Am vorbit cu Macanache despre cum blenduieşte rapul cu mixologia

Bogdan Constantin Dinescu, cunoscut mai bine ca Macanache, este un rapper undeground de care am auzit de ce în ce mai mult în ultimul an. S-a ridicat atât de mult, pentru că are o abordare fresh și relaxată asupra genului, care era suprasaturat de golăneală sau de moralizatori obosiţi. Cred c-a ajutat foarte mult faptul că Bogdan e un tip foarte modest, căruia nu i s-a urcat la cap vedetismul. În ultimii trei ani, pe lângă rime, Macanache a blenduit şi băuturi în mai multe baruri din Bucureşti. M-am văzut cu el în Oktoberfest, unul din barurile pe care le apreciază pentru atmosfera ok cu preţuri accesibile, ca să aflu mai multe despre cum i-a influenţat jobul de barman cariera artistică, dar şi personalitatea.

VICE: Salut, Bogdan, cum e să lucrezi ca barman în Bucureşti?
Macanache: Am trecut prin toate fazele rapid şi pot să zic că una e să lucrezi în bar seara, alta e să lucrezi ziua, una e să speli pahare, alta e să fii șef, fără să-ți zică cineva „du-te și ia gheață" sau „ia și fă cafelele astea, că eu n-am chef".

Ai lucrat și ca șef de bar?
Da, cineva s-a gândit să facă un local, unde se servea și mâncare, și m-a sunat să mă ocup de bar. Am luat toate sticlele de alcool de care avea nevoie. Din păcate, n-a prea mers. Dar a fost un moment bun să experimentez, că, dacă nimeni nu bea, aveam libertatea să inventez coctailuri. De plictiseală inventează omul de toate.

Ce coctailuri făceai?
Cam toate astea care-mi plac mie au rom, iar longdrink-ul meu favorit e cu rom și multă bere. E o băutură în care berea dă prospețimea și romul dă tăria. Așa bea și bunicul, așa bea și tata. Cu vinul nu prea mă împac, ăla te îmbată și faci urât de la el, oricât de vesel ai fi, devii irascibil.

Ai făcut vreodată trucuri cu sticlele?
Am încercat de vreo două ori să-mi dau cu sticla-n cap, dar nu s-a lipit de mine. Aia e pentru show. În timp ce ăla învârte sticlele jumătate de oră și-ți dă un pahar cu apă, eu deja am vândut de zece milioane.

Cât de greu era să lucrezi în baruri de noapte?
Dormeam toată ziua, nu puteam să fac nimic. Când mă trezeam, trebuia să fiu iar la muncă. De obicei intram la șase seara și terminam pe la șase dimineața. E nasol că, dacă te-ai ferit de alcool ca musulmanii de porc, după ce lucrezi într-un bar, unde toți sunt beți, ajungi inevitabil să iei ceva la bord, ca să fii pe aceeași lungime de undă cu clienții. E greu să lucrezi cu alcool și să nu știi ce-i oferi omului, ce gust are, cum reacționezi de la el. Dacă bei prea mult din orice, eu știu ce ți se întâmplă. E genul de job în care trebuie să fii cu capul pe umeri.

Cum se purtau șefii cu tine?
Peste tot sunt oamenii răi, fiecare cu motivele lui. Unii sunt răi ca să te învețe meserie, să vadă că vrei să înveți și tu, că nu vii s-o arzi aiurea p-acolo. Alții sunt răi doar că-și permit. În loc să facă ei ceva, te pun pe tine să faci treburi care nu țin de tine: să repari țevi, să speli WC-uri, să repari cabluri electrice. Chestii care nu mai țin de turnatul băuturii.

În videoclipuri te văd mereu ca un tip foarte chill. Cum a fost când a trebuit să le faci față unor clienți mai nesimțiți?
Poate să-ți vină unul la nouă dimineața, când nici n-ai deschis barul, dar trebuie să-l primești că aia e, clientul nostru, stăpânul nostru. Odată a venit unul așa, mort de beat, și-a luat un pahar de votcă pe care speram să-l bea repede, dar a stat pe el și se lua de colegele mele. Își batea joc de mine și trebuia să îndur până-și termina paharul. În situații d-astea, tipul o să mai vrea unul, dar îi spui că-ți pare rău, c-ați închis. Dacă sare la bătaie, apeși butonul de panică și vin băieții.

