Şapte oameni au fost atacaţi săptămâna trecută pentru că au participat în cadrul SNSPA, la o dezbatere și o piesă de teatru organizate de Miliţia Spirituală. Piesa numită După Traian şi Decebal (Din Filele Istoriei Gay în România) a fost creată în vara lui 2012 de dramaturgul Mihaela Michailov şi de performerul Paul Dunca, cu sprijinul Salonului de Proiecte şi sub consilierea lui Florin Buhuceanu de la asociația Accept.
Spectacolul ia forma unei lecţii de istorie în care sunt prezentate atât documente ale vremii, cât şi mărturiile unor oameni despre ce însemna să fii gay în România înainte de 89, coliziunea dintre viaţa lor intimă şi limitările impuse de articolul 200, care pedepsea cu închisoarea între doi şi cinci ani relaţiile homosexuale. Cum reuşeau ei să socializeze şi să fie ei înşişi într-o ţară care-i oprima?
Din păcate, abuzurile împotriva dreptului la identitate continuă şi astăzi, iar această piesă de teatru funcţionează ca una dintre puţinele arme albe îndreptate împotriva homofobiei. Să nu uităm că în România, 84% dintre oameni ar refuza să bea din același pahar cu un gay, conform unui raport al raport al Consiliului Național al Combaterii Discriminării de acum doi ani.
V-am selectat câteva fragmente din textul performance-ului:
<<În 1936, parlamentul Regatului României a decis să discute despre probleme sexuale mai amănunţit decât oricând. În cursul dezbaterilor, infracţiunile sexuale au devenit unul dintre principalele puncte de dezacord.
Actul de inversiune sexuală intra în prevederile articolului 431 Cod Penal dacă ştirea despre acest fapt se răspândea, deoarece într-un asemenea caz ea provoca scandal public. Codul Penal din1936 nu a fost revizuit complet până în 1968, când Marea Adunare Naţională a Republicii Socialiste România a adoptat o nouă versiune. Primul alineat al articolului 200 era reformulat astfel: „Relaţiile sexuale între persoane de acelasi sex se pedepsesc cu închisoare de la unu la cinci ani.” Într-un fel, „homosexualitatea" a apărut în România în 1968, fiind recunoscută prin lege numai pentru a fi interzisă complet.
După 1968, articolul 200 a rămas neschimbat până în 2001.
Raportori ai Consiliului Europei au ridicat problema homosexualității în aprilie 1993, când au întreprins o vizită pentru a investiga situația drepturilor omului din România.
Guvernul român a răspuns obiecţiilor ridicate de raportori astfel:
„Trebuie spus că dezincrimnarea totală a homosexualităţii nu pare a fi posibilă în prezent, întrucât aceste acte sunt străine de mentalitatea poporului român şi aduc ofensă moralităţii şi conştiinţei religioase a marii majorităţi a
populaţiei.” [din “HomoIstorii” editie ingrijita de Florin Buhuceanu]>>
Dramaturgul Mihaela Michailov şi de performerul Paul Dunca citind mărturii
“Stimaţi deputaţi şi senatori ai parlamentului României, Biserica respinge iubirea necurată pentru a proteja şi promova iubirea sfântă aşa cum este dorită de Dumnezeu, Creatorul omului; respinge tirania patimilor egoiste şi fără rod de viaţă, pentru a proteja libertatea de a trăi în virtute; respinge ceea ce este împotriva firii, pentru a apăra firea umană în demnitatea ei.
În acelaşi timp este bine să se cunoască faptul că Biserica asigură mântuirea tuturor celor bolnavi sufleteşte sau trupeşte prin mijloacele ei specifice de însănătoşire.
Totodată, Biserica în calitatea sa de conştiinţă morală unificatoare a poporului român face un apel către credincioşii ei membri ai Parlamentului să promoveze acele formulări de legi care apără demnitatea omului, sănătatea morală a poporului, stabilitatea familiei şi renaşterea spirituală a societăţii româneşti.
Cu speranţa în biruinţa binelui, rugăm pe Dumnezeu să reverse asupra tuturor binecuvântarea iubirii sale dătătoare de viaţă!
Octombrie 1994 P.F.Teoctist
Patriarhul Bisericii Ortodoxe române”
“Prima mea poveste de iubire a fost cu un străin, care era corespondent de presă al unei agenţii străine. Ne-am agăţat la Universitate în staţie. Era mai mare decât mine cu zece ani. Aveam 22 de ani. Ne-am mutat împreună. Mă alinta ca pe un copil. Era prima oară când aveam o relație.
După o lună jumate el a plecat, că i se termina mandatul de corespondent de presă aici si eu parc-am căzut de la etajul zece.
După câteva luni de zile m-am dus la Budapesta să-l vizitez. M-a dus să-mi arate, era în 73, barul gay din Budapesta. Era o nebunie. Se chema Eghetem. Şi-acum îl țin minte. Era un băruleţ cu mese micuţe şi cu un pian la care cânta un tip aproape bătrânel. Foarte ciudat ca moacă. Înţelegi? În Ungaria homosexualitatea nu era pedepsită prin Codul Penal. Atunci am înteles eu că poţi să te întîlnesti şi altfel şi poţi să ai o relatie. E foarte greu să construieşti ceva când tot timpul trebuie să te fereşti şi să te ascunzi.”
[din “Studiu de Caz 1”]
“În momentul în care am început relația cu doamna din poze și mama și-a dat seama că totuși e o chestie serioasă, m-am trezit peste noapte, noi fuseserăm plecate la Sinaia, nu mai ştiu, deci m-am trezit peste noapte cu un grilaj metalic în exteriorul uşii, cu două lacăte. Apartamentul în care stăteam era proprietatea ei. A zis – ok, vrei să trăiesti aşa, trăieşti pe barba ta. Ştii ce-am facut? M-am dus la non -stop şi-am luat câteva pachete de lame de bărbierit şi mi-am tăiat degetele până la os. Până dimineaţă am pilit la lacăte. Am pilit lacătele pân-am intrat în casă. Şi-am sunat-o pe mama de pe fix şi zic – ghinion, n-a funcţionat formula ta. N-ai de ales, trebuie să accepți că asta sunt.
…
Noi nu avem în România suport legislativ pus la punct. Nu avem legi. Dacă ai știi că pentru orice abuz iei o amendă de-ți sare basca, n-ai mai avea curaj. Uneori normele legislative te mai civilizează. Pe subiecte vulnerabile, numai legea te poate ține la distanță. Noi cum nu avem legislație în vigoare pe zona asta, se-ntâmplă ce se-ntâmplă.
În discursul public nu există oameni care să vorbească despre homosexualitate.“
[din “STUDIU DE CAZ 3”]
Citiți și:
Francezii se opun căsătoriilor între homosexuali cu argumente seculare
Un videoclip cu cea mai cunoscută figură gay, Sfântul Sebastian