Cuplul în care soțul și-a dat seama că vrea să fie femeie

Prima întâlnire a lui Natalie și Katie a fost la un raliu de camioane. Katie - pe atunci Kyle - îi trimisese un mesaj lui Natalie pe OKCupid: „Ce părere ai despre zgomotele puternice, focuri de artificii și distrugere?”.

La un an după exploziile din acea noapte, perechea s-a mutat într-un apartament din Seattle, s-au logodit anul următorul și s-au căsătorit la scurt timp după. Apoi, în toamna anului 2017, Katie i-a recunoscut lui Natalie că este transsexual. Cuplul a rămas împreună, iar Natalie își documentează gândurile despre tranziție pe blogul ei, T Is for Trans, care oferă resurse importante online pentru soții care au de a face cu tranziția partenerului.

Am vorbit cu cuplul ca să aflu cum a fost tranziția.

VICE: Katie, cum te-ai simțit la finalul lui 2017?
Katie: Am realizat că deveneam foarte deprimată și nu prea mai eram atentă la muncă. Lucrez în construcții, la înălțime, cu echipamente grele și nu prea îmi mai păsa de siguranța mea: traversam strada fără să mă uit în ambele sensuri și ignoram avertismentele despre încărcăturile mari care-mi treceau pe deasupra capului; nu-mi mai păsa de mediul din jur. Am văzut asta ca pe un semnal de alarmă.

Natalie: Aveai gânduri suicidare.

Katie: Da, ajunsesem să idealizez suicidul. Nu voiam neapărat să-mi fac rău, dar dacă se întâmpla să am ghinion, măcar nu ar fi fost neapărat vina mea. Mereu m-am simțit copleșită de un sentiment că nu sunt în aliniament cu mine însămi, de parcă trăiam totul din spatele unui geam. Mereu trebuia să mă pun la curent cu evenimentele, de parcă nu am fost niciodată cu adevărat prezentă. Capitulam complet pentru o perioadă. Mă duceam acasă și încercam să-mi dau seama ce se întâmpla cu mine: „Ce am nevoie? Sunt fericită în căsnicie, cariera merge minunat, ce se întâmplă?”. M-am gândit: „Dacă ai fi fată, ai fi fericită” și alte experiențe din trecutul meu au început să-mi apară în minte. În clasa a patra le-am spus prietenilor că voiam să fiu fată; mama își amintea conversații similare. Am reprimat totul timp de 20 ani ani și atunci au dat năvală peste mine. Atunci am realizat că asta însemna că eram trans, ceva foarte înfricoșător astăzi.

Natalie, care a fost reacția ta când ți-a spus?
Natalie: Frică, izolare imediată - cum ar fi: „Cine este persoana care stă în fața mea?”. Am stat mult timp pe canapea și am plâns. La final am zis: „Nu știu ce se va întâmpla cu căsnicia noastră, cu relația și ce înseamnă toate astea. Știu doar că nu suntem în stare să aflăm singure pașii următori”. Eu una nu m-am simțit deloc trădată. Mulți soți se simt trădați când partenerul are un secret și cred că este un sentiment total valid. Dar în cazul meu, m-am simțit foarte rău că ea trecea prin asta. Mi-era foarte clar că abia conștientizase și ea asta. Era important să fie cu adevărat ea, de aceea trebuia să găsim un specialist în sănătate mintală ca să o ajute.

Katie: Cred că, în retrospectivă, a fost ca un plasture pe care l-am scos de pe o rană și asta a provocat anumiți pași care trebuiau făcuți pentru sănătatea mea mintală. Căutam un terapeut, dar m-am prins de asta abia după ce m-a întrebat Natalie: „E ceva ce ai nevoie să-mi spui? Am observat niște chestii - ce se întâmplă?”. Nu am putut să răspund cu: „Nu, nu este nimic”, pentru că ar fi fost o minciună, iar asta nu mi-ar fi fost iertată. Deci a fost cel mai greu răspuns pe care a trebuit să-l dau, pentru că a trebuit să formulez toate chestiile astea și-mi făceam griji că totul îmi va exploda în față. Dacă o făceam ieșea urât, la fel și dacă tăceam. Nu prea aveam speranțe că vom trece peste asta, uite că după un an și jumătate suntem tot împreună.

