Cazul a doi tineri gay agresați în Cișmigiu îți arată că ura încă îi caracterizează pe unii români

Pe 25 iulie, doi băieți de 14, respectiv 16 ani, s-au sărutat pe o bancă în Cișmigiu. Gestul lor n-a fost bine primit de un grup de bărbați middle age furioși. Deși băieții au chemat poliția, au decis să nu depună plângere. Asta pentru că există câteva situații în care o plângere penală ar putea face mai mult rău decât bine. De vină e legislația din România, evident, dar problema e mult mai amplă de atât.

„S-a întâmplat în jurul orei 20. Eram cu prietenii în zonă când am văzut o mașină de poliție care intra în parc. Din mașină au coborât un polițist și o polițistă care s-au dus la doi băieți. După a venit o prietenă de-ale lor care ne-a povestit ce s-a întâmplat”, a explicat pentru VICE un martor care a văzut ce s-a întâmplat după momentul agresiunii. Incidentul s-a petrecut în zona unui foișor din parc, unde cei doi băieți s-au sărutat.

„O doamnă le-a zis să coboare și a venit la ei un bărbat care le putea fi tată, avea vreo 40, 50 de ani și i-a dat unuia dintre ei un picior în spate, în fund. Cel mare a vrut să îl protejeze pe iubitul lui și a încercat să riposteze, dar atunci au venit patru prieteni de-ai bărbatului respectiv care i-au luat la bătaie și i-au înjurat pe motiv că se pupau în spațiul public unde erau și copiii, deși noi când i-am găsit băieții erau destul de retrași.”

Ei au chemat poliția și așa au aflat că nu au ce să facă decât să depună plângere. Agresorii nu mai erau în parc.

Incidentul petrecut în parcul Cișmigiu a fost confirmat și de Poliția Capitalei. „[...] polițiștii [de la] Secția 3 au fost sesizați [...] că doi tineri ar fi fost agresați, într-un parc din Sectorul 1, în urma unui conflict spontan. [...] Până la acest moment nicio persoană nu a formulat plângere, cercetările fiind efectuate, din oficiu, de către Secția 3 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe.”

Motivul cel mai probabil pentru care tinerii nu au depus plângere arată o lacună în sistemul juridic din România care nu protejează minorii din comunitatea LGBT+. Bianca Oprea, consilierul juridic din cadrul ACCEPT, a explicat pentru VICE România că există câteva situații particulare în care o plângere penală ar putea face mai mult rău decât bine. „Acesta este cazul minorilor și mă refer în special la cei care nu și-au făcut coming out-ul față de părinți sau care au o relație tensionată cu aceștia din cauza orientării sexuale sau a identității de gen.”

E o ocazie bună să afli și că în sistemul penal din România nu există nicio procedură în care minorul LGBT+ să fie protejat sau încurajat să se adreseze autorităților dacă este victima vreunei agresiuni. „Asta pentru că aceste acte de procedură, cum le numim noi în legaleză, trebuie depuse chiar de către părinți pentru minor cu vârsta de până la 14 ani și încuviințate de către aceștia pentru minorul cu vârsta mai mare de 14 ani.”

Incidentul prin care au trecut cei doi tineri intră în categoria infracțiunilor motivate de ură. Deși acest fenomen este cunoscut în România, statisticile oficiale nu există. Bianca mi-a spus că la Asociația ACCEPT vin foarte multe persoane din comunitate care au fost victime ale infracțiunilor motivate de ură – anual sunt zeci de sesizări care ar putea fi cercetate pe drept penal. „Câte dintre acestea decid să sesizeze poliția sau să își caute dreptatea în instanță este o altă discuție. Acest lucru se întâmplă din cauza unui fenomen destul de des întâlnit al sub-raportării.”

Acest lucru se întâmplă din cauza prejudecăților cu care se confruntă persoanele LGBT+, uneori chiar de la oamenii legii. „Aceștia aleg să nu meargă mai departe și preferă să treacă în tăcere peste agresiunea suferită fie din teama de a nu fi supuși unor noi situații de discriminare și abuzuri din partea forțelor de ordine, fie din teama de a nu le fi dezvăluită orientarea sexuală sau identitatea de gen către terțe persoane.”

