Învăţământul românesc te prostește mai rău ca-n comunism, deși a rămas neschimbat

Sistemul de învământ din România e în haos, dar tot ne lăudăm cu rezultatele la olimpiadele internaționale.

|
dec. 14 2015, 1:38pm

Fotografie via Uniți, dar puțini, nu salvăm Educația

Ne place să ne lăudăm, de fiecare dată când avem ocazia, cu sistemul românesc de învăţământ, această şcoală excepţională, excelentă, care ne aduce atât de multe rezultate pe la olimpiadele internaţionale de ştiinţe (în speţă, chimie, matematică, informatică). De fapt, sistemul educaţional românesc e prost până-n măduva manualelor şi are nevoie de o reformă care să pornească din temelii.

Se găseşte, inevitabil, în mai toate discuţiile despre educaţie, câte un individ care să-ţi argumenteze cu nostalgie „succesurile‟ sistemului comunist şi postcomunist, moştenit şi lăsat nereformat, care producea atâţia bacalaureaţi care ştiau atâta istorie şi geografie, că-i îngropăm pe americani la capitolul cultură generală.

Căci, se ştie, americanii sunt proşti şi n-au nici cea mai vagă idee unde e România pe hartă, cu harta-n mână.

Hai s-o luăm pe puncte, cu exemple.

PREGĂTIREA PROFESORILOR

La Piața Universității, în fața Facultății de Arhitectură, fotografie de Vlăjgan Boc, via 8 probleme din cauza cărora facultatea ta merge prost

Se dă prima universitatea a României, cea cu piaţă dedicată în buricul capitalei. O facultate de litere oarecare, unde ai opţiunea de a face modulul psihopedagogic ce-ţi permite să predai în şcoli, la un moment dat, după ce-ţi iei licenţa. În primul an, ai un curs săptămânal ţinut la mama naibii, în clădirea altei facultăţi, unde în faţa ta stă un nene plictisit care-ţi citeşte de pe foi sau din cărţi nişte teorii ale unor cercetători.

Acest individ plictisit trebuie să te înveţe pe tine cum să le predai copiilor, cum să le vorbeşti, cum să le captezi - şi, mai important, cum să le păstrezi - atenţia în timpul orelor. În mod normal, ar trebui să fie un exemplu pentru tine. Procesul de învăţare, indiferent de vârstă, nu pleacă de la teorii, ci este cât se poate de vizual. Dacă ai aduce un speaker motivaţional să le predea, ar pricepe mai repede şi ar avea model de raportare. Serios, instructorii de psihopedagogie sunt inutili dacă tot ce fac este să-ţi citească din cărţi.

Citește și Sancționarea elevilor pentru glume pe internet arată cât de ridicoli au rămas profesorii și în 2015

Omul pe care l-am respectat cel mai mult în liceu a fost profesorul de filozofie, un om foarte corect şi, dincolo de orice, un om care ştia să ne facă să ne punem întrebări. Departe de a fi amuzant, ştia când să te prindă cu câte o poveste, când să dea din mâini şi când să se plimbe prin clasă. Filozofia e departe de a fi o materie uşoară, dar a deschis până şi minţile celor mai slabi colegi.

Cam ce înveţi de la un individ care stă la o catedră şi-ţi citeşte nişte teorii pe un ton de te-adoarme? Şi ce motivaţie are un absolvent care se angajează pe 1 200 lei? Și care a luat examenele modulului eventual copiind, că oricum individul nu scotea nasul din foile de pe catedră, iar teoriile alea sunt complet neinteresante pentru student?

VARIANTA ROMÂNEASCĂ A SISTEMULUI BOLOGNA E O CATASTROFĂ

Fotografie de umjanedoan, via Ghidul Studentului la Științe Politice în București

Când s-a decis trecerea la sistemul Bologna pentru facultăţi, pentru ca studiile să fie recunoscute în toată Europa, românilor le-a fost atâta lene să îl implementeze corespunzător, că tot ce-au înţeles ei a fost să ia materiile din cei patru ani şi să le condenseze într-o programă educaţională de trei ani. Practic, nu s-a schimbat mai nimic.

