De ce fiecare generație se sperie de un drog nou ca și cum ar veni apocalipsa

Nu e greu să observ un ciclu în istoria americană, atunci când vine vorba de droguri: în fiecare deceniu apare o nouă panică. În anii '60, sloganul era că „speed-ul ucide" și deja lumea se alarma în privința LSD-ului. În anii '70, a fost o epidemie în toată regula de heroină. În anii '80, desigur, toată lumea era pe cox și totul a culminat în era crack-ului. În anii '90, deja se simțea o nostalgie: heroina era din nou chic, chiar dacă îți prăjea creierul ca pe un ou. În anii 2000, s-a afirmat metamfetamina, iar până acum, deceniul ăsta s-a concentrat mai mult (dacă nu exclusiv) pe opiacee și heroină.

Deci ce urmează în programul de panică în privința trendului de opiacee, în raport cu politicile drogurilor din America?

Eșecul oricărei generații să recunoască pericolele drogurilor care nu mai sunt acum la modă e o temă atât de recurentă, încât a primit și un nume. Lloyd Johnston de la Universitatea din Michigan a denumit-o „uitare generațională", iar în decursul a patru de ani de când conduce sondajul național guvernamental al consumului de droguri, Monitoring the Future (MTF), ăsta a fost mereu un fenomen la vedere.

„Noi folosim termenul ăsta pentru a ne referi la ideea generală că generațiile mai tinere deseori nu știu despre pericolele unei epidemii de consum de droguri", spune Richard Miech, un alt profesor de la universitatea din Michigan și co-investitor pentru MTF. „În timp ce o generație ar fi putut învăța pe calea cea grea despre pericolele unui drog anume, următoarea generație s-ar putea să trebuiască să învețe aceeași lecție de la capăt."

„Eu menționez deseori asta în seminariile mele", adaugă sociologul Craig Reinarman, plus profesor la Universitatea din California. „Mie mi se pare că e rezultatul unei alegeri de politică, deoarece cantitatea de studiu cultural care are loc, se șterge", continuă el, încercând să explice că odată ce consumatorii se familiarizează cu un anumit drog, ei tind să dezvolte modalități de a controla riscurile. Educația în privința drogurilor de genul „trebuie să spui nu drogurilor" nu lasă loc și pentru măsurile de reducere a riscurilor, notează el.

Problema e exarcerbată și de canalele mass-media, care au un obicei urât de a folosi citate scoase din context și anecdote, pentru a transforma noul drog popular în cea mai mortală și abuzivă substanță din vecii vecilor (am vorbit despre asta și într-un articol anterior). Asta rezultă în contradicții ironice pentru oricine care se sinchisește să citească arhiva și dezinformarea politicilor publice. Cum fiecare amenințare este descrisă ca fără precedent, lecțiile din trecut rămân îngropate.

Eu am trăit asta pe propria piele în 1980, când, dacă ascultai ce spunea media, consumul de crack urma să se amplifice în proporții astronomice. De fapt, până când o epidemie de droguri să devină o problemă de interes public, de obicei, e deja în scădere: studiul lui Reinarman a documentat asta destul de clar, într-o analiză seminală a perioadei respective. El notează că în America consumul de cocaină începuse să scadă înainte de panica din anii '80. Cel mai mare procentaj al populației care a spus că a încercat cocaină a atins un punct culminant în 1982, cu patru ani înainte de isteria din media.

Iar în ce privește crack-ul, prima oară când guvernul a măsurat consumul în liceu, a rezultat în cel mai mare procentaj văzut vreodată: 41% din elevi de clasa a 12-a au raportat consumul substanței în 1986, deși majoritatea luase doar o dată. Numărul ăsta a scăzut cu 25% în următorii doi ani. Cu toate acestea, media a continuat să raporteze despre cum o generație întreagă era amenințată de drogul mortal. (În 1985, au existat în total opt morți relaționate cu crack-ul, printre tineri din toată America, iar decesele de genul nu au fost niciodată înregistrate în numere semnificative, cum a raportat Reinarman în cartea lui, „Crack în America".)

Desigur, violența legată de traficul ilegal al crack-ului, dependența în sine și politica de arestări în masă a făcut destul de multe daune, în mod special în comunitățile de negrii. De fapt, cu timpul a crescut de la sine un răspuns generațional sănătos: frații și copiii generației de crack, departe de a se transforma în „super-predatorii" de crack pe care-i vizualizau politicienii, s-au redirecționat în mare către un drog diferit și mai blând.

În timp ce media și politicienii erau obsedați de americanii tineri și albi, grunge-ul și trendul deplorabil de heroin chic din anii '90, generația hip hop recurgea la marijuana, conform lui David Courtwright, un profesor de istorie de la Universitatea din Florida de Nord, care citează studii de Andrew Golub și Bruce Johnson.

Courtwright, care este un pioner în studiile despre consumul de opiacee din istoria americană, notează că în anii '90, unii adolescenți negri „au renunțat la drogurile care i-au distrus pe cei mai în vârstă. Ei au văzut oameni denumiți pe atunci „crackheads disperați" și au renunțat la asta. Mai bine fumau iarbă." Chiar și unii adulți, care băgau crack, au început să consume marijuana, ca să se lase de substanțele mai grele.

E prea devreme să ne dăm seama cum va decurge epidemia curentă de opiacee și dacă o să mai existe o întorsătură către un drog mai puțin riscant, ca marijuana. Sau poate noua generație va schimba trendul cu un alt tip de drog care a dăunat generațiile anterioare, dar nu prea a primit atenție.

Dacă istorie recentă ne învață ceva, următorul drog ar trebui să fie un stimulent, cum ar fi Ritalin, Adderall, cocaina sau vreun upper sintetic. Tinerii din ziua de azi au fost expuși la nenumărate titluri de știri și videoclipuri de avertizare despre problemele cu opiacee și cel mai probabil au fost martori la lupta cu drogul a membrilor de familie sau a prietenilor mai în vârstă. Totuși, riscurile stimulente primesc mult mai puțină atenție.

Însă un lucru e clar: tinerii se îndepărtează de opiacee. Conform datelor MTF, consumul de rețete pe bază de opiacee printre elevii de liceu din ultimul an, ajunsese la 9,5% în 2004, iar în 2015 era doar 5,4%. Pentru heroină, în 2000, consumul era de 1,5%, iar acum e doar la 0,3%. Consumul zilnic de opiacee pe rețetă a ajuns la 0,4% în 2009, dar acum e doar 0,1%. Despre trendul drogurilor printre tineri, Miech spune că „din 2009, consumul de droguri a scăzut cu 40%."

Astea-s vești bune, însă partea proastă este că persoanele care suferă acum de dependență de opiacee nu sunt tratați corespunzător și vor continua să riște supradoze, mai ales dacă luăm în considerare oferta în creștere de fentanyl. Ca să oprim ciclul constant dintre generații, de la un drog la următorul, trebuie să ne concentrăm mai mult pe motivul pentru care oamenii consumă, nu pe ce drog e la modă în momentul respectiv.

Urmărește-o pe Maia Szalavitz pe Twitter.

Traducere: Diana Pintilie