Să fii o femeie DJ nu e atât de neobișnuit în industria muzicală internațională din prezent. Din ce în ce mai multe tipe bagă la festivaluri internaționale de profil și scot piese apreciate de critici și fani. Așa și trebuie să fie într-o societate care pune accent pe egalitate între sexe.

Din păcate, în România lucrurile nu stau chiar așa de bine. Ca dovadă e numărul destul de redus de artiste care mixează.

Dacă ești o femeie și vrei să mixezi, dar nu știi exact cu ce se mânâncă treaba asta, poate fi o chestie destul de intimidantă într-o industrie unde majoritatea DJ-ilor sunt de sex masculin.

Dar să știi că se poate și, ca să-ți dovedesc asta, am vorbit cu mai multe femei DJ de la noi, să-ți faci o idee clară dacă vrei să te apuci de mixat:

VICE: De cât timp activezi ca DJ în România?
Alexandra: De șapte ani.

Care crezi că e percepția publicului din România când vine vorba de o femeie DJ?
Curiozitate, admirație și interes.

E o diferență între publicul din străinătate și ce-i la noi?
La noi lumea se distrează foarte intens, entuziast și este foarte focusată pe artiștii locali. Plus că la noi petrecerile sunt mult mai lungi decât afară.

Ai fost vreodată trasă pe sfoară?
Da, de două ori, ambele dăți în România, promoterul pur și simplu a dispărut fără să mă plătească. Nu ești DJ adevărat dacă nu ți se întâmplă măcar o dată să iei țeapă de la un organizator.

Crezi că a avut vreo legătură cu faptul că ești femeie?
Nu, n-a avut nicio legătură. Nici colegii mei bărbați din serile respective nu au fost plătiți. Mai departe mi-am avertizat colegii și agenții să evite vreo colaborare cu respectivii organizatori neserioși.

Ce feedback ai primit până acum din partea publicului?
Inimioare, floricele, bilete de dragoste, zâmbete, voie bună și dans cât cuprinde.

Ai avut incidente neplăcute în timpul unui set?
Doar probleme tehnice de cele mai multe ori. Au murit monitoarele, a picat curentul. Cel mai des s-a întâmplat să nu pot mixa viniluri pentru că pupitrul nu e destul de stabil, prea multe vibrații, microfonie etc. La un festival a venit un băiat turmentat în pupitru, a scăpat paharul din mână, s-a făcut țăndări și m-am taiat un pic, dar nimic grav. În Ibiza, vara trecută, poliția a intervenit foarte agresiv să oprească petrecerea la care puneam.

Crezi că e mai greu pentru o femeie să fie DJ decât pentru un bărbat?
Da, dar nu am înțeles exact de ce. Poate că partea tehnică a meseriei este intimidantă pentru o femeie. Așa am simțit eu la început. Emoțiile, încordarea, micile panici la greșeli tehnice care mă făceau să-mi pierd concentrarea mi-au fost de multe ori piedici. Cu experiență și perseverență am învățat să depășesc orice. Deși treaba asta cu panica încă mi se mai întâmplă.

Ce sfat i-ai da unei tipe care vrea să se apuce de DJ-ing în România?
Dragostea și pasiunea pentru muzică să-i fie singurele motive să se apuce de mixat.

VICE: De cât timp activezi ca DJ în România?
Bonbon: Primul gig plătit l-am avut în 2009, deci să zicem că de atunci.

Povestește-mi o experiență nasoală pe care ai avut-o în anii ăștia.
Când rezidentul dintr-un club din orașul meu natal mi-a oprit muzica pentru că nu am vrut să pun cu el în acel moment. Cei șase oameni din club care nu veniseră cu mine au plecat imediat. După câteva înjurături am plecat și noi. Ce legătură avea cu faptul că sunt femeie? Poate că dacă eram bărbat se gândea că o să-l bat și se abținea, nu știu.

Apropo de asta, ce crezi, există sexism în industria muzicală din România?
La început era un pic. De câteva ori am auzit întrebarea „ce mișto pui, cine îți ia muzica?". Dar am luat-o ca pe un compliment.

Crezi că e mai greu pentru o femeie să fie DJ decât pentru un bărbat?
Da, pentru că majoritatea bărbaților pot căra singuri o geantă mare cu discuri.

Ce ar trebui să aibă o femeie care vrea să se apuce de DJing în România?
Curaj, că nu mușcă!

