Zece lucruri pe care le-am învățat după ce mi-am luat permisul de șofer în România la 40 de ani

La cât de încet mergeam, examinatorul m-a întrebat dacă vreau să mă fac șofer de dric.

|
ian. 25 2018, 12:46pm

Fotografie de Ionuț Iordache

Acum vreo 17 luni m-a sunat unchiul meu din Germania: „Dacă-ți dau BMW-ul meu, îți faci carnet?”, a întrebat. Un BMW pisicuță, din 1999, 105 cai putere, 155 mii de kilometri. „Da”, am zis. O lună mai târziu, mașina era parcată în fața casei, iar eu începeam școala de șoferi.

Am picat primul examen pentru că nu m-am asigurat când am ieșit din locul de parcare în care pusesem mașina perfect.

Pe al doilea l-am luat, dar nu pot spune de ce; după ce am pornit, examinatorul m-a întrebat ce e martorul roșu aprins în bord. I-am zis că habar n-am. M-a pus să ghicesc. N-am reușit. M-a întrebat dacă mașina merge normal. Am zis că da. Cam după un kilometru mi-a zis că e frâna de mână.

„Ha, am uitat-o”, am râs eu, lăsând frâna jos. Dar nu era râsul meu. După alt kilometru m-a întrebat dacă vreau să devin șofer de dric. I-am zis că nu neapărat, că am deja un job. Mi-a zis că la cât de încet merg, e cam singurul lucru pe care l-aș putea face. La sfârșit, m-a anunțat sec că am trecut examenul, felicitări, poate învăț și să conduc pe viitor.

Dacă e să-mi dau cu părerea, mi-a dat carnetul pentru că și-a zis că la vârsta mea e puțin probabil să mă țin de prostii. În plus, eram îmbrăcat cumsecade, cu cămașă, și barba nu era prea lungă.

De atunci până astăzi am făcut vreo opt mii de kilometri, și cum nimeni nu-ți spune chiar tot (sau măcar ceva) despre greutățile începutului, la vârsta asta, mi-am zis s-o fac eu.

Nu te plânge de traficul din București

La o adică, poți să te îndrăgostești și de un Opel, dar de un BMW e mai simplu.

Nu e ca și cum înainte să-ți iei carnetul, pe străzi ar fi fost doar opt mașini. Erau tot peste un milion. Acum se adaugă și a ta. Iar dacă cumva ți-ai luat carnet pentru că ai auzit-o pe Gabi Firea zicând că rezolvă problemele traficului în șase luni, ești prost. N-o să le rezolve niciodată, pentru că nu-i pasă. Dacă te grăbești s-ajungi undeva, oricum n-ar fi trebuit să mergi acolo cu mașina, pentru că în lumea reală nu există locuri de parcare.

La început ești un șofer prost, indiferent de vârstă

Primele drumuri sunt cam așa: pleci cu frâna de mână trasă (s-ar putea să și ajungi cu ea trasă). Mergi cu doi la oră și cineva îți dă flashuri. Începi să transpiri. Ajungi la stop. Se face verde și îți moare motorul. Ăla care-ți dădea flashuri trece la claxoane. Știi că are dreptate.

Transpiri și mai tare. Reușești să pornești și să ajungi în mijlocul intersecției, dar îți dai seama că habar n-ai cine are prioritate (tu; îți amintești semaforul ăla? Dacă ai trecut pe verde, du-te!). Te oprești și omori iarăși motorul. Din stânga vine un tramvai care face un zgomot bizar (așa claxonează ele).

Din dreapta, un șofer de camion îți face semn să treci, dar tu nu mai știi să pornești mașina. Tramvaiul e din ce în ce mai nervos. Camionagiul e din ce în ce mai nervos. Ăia din spatele tău sunt din ce în ce mai nervoși. Întreg universul e din ce în ce mai nervos.

