Publicitate
Știri

Am fost la aniversarea lui Vadim Tudor și mi-am pus lumea în cap cu o singură întrebare

Nimeni n-a știut să-mi spună de ce i se zicea Tribunul.

de Mircea Barbu
04 Decembrie 2019, 12:12pm

Corneliu Vadim Tudor, 26 noiembrie 2000, fericit că a obținut 27,5 la sută în clasamentul sondajului candidaților la Președintie. Fotografie de Mihai Vasilica, Mediafax Foto

Vineri seara, la sala Dalles din Capitală, vreo 50 de persoane, majoritatea de vârsta a treia, s-au adunat să-l omagieze pe răposatul Corneliu Vadim Tudor „jurnalist, pamfletar și mare om politic”, cu ocazia împlinirii a 70 de ani de la nașterea acestuia.

Cum eram la zi cu cel mai nou sezon din Umbre și-n Control era full, am zis că merită să fac un salt pe memory lane și să văd cine sunt nostalgici după personalitatea celui mai controversat politician postdecembrist. La alegerile din 2000, când tu probabil nici nu mergeai bine-n picioare, omul care era cât pe ce să fie președintele țării.

Vadim le-a bifat pe toate: antisemitism, rasism, homofobie, sentimente anti-maghiare și anti-romi, populism, ultranaționalism, sexism și misoginism de cea mai proastă calitate, calomnie și limbaj violent. Cu toate astea, sunt români care și în ziua da azi cred că el a fost un mare patriot și intelectual, cu un caracter deosebit și un destin măreț. Iar unii dintre ei erau în fața mea, în carne și oase. N-aveam cum să ratez așa ceva.

„VOM FI IARĂȘI CE AM FOST FOST ȘI MAI MULT DE ATÂT"

Intrarea în sala de evenimente de la Dalles e păzită de un zdrahon cu ceafa lată, angajat al unei firme de pază, și o hostesă îmbrăcată toată-n negru, care verifică atent lista de invitați. Pentru că da, accesul la ziua lui Vadim s-a făcut „doar în baza prezentării în original a invitației”, după cum au anunțat organizatorii pe pagina de Facebook a evenimentului.

romania mare
Ziarul „România Mare”, acest dinozaur din lumea presei, și invitația aferentă pentru comemorarea dinozaurului din lumea politicii

Invitația, desigur, se găsea în paginile revistei România Mare, publicație înființată la începutul anilor ‘90 de Eugen Barbu și Vadim Tudor, al cărei tiraj uriaș a dat naștere partidului extremist cu același nume. Astăzi, fițuica nu mai are vâna cu care odinioară scria cu lux de amănunte despre scandaluri amoroase inventate ale președintelui Emil Constantinescu sau născocea tot felul de bazaconii despre dușmanii imaginari ai politicianului de pe Dâmbovița.

Cu toate astea, gazeta asta a supraviețuit tuturor crizelor din mass-media și se publică în continuare. Chestia asta mă face să cred că, dacă România ar fi lovită de un dezastru nuclear, doar gândacii și revista lui Vadim ar supraviețui. Pentru doar patru lei, cât costă România Mare, te delectezi cu poeziile naționaliste ale lui Vadim sau citești ultimele știri în materie de teoria conspirației.

vadim tudor
Domnul Pop a venit tocmai de la Săpânța

De cititori nu duce lipsă, căci la coada de la intrare, fiecare invitat se „înarmează” cu câte un ziar, unii chiar cu două, trei. Domnul Pop - așa se recomandă - a venit tocmai de la Săpânța, județul Maramureș, special pentru evenimentul ăsta. „La noi în sat, Poșta refuză să-mi facă abonament”, se plânge moroșanul, care astăzi e îmbrăcat în straie de sărbătoare. Organizatorii îl asigură că „vor demara o investigație în treaba asta”, cuvinte care-i mai liniștesc indignarea.

