Poveștile oribile ale femeilor care au făcut școala de șoferi în România

Carantina, pandemia și o despărțire bruscă m-au convins că e bine să poți să alegi când să fugi singură în lume, așa că m-am hotărât să dau de carnet. Am început prin a căuta pe Google cea mai apropiată școală de șoferi, pentru că asta mi se părea important. Totul okay la ea, mai puțin un review: un domn supărat că instructorul cu care luase el carnetul din prima, pe soție doar a învârtit-o prin oraș fără s-o învețe nimic. 

Credeam că partea dificilă cu școala de șoferi e să înveți să conduci, dar m-am prins repede că e foarte important să dai peste un instructor în regulă. Așa că am cerut recomandări în stânga și-n dreapta și m-am speriat. Se pare că până să dai de ghiolbanii din trafic, care fac spume pentru că o femeie îndrăznește să împartă șoseaua cu ei, trebuie să treci prin instructorii misogini.

Ioana (33 de ani) mi-a zis-o că instructorul ei i-a oferit din prima cel mai evident sfat: „Ai grijă să nu omori pe cineva. În rest, șofatul se învață după ce faci școala și examenul se ia cu șpagă. Mi-a zis asta de la prima oră. Pe următoarele le-a amânat că avea treabă și apoi am renunțat eu.” Iar Mari (25 de ani) mi-a atras atenția că s-ar putea să mă usuce de bani. „Ai grijă că orele obligatorii pentru care plătești, de fapt, școala trec fără să te învețe absolut nimic. După care îți spun că nu ești pregătită și trebuie să iei ore suplimentare. Pe mine m-a costat în total peste 4 800 de lei.”

„Ferește-te de la primul semn”, mi-a spus Ramona (37 de ani). „Instructorul meu a început să-mi pună mâna pe picior de fiecare dată când îmi arăta pozițiile schimbătorului, iar apoi glumea în legătură cu alte poziții pe care să mă-nvețe. M-am inhibat atât de tare, încât am renunțat la școală și nu am mai dat de atunci.”

În cazul Danei (27 de ani) lucrurile au luat o turnură mega aiurea. „Instructorul meu era un libidinos pe la 50 și ceva de ani care-mi spunea că la fiecare greșeală să dau jos o haină. Era vară. Apoi mă luase de consilier emoțional. Era divorțat și aflase că gagica se mai iubea cu altul, așa că-mi cerea sfaturi despre cum s-o dea pe spate ca să-l aleagă doar pe el. Nu mai zic ca eram șofer personal pentru familia lui.”

Am zis că o fi Bucureștiul plin de libidinoși și e mai simplu într-un oraș mai mic, unde se mai cunosc oamenii între ei. Însă Gizella (30 de ani), care a făcut școala în Timișoara, m-a contrazis: „Instructorul mă ținea de mână de fiecare dată când prindea ocazia, nu conta dacă era pe schimbător sau pe volan”. Iar când se enerva și nu-i ieșea o parcare, el doar îi zicea că-i prea stresată.

„Când i-am zis să mă lase acasă, și am dat să plec, a încercat să mă ia în brațe. Un nene de pe stradă a pus jos bagajele din mână să vadă dacă e de pocnit sau nu. Am evitat îmbrățișarea și am plecat bombănind numa’ de bine”, mi-a povestit ea. „La fiecare examen îmi zicea că nu sunt pregătită din cauza stresului. Până la urmă, am schimbat instructorul și am găsit pe cineva de nota zece și în trei ședințe am învățat cât nu am învățat cu jegul ăla în zece.”

„Mi-a plăcut dintotdeauna să conduc, încă de când tata îmi dădea lecții ilegale pe ulițele pustii de la țară. Pentru că prietena mea cea mai bună mă tot bătea la cap să-mi iau carnetul, am început școala de șoferi și am mers cuviincioasă la fiecare lecție de teorie la sediul lor, am citit legislația și am început să fac teste pentru examen dinainte să încep efectiv să conduc”, mi-a spus Andreea (33 de ani). 

„Când m-am urcat prima oară în mașina instructorului, cel mai urât model de Renault Clio, m-a frapat mizeria și sentimentul că urmează să fiu păcălită. Ca atunci când luai taxiul de la Gara de Nord prin anii 2000”, a adăugat ea. 

A oprit însă colaborarea cu instructorul în momentul în care i-a zis că-i proastă, pentru că a oprit într-o groapă la un semafor. „Îmi amintesc foarte clar cât de inutilă mă făcea să mă simt instructorul, practic ca fostul meu iubit toxic. Dacă făceam orice greșeală, îmi spunea cu un aer superior că nu gândesc, că dacă aș fi gândit nu aș fi făcut asta.”

