Cum să te lași de toate obiceiurile care-ți distrug viața în 2018

Articolul original a apărut pe VICE Canada.

„Un nou an, un nou eu” e una dintre minciunile alea pe care ni le spunem nouă înșine, ca și „părinții mei au făcut ce-au putut mai bun” sau „e acceptabil să porți pantaloni de trening în public”. Eu ar trebui să știu despre ce e vorba, pentru că de-obicei ajungeam cam până pe 9 ianuarie înainte să mă afund până-n gât în înghețată prăjită în baie de ulei acoperită în Jack Daniels, cu noul meu abonament la sală în flăcări, într-un tocător de hârtie. Dar am învățat că nu e imposibil să te lași de o dependență. În 2009, eram un alcoolic dependent de cocaină, de 110 kile, care locuia la mă-sa-n beci. Mă așteptam din plin să mă ucidă dependențele mele, înainte de a face 30 de ani. Și aproape au reușit.

În 2015, beam la greu aproape zilnic și mă reapucasem de cocaină, după ce trăisem doi ani fără. Fumam iarbă zilnic. Mai băgam și Oxycontin, MDMA, ciuperci și – ținând cont cu ce amestecă dealerii drogurile – probabil și-o doză bună de acid de baterie. Între timp, beam cinci căni de cafea și ardeam un pachet de țigări, ca să mă țin pe picioare. Mai pune la socoteală o masă de la McDonald’s cu garnitură de porno înainte să mă bag în pat, toate plătite cu carduri de credit. În luna decembrie a acelui an am fost diagnosticat a doua oară cu pancreatită, cu o săptămână înainte să împlinesc 29 de ani. Din ziua aia, de-acum doi ani, n-am mai pus gura pe băutură. După câteva recăderi, n-am mai băgat droguri nasoale de peste un an.

Acum nouă luni, m-am apucat de un podcast numit Alex Wood se lasă de tot, în care m-am lăsat și de iarbă, cofeină, de ros unghiile, țigări, carne roșie, lactate, porno, carduri de credit și bârfe. Ultimele trei chestii de pe lista mea pentru podcast sunt: zahărul, rețelele de socializare și smartphone-uri. Am învățat din experiențele mele și din interviurile pe care le-am realizat intervievând dependenți de droguri, mâncare, shopping, porno, jocuri de noroc, țigări și furie că fiecare dintre noi are o altă cale ca să se lase de o dependență. Sfaturile pe care le pot oferi sunt doar ce-a funcționat pentru mine. Speranța mea pentru oricine citește chestia asta e că poate îi va fi de folos cu ceva.

Prima dependență de care m-am lăsat vreodată a fost cocaina. Aveam 22 de ani. Băgam cocaină în scopuri recreaționale (care e un termen hilar pentru folosirea drogurilor – sună ca și cum eram într-un campionat de bowling în care băgam cocaină) de câțiva ani. Am fost rugat să particip la festivalul de comedie Just for Laughs de la Montreal, un vis împlinit pentru orice comediant canadian. Mi-a aprins un foc la călcâie, ca să mă înalț spre stele și să mă dezbar de lanțurile… OK, nu s-a întâmplat asta. A aprins un foc într-o folie de aluminiu, iar eu m-am înălțat spre cocaină ca să-ncerc s-o rafinez. Pe parcursul următoarelor câteva luni, mi-am cheltuit fiecare bănuț pe care-l aveam pe cocaină. După cum s-a dovedit, cocaina costă mai mult de câțiva bănuți. Așa că am mai acumulat și-o datorie de 1 100 de dolari la un dealer de droguri. Într-o noapte, am ajuns să vomit pe scenă de la răul din sevraj, iar peste o săptămână mi-a explodat nasul cu sânge fix înainte să ies pe scenă. M-am simțit ca și cum aș fi fost în ultimele 25 de minute ale filmului Blow – în varianta în care Johnny Depp ar fi locuit cu maică-sa și n-ar fi făcut niciodată sex.

M-am lăsat din prima. Am împrumutat bani de la un prieten ca să-l plătesc pe dealer, pentru că eram destul de atașat de picioarele mele nerupte. N-am ieșit de la mama din beci mai bine de-o lună și am plâns în fiecare noapte înainte să adorm. M-am gândit să mă sinucid. În tot acel timp, n-am simțit nimic, în afară de gol și depresie. Până-ntr-o zi, când m-a salvat Miley Cyrus. Tocmai ieșisem de la duș și-am auzit un riff superb de chitară care se-auzea din camera cealaltă, unde lăsasem televizorul pornit. Imediat m-a făcut să mă simt bine. Îmbrăcat doar într-un prosop, m-am dus repede în cameră, să văd ce îngeri îmi aduseseră acest dulce dar. Când am văzut-o pe Miley Cyrus cântând „Party in the USA” la televizor, am izbucnit în râs. Era prima dată când râdeam în mai bine de o lună. Când mi-am dat seama că sunt în prosop și râd isteric la un clip pentru o melodie a lui Miley Cyrus, m-a făcut să râd și mai tare. Era prima dată când simțeam că s-ar putea să fiu OK. Mi-aș fi dorit să fie cineva mai cool, gen Kanye West sau Lou Reed, dar jucăm cărțile pe care le-am tras. Am stat doi ani fără cocaină din ziua aia, până când am avut o recădere care a durat o vară întreagă. Apoi am mai avut una în 2015, la un club de striptease din Montreal.

