Ai terminat liceul și, dintr-un motiv sau altul, ai ales să dai la Jurnalism, una dintre facultățile Universității București, unde an de an e o bătaie oribilă pe locuri. Asta se întâmplă pentru că tuturor le e lene să dea la chestii serioase, așa că se îngrămădesc la facultăți umaniste. Dacă ai fi făcut un efort să documentezi domeniul pe net, probabil ai văzut că e suprasaturat, prost plătit și că, în general, majoritatea care termină facultatea asta ajung șomeri.

Am fost fix în situația ta acum câțiva ani și, din ce-am discutat cu absolvenții mai tineri, nu s-a schimbat absolut nimic. Să nu înțelegi c-am scris asta ca să-ți dau în cap. Din contră, vreau să te ajut, așa că ți-am scris o listă cu toate lucrurile pe care trebuie să le faci ca să treci liniștit prin FJSC. Și, eventual, să te alegi cu un job decent în acest domeniu muribund al jurnalismului.

E deja tradiție la televiziuni și la ziare să facă-n fiecare an interviuri cu bobocii de la Jurnalism, ca să-și bată joc de visurile lor. De când sunt mic și până acum, toți zic aceleași lucruri: băieții vor să ajungă Mircea Badea, fetele vor să ajungă Andreea Esca. Mi-e greu să-mi bat joc de ei, pentru că și mie îmi surâdea ideea puerilă de a face bani ca Mircea Badea, din faptul că mă iau public de alți oameni (acum visez să devin invitat permanent la emisiuni, ca Mugur Ciuvică, că pare mai simplu).

De-a lungul timpului, am văzut fete care s-au urcat unele în cârca altora, doar ca s-o vadă pe Andreea Esca pe fereastra de deasupra unei uși, iar pe toate grupurile de Jurnalism se răspândesc anual poze de profil cu Esca sau altă vedetă din paleoliticul mass-mediei românești.

Renunță la ideea asta. Să crezi că tu o să devii următorul Mircea Badea sau Esca e ca și cum ai zice că poți să devii inventatorul apei calde. Nu zic că ceea ce fac ei e important, că până la urmă urmează doar un format testat și răstestat de emisiuni din occident, doar că ei au fost primii.

Și o să rămână mereu în amintirea populației ca primii care au făcut tipul ăla de jurnalism/divertisment, până-și dau demisia și sunt uitați. Facultatea nu te învață cum să le iei locul și nici nu-ți oferă oportunitatea asta, pentru că nu există.

Cea mai importantă oră din facultatea de Jurnalism este ora de Tehnici de Redactare. Acolo se presupune că înveți cum să scrii o știre sau alte materiale de presă mai complicate, gen reportaj. Surprinzător, este printre puținele ore practice din toată facultatea, că-n rest ești notat mai mult pe teorii și clasificări. Tot ora de Tehnici de Redactare este folosită ca reclama principală a facultății, pentru că acolo predau profii-vedetă, profii care chiar lucrează în media și vin să încerce să fie profesori. Sună genial, nu?

Din păcate, mulți studenți termină Jurnalismul fără să știe cum să scrie o știre, pentru că au avut ghinionul să nimerească fix un profesor-vedetă la ora aia. Profesorii-vedetă sunt, în general, jurnaliști ocupați cu altceva, care se bagă la orele astea pentru palmares. Unii dintre ei nu au terminat nici măcar un modul de pedagogie, iar alții pur și simplu nu vin la ore.

Eu am avut ghinionul să-l nimeresc pe Lucian Mîndruță ca prof la materia asta, înainte să devină Regele Facebook-ului. A venit maxim la trei ore, în care ne-a învățat că titlul este cel mai important lucru și ne-a povestit începuturile la SOTI și a adus-o odată pe Andreea Esca, ca s-o vedem. Atât. Era plecat prin ceva gen Las Vegas restul semestrului.

Alții l-au nimerit pe Robert Turcescu, care tuna aroganțe despre obiectivitate și cum ăia micii n-o să înțeleagă ce înseamnă să fii jurnalist adevărat, în timp ce probabil îi turna la servicii.

Dacă prinzi un profesor-vedetă la grupa ta, îți sugerez să te muți la o altă grupă, preferabil una cu un prof bătrân cu iz comunist, că ăia măcar nu au altceva mai bun de făcut decât să-ți predea chestiile de bază.

Relația elev-profesor este esențială în mediul universitar. Dacă nu comunică măcar cineva din grupa ta cu profii nu o să afli de orar, de momentele când trage proful chiulul, de burse sau de plecări în Străinezia, gen Erasmus. La Jurnalism cu atât mai mult, cu cât nepotismul pare politica principală a facultății, mai ales când vezi că-s soți care predau la aceeași facultate.

Tot ce pot să-ți zic e să ai grijă să nu-i superi p-ăia de la Jurnalism, că-s oameni care merg pe cele mai meschine răzbunări. Cât eram eu acolo, au făcut unii mișto de fiul sau nepotul decanului, într-o excursie, așa că maică-sa, care preda evident la aceeași facultate, ne-a ținut un discurs de jumătate de oră (timp luat din examen) în care ne-a amenințat că ne târăște prin tribunale pe toți.

