Am stat o zi la un salon de înfrumusețare din București ca să văd ce mai bârfește lumea

După o zi la salon, ies nu doar cu o nouă manichiură, o nouă coafură sau o piele catifelată, ci debordez de încredere şi strălucire. Desigur, asta depinde şi de calitatea serviciilor oferite. Eu frecventez astfel de locuri de la vreo 16 ani şi am trecut prin fel şi fel de experienţe.

Să spunem că lunar dau pe manichiură - pedichiură, epilat şi pensat între 300-400 lei. Ocazional mă coafez, mai fac şi tratamente faciale şi masaje corporale, care costă undeva între 100-120 de lei per serviciu. Nu mă vopsesc, dar cele care fac asta trebuie să plătească între 300 până la 700 de lei sau chiar mai mult. Depinde unde e poziţionat salonul, că la cele mai multe jumătate din preţul serviciului e pus acolo ca să justifice chiria. Până acum am fost şi la saloane de cartier, dar şi de lux. Bineînţeles că personalul diferă şi el în funcţie de confort, la fel şi discuţiile.

Concursul de frumusețe pentru femeile trans din Columbia

Am ales să petrec o zi la unul de renume din Bucureşti, în zona Dorobanți. A fost o premieră și pentru mine. Nu sunt vreo fandosită, însă realitatea este că la chestia asta chiar se simte când plătești mai mult. În medie, cu vreo 20 - 30 de lei în plus pentru fiecare serviciu primești produse de calitate şi condiţii mai bune.

Dacă e ceva care n-o să dispară prea curând e credința că o coafeză are atât de mult timp de vorbit, încât mereu revine la relațiile ei defecte. Să auzi coafeze cum se plâng de bărbaţi, de bani şi de copii mi se pare fascinant. Cât am stat eu la salon, două hairstyliste vorbeau despre cum una credea că o înşeală iubitul ei şi cealaltă îi tot dădea sfaturi despre cum să îl prindă. Complotau împreună la o ambuscadă.

„Fii atentă, că am eu o aplicaţie super mişto prin care poţi să îi urmăreşti WhatsApp-ul şi când afli unde îşi dă întâlnire cu aia ne luăm frumos maşina, ne îmbrăcăm în negru, că, ştii vorba aia, urmărim să nu fim urmărite, şi mergem peste ei". Colega părea neimpresionată. „Păi, bun, fată, mergem şi apoi ce facem? Că dacă sunt în vreun loc public eu nu mă pretez să o păruiesc p-aia, că mă vede lumea".

Și dacă crezi că au și alte subiecte, cred c-am dat peste unul pe care îl au mai toți angajații de la saloane. Cât erau cu mâinile în părul unor cliente se plângeau că nu ştiu care nu le lasă niciodată bacşiş. Poate asta e o strategie, nu ştiu, dar sigur cele de pe scaune s-au simțit cât de cât să lase ceva „atenție" babană, nu cumva să le bârfească şi pe ele. Cred c-am exagerat când am spus că e de renume. Sau poate nu ține de salon, cât ține de oameni.

Știi că ziceam de stereotipuri despre coafeze? Cred că se mențin și pentru că-s adevărate. La manichiură, cu o femeie pe la 30 de ani, n-am avut nicio problemă și nici vreo discuție în care trebuia s-o consolez. A fost ca de la clientă la prestator servicii.

După lipsa de bârfă de la manichiură, am ajuns la epilat unde-a fost și mai bine. Femeia de vreo 40 de ani m-a făcut să știu cum aș vrea să arăt la vârsta aia. Avea ten impecabil, sprâncene dese şi corp fit, așa. Doar c-a ținut să-mi povestească de fiica ei, care ar avea aceeași vârstă ca mine, și să se laude cu ce relaţie frumoasă e între ele. Cred că-i după vârstă, c-a mai băgat niște întrebări despre activitatea mea, ce îmi place să fac, dacă am iubit şi alte detalii personale care s-o ajute pe ea să-mi facă un profil, probabil.

Și e posibil ca renumele salonului să se vadă în numărul de angajați. De obicei, aceeaşi cosmeticiană se ocupă şi de epilat, şi de tratamente, însă aici a fost diferit. Pentru tratament al tenului am fost condusă în altă cameră, unde mă aștepta un bărbat. Surpriza e că, în general, nu prea sunt bărbaţi angajaţi în domeniul ăsta.

Tipul ăsta era în vârstă, dar avea faţa plină de operaţii estetice şi arată de parcă ar fi încercat să elimine ceva. Mi-a zâmbit cam greu şi m-a poftit să mă întind pe pat. Nici el nu a vorbit aberaţii, dar mi-a dat o groază de informaţii despre ce fel de ten am, ce produse mi se potrivesc şi sfaturi despre rutina de seară, ca să am grijă de pielea mea.

Cred că dac-aș sta un an într-un salon, aș putea să-mi fac o idee despre cum merge economia în România, dar în ziua în care am fost eu la salon clientele, și cei câțiva clienți, chiar n-aveau nimic ieșit din comun. Ce-i drept, am văzut piţipoance, multe. Toate parcă trase la xerox, toate botoxate, toate cu mâinile în erecţie pentru genţile de firmă (sau făcături bune), toate pe tocuri şi toate parcă surori cu coafezele. Se înțelegeau de minune în micile lor probleme de iubire și trădare.

Au fost și câteva femeie elegante, decente, cărora le-ai dat sărumâna pe stradă. Mame, soţii, poate și ceva femei de afaceri sau directoare, din cât am putut aproxima. Doar una a fost specială. A venit cu copilul şi a stat de vorbă doar cu el. E și asta o soluție să eviți discuțiile, că altfel rămâi doar în telefon.

Dar au venit şi doi băieţaşi mai de cartier, aşa, pe fițe și harfe amândoi. Cât unul şi-a făcut manichiură, celălalt s-a tuns, şi invers. Să știi însă că s-au simţit mai în largul lor între coafeze decât mine. Și-au tot ars-o în vrăjeală cu ele, doar-doar o pica vreuna. Nu știu dac-au avut succes.

În total, am lăsat vreo 360 de lei. De plecat, am plecat mulţumită. Dar am învățat un truc în timp: trebuie să fii atentă la cum te analizează cap-coadă angajatele. În funcție de asta te alegi cu o etichetă și comportamentul o să fie conform ei.

O senzație pregnantă cu care am rămas, dar cumva mă așteptam, e că există o lume aparte în fiecare salon. Da, calitatea serviciilor e influențată de câți bani dai, dar oamenii ăia sunt într-un micro univers acolo și se raportează la niște valori proprii. Cum bacșișul depinde de client, simt nevoia să se bage-n seamă cu el, să stabilească niște relații de prietenie, să aibă discuții pe care le pot purta cu oricine, presupunând că toți avem cam aceleași probleme. Am mai auzit stereotipul că personalul de salon e un fel de consilier. Mi-e greu să cred. Dar magnet de bârfe sigur e.