Omul e stresat că are tren înapoi spre casă și nu va putea sta până la final, dar nu regretă niciun kilometru din cei aproape 1 200 dus-întors. „Vadim era un om mare, un patriot adevărat”, îmi spune el. „Păcat că n-a ajuns niciodată la Săpânța, dar nu-i nimic! Am venit azi aici ca să-i adresez o invitație personală domnișoarei Lidia, să vină de Sărbători în Maramureș. Pe cheltuiala mea. Eu suport tot!”, se laudă bărbatul.

vadim tudor
Domnișoara Lidia, fata lui Vadim, și fanii Tribunului

„Domnișoara Lidia” e nimeni alta decât fiica lui Vadim, care a preluat frâiele revistei după moartea tatălui său, în 2015, dar nu și ale partidului. Prezentă la onomastică, tânăra face poze cu toți invitații și le ascultă problemele, multe dintre ele fără nicio legătură cu evenimentul din seara asta, al cărui debut se lasă așteptat mai bine de jumătate de oră. În timpul ăsta, bătrâneii se trag în poze cu un panou uriaș pe care scrie cu litere de-o șchioapă „România Mare - Vom fi iarăși ce am fost fost și mai mult de atât.” Frumos, n-am ce zice.

UN CÂNTECEL PENTRU CORNEL

În sala scăldată de o lumină mov care aduce mai mult a club de striptease decât a instituție de cultură, oamenii se răsfirează care pe unde apucă. La vârsta lor, criteriile după care îți alegi scaunul la un astfel de eveniment sunt, cel mai probabil, diferite de ale tale: cât mai departe de ușă, ca să nu te tragă curentul, mai aproape de boxă, ca să auzi sau de scenă, ca să vezi. În total, vreo 50 de invitați au venit să-l sărbătorească pe Vadim. Un eșec, dacă socotești câți au vrut să ajungă la ziua Izabelei, dar destul de bine, dacă te gândești că asta e onomastica unei persoane decedate de mai bine de patru ani.

Amfitrionul serii e nimeni altul decât Dragoș Dumitriu, fostul parlamentar PRM, un propagandist putinist din peisajul autohton. Dumitriu este „jurnalistul” care a susținut că în seara zilei de 10 august ar fi avut loc „o violentă lovitură de stat” și tot el este cel care răspândește în online-ul românesc cele mai toxice scenarii anti-românești și anti-UE, insistând că țara noastră ar fi doar „o colonie” americană. În opinia sa, protestele din ultimii ani ar fi organizate de oculte externe, cu Soros în rol de păpușar mondial.

„Sa ne gândim la Vadim ca la un om mare. Pentru ca asta a fost el. Un om mare", își începe Dumitriu laudațio-ul plin de platitudini zise pe un ton mieros. „Nu trebuie sa luați în seamă scandalurile. Vadim nu a fost un om obișnuit. El a avut darul polemicii și al politicii", îi îndeamnă gazda evenimentului pe cei din auditoriu, care tac meditativ și aprobă din când în când cu privirea concentrată.

vadim tudor
Sala plină

Pe scenă urcă, rând pe rând, diferiți indivizi, mai mult sau mai puțini cunoscuți opiniei publice. În timp ce unii recită poezii, alții îl elogiază pe sărbătorit și chiar se dedau la adevărate performanțe artistice demne de Vocea României. Cum este cazul acestui bătrânel, al cărui cântec e, de departe, cireașa de pe tort (sau bomboana de pe colivă) a serii.

Momentele artistice sunt piperate cu discursuri ultranaționaliste, în care teoria conspirației e la loc de cinste. De exemplu, o doamnă care se recomandă cadru didactic la Universitatea București (și da, am verificat, femeia chiar e profă la UB, cu studii, conform CV-ului postat pe Camera Deputaților, la Universitatea din Lancoster, Marea Britanie”), povestește, evident fără nicio legătură cu momentul, despre cum a dispărut un film documentar în care se prezenta „adevărul despre masacrul de la Ip”, chiar înainte să fie arătat la Bruxelles.

Asta în timp ce un tip la vreo 40 de ani, cu vocea sugrumată de emoție mai ceva ca Mihai Gâdea când vorbește despre Dan Voiculescu, o ține una și bună, că moartea lui Vadim n-ar fi fost o pură întâmplare. „Să fie oare o coincidență că aparatele de biorezonanță pot induce infarct miocardic? Coincidență că fix cu un an înainte să moară, Vadim a scris o carte despre masonerie?” Da, dude, e coincidență.

Singura care le-a mai domolit avântul conspiraționist este fiica lui Vadim. Lidia încercă să mențină un ton decent de discuție și cât mai departe de paranoia generală din sală.