O imagine exactă la nivel național nu există, pentru că statul român nu colectează date dezagregate cu privire la motivul care a stat la baza săvârșirii unor astfel de infracțiuni, fie că e vorba de orientarea sexuală sau identitatea de gen, fie că au legătură cu etnia, naționalitatea, religia și altele din sfera asta.

Așa că uite coordonatele: în 2022, la 12 ani de la adoptarea deciziei cadru privind combaterea discriminării, a rasismului, homofobiei și xenofobiei, în România nu se știe încă numărul real al infracțiunilor motivate de ură. În 2020, Consiliul Național de Combatere a Discriminării a vorbit despre rezultatele unui sondaj IRES care scotea la suprafață potențialul ca discursul urii să crească în societate. Datele erau terifiante.

Aproape jumătate dintre români (46 la sută) credeau că sunt superiori altora, două treimi dintre români nu erau de acord cu căsătoria între homosexuali, iar 60 la sută erau în dezacord cu ideea parteneriatului civil. Totodată, peste 60 la sută din români îi considerau pe musulmani ca fiind potențial periculoși, iar 52 la sută credeau că imigranții ar trebui opriți la granițele Europei. 

Jumătate din respondenți au afirmat că persoanele cu dizabilități ar trebui închise în instituții speciale, că naționalismul este o mișcare necesară pentru România, că străinii nu sunt de încredere, iar 36 la sută din români erau convinși că George Soros e un bau-bau care a făcut rău României. 

Asta a reușit să cultive în mintea românilor PSD sub comanda lui Liviu Dragnea, ca mai apoi AUR și alde Diana Iovanovici-Șoșoacă și George Simion să le bage alte prostii în cap, de aceeași sorginte extremist naționalistă.

Pe acest fond de prejudecăți, orice eveniment, oricât de minor, poate să spargă buboiul de ură din sufletele românilor și să declanșeze un val de furie inexplicabilă. Am văzut asta în multe momente de a lungul ultimelor ani, dintre care menționez altercațiile naționaliste de la Valea Uzului între români și maghiari, protestele oamenilor din Ditrău pentru expulzarea a doi cetățeni din Sri Lanka care lucrau la o brutărie și momentul de agresiune de la Pride din 2006 în urma căruia CEDO a amendat statul român.

La Pride-ul din 2006 a avut loc o agresiune oribilă care a arătat cât de impasibile pot fi autoritățile când se produce o infracțiune motivată de ură față de o minoritate sexuală. Atunci, șase tineri participanți la marș au fost bătuți la metrou de un grup de bătăuși. Agresorii s-au prins cu mâinile de bare şi i-au lovit cu bocancii pe tineri în faţă şi în cap. Un tânăr a încercat să protejeze cele două fete din grup şi s-a aşezat în faţa lor, încasând loviturile. Altul a căzut pe jos. Când s-au deschis ușile metroului la următoarea stație, bărbații și-au pus glugile pe cap și au fugit. Au lăsat în urma lor șase tineri plini de sânge. 

Mi se pare ireal că cineva poate să urască atât de tare o persoană pentru simplu fapt că are alte preferințe sexuale. Dar și mai înspăimântătoare a fost reacția autorităților.

Poliţiștii de la Secția 25 au audiat victimele în aceeaşi seară şi, în prima fază, au încercat să îi descurajeze să depună plângere împotriva agresorilor. Au motivat că se vor întâlni din nou faţă în faţă cu agresorii pe parcursul cercetării şi mai ales dacă se va ajunge la proces. Asta în timp ce doctorii legiști de la Institutul de Medicină Legală nu au vrut să-i primească pe cei şase tineri şi să le emită un certificat care să constate rănile, pe motiv că li se terminase programul de lucru, deşi erau de gardă.

Unul dintre agresori era chiar angajat al SRI. Acela fusese legitimat pe parcursul marșului din cauza comportamentului violent, dar polițiștii l-au crezut pe cuvânt când a zis că nu a lovit pe nimeni. Poliţia nu a cerut în timp util nici măcar înregistrările făcute de camerele de supraveghere din metrou și tot cazul a fost tergiversat cinci ani, până când faptele s-au prescris. 