Natalie, te identifici ca fiind heterosexuală. Cum s-a dezvoltat percepția orientării tale?
Natalie: Încă cred că este o problemă complicată pentru mine, pentru că nu cred că există un cuvânt pentru oamenii ca mine, cu care să mă identific. Am început să mă denumesc queer, dar nu prea simt că acum s-a dublat numărul de oameni de care să mă simt atrasă. Deci, doar fiindcă sunt căsătorită cu Katie, nu înseamnă că mă uit la toate femeile și mă gândesc: „Da, sunt fix pe gustul meu”. Unii oameni probabil că m-ar numi lesbiană, dar eu nu mă pot identifica așa. Toată treaba asta este foarte interesantă, pentru că arată că acele categorii sunt de fapt doar atât - categorii - că societatea le-ar putea numi într-un anume fel sau cineva ar putea crede că aparții dintr-o categorie… Oamenii din online mi-au spus că sunt lesbiană, iar eu am zis: „Este în regulă dacă tu vrei să mă definești așa, dar eu nu mă simt”. O mare parte din identitatea noastră este de fapt bazată pe cum se simte individul, iar sexul doar subliniază asta. Doar fiindcă ai anatomia unui gen, nu înseamnă că tu chiar te simți ca aparținând lui. La fel cum se simte Katie în legătură cu identitatea ei de gen, așa mă simt și eu despre identitatea mea sexuală.

Cum te-a ajutat blogul să procesezi lucrurile? Într-una din postările tale scrii cum că dacă nu pui totul acolo, oamenii vor completa ei spațiile goale.
Natalie: La început a fost ca un catharsis, o modalitate prin care care să mă eliberez de toată energia emoțională și să o pun într-un loc care era sănătos. Mă simt foarte motivată să documentez procesul nostru, pentru că nu prea sunt multe informații despre asta. Am găsit numai povești cu care nu puteam să relaționez, fiindcă încerc să explorez dacă sunt capabilă să-mi schimb propriul concept de sexualitate. Din cauza asta am început să scriu; cred că servește ca punct de referință pentru oameni, chiar dacă au o experiență diferită. Blogul doar a creat acel spațiu în care să putem discuta despre ceva ce nu știam că se poate transforma într-o conversație.

Ce vreți să le transmiteți oamenilor care sunt într-o situație similară cu a voastră?
Natalie: Nu există un mod corect de a face asta. Ce vreau să spun este că probabil sunt multe moduri greșite de a face tranziția, dar nu există niciun fel corect. Cred că este foarte important - ca partener al cărui gen este „norma” - să fii sincer despre ce ți se întâmplă. În tranziție sunt implicate ambele persoane, nu? Cred că de multe ori atenția se îndreaptă, pe bună dreptate, asupra persoanei care este în tranziție, dar nu este una doar pentru el/ea, ci pentru toți cei din viața lui/ei. Să ai răbdare - cu tine, dar și cu partenerul, cu familia și prietenii. Și să fii bun cu tine.

Katie: Trebuie să ai răbdare cu tine, fără așteptări. Fii bun cu tine. Este foarte ușor să cedezi vocilor, societății care te face praf, mai ales într-una care nu este tolerantă. Este ușor să cedezi disforiei și nu ar trebui să asculți acea voce. Ăsta este cel mai dificil lucru pe care încerci să-l raționalizezi și după care să te ghidezi - dacă ești negativ te hrănești cu propria negativitate și te învârți într-un cerc bolnăvicios. Deci dacă poți să ieși din acel cerc, cel puțin pentru o oră pe zi, va fi o eliberare.

Natalie: Un lucru pe care-l spun cititorilor mei care mă contactează des este că experiența și sentimentele lor sunt valide.

Articolul a apărut inițial pe VICE UK.