Anul ăla, 2015, a fost unul de dat uitării și oricum nu mi-l amintesc. Am băut aproape zilnic. M-am reapucat de cocaină. Am băgat atât de mult MDMA, încât chiar a început să-mi placă muzica house. Am luat mai multe ciuperci decât Super Mario. Am mâncat atât de multă pizza, încât pizzeria de alături chiar a numit o pizza după mine (ca să fiu sincer, încă sunt cumva mândru de asta). Mi-aș fi băgat penisul și-ntr-un toaster, dac-aș fi crezut c-o să mă facă să uit de fosta mea prietenă. Dacă n-aveam niciun obiect electrocasnic prin preajmă, mă mulțumeam cu porno. Eram vraiște. În luna mai a acelui an, am fost diagnosticat cu pancreatită. Mi s-au dat antibiotice o lună și mi s-a spus să mă las de băut cel puțin un an. M-am gândit că cei zero ani ai mei de medicină se compară cu educația doctorului meu, așa că, în loc, m-am lăsat doar o lună. Aveam să fiu diagnosticat a doua oară cu pancreatită în luna decembrie a acelui an. O excursie la urgențe în plină criză de sevraj avea să mă convingă în cele din urmă că trebuie să mă schimb (și să-mi schimb chiloții, pentru că mă pișasem pe mine).

Odată ce am decis că chiar vreau să mă las de droguri și alcool, de data asta de tot, primul meu pas a fost să mă motivez. Motivația mea principală era sănătatea mea și dorința de a-mi schimba viața în bine. Mă săturasem să fiu mahmur, complet lefter și să-mi rănesc familia. Mi-am dat seama că toată viața mea se învârtea în jurul adicțiilor mele. Fiecare decizie pe care o luam se baza pe cum o să-mi afecteze procurarea următoarei doze.

Nu m-am născut dependent de droguri și de alcool. Mi-am reprogramat eu creierul să devină așa. Așa că mi s-a părut rezonabil să cred că dacă eu îmi reprogramasem creierul să fie vraiște, tot eu pot să-l reprogramez să iasă din asta. Și tu trebuie să crezi că poți. Eu unul m-am inspirat din figuri inspiraționale, ca să mă motivez. Gândește-te la Terry Fox: a alergat un maraton absolut în fiecare zi, timp de 143 de zile – cu cancer și pe un picior. La început, n-a primit donații sau atenție pentru cauza lui, după cum sperase. Dar a continuat să alerge în fiecare zi. Acum e amintit ca o legendă a Canadei, care a strâns mai bine de 650 de milioane de dolari împotriva cancerului, în numele lui. Era om, ca tine și ca mine. Dacă el poate să facă asta, și tu poți să te lași de ceva ce-ți face rău.

Acum că gândeam pozitiv, era momentul să pun motivația aia la treabă. Primul lucru pe care l-am făcut, a fost să le spun rudelor și prietenilor. Pentru un obsedat de control ca mine, era important să recunosc că nu pot să fac asta pe cont propriu. Urma să am nevoie de sprijinul lor. Controlul era și un concept pe care trebuia să-l înțeleg mai bine. Trebuia să învăț cum să mă controlez pe mine și cum să-mi controlez reacțiile la chestiile care mi se-ntâmplă. 1 ianuarie 2016 a fost o zi mare pentru mine. Împlinisem 12 zile fără alcool. Trecusem de tremurici, delirium tremens, ziua mea, Crăciun și Anul Nou fără să beau. Apoi mi-am pierdut portofelul la metrou.

Mă măcina furia și-mi propusesem să-mi iau ceva de băut cât de repede cu putință. Atunci am avut o revelație: dacă mă duc să mă-mbăt, portofelul tot pierdut avea să rămână. Doar c-aș fi fost un bețiv cu portofelul pierdut. A fost un moment uriaș din recuperarea mea și unul de care încă îmi amintesc constant. Băutul, drogatul, mâncatul în exces sau fumatul n-o să-mi facă problemele să dispară. Poate c-o să amorțească temporar durerea sau furia că mi s-a întâmplat ceva rău, dar apoi a doua zi rămân cu aceleași probleme și o mahmureală. Doar eu pot să-mi fac problemele să dispară. N-am știut la momentul respectiv, dar învățam cum să schimb placa.