Reușești să pornești, dar la următorul semafor se repetă povestea, dar e ceva mai grav, pentru că ai trecut și pe roșu (n-ai observat semaforul pentru că-ți intrase sudoarea în ochi). Te hotărăști să te retragi strategic și intri pe o străduță și respiri ușurat, dar când să ieși de pe străduță, îți dai seama că nu ai cum, pentru că trec toate mașinile din lume simultan și ție îți e frică să te bagi printre ele. Îți vine să te dai jos, să începi să plângi și să bați la geamul unei mașini și să-l rogi pe șofer să te lase să te bagi. Te gândești că dacă o să mai ajungi vreodată acasă, o să vinzi mașina și o să-ți iei bicicletă.

Dar stai chill, peste două luni o să ieși din străduța aia în trombă, asigurându-te doar cu jumătate de ochi. Reflexe se formează în timp. Tupeul la fel.

„Precum iertăm și noi greșiților noștri”

Dar ești încă la început, și realizezi că nu doar tu ești un șofer prost, ci și ceilalți. Oamenii schimbă banda fără să semnalizeze (unii pentru că uită, alții pentru că sunt taximetriști; o regulă nescrisă pare să spună că taximetriștii nu semnalizează niciodată, frânează brusc, întorc în fața ta, merg pe contrasens etc.).

Oamenii staționează acolo unde au treabă, și unii par să aibă treabă pe banda a doua a unui bulevard intens circulat. Oamenii nu se asigură niciodată. Oamenii nu pleacă la timp de la stop pentru că își suflă mucii, vorbesc la telefon, își dau cu ruj, își citesc mesajele de pe Facebook, își smulg fire de păr din barbă. Adeseori, ei fac toate astea simultan.

Orice s-ar întâmpla, stai calm (și fii mereu pregătit să frânezi). Claxonează doar în situații extreme, de exemplu când cineva pleacă de la semafor în marșarier (tendința există la șoferii de Citroen, din câte am observat). În rest, dă flashuri. Oricum nu te bagă nimeni în seamă, deci dacă claxonezi, nu faci decât să enervezi cetățenii care încearcă să doarmă în casele lor.

Înjură cât poftești

Să nu crezi că dacă parchezi mașina undeva unde există un paznic n-o să-ți fure nimeni o bucată din ea. Fotografie de Ionuț Iordache

Mașina ta e casa ta, și la tine-n casă poți să faci ce vrei, așa că poți să înjuri după bunul tău plac. Asta te ajută să te descarci, și crede-mă că ai nevoie de asta. Cu vremea o să descoperi că poți inventa înjurături noi. În plus, doar la volan poți să înjuri oamenii în funcție de locul lor de baștină (care e indicat pe plăcuțele de înmatriculare).

Uneori ncsf

Într-o bună zi te hotărăști să ieși din oraș și să vezi frumusețile patriei. Frumusețile patriei sunt la dracu-n praznic și drumul către ele e prost și trece prin sate. Invariabil, într-unul dintre satele astea se vor hârjoni doi câini. Invariabil, unul dintre ei va țâșni pe șosea fix în fața mașinii tale.

Dacă crezi că e mai bine să-l eviți (pentru că timp să frânezi sigur n-ai), află că nu e. Pentru că nu e niciodată o idee bună să tragi de volan când mergi cu 60 la oră; dacă faci asta, e posibil să te trezești într-un șanț, un gard sau în tirul care vine din față. Așa că ia piciorul de pe accelerație și pregătește-te de impact: ții volanul cu ambele mâini și mergi drept înainte. Da, o să calci câinele. Da, o să moară. Da, e groaznic. Oprește-te ceva mai încolo, respiră adânc și așteaptă să ți se oprească picioarele din tremurat. După aia, verifică dacă mașina e ok și continuă-ți drumul.

Nu călca oameni

Dacă în loc de un câine îți iese în față un om, trage de volan în partea opusă direcției din care vine omul și fă tot ce poți ca să-l eviți. Nu contează că-ți faci praf mașina, dar nu vrei să ai o viață de om pe conștiință.

Dă-i blană, e frumos!

Dacă-ți dă mâna, pleacă la mare joi și întoarce-te luni.