Ce-ți plăcea la jobul ăsta?
Întâlnești oameni de toate felurile, de la străini, fete, bătrâni, puștani, la ce vrei tu. E o muncă decentă și curată, nu-ți riști viața și nu stai în noroi. Pur și simplu servești ceva într-un mod cât mai plăcut posibil. Ești pus acolo și ca psiholog, că oamenii vin acolo ori că au o problemă, ori că vor să bea ceva cald că e frig afară. D-aia barurile merg cel mai bine toamna și iarna.

În ultimul an ai ajuns celebru. Te recunosc vreodată clienții?
Da, vin tot felul de oameni să mă salute. Odată chiar a venit și poliția. Niște băieți aveau repetiții în barul nostru, au venit de la nouă dimineața să facă probele de sunet și au dat foarte tare tobele și chitările electrice. Cineva a făcut o plângere, a venit poliția și mi-au cerut buletinul. Mi-au zis: „Uite, că nu te cheamă Macanache". Le plăcea piesa cu Șefu. A fost îmbucurător. Dacă beau vreodată ceva pe stradă, am o șansă să treacă ăștia cu vederea, doar că le-am fost simpatic.

Era vreodată stresant că veneau fanii să se pozeze cu tine cât erai la muncă?
Nu sunt obișnuit cu treaba asta cu fanii, dar sunt foarte ok cu toată lumea. Dacă vrei să facem poză, îți place ce fac și ce zic, eventual și înțelegi și te bucuri la muzica mea, e normal să-mi placă faptul că vii să te bagi în seamă.

Crezi că te-a ajutat experiența cu jobul ăsta, în muzică?
Da, în bar am aflat niște povești pe care nu aveam cum să le aflu decât de la oamenii pe care i-am întâlnit acolo. M-au inspirat. Să știi că e ok să faci și altceva decât muzică, pentru un venit stabil. Faptul că n-ai cum să faci muzică te impulsionează, te face să fii mai activ, că te simți strâns cu ușa și cauți o scăpare. Acum am renunțat la bar, că nu mai renta, și pot să mă întrețin doar din muzică.

Plus că, nu ai cum să avansezi într-un bar. Începi traseul ca spălător de pahare, ajungi ajutor de barman, barman, șef de tură, șef de bar și eventual manager. Dar managerul rareori pleacă de acolo. De obicei așa se naște un bar, când un patron își ia un băiat care știe să fie manager. Nu te motivează în niciun fel niciun bar, toți se mănâncă între ei.

Totuși, nu era epuizant să combini munca și concertele?
Am avut noroc, că aveam un coleg cu care mai făceam schimb de ture. Eu plecam la concert și el venea în locul meu, iar când mă întorceam băgam două-trei ture, practic vreo 24 de ore de muncă. Îmi reveneam abia după o săptămână. D-aia nici nu luam două-trei concerte în același loc, că n-aveam să rezistăm fizic nici eu, nici colegul ăla al meu. Adică pentru ăla chiar e un chin.

După incidentul de la Colectiv, scena barurilor și cluburilor s-a schimbat complet. Ca om care a fost în spatele barului, cum crezi că se vor schimba lucrurile?
E dubios, pentru că e foarte greu să ai un bar pus la punct. Eu cred c-o să se ajungă și la noi ca în străinătate, adică o să primești exact numărul de oameni pentru care ai locuri, că acum unii au o sută de locuri, dar lasă cinci sute de inși acolo. Singura șansă ca să nu închidă barul și ca să compenseze volumul de oameni care va fi mai mic, va fi să ridice prețul unei cafele de 50 de bani la 30-40 de lei. Asta dacă nu va fi doar o treabă de ochii lumii, cum fac majoritatea.

Urmăreşte VICE pe Facebook.

Citește mai multe despre Macanache:
Ce muzică ar asculta cei mai mari scriitori români dacă ar trăi în zilele noastre
Fotografii cu apartamentele burlacilor români
La Airfield Festival m-am spart pe cea mai bună muzică românească