Studente și eleve musulmane din Paris mi-au povestit de ce alegerile astea nu aduc nimic bun

Duminică a avut loc primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în Franța. M-am întâlnit cu câteva fete care-au votat pentru prima oară, ca să vorbim despre opțiunile lor.

|
23 Aprilie 2017, 8:15pm

Fotografia principală: Djenaba (stânga) și Houza (dreapta), eleve la Lycée Maurice Ravel din Paris

În 2012, actualul președinte François Hollande s-a jurat că va îmbunătăți viețile tinerilor în cinci ani. Cinci ani mai târziu, rezultatele sunt împărțite. Spre finalul lui 2016, rata șomajului la tineri scăzuse cu 1,7%, până la 23,8%. E cumva încurajator, dar tot cu mult peste media națională de 9,7%. În timpul mandatului prezidențial al lui Hollande, tinerii din Franța au protestat la fel de viguros ca și sub guvernele de dreapta – gândește-te, numai, la grevele împotriva noilor legi din domeiul muncii sau la recentele proteste împotriva brutalității poliției.

Cu toate astea-n gând, m-am întrebat ce simt cei care au avut ocazia să voteze pentru prima oară la alegerile francezilor din weekend, în legătură cu opțiunile pe care le au la dispoziție. Ca să aflu, m-am dus într-un liceu de la Paris, să stau de vorbă cu niște puști de 18 ani.

În zona în care se află școala, Porte de Vincennes, există, de fapt, două școli fix una lângă cealaltă: Lycée Hélène Boucher și școala de meserii Maurice Ravel. Mă simt un pic pierdută printre atâția puști și-ncerc să ghicesc care are peste 18 ani, așa că mă apropii la nimereală de un grup de trei fete care pălăvrăgesc pe o bancă. Le întreb despre diferențele dintre cele două școli. „Hélène Boucher, aia de-acolo, e mai degrabă o școală albă", îmi spune una dintre fete, „pe când Ravel e mai amestecată. Noi suntem de la Ravel." Fetele cu care stau de vorbă sunt de culoare, iar două dintre ele au capetele acoperite. Evident, experiența lor ca fete non-albe în Franța le informează percepția asupra mediului politic actual, așa că discuția ni se întoarce adeseori la subiectul ăsta.

Djenaba și Houza au 18 ani și-o să intre în curând la facultate. O vreme, amândouă au fost împărțite în privința pașilor pe care să-i urmeze după liceu – dacă să studieze ceva ce le-ar permite să-i ajute pe alții sau să urmeze o carieră care să le aducă tone de bani. Au mai fost nevoite și să se-ntrebe dacă o să aibă, de fapt, joburi la dispoziție, odată ce-și termină studiile.

Citește și: O primăriță din Franța a interzis ca refugiații să mai primească mâncare 

În cele din urmă, Houza a ajuns la științe sociale ca primă opțiune, iar a doua opțiune a sa sunt resursele umane. Djenaba și-a ales științele sociale și o diplomă în medicină. Cele două așteaptă acum să afle dacă au intrat la prima sau la a doua opțiune. Singura chestie sigură din viitorul lor e că le-așteaptă niște examene sinistru de grele, la finalul anului școlar.

Nu se simt prea atașate de niciuna dintre campaniile pentru președinție din cursa asta. Houza a spus că nu urmărește știrile decât prin Snapchat, dar că nu știe prea multe despre politică sau despre candidați. Crede că s-ar putea să-l voteze pe candidatul Partidului Socialist, Benoît Hamon. „Pare de treabă, dar vrea să legalizeze iarba, iar asta mă îngrijorează nițel", a spus fata. „Probabil că oamenii o s-o ia razna."

A treia fată din grup e prietena lor, Dalaba, care e deja în anul întâi la Drept, la Sorbona. Aceasta a adăugat: „Păi, oamenii care fumează doar pentru că e ilegal probabil că se vor lăsa. Dacă vii aici dimineața, înainte de ore, mereu e un nor mare de fum."

La facultate, Dalaba a studiat planurile candidatului de centru, Emmanuel Macron, de a pune pe picioare un comitet cetățenesc, în fața căruia să răspundă președintele. Nu i se pare deloc „o idee rea".

Toate fetele sunt convinse de o chestie: indiferent ce promisiuni fac politicienii, nu se țin niciodată de ele. Acasă, nimeni nu vorbește despre politică. Părinții lor nu prea urmăresc campania și nu-s convinși că un nou președinte o să schimbe ceva pentru ei. Fetele au televizoare acasă, dar nu le folosesc (doar frații lor mai mari le folosesc, ca să se joace pe Xbox, sau frățiorii mai mici, să se uite la desene). Toate au fost de acord că un vot acordat candidatului conservator François Fillon – care a fost investigat pentru că și-a angajat propria soție ca asistent parlamentar și a plătit-o cu o sumă obscenă de bani pentru munca asta – nici nu intră-n discuție.

