Am băgat o săptămână doar pleșkavița, burgerul bănățean, să mă conectez la spiritul strămoșilor

Un pumn de carne măcinată, făcut la grătar. Fie între două felii de chiflă cu salată. Fie în farfurie, pe lângă cartofi prăjiți. Indiferent de modul de administrare, neapărat cu ceapă și sosuri. Asta înseamnă pljeskavica sau pleșkavița. (Pe scurt, pleșka, dar a nu se confunda cu plescaviță.)

Delicatesa asta carnivoră e unul dintre cei mai mâncați tipuri de burgeri din Banat, indiferent de care parte a graniței româno-sârbe vorbim. Cred că am văzut cu toții Supersize Me sau am citit cu scârbă despre ce pățești când mănânci prea mult fast food imperialist.

OK, dar care-i faza cu iubitul nostru hamburger bănățean? Ce se-ntâmplă dacă mănânc o săptămână doar asta? Mor sau devin complet zen, ca atunci când am ținut dieta cu patru cereale?

Înainte de-a pune mâna pe vreo furculiță sau cuțit, am discutat cu Sebastian Catană, nutriționist-dietetician și vicepreședintele Societății Nutriționiștilor și Dieteticienilor din Banat (ONG pe cale de apariție). Eu am vrut să mă înfrupt din tipul ăsta de mâncare de vreo două ori pe zi. El mi-a spus ce fel de analize să-mi fac înainte și după, ca să vadă dacă cifrele atenționează de vreo modificare. „Chiar și așa, la vârsta și constituția ta – și pe o perioadă așa de scurtă – slabe șanse să fie mari diferențe”, m-a încurajat el.

Mă trezesc mai târziu și bag doar un ceai verde înainte s-o iau către laboratorul de analize.

Pe la 15.45 declar startul oficial al săptămânii mele de carne tocată, printr-o Pleșkavița Focus de la Yugo Pub. Zice picantă în meniu, între paranteze, așa că picantă să fie. În bunătatea asta de 350 de grame sunt incluse carnea tocată din porc și vită, prin care găsești bucăți de cașcaval, de ardei kapia și șuncă presată. Peste, e unsă cu ajvar (zacuscă).

Pe lângă ea, farfuria se completează cu cartofi prăjiți, ceapă roșie și, evident, un ardei iute. Rețeta conține și kulen (un salam aromat din nordul Serbiei), cârnați de casă și pastrame de porc și berbecuț, dar fără să fii vreun Jamie Oliver balcanic e cam greu să le diferențiezi din toată amestecătura asta de carne.

Chestia asta mă satură până peste poate, dar nu-mi dă combinație fatală, așa încât pot să-mi îndeplinesc cu succes misiunea de cetățean trotinist.

Următoarea oprire o fac la bunică-mea, care-i sârboaică de etnie. Cu toate astea, mi-a mărturisit cu o zi înainte că ea nu s-a înfruptat din sandwich-ul creat de poporul său de origine. Așa că fac o oprire la rulota Agil de lângă Iulius Mall. Deși firma asta vinde în general mezeluri, are și câteva astfel de puncte de grill. Și da, au și pleșka. O iau chiar pe ultima la pachet și-mi văd de drum.

„Nu mai vreau. Nu îmi place”, zice bunică-mea. Luase doar două guri din un sfertul pe care i l-am oferit. Agil Pleșka e din 330 de grame destul de standard: chiflă, carne din porc și vită, ketchup, muștar, ceapă, o idee de varză și maioneză. Poți opta pentru cartofi prăjiți și bacon ca extraopțiuni, dar din păcate îmi pot oferi doar produsul vegetal. Asta e, lipsa de stoc mă lasă fără ocazia să mă tratez cu toate grăsimile dorite.

Prima zi trece normal. Înainte de somn, pe la vreo 1:54 mi-e poftă de alte chestii, cum ar fi ciocolată sau ceva sărat de ronțăit.

Mă trezesc târziu. N-apuc să mă cântăresc sau ceva, că niște întâlniri rapide mă pun pe șițul bicicletei. În timpul celei de-a doua (un interviu), aud că ceva bate-n țeava abdominală. E stomacul. Așa că ajung la rulota de ieri, dar de data asta au bacon. Simt mâna lui Dumnezeu în creștet. Doamna agilă și arțăgoasă mă ceartă că nu comand suficient de tare, dar până la urmă plec cu tot ce-am cerut.

