În 1492, impactul unui meteorit era interpretat ca un semn divin

La doar câteva săptămâni după ce Cristofor Columb a ajuns în Lumea Nouă, în octombrie 1492, un alt explorator străin, de data asta o rocă din spațiu cosmic, a aterizat pe Pământ în urma unei călătorii prelungite de-a lungul unei expansiuni deloc ospitaliere.

Acest vizitator extraterestru a ajuns să fie cunoscut drept meteoritul Ensisheim, denumit după orașul alsacian de lângă câmpul de grâu, unde a avut loc impactul în dimineața zilei de șapte noiembrie 1492 (după calendarul Iulian). Este cel mai vechi impact al unui meteorit care a fost documentat în scris, cu tot cu dată de confirmare, și a devenit faimos datorită căderii dramatice din cer. Acest eveniment a avut și martori și a fost trecut în anale de scriitori, ca preotul italian Sigismondo Tizio.

Tizio a scris în History of the Sienese: „Până la momentul de față sigur s-a menționat minunea imensă care a fost văzută anul ăsta în Germania: în a șaptea zi a lunii noiembrie [1492], aproape de orașul Ensisheim și satul Bauenheim, de mai sus de Basel, o piatră mare a căzut din cer, cu o formă triunghiulară, carbonizată, de culoarea minereurilor metalice și acompaniată de fulgere și tunete. Când a căzut pe pământ, s-a spart în mai multe bucăți, pentru că a călătorit într-un unghi oblic. Într-adevăr, spre surprinderea tuturor, a turtit pământul când a căzut."

Se spune că un băiețandru a descoperit locul impactului, care a atras o mulțime de spectatori uimiți. Într-o eră în care cometele, stelele căzătoare și alte fenomene celeste erau inexplicabile, apariția unui meteorit a fost cu ușurință atribuită unei intervenții divine.

Evident, toată lumea voia o bucățică din piatra pe care Dumnezeu a considerat-o vrednică de aruncat în Pământ. Orice fel de reținere pe care o aveau oamenii în legătură cu „furtuna de fulgere" sau „piatra de foc", cum au numit-o unii, nu i-a împiedicat să spargă meteoritul în bucățele, pe post de suveniruri. Unele bucăți au fost salvate pentru a fi trimise demnitarilor, cum ar fi cardinalului Piccolomini, care mai târziu a devenit Papa Pius III.

Regele Maximilian I al Austriei, care era în trecere prin Ensisheim, spre bătălia împotriva Franței, s-a oprit când a auzit despre piatra divină. A luat o bucată pentru el și a dat dovadă de o minunată ignoranță a contextului cosmic, declarând că acel meteorit era, cu siguranță un semn că armata lui îi va înfrânge pe francezi. Ca fapt divers, el a avut dreptate, iar armata a pulverizat invazia Franței. Însă, acest recul nu a fost permanent, iar Ensisheim a trecut, de-a lungul secolelor, de la o națiune la alta, iar acum e din nou pe teritoriul francez.

Acest meteorit nu a fost interpretat doar ca o prevestire a triumfului militar austriac, cum a fost evidențiat într-un manuscris numit Meteoritul din Ensisheim, scris de satiricul Sebastian Brant.

„Sub [ilustrațiile sculptate în lemn] sunt înșirate rime latine și germane despre furia lui Dumnezeu asupra poporului îndărătnic", scrie istoricul John Waller în cartea lui, „Dancing Plague". „Lumea creștină se scălda în viciu. Toți păcătoși nefericiți, copiii Lui, au uitat sacrificiul lui Cristos și flăcările îngrozitoare ale Iadului", spune Brant.

Regele Maximilian I s-a simțit forțat de circumstanțele morale ale explicației sale și a ordonat ca meteoritul să fie mutat în biserica orașului Ensisheim, unde ar fi fost mai puțin expus unui comportament răufăcător, în timp ce servea ca o „amintire a furiei lui Dumnezeu asupra păcatelor vremii", a spus Waller.

„Acest meteorit a fost fixat de peretele bisericii cu crampoane de fier, pentru a evita să dispară noaptea sau să plece într-o manieră la fel de violentă ca aterizarea lui pe Pământ", conform cărții lui Erik Gregersen, Our Solar System. „Încă se află în orașul Ensisheim, deși vizitatorii de-a lungul anului au pișcat 71 de kilograme din cele 127 pe care le avea la început."

Într-adevăr, ce-a mai rămas din meteorit este expus la Musée de la Régence din Ensisheim, în timp ce multe din bucățile cioplite au apărut în alte colecții din jurul lumii, ceea ce a sedimentat istoria impactului printr-o formă materială.

Au trecut 524 de ani de la ziua impactului și acum știm mult mai multe despre „pietrele de foc" care ocazional cad din cer pe planeta noastră. Departe de a prevesti griji provinciale pământești, aceste obiecte prevestesc, mai mult ca orice, faptul că Universul nu dă nici măcar două pietricele de asteroid pe bătăliile europene din secolul al XV-lea sau pe potențiala vrajă a obiectelor inerte. Însă nu vom ști niciodată cum ar fi reacționat locuitorii din Ensisheim la adevărul descoperit despre faimosul oaspete cosmic.

Traducere: Diana Pintilie

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre meteoriți:
Un meteorit le-a oferit spaniolilor un spectacol de artificii de Revelion
Meteoriţii din Rusia se văd de pe camerele de bord
Cum să nu fii român prost pe internet: Apocalipsa