„Fillon ar trebui să fie la pușcărie, nu?", a întrebat Houza. „Nu înțeleg ce mai caută aici."

Când am adus-o în discuție pe Marine Le Pen, candidata partidului de extremă dreaptă Front National, cele trei fete au chirăit: „Nici gând, niciodată!" la unison. Acestea fiind zise, Djenaba consideră că există un aspect pozitiv în ce-o privește pe Le Pen: „E singura directă", a spus aceasta. „Nu ascunde faptul că nu ne place, cum fac ceilalți candidați. Știi c-o să facă ce spune c-o să facă."

La câteva săptămâni după prima noastră discuție, m-am întâlnit cu din nou cu Houza și Djenaba într-o cafenea, ca să reluăm de unde rămăsesem. Când le-am întrebat care consideră că e cea mai mare nedreptate din societatea franceză, amândouă au menționat rasismul. Părinții Houzei sunt din Mayotte și Comore – niște insulițe pe coasta de est a Africii. Părinții Djenabei sunt din Senegal. Ambele fete sunt musulmane.

„Nu suntem afectate direct, personal, de rasism, dar e peste tot în jurul nostru", a spus Djenaba. „Dacă o persoană de culoare e arestată, sentința persoanei respective e mai dură decât cea pe care-o primește un alb care-a comis aceeași infracțiune."

„Am început să port vălul în afara școlii de când aveam 15 ani", mi-a spus Houza. „La început, m-am temut că o să fie singura chestie pe care o observă oamenii la mine și și mama a fost un pic îngrijorată. Dar, în cele din urmă, nimic nu s-a schimbat pentru mine. Însă știu și fete care-au fost atacate pentru că purtau vălul. Dar, cine știe – dac-aș fi fost albă și aș fi văzut negri sau arabi care fac lucruri rele, poate că și eu aș fi fost rasistă."

Houza și Djenaba au fost amândouă de acord că faptul că grupuri întregi de oameni sunt judecate după acțiunile câtorva e o problemă gravă. „Gen, eu n-aș crede niciodată că toți polițiștii sunt la fel", a spus Djenaba.

Ambele au fost de acord că politicienii creează probleme acolo unde nu există. „După ce-am auzit atâtea despre Islam, în continuu, mi-am închipuit că în țară există un număr uriaș de musulmani", a spus Houza. „Așa că am fost foarte surprinsă să aflu de la televizor că nu constituim decât 7,5% din populație."

Citește și: Salvarea foștilor musulmani: Fuga de tortură

Niciuna dintre ele două nu simte că dezbaterea pe marginea religiei și a migrației reflectă corect realitatea – în cartierele în care locuiesc, văd imigrația ca pe un lucru bun. „Acolo unde stăm noi, ai câte-un pic din tot – senegalezi, malieni, arabi, asiatici – și sunt toți prieteni", mi-a explicat Djenaba. „Mamele noastre stau de vorbă și fac schimb de rețete." Amândurora le place foarte mult viața în cartierele lor – petrecerile, culturile diferite. „E un pic așa, ca într-o mare familie."

Cele două simt c-au fost discriminate la școală, unde profesorii de la școala de meserii le-au încurajat mai puțin decât la celelalte niveluri de educație. „Simt că ni se pune o etichetă. Inițial, eu am studiat economia, dar mi s-a părut dificil și mi s-a spus imediat că trebuie să mă mut la școala de meserii", a spus Houza. „Așa am făcut, dar, la urma urmei, nivelul e mai scăzut și nu mă simt prea motivată sau provocată."

Citește și: Franța a avertizat Rusia să nu mai încerce să influențeze alegerile din țara lor

Părinții Houzei și ai Djenabei vor ca fetele să studieze cât de mult se poate. „Vrem să urcăm pe scara socială, dar întotdeauna bogaților le e mai simplu să reușească în viață", a spus Houza.

„Când m-am dus la Ziua Porților Deschise la Universitatea Assas [o universitate de Drept în arondismentul al XVI-lea al Parisului], sincer, am plecat mai devreme, pentru că nu m-am simțit în largul meu – toți tipii de vârsta mea erau la costum", a spus Djenaba. Nu și-ar alege niciodată un anumit job doar pentru bani, deși nu toți cei din preajma ei sunt de acord. „Mama spune că nu-i suficient să mă fac asistentă."

Împărțită între dorința de a-i ajuta pe alții și dorința de a avea o carieră care i-ar permite să călătorească în afara țării – poate în SUA sau în Comore – Houza a întârziat un pic cu înscrierea la facultăți. „Pe la miezul nopții cu o zi înainte, mi-am dat seama că se apropie deadline-ul și m-am grăbit să-mi scriu scrisorile de intenție", a spus aceasta, după care a adăugat că așa crede că se va întâmpla și cu alegerile – multe reflecții, urmate de o decizie de ultim moment. 

„Și dacă mă stresez prea tare în cabina de vot, poate c-o să las buletinul alb."