Cum l-a influențat cocaina pe Sigmund Freud

Întemeietorul psihanalizei, Sigmund Freud, a afirmat odată că au existat trei revoluții științifice majore care ar fi înlăturat succesiv umanitatea de pe stâlpul privilegiat, auto-reflexiv din centrul universului, pe care se cocoțase. În primul rând, a spus acesta, a venit Copernic, care a arătat că Pământul e doar un fir de praf mic, care se-nvârte în jurul Soarelui într-un vid de necuprins. Apoi a venit Darwin, care a demonstrat că omul nu e creația privilegiată a lui Dumnezeu, ci se trage din maimuță, „ceea ce implică o natură animală de neeradicat înăuntrul său". În cele din urmă, a trâmbițat Freud, „tânjirea omului după grandios suferă astăzi a treia și cea mai amară lovitură din partea cercetării psihologice contemporane, care încearcă să demonstreze «ego-ului» fiecăruia dintre noi că nu e nici măcar stăpân în propria casă, ci că trebuie să rămână mulțumit cu cele mai firave fărâme de informație despre ceea ce se-ntâmplă inconștient în propriile noastre minți."

Dacă toate astea par aberațiile unui tip care tocmai a tras o linie de cocaină de dimensiuni industriale, e probabil din cauză că psihanaliza a apărut datorită flirtului prelungit al lui Freud cu substanța, care la vremea respectivă se găsea la liber, deși era cam scumpă, pe post de medicament fără rețetă. Și nu-i doar faptul că a influențat psihanaliza – de la descoperirea „drumului împărătesc către inconștient" în vise, plus terapia care se bazează pe asta, și disciplina intelectuală în sine – ci și faptul că Freud a influențat numărul de nări în care și-a făcut loc cocaina. Conform lui Dominic Streatfeild, autorul volumului Cocaine: An Unauthorised Biography: „Dacă e să existe o singură persoană care poate fi blamată pentru apariția cocainei ca drog recreațional, atunci persoana aia a fost Freud."

Deși mestecarea frunzelor de coca fusese un obicei de nestrămutat în viața popoarelor din Anzi de câteva mii de ani, nu prea se transplantase prin alte părți, așa că prima oară cocaina a fost sintetizată în 1855, de către Freidrich Gaedcke, care i-a spus „eritroxilină". Până la jumătatea anilor 1880, primise numele mai puțin greu de pronunțat de „cocaină", iar procesele de a o purifica se rafinaseră și ele și era promovată drept un panaceu de companiile de farmaceutice care o produceau. Freud a aflat de acest nou medicament minune dintr-o revistă numită Gazeta terapeutică, proprietatea companiei Parke-Davis, astăzi o firmă aflată în subsidiarul trustului Pfizer, care, în cele din urmă, l-a sponsorizat pe Freud la vârsta de 28 de ani, ca să le promoveze produsul. Merck i-a trimis și mostre ambițiosului asistent de cercetare în neuropatologie de la Universitatea din Viena. Să spunem doar că a adoptat-o timpuriu, plin de entuziasm.

Vezi și:

La faza asta, Freud amușina descoperirea epocală care avea să-l consacre și avusese câteva succese minore cu o metodă de marcare a țesutului nervos și o lucrare care explora teoretic posibila amplasare a testiculelor la țipar. Cocaina avea să-i asigure calea spre celebritate și bani, și-a spus acesta și i-ar fi asigurat o oarecare strălucire și faimă chiar și-n lumea prăfuită, vetustă, a cercetărilor universitare în medicină. A livrat prima tranșă de la Angel's Pharmacy, în aprilie 1884 și a început de îndată să experimenteze altruist pe sine. Totul în numele științei.

Efectele psihice, cât și cele fizice, l-au atras pe loc și în scrisori Freud descrie cum a început să ia „împotriva depresiei și a indigestiei și cu niște succese fulminante" (și cu siguranță a notat că efectele secundare sunt mai interesante decât la Gaviscon). Până la finalul anului avea să publice o lucrare, „Über Coca", în care descrie „cel mai extraordinar entuziasm" la prima ingerare, o „bucurie și o euforie de durată", precum și anularea oboselii și a foamei.

Cu toate acestea, e posibil ca Freud să nu fi fost super pe fază când vine vorba de proprietățile adictive ale cocainei și de efectele post-ingerare, pentru că scrie: „Mi se pare important de notat – și am descoperit asta la mine și la alți observatori capabili de a judeca astfel de lucruri – că o primă doză sau chiar doze repetate de coca nu produc nicio dorință compulsivă de a mai folosi stimulantul; dimpotrivă, simți un fel de aversiune nemotivată față de substanță" - foarte departe de scurmatul nevrotic în farfurie la ora 5 dimineața și de SMS-urile disperate, pline de ură de sine.

Poate că bunul doctor și-a închipuit că nu dă dependență din simplul motiv că n-a atins niciodată fundul teancului de mostre moca. Precum celălalt cobai, Bez, Freud a fost probabil tot timpul cu o liniuță înaintea efectelor negative. „Dacă lucrezi intens când te afli sub influența cocăi, apoi urmează trei până la cinci ore de declin a acestei senzații de bunăstare și e necesară încă o doză de coca pentru a evita oboseala."