Pentru că evenimentul durează aproape patru ore, avem și pauză, prilej cu care încerc să vorbesc cu cei câțiva tineri din sală, curios să înțeleg ce naiba caută aici. În acest timp, bătrâneii înfulecă pateuri cu brânză și beau suc.

vadim tudor
Sergiu, un fan al Tribunului din Generația Z

Sergiu Pîrvu are 19 ani și este de departe cel mai tânăr participant la delirul ăsta cu iz aniversar. „Pur și simplu am simțit că merită să vin în seara asta. Am rezonat cu prezența sa (n.r.: Vadim). L-am considerat unul dintre politicieni OK, care n-au intrat în politică să facă avere. Momentan, nu am niciun fel de reper pe scena politică. Singura mea speranță era el”, mărturisește tânărul student la Electronică.

Un alt tânăr, Alex, 31 de ani, cu pleată roșcovană și niște pantaloni de alpinist pe el, mă lasă mască: „Am crescut într-o familie de patrioți și naționaliști. Vadim a fost bun pentru generația trecută. Pentru noi trebuie sa fie alți purtători ai sacralității ancestrale.” Îl rog să lămurească ce înțelege prin ultimele două cuvinte, dar tot ce scot de la el, până să fim chemați înapoi în sală, este un delir mistico-naționalist amestecat cu o grijă excesivă să nu fie înregistrat audio sau video, de teamă că „statul sigur ne supraveghează”.

Nu știu dacă ne supraveghează sau nu statul, dar dacă vrea, o poate face de la birou, pentru că evenimentul este transmis live pe Facebook. Toate cele aproape patru ore. Când te plictisești sau ești prea fumat să faci altceva, amintește-ți că în colțul ăsta de Internet există niște ore bune de tragicomedie românească de cea mai bună calitate.

ȘI TOTUȘI, CUM RĂMÂNE CU TRIBUNUL?

La final, gazda ne încurajează să participăm la o sesiune de Q&A „liberă, fără constrângeri”. Profit de ocazie și întrebat de unde vine porecla de „Tribun” și cine i-a atribuit-o lui Vadim. Întrebarea generează o adevărată dezbatere printre participanți, care se contrazic până concluzionează că nu știu răspunsul, deși mai toți i s-au adresat așa pe parcursul serii.

Dar cea mai aprigă polemică este iscată de a doua întrebare pe care le-am adresat-o invitaților: Care este moștenirea spirituală a Tribunului, o personalitate al cărui legământ îl reprezintă nu numai activitatea sa politică și jurnalistică prolifică, dar și profundul său spirit antidemocratic, xenofob, homofob și misogin?

O doamnă din public ține neapărat să restabilească adevărul. Nu, Vadim n-a fost nici antisemit, nici homofob, nici antidemocrat. „A fost un politician extraordiar, care a iubit țara asta și pe Dumnezeu. Sunteți prost informat, domnule reporter", tună femeia în microfon, apăsând pe fiecare cuvânt mai ceva ca Tribunul. Un alt nene îmi spune ca Vadim nu avea cum să urască romi. „El avea prieteni țigani. Și evrei, să știți. Sunteți prost informat." Tipul cu teoria conspirației se revoltă și el, nu acceptă ca memoria Tribunului să fie întinată de presă, „care oricum a scris numai minciuni despre Vadim, cât trăia".

Nu mă face nimeni pitic nenorocit, dar nici mult nu mai e. Norc cu amfitrionul Dumitriu, care reușește să domolească spiritele în sală, gata să-i apere onoarea sărbătoritului cu orice preț în fața unor asemenea „acuzații lipsite de temei: „Dacă un ziarist dorește sa se facă de râs cu asemenea întrebări, asta e. Presa e liberă”.

Spre final, un domn concluzionează cel mai bine atmosfera serii. Calm, se ridică în picioare, ne privește pe toți ca și cum ne-ar fi măsurat caracterele și încheie: „L-am cunoscut pe Vadim la cofetăria Tosca, cofetărie care acum nu mai există”.

Editor: Ioana Moldoveanu

Tagged:
Vadim Tudor
Vadim Tudor a murit
Tribunul
aniversarea lui Vadim Tudor
fanii lui Vadim Tudor