Halesc pleșka acasă pe nesuflate și mă ling pe degete. Departe să fie cel mai bun lucru pe care l-am mâncat. Dar ketchup-ul e ketchup.

Supradoza asta calorică mă trimite fix către pat. Înainte să mă întind, realizez că tare mi-ar folosi un kiwi sau un ananas, adică fructe cu enzime care ajută la digestia proteinelor.

Mă trezesc balonat și tot obosit. Dar măcar nu-s constipat (încă?). În orice caz, simt cum începe să mă prindă dieta din urmă. Iar pofta de mâncare tinde către zero, așa că-mi văd de alte treburi.

Adorm greu către orele dimineții. Mă încearcă o senzație de foame, dar n-am de la cine să-mi comand așa ceva la ora asta. Oricum, imediat mă ia o ușoară senzație de greață. Și abia am început. Măcar țuica mi-e tovarășă de drum către lumea viselor.

Iar mă trezesc după-masă. Mă scarpin în cap la ce văd pe cântar. Dar îmi dau seama că-i explicabil, din moment ce am mâncat atât de puțin cu-o zi înainte. Așa că realizez că trebuie să devin mai conștiincios, indiferent de cât îmi protestează corpul când se trezește în față cu același fel.

Mă uit într-o aplicație și comand de la restaurantul Yugoslavia. Starea de stat acasă și comanda minimă mă îndeamnă să-mi iau două. Pljeska Tito o consum pe la 18, în cinstea mareșalului țării vecine, transformat în președinte pe viață. Nu-s impresionat, chiar dacă smântăna pavlaka o salvează, în combinație cu cartofii prăjiți.

Cina o iau pe la 2 noaptea. Pljeska Drojdierii pare din altă lume, cu roșiile ei uscate și prosciutto din miezul preparatului, ca un fel de comoară. Fun fact: denumirea provine de la o grupare de suporteri de-a Politehnicii Timișoara. Una dintre cele mai serioase, când vine vorba de ridicat halba. Desfac niște beri întru sănătatea lor și o frec aiurea la seriale. Ochii mă ustură. Simt grea – în spate, precum Atlas lumea – karma tuturor animalelor sortite sacrificiului și, într-un final, intestinelor mele. Noroc că fac asta în scop cvasi-științific, că altfel…

Oare am slăbit ieri într-un mod sănătos?

Sâmbăta începe direct cu prânzul și reușesc chiar să mă trezesc la o oră decentă.

Ardeii superiuți de aseară mă țin departe de constipare. Dar aș fi preferat rutina mea de mic dejun care constă în lapte-ciocolată neagră-müesli. Spun asta din cauză că sunt nevoit să stau pe budă vreo douăj de minute. Mai ții minte balonarea despre care-ți ziceam? Ei bine, a venit să-și spună cuvântul.

Scap de povara eliberării tuturor bestiilor și ajung la un eveniment care celebrează cultura japoneză. Chiar dacă sunt funcțional, nu pot să zic că-s în cele mai bune ape cognitive.

Cina o iau pe la 21, când apuc o pleșka de la ghereta Agil din Piața 700. Dar abia mănânc din ea.

Letargia e cuvântul-cheie pentru ziua de azi. Așa că până termin și trimit articolul de la evenimentul de ieri aștept o nouă comandă de la Yugoslavia. De data asta, mă domnesc c-o Sir Pljeskavica, după care mă readuc cu picioarele pe pământ cu una Țigănească.

Chiar dacă dorm mult, simt că am somnul futut. Slavă zeilor agrari că mai am două zile până când fibrele dietetice vor împleti totul la loc!

Ai zice că după toată cărnăria asta voi fi sătul. Parțial, așa e. Dar seara am ajuns în oraș la un stand-up, iar înainte de asta m-a chemat o prietenă la un loc unde a auzit că burgerul sârbesc e cel mai bun. Și cam așa a fost la Lera’s. Chiflă crocantă, sosuri super delicioase, iar carnea preparată la fix. Cu un vin alb pe lângă și ceva tărie la stand-up, pot să zic c-a picat la fix în seara asta. În afară că-s în continuare obosit, nu pot să zic că observ vreo diferență la simțuri.