Şi, uite-aşa, ajungi în situaţia în care, la finalul facultăţii, eşti nepregătit. Caz concret: sunt student la Arte, unde istoria artei este o materie obligatorie. În primul an, am avut de ales între un curs de două semestre de istoria artei de la greci până la Duchamp (adică, grosso modo, până când începe arta contemporană) şi între un curs de istoria artei contemporane de un semestru şi, în al doilea, o altă alegere: între artă bizantină, Renaştere şi încă ceva.

Când mai vezi artişti certându-se între ei, dându-şi în cap că arta contemporană e o mizerie, gândeşte-te că s-ar putea să fie dintre cei care n-au făcut cursul de artă contemporană. Eu, ca student, termin o facultate în care n-am aprofundat deloc istoria artei dincolo de cea contemporană şi cea bizantină, adică ce mi-am ales să studiez. Ce ştiu eu despre Renaştere? Ce-am mai citit de-a lungul timpului.

ÎN ROMÂNIA, NIMĂNUI NU-I PASĂ DE FILOZOFIE

Spre deosebire de alte ţări, elevii de liceu din Franţa studiază filozofie. Desigur, nu la nivel de facultate, dar suficient cât să le dezvolte gândirea analitică. De altfel, indiferent de specializare, una dintre probele de bacalaureat este filozofia. Pe la universităţile din Statele Unite, studenţii la matematică au cursuri de filozofie şi de logică. De altfel, nu de puţine ori am văzut, pe site-urile revistelor americane, articole pe teme de filozofie scrise de matematicieni.

Ce se întâmplă în România? Facultatea de Matematică de la Unibuc nu include un singur curs în cei trei ani. La facultăţile de Litere, unde filozofia e în strânsă legătură cu literatura, care e în strânsă legătură cu arta, nu există un curs introductiv în filozofie şi niciun curs elementar de estetică, deşi estetica ar trebui să fie obligatorie.

De ce ar trebui? Păi, de exemplu, curentele artistice nu se regăsesc doar în pictură, ci şi în literatură. Realismul magic al lui Garcia Marquez e parte dintr-un mai amplu curent artistic care-l are în centru, în virtutea vizibilităţii, pe Salvador Dali. Mai exact, e parte din suprarealism, reprezentat, printre alţii, şi de Max Ernst, un pictor care, înainte de a învăţa singur să picteze, a studiat, da, ai intuit bine, filozofie şi psihiatrie.

Nu-i de mirare, aşadar, că avem atâţia profesori care, pur şi simplu, nu gândesc. Desigur, mulţi sunt pregătiţi, dar nu-i socotim aici pe majoritatea absolvenţilor, căci, să nu uităm, viaţa de student, în general, include mai multe beţii decât prezenţe la cursuri. De unde să ştie ce-i aia gândire analitică?

TINERII DE ASTĂZI CITESC MAI MULT DECÂT NE IMAGINĂM NOI

Fotografie de USAG, via Flickr

Spre surpriza mea, colegii mei de facultate, puştani cu vârste până-n 21 ani, citesc. Şi citesc mult. Unii se rezumă la literatură, alţii citesc filozofie (serios, am un coleg care a citit Capitalul lui Marx; recunosc, eu n-am făcut-o), în timp ce foarte mulţi citesc poezie. Şi explicaţia este, pe cât de raţională, pe atât de simplă.

Trăim în epoca în care copiii se nasc cu smartphone-ul într-o mână şi conexiunea la internet în cealaltă. Pentru mine, la aproape 32 ani, internetul este în continuare un soi de miracol, deşi îl folosesc de 17 ani în fiecare zi. Adică de pe vremea când nu exista nici Facebook, nici Google.