Să schimbi placa e atunci când ai o poftă pentru viciul de care vrei să te lași: nu te bloca în partea cu pofta și cu gânditul la ea. Treci de asta și vezi cum te simți după ce-ai făcut-o. Am învățat să fac asta când m-am lăsat de cocaină (prima oară). Mi-am dat seama că atunci când aveam o poftă singurul meu gând era: Ce bine m-aș simți să fiu high. Mă luptam cu un val tsunami din ce în ce mai mare de gânduri din astea, până când într-o zi m-am zis pur și simplu: Ce se-ntâmplă după ce mă droghez? Sigur, m-aș simți bine să mă droghez, dar ar însemna și să cheltui bani, când eu deja datorez unui dealer de droguri 1 100 de dolari. High-ul n-ar ține prea mult. Și după aș rămâne cu senzația de vinovăție și depresie.

Tot ce-am învățat despre depresie mi-a dat o idee anul trecut: o să mă las de toate celelalte dependențe pe care le am și-o să fac un podcast despre asta. Lăsatul de porno e chestia despre care sunt întrebat cel mai des. Când mă-ntreabă lumea dacă eram dependent de porno și zic „da”, pot să citesc o expresie pe fețele lor, de genul: „Probabil că tipul ăsta se masturba la ore dubioase și-n locuri dubioase.” A fost bizar de satisfăcător. A făcut sexul și mai plăcut. Acum sunt chiar mai conectat și nu-mi mai imaginez că partenera mea e o bibliotecară obraznică care se mai vede și cu tata. Probabil că acum mă masturbez doar de două ori pe săptămână – mult mai sănătos decât numărul meu precedent, care semăna mai mult cu punctajul mediu per meci al unui jucător din NBA.

Când m-am lăsat de lactate și carne roșie, mi-am dat seama că și mâncarea poate să funcționeze ca un drog. O s-o folosesc ca să sărbătoresc, să amorțesc durerea, când mă plictisesc, și-o să cheltuiesc banii pe care-ar trebui să-i folosesc în scopuri mai bune. Sezonul patru din Narcos ar putea să se desfășoare și-ntr-un Pizza Hut, și-aș fi la fel de pasionat. Am mai învățat și că veganii nu se amăgesc când menționează rețete care-s la fel de bune ca originalul. Mi se părea că au credibilitatea unui prinț nigerian care are nevoie de informațiile de pe cardul tău de credit, ca să-ți dea o cantitate mare de bani. Dar iubita mea tocmai mi-a făcut aseară pui în sos alfredo fără lactate și a fost cel mai bun pe care l-am mâncat vreodată. Trimite-mi pe mail informațiile de pe cardul tău de credit și-ți dau rețeta.

Ultimul lucru de care mi-am dat seama e că nu trebuie să te temi de eșec. Recăderea e parte din adicție. Cheia e să nu lași momentele de slăbiciune să-ți șteargă toată munca grea. Dacă ai conduce undeva și-ai ieși de pe autostradă unde nu trebuie, n-ai renunța să mai ajungi la destinație. „Am luat-o pe unde nu trebuie, deci pot să opresc mașina, să arunc cheile pe geam, să mă dezbrac și să mă cac pe bancheta din spate, pentru că acum locuiesc în această mașină.” Evident că sună ridicol. Așa că gândește-te și la dependența ta în același fel. Mi-am revenit mai puternic după fiecare recădere.

De când sunt treaz sunt mai sănătos fizic și psihic ca niciodată. Mi-am achitat datoriile de pe cardurile de credit și am un cont de economii pentru prima dată de când aveam pușculiță cu Hulk Hogan m-am îndrăgostit și e de departe cea mai bună relație din viața mea. Sunt un ascultător, prieten, frate și fiu mai bun. Cariera mea a prins o viață nouă și după opt ani lungi, am fost invitat să apar din nou la Just for Laughs, vara trecută, pentru LOL Network al lui Kevin Hart.

Când te lași de dependențe, uneori poate să pară simplu, alteori imposibil. Am dat greș de mai multe ori decât am avut succes. De exemplu, scriu asta în a treia zi de când m-am lăsat de zahăr, iar sevrajul mă cam înfurie nițeluș. Știu că e greu, dar poți să te lași de dependența ta în 2018. Dacă pare vreodată prea greu, sau dacă te împiedici și ai o recădere, să ai încredere în tine. Ai mai multă forță-n tine decât știi, trebuie doar să sapi adânc s-o scoți la iveală. Și dacă nimic altceva nu merge, pune și tu niște Miley.