Chestii

Muzica pop din Coreea de Nord e mai gravă decât bomba nucleară

În ultimii cincizeci de ani, guvernul nord-coreean a controlat toată muzica din Regatul Izolat.
13.7.17
Trupa Moranbong. Screenshot de pe YouTube.

Pyongyang, 6 a.m. Tăcerea dimineții e spulberată de boxele din oraș din care răsună asurzitor acordurile piesei „Unde ești tu, general drag?", cântată de orchestra de star din Coreea de Nord, Ansamblul Electronic Pochonbo. În fiecare zi, majoritatea cetățenilor din Pyongyang își încep ziua cu melodia asta. Cântecul funcționează ca alarmă de trezire pentru un popor bombardat cu propagandă prin film, artă, televiziune, muzică și radio, în orice moment al zilei.

Publicitate

De când a instalat regimul lui Kim Sistemul ideologic monolitic în 1967, toată muzica din Regatul Izolat – fie ea militară, patriotică, folk, simfonică sau pop – a fost produsă de guvern și aprobată de Liderul Suprem. Toată muzica din exterior e strict interzisă, iar muzica nord-coreeană indigenă neaprobată a fost eliminată. Muzica produsă de stat joacă un rol ubicuu în viețile de zi cu zi ale nord-coreenilor, iar atitudinea totalitară a regimului față de producția și consumul ei reprezintă cea mai eficientă manifestare subtilă a puterii practicată pe planetă.

„În Coreea de Nord e muzică peste tot: la locul de muncă, acasă, pe stradă", a zis Darren Zook, profesor de științe politice la UC Berkeley. „Televiziunea nord-coreeană – care transmite tot propaganda statului – nu transmite toată ziua. În perioadele de pauză, transmite muzică de propagandă ore în șir. Și se consideră de datoria oricărui cetățean să țină televizorul deschis toată ziua ca să audă muzica respectivă și să nu uite nicio clipă de prezența statului. E o condiționare comportamentală; veșnica amintire că statul e cu ochii pe tine."

Citește și: Coreea de Nord a făcut un test de rachetă care a încălcat regulile ONU

Muzica popularizată în țară în timpul oricărei perioade e o reflecție a Kim-ului care era la putere în vremea respectivă. În anii 1970 și 1980, Kim Il Sung prefera muzica folclorică și aranjamentele pentru orchestră care ridicau în slăvi istoria coreeană și muncitorii socialiști din toată lumea. În anii 1990, perspectiva paranoică a lui Kim Jong asupra modernismului a dus la crearea orchestrei de synth pop Pochonbo Electronic Ensemble, care au piese cu titluri ca „Doamna-cal cea minunată" sau „Cântec pentru bărbatul-tanc". De curând, încercarea lui Kim Jong-un de a reproduce succesul k-pop-ului sud-coreean a avut ca rezultat trupa The Moranbong Band, compusă din 21 de femei. „Îți curge sânge din urechi când auzi", a râs Zook.

Pe lângă dezvoltarea și menținerea cultului personalități atât de îndrăgit de dinastia Kim, trupele guvernamentale de pop funcționează și ca o cultură a vedetelor pentru Coreea de Nord. Pe lângă armată sau știință, muzica e una dintre puține căi de mobilitate socială din țară. „În Pyongyang, singurul loc în care se întâmplă ceva, dacă ai înclinații muzicale de orice fel, au pian și tot felul de instrumente în școli", a zis Zook. „Dacă ai talent muzical, te trimit la Universitatea de Muzică și Dans din Pyongyang și primești privilegii incredibile – acces la putere, nivele diferite de shopping, case preferențiale. E o competiție imensă." Și soția lui Kim Jong-un, Ri Sol-ju, a fost membră a orchestrei Unhasu atunci când Kim Jong-il a ales-o ca soție.

Dar există și pericole la viața de star de propagandă. În august 2013, ziarul sud-coreean Chosun Ilbo a raportat că mai mulți membri ai Wangjaesan Light Music Band și ai orchestrei Unhasu au fost acuzați de producție de pornografie. La comanda directă a lui Kim Jong-un, 12 indivizi au fost executați de armată sub ochii familiei.

Publicitate

„Dacă ești artist și ai intrat în vizorul marelui lider, toată lumea din jur e geloasă pe tine", a zis Zook. „Dar dacă te faci prea confortabil în poziția respectivă, poți să mori sau poți fi doborât de pe scenă." Coreea de Nord neagă execuțiile.

Citește și: Fotografii cu bogații din Coreea de Nord

Rămâne întrebarea: chiar le place muzica asta nord-coreenilor? „Cred că oamenii înghit propraganda pe mai multe nivele", a zis Peter Moody de la universitatea Columbia, expert în cultura est-asiatică. „Kim Il Sung a fost mult mai stimat decât Kim Jong-il, dar e dificil să-ți dai seama cum simt oamenii pentru că răzbat în afară extrem de puține informații."

Deși informațiile care ies din Pyongyang sunt la fel de controlate ca întotdeauna, fluxul de informații care pătrund în țară trece prin niște schimbări majore.

Nici măcar un stat totalitar precum Coreea de Nord nu poate stopa progresul. Legile și cenzura nu pot opri întotdeauna fluxul de informații. Un raport din 2017 al agenției InterMedia din Washington afirma că deși toți nord-coreenii au acces la televiziune și la propaganda ei, doar două procente au acces la internet. Dar informațiile de pe piața neagră ajung la oameni prin DVD-uri, stickuri USB și telefoane mobile - toate importate din China. 98 de procente dintre aceste persoane au zis că principalele produse media cu care fac trafic sunt seriale TV și muzică din Coreea de Sud. Se pare că cea mai păzită graniță din lume nu poate opri o melodie catchy să treacă.

Ca reacție a acestui atac direct asupra sistemului monolitic, regimul Kim Jong-un a început o campanie și mai acerbă împotriva consumului de media din exterior. O unitate militară specializată numită Group 109 patrulează prin capitală și le controlează oamenilor de pe stradă telefoanele mobile sau le caută prin casă DVD-uri și stickuri USB. Pedepsele se întind de la umilire în public și obligația de a scrie o scrisoare autocritică până la exilarea într-un lagăr de muncă. Dar USB-urile sunt mici, pot fi înghițite și sunt dificil de controlat.

Așa că Kim Jong-un s-a gândit să modernizeze un pic aparatul de propagandă cu trupe noi precum Moranbong Band, o trupă pop de fete care vrea să imite fenomenul k-pop din Coreea de Sud. Din păcate, are același program sovietic ruginit, dar cu fuste cu paiete și viori electronice. Dar regimul consideră că, dacă un clip de-al lor are un milion de vizualizări pe YouTube, înseamnă că planul funcționează. „Nu înțeleg că oamenii se uită la el ca să facă mișto și nu înțeleg de ce n-a dat lovitura la fel ca k-pop-ul sud coreean."

Fenomenul stickurilor USB s-a format în cinci ani și a reușit să creeze o rețea de informații care amenință să atragă atenția poporului nord-coreean de la ideologia monolitică întărită de trei generații de dictatură totalitară. Regimul n-a reușit să contracareze cu un intranet mai bun care să recâștige atenția publicului. Oamenii din Regatul Izolat sunt mai conectați ca niciodată cu lumea exterioară, împotriva voinței regimului. S-ar putea ca Partidul Muncitoresc din Coreea de Nord să nu fie doborât prin război nuclear, ci prin synth pop de foarte proastă calitate.