Autoritățile române, inclusiv ministrul de interne de atunci condus de Vasile Blaga, s-au întrecut în a-și dovedi una alteia indolența și ineficiența cronică în investigarea infracțiunilor motivate de ură. Pentru că tinerii nu și-au găsit dreptatea în România au apelat la CEDO. Decizia a fost o amendă de 14 mii de euro aplicată României pentru felul în care s-a desfășurat ancheta. 

Nu se poate spune că lucrurile s-au schimbat extraordinar cu trecerea timpului. Ura împotriva comunității LGBT+ există în continuare, la fel și agresiunile. Aș fi sperat ca măcar în ceea ce privește felul de acțiune a organelor legii să existe mai multă promptitudine. În schimb, a doua condamnare pe care România a primit-o de la CEDO demonstrează contrariul. 

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis pe 1 iunie 2021 amendarea României cu 60 de mii de euro pentru încălcarea dreptului la nediscriminare, demnitate umană și întrunire pașnică a comunității LGBT+, în urma incidentelor homofobe petrecute la proiecția filmului The Kids Are All Right de la Muzeul Țăranului Român în 2013. Curtea a acuzat că autoritățile și-au arătat propriile prejudecăți față de membrii LGBT+. Tot MȚR a fost scena unui astfel de scandal în 2018, în timpul proiecției filmului 120 beats per minute. Astfel de momente au inspirat și două filme românești: 5 minute și Câmp de maci.

„Autoritățile nu doar că n-au reușit să îmbunătățească mijloacele de urmărire și cercetare penală în cazul infracțiunilor motivate de ură în astfel de cazuri, dar la o diferență de cinci ani de la prima decizie de condamnare pentru încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, CEDO afirmă că prejudecățile autorităților față de comunitatea LGBT+ stau la baza acestor anchete ineficiente. Acest lucru îl resimt și eu în calitate de Consilier Juridic al ACCEPT când interacționez cu poliția și cu parchetele naționale.”

În perioada 2018–2021, ACCEPT a depus zece plângeri penale pentru diverse infracțiuni motivate de ură, fie că vorbim despre vandalizarea sediului ONG-ului, fie că vorbim de amenințări cu moartea primite de directoarea executivă sau de către personalul asociației. Până la acest moment, niciun dosar penal nu a fost soluționat, nu a fost găsit niciun vinovat și, în unele cazuri, nici măcar nu au fost chemați la poliție pentru audieri.

Bianca a detaliat și care sunt pașii de urmat dacă faci parte din comunitatea LGBT+ și ai fost victima agresiunilor. „Mereu am încurajat victime ale diferitelor forme de agresiune verbală sau fizică să depună plângeri la poliție, iar în cazul în care există un pericol iminent pentru integritatea lor fizică să apeleze 112. În timpul incidentului știu că intervin o serie de factori psihologici și emoționali, dar mereu le spun beneficiarilor să își păstreze calmul și să încerce să obțină cât mai multe probe de la incident, fie că vorbim de identificarea unor martori care au asistat la agresiune, fie că vorbim despre înregistrări audio-video.”

Într-o lume ideală toate aceste probe ar trebui strânse de către organele de urmărire penală, iar fiecare caz ar trebui investigat atât în ceea ce privește autorul agresiunii, cât și cu privire la incident. „Îi încurajez să ia legătura cu organizațiile care se ocupă cu promovarea și respectarea drepturilor persoanelor LGBT pentru a apela gratuit la serviciile de consiliere juridică sau consiliere psihologică.”

Despre ura îndreptată împotriva comunității am vorbit și cu Vlad Viski, directorul executiv al MozaiQ. Acesta spune că tinerii LGBT+ sunt din păcate în continuare ținta atacurilor pe stradă, la școală, chiar și în familie. „Autoritățile au datoria de a se asigura că tinerii LGBT+ nu sunt agresați în spațiile publice, iar orice fel de atac motivat de ură este investigat în acord cu prevederile Codului Penal. Iar clasa politică, precum și alte instituții sociale, trebuie să se asigure că drepturile comunității sunt respectate în totalitate.”

Din mai 2022, la 12 ani după ce România și-a asumat că va lupta împotriva infracțiunilor din ură, a înființat un birou (adică cea mică structură din cadrul unei instituții) în interiorul Poliției Române. Ar avea ca scop să instruiască autoritățile cu privire la hate speech și discriminare. Momentan sunt în organizare.