VICE: Când te-ai apucat de DJ-it?
Ioana Avram: N-aș spune nici acum că „activez" ca DJ. Îmi place mult muzica și niște oameni care au auzit ce muzici ascult au avut suficient de mult curaj încât să mă lase să pun muzică în locurile de care se ocupau. Nu fac asta ca mod de viață, e mai degrabă un hobby. Am început la sfârșit de 2010, am luat o pauză lungă și am reînceput în 2014.

Crezi că sunt prea puține locuri la festivaluri pentru femei DJ?
Nu cred. Chiar daca pe lineup-uri pare că domină bărbații, nu cred ca e o chestie sexistă, ci pur și simplu sunt mai puține femei DJ. Și aici ar fi o discuție lungă sociologică, psihologică, etc. privind motivele.

Ce feedback ai primit până acum din partea publicului?
Nu sunt foarte mulți cei care vin să îți dea un feedback direct, dar au fost cazuri în care m-am trezit la pupitru cu felicitări pentru playlist. Ba chiar și cu o cerere în căsătorie.

Ce sfat i-ai da unei tipe care vrea să se apuce de DJing în România?
Just do it.

VICE: Care crezi că e percepția publicului din România când vine vorba de o femeie DJ?
Deysa: Din punctul meu de vedere, sunt două categorii: ăia care atunci când aud că ești femeie DJ se gândesc: „Ooo tâțeee! Oare mixează dezbrăcată?" și cei care vor să te asculte, pentru că într-adevăr, suntem puține femei DJ în România și este un avantaj pentru noi.

Deci ai spune că există sexism în industria muzicală din România?
Da! Cred că în orice domeniu există. Eu întotdeauna am avut un look cât mai masculin la pupitru, tocmai ca să nu mai fie această diferențiere. De multe ori am auzit replica „Eh, ești femeie, de asta ai noroc".

Ai fost vreodată cerută-n căsătorie, în timpul unui mix?
La un after. Am primit chiar două cereri în căsătorie.

Ce ar trebui să aibă o fată care-și dorește să se apuce de DJ-ing?
Să simtă chemarea. Și să aibă demnitate. Este foarte important pentru o femeie, pentru că o să întâlnești oameni care vor încerca să-ți taie aripile.

VICE: De cât timp ești în domeniu?
Adanana Sun: Oficial, cred că de aproximativ trei ani.

E o presiune mai mare asupra femeilor când vine vorba de DJ-ing?
Da, dar totodată sunt văzute într-o lumină mai bună atunci când demonstrează că știu să mixeze și au o selecție muzicală fină. Competiția nu este la fel de mare precum în cazul bărbaților.

Crezi că sunt prea puține locuri la festivaluri pentru femei DJ?
Nu e vorba doar de femei aici, sunt puține locuri pentru artiști și DJ ca diversitate, deoarece observ, în mare, același line-up peste tot.

De ce crezi că se întâmplă asta?
Majoritatea promoterilor merg la sigur și cheamă artiști care sunt deja cunoscuți care aduc oameni. Puțini sunt cei care chiar mai promovează ceva nou.

Ai avut incidente neplăcute în timpul unui set?
Singurul incident neplăcut a fost la un afterparty, când am pus muzică pe la cinci dimineața. Pick-up-urile de pe care am pus nu erau calibrate și îmi sărea discul, iar brațul fugea de pe vinil. În cele din urmă, am ales să mixez intern din traktor.

Crezi că e mai greu pentru o femeie să fie DJ decât pentru un bărbat?
Pe house/techno e mai lejer, pentru că e un gen muzical care se promovează peste tot, ai șanse mari de emisiuni la radio, numeroase eventuri și festivaluri. Dacă ar fi să vorbim de alte genuri, precum hip hop, e puțin mai greu. Gig-urile importante sunt deja rezervate pentru aceiași DJ supercunoscuți, care se vehiculează pe la orice party.

VICE: Ești nouă în branșă, nu-i așa?
Chlorys: Da, primul gig l-am avut în iunie 2015.

Cât de greu e să faci rost de gig-uri?
Destul de greu. E drept că scena de muzică electronică e încă în stadiu incipient.

Cum te înțelegi cu noii tăi colegi?
Simt că încet-încet se coagulează o anumită comunitate de oameni interesați de muzica electronică, care vor avea ceva de spus.

Cum te-ai simțit la primul gig plătit?
Atunci mi-am dat seama că, de fapt, asta-mi doresc să fac în continuare. Până atunci mixam în dormitor pentru mine și postam pe Soundcloud, pentru oricine ar fi prezentat o urmă de interes.

Tu cum ai ajuns să te apuci de DJ-ing?
M-am ocupat de muzică zilnic și am încercat să fiu aware de tot ce se întîmplă în jur, pe orice plan, politic, social, economic, cultural etc.

VICE: Cum te-a perceput publicul din România?
Cris: În ăștia trei ani, de când mă ocup cu asta, am ales o nișă dominată de bărbați. Cultura hip hop, muzica rap. Când vorbim despre segmentul ăsta, publicul e surprins. Manifestă cel puțin curiozitate, pentru că nu sunt multe femei care abordează genul ăsta, nici la noi, nici afară. În cazul celorlalte genuri e altă poveste. Cred că pe techno, de exemplu, a început lumea să se obișnuiască cu prezențele feminine, pentru că sunt din ce în ce mai multe și fac treabă foarte bună.

Ai întâlnit și promoteri pe care ți-ai fi dorit să nu-i cunoști?
Am întâlnit și persoane care să zicem că iubesc banii mai mult decât muzica și artiștii. Oamenii ăștia trag țepe grupa mare, pentru că ei consideră că oricum ți-au făcut o mare favoare când te-au invitat la eveniment.

Deci ai fost trasă pe sfoară.
Eh, de mai multe ori, dar una în urma căreia mi s-a și înmuiat entuziasmul pentru activitatea asta a fost la Airfield anul trecut. S-a discutat mult despre asta, pe toate părțile, dar totul se rezumă la faptul că nu mi-am luat banii promiși. Nu vă imaginați că e o avere, era vorba de 400 de lei, în condițiile în care am ținut două seturi în două zile diferite, dintre care unul de urgență, la rugămintea unui amic, deci pro bono. Practic am cheltuit o grămadă de bani în festival și abia după multe insistențe am primit bani de drum pentru întoarcerea la București.

Ei cum s-au justificat?
Într-un final, mi s-a explicat că am fost pierdută din vedere pentru că nu am cerut eu însămi banii după prestație și mi s-a promis că până la sfârșitul lui 2015 se efectuează toate plățile. Gargară. Din păcate nu prea poți să mai faci nimic odată ce ai luat țeapă, înțelegerile cu cluburile sunt, de cele mai multe ori, doar verbale. Banii n-o să-i vezi în mod sigur, îți rămâne să-i dai în gât și să speri că alții n-or să și-o ia peste bot. Asta i-aș și spune unei tipe care vrea să se ocupa cu DJ-ing-ul în România: să nu facă compromisuri. Nici muzicale, nici de vreun alt tip.

VICE: De cât timp activezi ca DJ în România?
Lucu Chen: Sună ca și cum aș face ceva important într-un costum cu pelerină. Pun muzică de doi ani.

Ce sfat i-ai da unei tipe care ar vrea să facă ce faci tu?
Să fie atentă, chestia asta îți fură ochii ușor. Cine nu ar vrea să fie plătit să se distreze? Dar să se gândească la faptul că e un job și un stil de viață. S-ar putea să realizezi după o investiție în scule si muzică cumpărată, că nu e ceea ce vrei să faci tu, de fapt. S-ar putea să fie deja treaba prea serioasă.

Și cu gig-urile? Cât de greu i-ar fi să le obțină?
Eu nu am întâmpinat niciodată dificultăți în a găsi unde să pun muzică. Nu am căutat, ci am fost contactată, în 99% din cazuri. Faptul că sunt femeie a fost un plus de care sunt foarte conștientă.

Apropo de asta, crezi că e mai greu pentru o femeie să fie DJ, decât pentru un bărbat?
Faptul că ești femeie merită văzut și ca un avantaj! Mereu mi-am zis că poți duce o luptă foarte bine cu armele bărbaților, dar folosite în scop propriu. Mă rog, dacă ai impresia că ce ai acolo în bluză sunt două pistoale de 38 de milimetri. Jobul asta de DJ îi e mai ușor unui bărbat, pentru că bărbatul de la natură e atras spre lumea asta a barurilor și a nopților pierdute.

VICE: Cum ai fost percepută pe scena asta?
Bianca Elena: Sincer, nu aș generaliza răspunsul meu la publicul sau la industria din România. Cred că există o tendință de subminare a femeilor în toate profesiile așa-numite geeky sau hardcore. În cazul ăsta, există o tendință de a da explicații prea multe. Ca și cum o femeie înțelege mai greu, asta dacă înțelege, unde trebuie să bage niște cabluri și pe ce opțiuni sau butoane trebuie să apese. Dar există și tendința egală de a favoriza o femeie DJ, numai pentru că e femeie, care e tot sexism. Îmi amintesc cum la un Revelion la care am pus muzică, a trebuit să le explic DJ-ilor de dinaintea mea de cinci ori că nu am nevoie nici de ajutorul, nici de colaborarea lor într-un potențial b2b.