Curând, Freud a început să le trimită mostre prietenilor din lumea medicală, lăudând substanța pentru potențialele aplicații ca stimulant mintal, tratament pentru astm și tulburări de alimentație, afrodisiac (nu poți să nu te-ntrebi dacă celebrul interes al lui Freud pentru fetișuri sexuale nu s-a cristalizat în timpul unui maraton de masturbare pe cocs, care-a durat patru ore) și, îngrijorător, ca leac la dependența de morfină și alcool. I-a prezentat-o mai întâi lui Ernst von Fleischl-Marxow, un prieten fiziolog care lua morfină împotriva durerii cronice pe care o avea la un deget mare la care se rănise în timp ce diseca un cadavru. În loc să-i neutralizeze dependența, i-a mai adăugat încă una pe listă. Fleischl-Marxow a ajuns rapid să cheltuie șase mii de mărci pe lună pe obiceiul ăsta și peste șapte ani era mort, la vârsta de 45 de ani.

O întrebuințare medicală mai de succes a fost descoperită de un prieten oftalmolog, Karl Koller, primul care s-a prins că efectele de amorțeală date de cocaină ar putea fi utile ca anestezic în operațiile la ochi. Koller n-a prins același gust personal pentru drog precum Freud, însă, ceea ce știm pentru că în 1995 s-a găsit o mostră nefolosită într-o colecție de lucrări ale acestuia, găzduită de camera de lectură din Biblioteca Congresului. Freud cu siguranță ar fi lins punguța până nu mai rămânea nimic.

Zelul naiv cu care colegii de meserie ai lui Freud experimentau pe ei înșiși cu praful panaceu era atât de intens încât era clar că lucrurile aveau să devină un pic complicate, și că ideile despre tratamentul minune erau un pic deplasate. După cum era de așteptat, d-rul Wilhelm Fleiss – un ORL-ist german (specialist în urechi, nas și gât) a publicat o lucrare intitulată „Relația dintre nas și organele sexuale feminine", în care specula că nasul este un microcosmos al corpului și că orice boală poate fi tratată prin identificarea locului care-i corespunde în nănăul proverbial și aplicarea acolo de cocaină – o teorie pe care Freud a susținut-o atât de intens, încât și el, ca și Fleiss, aveau să necesite operații ca să li se deblocheze nasul.

În timp ce încercau să trateze o femeie de isterie – o nevroză despre care se credea că e emanată din vagin – Freud și Fleiss au bușit operația și aproape că au omorât-o pe pacienta rămasă în istorie ulterior sub numele de „Irma" din Interpretarea viselor, în care Freud trece sub tăcere un episod care clar i-ar fi afectat definitiv reputația, i-ar fi atras pierderea licenței și poate chiar l-ar fi căpătuit cu niște procese și închisoare.

În schimb, Freud avea să elaboreze diversele teorii care au format piatra de hotar a psihanalizei – concepte precum id, ego și super-ego; libido-ul ca energie sexuală care curge liber; Complexul lui Oedip – toate asta în timp ce împărțea cantități masive de cocaină nevroticelor vieneze din clasa de mijloc, care veneau la el să-i vorbească la nesfârșit despre problemele lor, care întotdeauna, credea Freud, se dovedeau a fi părinții lor și propria lor neadaptare la normele burgheze (rămase astfel neatinse, ceea ce face ca psihanaliza să fie o disciplină capitalistă).

Astfel, în demontarea psihanalizei scrisă de Gilles Deleuze și Félix Guattari, Anti-Oedipus, cariera lui Freud e descrisă în trei părți: „elementul explorator, de pionierat, revoluționar", în care e descoperită dorința liberă a libido-ului; perioada clasică, în care mitul lui Oedip e suprapus pe acel motor viu, inconștient și încastrează dorința în familie; și, în cele din urmă, terapeutul care a conceput „vindecarea prin discuții interminabile". A fost un „Columb fantastic, un cititor burghez genial al lui Goethe, Shakespeare și Sofocle, un Al Capone mascat".

Habar n-aveau Deleuze și Guattari că o terapie care copiază structura dependenței – una bazată pe festivalul de plictiseală tipic oricărui cocainat, în care tot vorbește la nesfârșit, dezlânat și plin de el – chiar era alimentat de la coca loca. Era, ce-i drept, o escrocherie, deși probabil mai în stilul Pacino (versiunea Scarface) decât Capone.

În ciuda faptului că a rămas populară printre cei care au venituri de care se pot lipsi, pe care-s dispuși să le cheltuie pe conversații solipsiste, astăzi mulți consideră că psihanaliza e o disciplină discreditată, care nu prea mai e bună de nimic în afară de glumițe între prieteni în Frasier. Criticii ei au considerat întotdeauna că e o pseudoștiință (chiar și Freud spera că constructele sale teoretice baroce aveau să fie confirmate mai târziu de neuroștiințe), chiar și înainte să se afle câtă cocaină băga fondatorul său – chestie pe care unii o categorisesc drept abuz de halucinogene, în loc de dependență. Scepticii indică influența cocainei asupra operei sale principale, Interpretarea viselor, în care se pare că modelul este reveria febrilă, indusă de cocaină, de asocieri libere. „Mă văd ca un om de zăpadă, cu un nas din morcov, așezat într-un câmp vast de zăpadă imaculată, care se topește toată deodată, la fel ca și mine; îmi cade nasul și rămân cu o senzație de goliciune profundă…" „E despre anxietate pe tema fertilității: morcovul e penisul tău…"

Experimentele lui Freud s-au oprit brusc în 1896, la o zi după înmormântarea tatălui său, după ce fusese sclavul doamnei albe timp de 12 ani. E greu de crezut că ar fi interpretat asta drept o simplă coincidență, deși te face să te-ntrebi cum ar fi decurs istoria intelectualității europene, dacă Freud ar fi testat eroic alte droguri recreaționale interzise astăzi.