Citește și Elevii români ar introduce votul cenzitar și educația politică, dacă ar fi parlamentari

Pentru cei mai mici, este un dat, un drept, e folosit până la refuz şi devine o unealtă elementară, precum un ciocan, pe care-l foloseşti când ai nevoie. După ce îl foloseşti în exces, te plictiseşti de el şi îl foloseşti doar când îţi trebuie. Ce-i drept, mai des decât ai folosi un ciocan, dar cam în aceeaşi manieră.

Informaţia este la tot pasul. Ai acces la orice baza de informare. Nici măcar n-avem capacitatea de a ne imagina cât de vast este acest mediu. Şi, cu toate astea, avem convingeri ferme. Copiii aceştia citesc, citesc foarte mult, pentru că găsesc informaţia la două click-uri distanţă. Însă, aşa cum îmi spunea o colegă, le lipsesc îndrumătorii.

ELEVII ȘI STUDENȚII AU NEVOIE DE ÎNDRUMĂTORI

Fotografie de Andrew Kuchling, via Flickr

După cum bine zicea profesorul de estetică, omenirea a ajuns într-un moment în care produce mai mult decât e capabilă să înţeleagă. Or, asta se vede în educaţie. Întrebarea elementară, aşa cum o formulase colega mea, este: „Avem acces la toată informaţia din lume, dar pe noi cine ne învaţă să distingem adevărul de fals?‟.

Iar întrebarea e legitimă: „Cine?‟. Profesorii plătiţi cu 1 200 lei, odată intraţi în învăţământ? Profesorii care au terminat module psihopedagogice din care n-au rămas cu nimic? Profesorii care n-au studiat o boabă de filozofie în facultate şi cărora nu le-a explicat nimeni ce e aia gândire analitică?

Citește și Procurorii profesori ar fi mai varză decât elevii care n-au luat bacul

Şi iarăşi mă întorc la colega mea: suntem fiinţe care ne raportăm la grup, care învaţă de la grup, care preiau informaţii de la grup. Suntem cu toţii pe Facebook, deci preluăm idei de la grupul de pe Facebook. Acelaşi grup limitat la convingerile altora şi acelaşi grup din care nu ieşim foarte des.

E visul umed al propagandiştilor lui Stalin şi Hitler. E mai uşor ca niciodată să manipulezi. Cum să mai înţelegi lumea din jurul tău când eşti bombardat de convingeri comune pe care le preiei drept adevăruri fundamentale pentru că, în grupul tău închis, circulă aceleaşi idei? Cu ce să mai compari şi unde să mai aplici gândirea critică atunci când toţi spun aceeaşi poezie în grupul tău?

ÎNCOTRO, VA SĂ ZICĂ?

Sunt două ştiri care au circulat zilele astea şi care merită citite. Primarul comunei cu cel mai mic buget din judeţul Constanţa a investit în şcoli. Nu există absenţe şi, spre deosebire de ultimele două decenii, când doar trei absolvenţi au ajuns la facultate, de când a început programul, numărul lor a ajuns la 21 şi abandonul şcolar este zero. Ba a găsit bani să le dea copiilor și tablete.

La Cluj, într-o şcoală privată ce urmează un model britanic, nu se pun note. Se încurajează studiul individual şi lucrul în echipă şi spiritul competitiv. Toţi absolvenţii au intrat la facultate, mulţi dintre ei pe la universităţi din afară României. Ce putem învăţa de aici?

Citește și Manualele școlare românești te-nvață că femeia trebuie să stea la cratiță

O să-ți spun cum cred că ar trebui să arate viitorul educaţiei - deşi încă nu am o imagine clară: fără note, cu profesori care să fie îndrumători, care să stimuleze studiul individual, care să-i ajute pe elevi şi studenţi să rezolve dilema colegei mele. Să îi facă să distingă adevărul de fals.

Desigur, rămâne întrebarea dacă ne dorim să schimbăm radical un sistem complet depăşit şi în cât timp e fezabilă implementarea unei astfel de schimbări la scară largă.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre școală:
Ghidul VICE de supraviețuire în școală
Religia în școli. Ce spun elevii
Fiți pe fază, în China se caută profesori albi netalentați

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE