musulmani
Ce n-ar trebui să le zici musulmanilor în timpul Ramadanului
Cum să nu te porți ca un nebun în preajma colegilor și prietenilor tăi musulmani în cea mai importantă lună din an pentru ei.
Studente și eleve musulmane din Paris mi-au povestit de ce alegerile astea nu aduc nimic bun
Duminică a avut loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în Franța. M-am întâlnit cu câteva fete care-au votat pentru prima oară, ca să vorbim despre opțiunile lor.
Oamenii ăștia și-au închis afacerile și au ieșit la protest cu toată familia, inclusiv copii
Oamenii ăștia au închis barurile și au ieșit la protest cu toții, pentru că statul a început un abuz contra lor.
Cum a devenit o studentă din Marea Britanie promotoare pentru ISIS
Transformarea Toobei Gondal în Umm Muthanna al-Britannia.
Ce trebuie să știi despre atentatul Statului Islamic comis de Revelion în Turcia
Opt oameni au fost arestați deja, dar niciunul dintre ei nu era ucigașul îmbrăcat festiv.
Viața în „cel mai periculos” cartier de musulmani din Londra e ca o plimbare prin parc
„Jihad înseamnă luptă – pentru mine înseamnă să mă lupt cu dependența – n-are nimic de a face cu ISIS."
America s-a ales cu peste 300 de infracțiuni din ură după alegerea lui Trump
Majoritatea atacurilor au fost împotriva musulmanilor americani.
Comentariile românilor după victoria lui Trump sunt Crăciunul incorectitudinii politice
Românii ofticați rău pe secolul ăsta au așteptări mari de la Donald Trump.
Am întrebat un economist, un activist și un analist politic ce înseamnă Trump pentru România
Oamenii ăștia îți spun la ce să te aștepți, ca român, după ce Trump preia frâiele la Casa Albă.
Hoardele lui Ginghis Han au dus cumva la brutalitatea practicată de Statul Islamic și Al Qaida
Mongolii au măcelărit atât de mulți musulmani, încât unii dintre ei au inventat o variantă mai rasistă a religiei prin care să poată să ucidă pe cine vor la grămadă și aia a dus la ISIS-ul zilelor noastre.
Cum a devenit carnea de porc arma islamofobilor
Unii occidentali au impresia că produsele din porc sunt pentru musulmani ca usturoiul pentru vampiri.
Pot să co-existe valorile islamice și modernitatea?
Creșterea unui grup global de musulmani tineri și afluenți restructurează relația Islamului cu Occidentul.