Ce alte incidente ai mai avut în timpul unui set?
Probleme la tranziții, pauze neașteptate. Odată niște tipi s-au luat la bătaie și am oprit muzica pentru că mi s-a luat tot cheful.

Ce sfat i-ai da unei tipe care vrea să se apuce de DJ-ing în România?
Fă-ți treaba cum vrei, chiar dacă ai limite în ceea ce privește ce muzică ți se cere să pui. Mută focusul cât poți de mult de pe faptul că ești femeie pe muzica ta. Nu te folosi de sexualitate. Oricum ea iese la suprafață inconștient, pentru că ești femeie. Ai grijă cum te îmbraci și cum acționezi când pui muzică. Nu fi foarte accesibilă, nu da apă la moară celor care de abia așteaptă să-ți discrediteze munca pe motiv că „normal că are giguri, uite cum arată".

VICE: De cât timp activezi ca DJ în România?
Miss I: De zece ani.

Care crezi că e percepția publicului din România când vine vorba de o femeie DJ?
Dacă ne referim strict la audiența petrecerilor la care sunt și eu prezentă în line-up, atunci oamenii sunt relaxați pentru că vin în primul rând pentru muzică.

Ai băgat muzică și în alte țări?
Am bifat până acum Anglia, Belgia, Bulgaria, Rusia, Franța, Statele Unite ale Americii, Canada și weekendul trecut am băgat la Copenhaga.

E o diferență între publicul din străinătate și ce-i la noi?
E o diferență culturală și e normal să fie diferit publicul. Dacă la noi oamenii sunt foarte exigenți când vine vorba de muzică, în vest parcă se bucură mai mult de party-ul în sine. Mi se pare că afară e un pic mai înțelegător publicul.

Și avut incidente neplăcute în timpul unui set?
Cel mai deranjant este momentul în care ajungi în DJ booth și vezi că pickup-urile cerute nu funcționează, iar promoterul ridică din umeri. Pregătești un set, investești timp, cauți să fie totul perfect, pui emoții în tot procesul ăsta și la party vine promoterul și zice: „Dacă X a zis că nu e problemă dacă nu merg pickup-urile și că pune de pe stick, nu văd de ce tu nu poți face asta". Și uite așa acceptăm promoteri neserioși în loc să spunem simplu „No pickups? No music".

VICE: Ești „veterană" pe scena asta.
Borusiade: Da, se poate spune și așa. Mixez de vreo 13 ani, locuiesc în Berlin de opt ani și de vreo doi ani călătoresc prin Europa cu muzica.

E o diferență între publicul din străinătate și ce-i la noi?
Nu neapărat.

Dar nu crezi că sunt prea puține locuri la festivaluri pentru femei DJ?
Nu cred, așa este! Pentru că lumea nu vede încă prezența unei femei într-un spațiu care are de-a face cu tehnologia ca pe un lucru absolut normal. Ori e de neimaginat, ori o excepție extraordinară. În peisajul festivalurilor, unul cu un număr egal de femei și bărbați devine o anomalie. Când, de fapt, anomalia crasă este absența totală a femeilor în restul festivalurilor.

Cum era scena din România, în trecut?
Păi, să-ți dau un exemplu. Am fost chemată să pun muzică într-un club din București, acum mulți ani, și era un public care nu era învățat cu muzica mea de club „alternativă". Așteptau niște deep house de FM. După jumătate de oră de set, promoterii m-au trimis acasă. Și nici nu m-au plătit. În fine, eram mai tânără și mai neștiutoare pe vremea aia.

Cât contează să fii acceptată în breaslă?
Nu cred că am așteptat să mă accepte cineva. Mi-am dorit să fac asta și am făcut-o. Am și avut noroc cu niște oameni care au apreciat ce fac și mi-au deschis niște uși.

Cum te privesc bărbații din domeniu?
Singurul impediment este majoritatea masculină intimidantă în zona unde se îmbină muzica cu tehnologia, sub pretextul că e „zona lor". Acesta este un mit care nu va dispărea decât prin mărirea vizibilității femeilor în zona asta. Ele există și sunt de multe ori mult mai interesante muzical decât o mare majoritate a ofertei masculine de pe piața cluburilor.

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte materiale despre DJ:
DJ tovarășu' Sorin Lupașcu
Poveștile ciudate ale DJ-ilor de nuntă: Mireasa cardiacă, soțul peste subwoofer și inundație în sală
Dacă stai nas-n nas cu DJ-ul înseamnă că nu înțelegi muzica