Gustul și mirosul sunt la fel. Dar pofta de altceva îmi fură un pic nasul când trec pe lângă Mc-ul din cartier. Cu un pic de salată, mi-aș fi dat ficatul pentru un McPuișor. Sau ceva sandwich cu vultur. Nu contează, pasăre să fi fost.

Eliberarea vine însă acasă, când efectiv nu mai pot rezista tentației și bag un pumn de fulgi de porumb cu cremă de ciocolată. Judecă-mă!

Caut explicații despre treaba asta tot la Sebastian. Când consumi alimente care au un indice glicemic mare, organismul începe să producă insulină, dar nu fix câtă ar trebui, așa încât glicemia să revină pe linia de plutire. „Scade sub linia optimă, iar din inerția aia poate să fie atât de multă insulină încât să reducă glicemia rapid și să stimuleze pofta, în ciuda faptului că ai consumat calorii în ziua aia. Se numește hiperglicemie reactivă”, îmi explică el.

Cealaltă variantă ar fi că efectiv nu am consumat suficiente calorii zilnice, iar seara am avut răbufnirea asta. „Neavând acasă ce ți-ai programat în dietă, ai băgat prima chestie care ți-a astâmpărat nevoia de a te simți plin”, îmi spune el.

Da, aș fi vrut să ajung iar la Lera’s după experiența de ieri, dar drumurile m-au dus către Piața Unirii abia pe seară. Așa că am apelat clasic la Agil, că-mi era dor de tanti care-mi face observații că nu-i aud întrebările în una dintre cele mai aglomerate intersecții din Timișoara.

Dacă ieri am încoronat cel mai bun sârbo-burger la chiflă, azi e vremea să-l declar pe cel mai bun la farfurie: ăla de la Grill Sârbesc. Pitoresc, pe-un apus de soare în colț de Piața Unirii, un hipster își ia cina cea de taină. Nu-i cu Iisus sau apostoli, dar experiența e aproape divină. Asta atât datorită felului mai intens de gătire a cărnii, care crănțăne la fiecare mușcătură, cât și a faptului că-i ultima mea masă în lumea mezelurilor tocate.

Iată-mă la sfârșitul experimentului. Dimineața merg la analize, iar seara îmi vin rezultatele:

Cu cifrele nu stau nasol. Dar mi-au apărut coșuri. M-a băgat în letargie. Am supraviețuit balonării și diareei. Cu toate astea, îmi imaginez că n-a fost la fel de rău ca, să zicem, dacă mâncam timp de-o lună doar de la Mc sau vreun alt fast-food consacrat. Despre coșuri, Sebastian îmi spune că, dat fiind consumul mai mare de grăsimi, glandele mele au început să secrete mai mult sebum. „De obicei, asta creează zone care se pot infecta. E posibil să fi afectat și diareea treaba asta”, completează el.

OK, și ce se întâmplă cu tine, cititorule, dacă mănânci lucrurile astea aproape la fel de des cât am băgat eu în săptămâna de grație?

Grăsimile trans se găsesc în produsele din foitaj sau cele cu margarină. Așadar, un croissant sau o merdenea și o cafea de dimineață sunt fix chestiile pe care ai vrea să le eviți, corporatistule grăbit. Asta deoarece, combinate cu un fast food la prânz și sedentarism, te bagi singur în boală.

Nu te panica însă. Ai alternative, pe lângă legumele și fructele din anunțurile sâcâitoarele de interes public de la TV. La un restaurant, poți să mănânci aproape orice fel de carne și e mai sănătoasă decât carnea tocată. Asta pentru că fripturile la cuptor sau grătar (cât timp nu-i foarte neagră), de exemplu, au mult mai puțină grăsime. Un pește la grătar e o alegere de departe mai bună.

Ce poți să faci, dacă nu poți fără burgerul nostru din Banat, e să-ți iei multă varză – fie ca salată-garnitură, fie să-ți înece carnea tocată în varză, între feliile chiflei. De la Sebastian am aflat că astfel probabilitatea să absorbi toate grăsimile prăjite sau cele din maioneză sunt mult mai mici.