zeii. Iar Justiția „nu trebuie să se înfăptuiască în maghernițe”. Doar în catedrale și temple de marmură. Închid ochii și îmi imaginez macheta Berlinului de o mie de ani imaginat de Speer. Iar acolo, în centrul Cartierului, e Liderul Suprem Toader.

Cert e că bilanțul a reușit, în premieră, să enerveze actorii politici de pe ambele părți ale baricadei. Ceea ce, să recunoaștem, nu e de colea. În momentul în care până și Sacrosanctul deputat Nicolicea își arată nemulțumirea e semn că acolo sus, în coaliție, ceva e putred.

„A tărăgănat revocarea domnului Lazăr (n.r.- procurorul general al României) și văd că îl lasă la pensie. Nu văd de ce ar trebui să se oprească și să nu meargă mai departe în a cere revocarea. Se pare că a fost mai impresionat de activitatea domnului Lazăr”, a spus Nicolicea la Antena 3.

Nu știm dacă asta e începutul sfârșitului pentru Tudorel Toader, dar, ca să-l parafrazez pe Churchill, putem spera că e sfârșitul începutului.