A căutat apoi o școală nouă, unde a dat peste un instructor mai în vârstă, dar de treabă, care i-a corectat toate lucrurile greșite pe care le-a învățat de la primul. „Niciunul nu m-a învățat însă cum să-mi reglez scaunul, cum trebuie să stea mâinile corect sau cum căcat să eviți un accident și ce să faci în cazul unui impact. Toate astea le-am aflat din cartea lui «Auto Control – tehnici și tactici de conducere defensivă și sportivă» a lui Titi Aur.”

De ce unii instructori sunt porci

Școala auto m-a stresat destul de mult, așa că o bună bucată de vreme doar despre asta am vorbit cu oamenii din jur. Elena (33 de ani), care a devenit recent terapeut, a analizat lucrurile psihologic. „În analiza jungiană, când pacientul visează mașini, simbolizează eul, adică felul în care te deplasezi prin lume”, mi-a explicat ea. „Conduci tu? Știi să o faci? Te simți în siguranță? Gândește-te cine conduce lumea acum – bărbații, da? Experiența mea cu școala de șoferi a avut toate semnificațiile astea.”

În aventura ei cu școala de șoferi, Elena mi-a spus că a dat peste trei instructori de tipul ăsta. „Primul, pe la 30 și ceva de ani, m-a ținut patru ședințe în parcare. Când făceam ceva greșit îmi zicea: «gata, l-ai omorât și p-ăsta». Îl mai puneam la punct, dar o lua de la capăt. Multă critică, nicio încurajare. Se apuca să-mi recite legile rapid, ca un papagal, așa credea el că-mi explică ce am voie și ce nu”, a adăugat ea. „Desigur, apăreau clasicele glume sexuale, mâini puse aiurea, invadarea spațiului, invitații la cafea. Foarte nasol era și că trebuia să mă rog de el să mă programeze. Promisiunea era de două ședințe pe săptămână, dar abia scoteam una și, dacă insistam, mai primeam și amenințări. Plătești și te rogi să primești serviciul pentru care ai plătit.”

După toate aceste povești, am început să simt frică și lehamite, dar și multă furie. În naivitatea mea, credeam că e de ajuns ca instructorul să fie calificat și că nu-i nevoie să-l valideze elevele lui, ci angajatorii. Am continuat să întreb în jur, doar ca să aud povești din ce în ce mai proaste. O prietenă bună a fost pipăită de instructorul recomandat de taică-său. I-a fost jenă să-i spună, că instructorul era în vârstă și tatăl vorbea frumos despre el. Deci e diferit la bărbați. Da, și la ei se țipă, dar doar dacă n-o calcă bărbătește.

E o vorbă: „Știi de ce conduc femeile prost? Că toți instructorii auto sunt bărbați.” Începusem să mă-ntreb de ce nu sunt mai mulți instructori femei și dacă ar fi cazul să caut fix asta. Am dat pe net peste un articol despre prima femeie instructor auto, dar acum are 78 de ani, deci nu mă ajuta. Am căutat femei instructor care încă profesează și poveștile au fost puțin mai blânde, dar nimic încurajator. Nimeni nu avea o recomandare de mers la sigur, mai degrabă am auzit „n-a fost oribil, dar nu ți-aș recomanda.”

„Tipa urla despre viața ei personală, despre viețile altora, urla și la mine că nu fac bine și nu înțeleg mai repede, aproape mi-a zis că fac șoferițele de râs”, mi-a povestit Elisabeta (36 de ani). E poate un semn că nu prea ai cum să trăiești în lumea asta fără o doză sănătoasă de misoginie internalizată.

Extenuată de parcă am făcut deja vreo trei școli de șoferi și am picat zece examene, am întrebat de un instructor bun pe un grup de Facebook exclusiv de femei. Nu contează dacă e bărbat sau femeie, dar să fie cineva testat, nu recomandat de soții lor. Așa am ajuns la Patrick. Școala nu-i aproape de mine, dar mă ia de-acasă și mă duce înapoi și nu mi-e frică între.

În prima noastră discuție telefonică am turuit despre cum caut un instructor capabil, care să nu vrea să mă pipăie și de care să nu-mi fie frică. A zis că o să colaborăm, cu condiția să-l bag și pe el în grupul de gagici după ce iau carnetul. Din fericire, a fost singura glumă cu tentă interpretabilă. Mi-a povestit c-a pățit să se dea la el unele eleve, dar că nu amestecă lucrurile și că, în general, în viață nu trebuie să fii grobian. Dintr-odată, a trecut testul. Din păcate, el o să se pensioneze în curând și probabil că în locul lui o să vină alți libidinoși.

Din toate aceste discuții nu am înțeles de ce nu se vorbește mai mult despre abuzuri și de ce aproape niciuna dintre persoanele cu care am vorbit nu s-a dus cu reclamațiile mai departe de Facebook. Chiar și acolo, fără nume sau tag la școala de șoferi. Răspunsurile au fost invariabil aceleași și vin din acea jenă pe care o trăiești atunci când ești hărțuită: oricum nu se rezolvă nimic și după o să le pice toată lumea. Mai toate am pățit, puține spunem.