De ce te enervează persoanele care merg încet pe stradă

Sunt șanse să fi trecut și tu prin asta măcar o dată, dacă nu în fiecare afurisită de zi: furia care îți curge prin vene, îți umple sufletul și te consumă atunci când nu poți să înaintezi din cauza unei persoane care merge încet pe stradă. Indiferent dacă-i vizează pe ăia care merg ca melcu’ pe un trotuar aglomerat în timp ce-și butonează telefoanele, grupurile care se lungesc pe toată strada, abia târându-se, sau turiștii care sunt, ei bine, turiști, articolele împotriva persoanelor care merg încet sunt peste tot în mediul online.

Furia asta este atât de comună încât a primit și-un termen academic: furie pietonală. Leon James, un psiholog de la Universitatea din Hawaii și un expert care studiază acest fenomen, o aseamănă cu agresivitatea din trafic. Chiar dacă vorbim adesea despre furia pietonală ca despre o neplăcere sau „un monolog format din presupuneri iraționale despre alți trecători”, sentimentele astea pot degenera de la „acte de violență împotriva oamenilor nepăsători care blochează calea” la „exprimarea fără reținere a ostilității și furiei”, constată James. Cu toate că mulți au simțit pe pielea lor tipul ăsta de furie, puțini înțeleg de unde provine sau de ce unii îl simt mai intens – uneori sau tot timpul – decât alții.

Persoanele care merg repede sugerează adesea – cu impertinență – că furia lor se datorează faptului că au dreptate. Ei aruncă în stânga și-n dreapta cu studii care arată că persoanele care merg mai repede au șanse mai mici să moară de boli de inimă, să sufere de Alzheimer sau să asiste la înrăutățirea cancerului de prostată. Pe de altă parte, cei care merg încet au o speranță de viață mai redusă. (Cauzalitatea dintre viteza de mers și rezultatele acestor studii rămâne însă incertă; s-ar putea ca viteza de mers să n-aibă nimic de-a face cu asta sau să stea în calea unui alt factor cauzal.)

Ei mai susțin și că persoanele care merg încet încalcă niște reguli sociale implicite într-un oraș sau într-o cultură care dictează cum să mergi pe trotuar. (Și anume, în New York: mergi pe partea dreaptă, ține pasul cu ceilalți, uită-te pe unde calci, nu bloca drumul dacă faci parte dintr-un grup și, pentru numele lui Dumnezeu, treci pe margine dacă insiști să te oprești sau să încetinești.)

Psihologii sugerează că furia asta izvorăște din propriile noastre așteptări și stări emoționale. Mulți merg pe pilot automat, în funcție de timpul aproximat până la destinație, însemnează Marc Wittmann de la Institute for Frontier Areas of Psychology and Mental Health. Atunci când cineva ne blochează din senin calea, modul de pilot automat este întrerupt: „Cu cât ești mai mult pe pilot automat, cu atât îți este mai greu să accepți un ritm subit mai lent”.

Această încălcare supărătoare a așteptărilor noastre este stresantă. Dar sigur că sentimentele astea se amplifică dacă suntem deja stresați. Și mai mult decât atât, când această violare a așteptărilor declanșează furia, percepția noastră asupra timpului se poate distorsiona. Lipsa de control și mânia ne pot induce ideea că momentele alea nu se mai sfârșesc, fapt care riscă să ne irite și mai tare.

Nu-i de mirare că locuitorii din mediul urban par să prezinte cel mai ridicat nivel de furie pietonală. Așa cum subliniază Wittmann, centrele urbane par să încurajeze un ritm mai rapid, iar facilitățile vieții moderne par să ne distrugă răbdarea. Competiția pentru spațiul personal poate de asemenea să declanșeze sau să amplifice această furie, spune James. Unui locuitor impacientat, care se mișcă repede, îi este destul de ușor să dea peste un obstacol care să-l scoată de pe pilot automat și să-i înrăutățească nivelul de stres aflat în stare latentă, pe care mulți oameni ocupați sau iritați s-ar putea să-l aibă.

Totuși, traiul la oraș nu este nici pe departe singurul indicator al furiei pietonale, spune James. El o vede ca pe un comportament social dobândit, atât de la părinții noștri, cât și din mass-media. Așadar, felul în care suntem învățați să procesăm sau să reacționăm la neplăceri joacă de asemenea un rol important. James pare să creadă că furia pietonală este o problemă din ce în ce mai mare, ceea ce are sens, având în vedere că traiul din zilele noastre, în special în orașe, se desfășoară într-un ritm din ce în ce mai rapid – și pentru mulți, mai stresant. Chiar dacă unii ar putea s-o considere o neplăcere minoră cauzată de traiul modern, James spune că el o vede ca pe „o criză publică de sănătate mintală care trebuie adresată și remediată” pentru reducerea actelor de violență pe care le creează uneori și îmbunătățirea dispoziției noastre și a curtoaziei în viața publică.

Din fericire, nu este prea dificil să scapi de sentimentele care te cuprind. Atunci când ne enervează o persoană care merge încet – sau cineva care încearcă să meargă și mai repede, subliniază James – de obicei „recităm detaliile care compun comportamentul inacceptabil al unui alt trecător”, fapt care ne poate intensifica sentimentele negative. Avem de asemenea tendința să ne concentrăm atenția pe elementul care ne stresează, de exemplu cât de mult suntem în întârziere. Trebuie doar să distrugem aceste șabloane mintale, spune James, prin „motivație și autodisciplină” în viața de zi cu zi.

Asta presupune adesea să ne oprim pur și simplu și să ne dăm seama când începem să ne enervăm, să analizăm acel sentiment și să conștientizăm că o persoană nu este diabolică doar pentru că nu are aceeași viteză de mers. În acele momente, trebuie de asemenea să înțelegem că noi suntem cei blocați într-un „mod de activare” și că trebuie să învățăm cum să fim mai relaxați și mai toleranți dacă nu putem să facem nimic ca să evităm neplăcerile, spune Wittmann. „Poți să fii mai fericit dacă dispui de abilitatea de a trece de la un mod la altul. Ai mai mult control asupra sentimentelor și vieții tale.”

Unii s-ar putea să respingă ideea că trebuie să se schimbe, insistând în continuare că persoanele care merg încet sunt de vină. Oamenii ăia s-ar putea să sufere de furie pietonală toată viața. Dar pentru cei care vor să dețină controlul, această schimbare mintală nu este la fel de dificilă precum pare, pentru că există multe exerciții care îi pot ajuta. „Îi sfătuiesc pe oamenii neliniștiți să meargă la supermarket și să aleagă cea mai lungă coadă la casă”, spune Wittmann. „Spune-ți în gând: Acum am timp pentru mine și pot să mă relaxez o clipă.” Acceptă că e normal să ai din când în când o perioadă mai lentă – poate chiar o binecuvântare – în loc să-i cerți pe alții pentru că nu adoptă aceeași viteză.

Articolul a apărut inițial pe VICE US.