Viteza legală pe autostradă e 130 km/h, iar pentru cei care au carnetul de mai puțin de un an e cu 20 km/h mai puțin, deci 110. Dacă ai un Matiz sau un Tico, e foarte posibil ca 110 să ți se pară o viteză ok. Dacă ai un BMW, fie el și din ’99, 110 km/h sunt o glumă. Teoretic, oricum n-are nimeni cum să te prindă dacă mergi cu 130, pentru că radarul nu știe că tu ești începător, iar polițiștii au și altceva mai bun de făcut decât să se uite după lămâița din parbriz.

Poate că la primul drum spre mare o să respecți limita de viteză. Poate că și la întoarcere. Dar dacă mergi pe autostradă într-o după-amiază de marți, în plină vară, și în afară de tine nu prea mai e nimeni pe-acolo, calc-o liniștit – și ia aminte că polițiștii cu radare stau la pândă în general la intrările în benzinării sau la bretelele care ies și intră de pe autostradă. Cea mai mișto porțiune pe care poți să-i dai blană e pe Autostrada Soarelui, după ce ai trecut de Cernavodă.

Să nu-ți dai cu ceară mașina

Benzina și motorina sunt la fel de diferite ca Dragnea și Merkel.

Pentru că ești începător, la început unul dintre cele mai importante lucruri pentru tine o să fie ca mașina să fie curată. Pentru asta o s-o duci la o spălătorie. Când faci asta, fii deosebit de atent la întrebările celui care ți-o spală. În momentul în care el rostește cuvântul „ceară” (sau „ceruit”), zi răspicat „nu”.

Dacă nu zici nu, o să plătești 230 de lei. Dacă zici nu, o să plătești 25 (lași totuși 5 lei bacșiș). Diferența dintre o mașină ceruită și una neceruită e fix 200 de lei, că de arătat arată la fel.

În rest, încearcă să ții minte dacă mașina e pe diesel sau benzină. Scrie-ți pe bușonul de la rezervor, dacă nu poți altfel. E, pe bune, important. Și vezi că la motor (chestia aia mare și ciudată de sub capotă) mai sunt diverse lichide care trebuiesc înlocuite sau completate. Pentru că n-o să-ți pese de ele, întreabă din când în când un prieten pasionat de mașini ce trebuie făcut. De obicei, o să se ofere să se ocupe el de astea și, pentru o vreme, ai scăpat de griji.

Plătește taxa de pod prin SMS

Când te duci la mare și când te întorci de acolo, o să descoperi că la un moment dat, cam pe după Fetești, autostrada se îngustează și cineva îți cere bani pentru o așa-zisă „taxă de pod”. Poți s-o plătești fie cash, fie la o benzinărie, fie prin SMS. Plătește prin SMS, e cel mai simplu și rapid, chiar dacă nu e exclus ca CNAIR (ăia care administrează autostrada respectivă) să uite că ai plătit și să-ți dea amendă. Dacă se întâmplă asta, ai avut ghinion.

Ai grijă la bulgari

Ar mai fi încăput, dar nu mai avea ce.

Poate că o să te duci în Bulgaria pentru că ai citit în VICE că e drăguț acolo. Chiar e. Singura problemă e că bulgarii îți dau o rovinietă pe care trebuie s-o lipești de parbriz și pe care n-o mai poți scoate decât schimbând parbrizul. Așa că mai bine o lipești cu scoci.

În principiu, dacă ții cont de ce am zis aici, o să scapi cu viață din primul an de condus. Dar probabil că o să scapi cu viață și dacă faci totul fix pe dos. În orice caz, nu aștepta ca mine până la 40 de ani să-ți faci carnet, că o să-ți pară rău de ăia 22 de ani în care nu l-ai avut.

Și fii înțelegător cu șoferii de BMW, că nu e vina lor că merg cum merg; doar că asta e o mașină care e tristă dacă nu rupi șoseaua cu ea. Și când ea e tristă, și șoferul e trist. Urcă-te la volanul uneia și o să înțelegi.

Mai multe de la VICE
Site-uri VICE