Spaţii în aşteptare – Platforma Industrială Solventul din Timișoara

FYI.

This story is over 5 years old.

locuri parasite

Spaţii în aşteptare – Platforma Industrială Solventul din Timișoara

Uite, imagini de la Platforma Solventul, locul de unde se fura eter - substanţa pe care se tripau oamenii mai rău ca pe cocaină în perioada interbelică.

Platforma Industrială Solventul a fost una dintre primele unităţi petrochimice din România. Prima fabrică de acolo, construită în 1869, producea spirt, ulei afumat şi îngrăşăminte. Patru decenii mai târziu a fost inaugurată prima distilerie pentru alcool şi locul a început să facă şi alte produse chimice, cum ar fi acetonă și butanol, în perioada interbelică. Ultima modernizare a locului s-a întâmplat în 84, când întreprinderea avea peste 3 000 de angajaţi. 13 ani mai târziu cifra s-a înjumătăţit, iar în scurt timp a intrat în lichidare. Locul a fost lăsat să dea faliment, pentru că erau zvonuri că va fi cumpărat de compania rusă Gazprom, dar anul ăsta rușii au au spus oficial că nu au nicio intenţie să facă ceva cu acel combinat.

Publicitate

Activele fabricilor au fost cumpărate de firma Valkiria Invest din Bucureşti, care voia să facă acolo un proiect rezidenţial. Compania a vândut toate instalaţiile şi fierul vechi unei firme din Constanţa, care a început demolarea locului. Deşi mai mulţi arhitecţi susţin că Solventul face parte din patrimoniul istoric, demolările continuă. Două companii, cea din Constanţa şi una din Timişoara, se bat pe ce-a mai rămas din platforma industrială (jumătate a fost demolată deja) atât în tribunale, cât şi prin firme de pază.

Proiectul Spaţii în aşteptare a fost realizat de Asociaţia Simultan şi Grupul h.arta, care au creat o serie de videouri şi o publicaţie despre locurile părăsite din oraşul lor. Proiectul este numit aşa, pentru că istoria acestor locuri a fost blocată de tranziţie şi de criza economică. În fiecare ediţie din această rubrică vom prezenta câte unul dintre aceste spaţii în aşteptare.

Pentru a afla mai multe despre proiect citiţi ediţia anterioară a rubricii - Industria lânii Timișoara

Citește și alte locuri părăsite