Iar colegi mai tineri mi-au povestit de profi supărați că n-au venit destui copii la cursurile lor (deși au precizat că prezența nu e obligatorie), așa că au dat examenul doar din bibliografia facultativă în franceză. Pe care, evident, n-o citise nimeni.

Facultatea de Jurnalism e bună pentru chestiile de bază, adică înveți cum să scrii o știre, dar cam atât. Examenele se dau din niște cărți cu studii de caz despre cum „pay-per-view-ul de tip HBO este cea mai nouă formă de media" și în care internetul pare ceva apărut alaltăieri, deși toate joburile din domeniu pentru tineri sunt fix pe internet.

La orele de Informatică de acolo înveți cum să adaugi foldere în mail, cum să faci un blog și tot felul de alte chestii care erau cool și utile în anii '90. Dacă ai noroc, mai prinzi un semestru de Adobe InDesign, dar și ăla pe niște calculatoare care abia-l rulează. E adevărat, la atmosfera asta de învechire contribuie și profesorii, care au lucrat ultima dată în presă pe vremea lui Ceaușescu, dar și unii asistenți care nu au făcut nici măcar o oră de practică într-o instituție mass-media.

Dacă vrei să înveți chestii mai complexe despre ce înseamnă jurnalismul în zilele noastre, caută pe net sau pe coursera.org, că în practică nu te primește nicio publicație până la finele anului întâi.

Apropo de practică, față de alte facultăți umaniste, la Jurnalism chiar se face. Teoretic, trebuie să faci câte o lună între toți anii de licență. Uneori îți găsesc locuri la Antena 1 și România Liberă, alteori nu vrea nimeni să se ocupe de practicanți, așa că ajungi la Sigma TV, care e un fel de proiect de televiziune studențească, sau la dcnews.ro, că aparține unui prof de acolo.

Dacă insiști să nu faci practică, poți să scapi ușor cu o foaie ștampilată de o firmă, că ai făcut ceva vag legat de Jurnalism acolo. Chiar nu e greu să găsești o rudă sau un prieten cu o firmă și am avut mulți colegi care au făcut asta.

Din păcate, și-au furat-o. Practica aia, oricât de căcăcioasă pare, e singurul loc unde înveți ceva pe bune despre cum funcționează media la noi, nu în Franța secolului 19.

Cel mai bine ar fi ca, până la finele anului doi, să te faci remarcat de unii din profii ăia care mai au pile pe la diverse instituții media. Înveți și tu care sunt după doi ani. Toate televiziunile și ziarele caută puștime care să lucreze moca sau pe bani puțini la site, deci mereu găsești practică plătită prost sau neplătită acolo.

Când ajungi acolo, fură tot ce te învață ăia și fugi mereu spre mai mulți bani. Eventual bagă-ți picioarele-n școală, că oricum nu-ți verifică nimeni diploma în presă.

Testele de la Jurnalism sunt foarte intuitive, mai ales alea grilă. Dacă nu ești prost, în principiu le poți rezolva și dacă ai citit pe diagonală manualul. Să fim serioși, presa nu e fizică cuantică.

Problema e că profii care sunt nemulțumiți de studenți se răzbună fix la examenele finale, alea care valorează cele mai multe credite. Dau numai subiecte d-alea gen, „Ce profesor american a spus următoarele…", în care nu-ți testează cunoștințele, ci cât de bine le-ai tocit manualele pe dinafară.

De exemplu, una din primele tipe care a luat licența în an cu mine nu era în stare să încheie o frază, dar a învățat ca o poezie totul și a trecut cu brio. Apoi, a ajuns la ceva gen Kapatos, deci se poate să ai succes în media, dacă ești ambițioasă.

Sfatul meu e să studiezi proful, mai bine decât studiezi materia. Dă-le vreo trei citate din propriile lor cărți și o să se ude imediat, că oricum n-au răbdare să citească tot ce scrii.

Secretarele la Jurnalism sunt evident la fel de nasoale ca alea din oricare altă facultate. Sunt bătrâne, sunt prost plătite, sunt necalificate și au un program cu publicul pe care nici ele nu-l respectă. În generația mea, le-a luat vreo doi ani să scoată diplomele de absolvire, că trebuiau să le scoată și în engleză și nu știau cum.

Când ai ceva de rezolvat, cea mai bună metodă este să intri de-a-n pulea în Secretariat. Apoi să vorbești foarte smerit și să-ți ceri scuze încontinuu, dar să nu pleci până nu rezolvă. Sunt genul ăla de doamne care se înduioșează, îți spun că semeni cu băiatul lor și te ajută din milă.

Și nu, nu merge să le mituiești, c-a încercat un coleg (nu eu!) să le dea un pachet de cafea să le rezolve ceva banal și n-au vrut.

Aproape toți angajatorii la care am fost mă priveau cu scârbă când le spuneam că am terminat Jurnalismul la stat, pentru că știau și ei cum funcționează facultatea și care-i calitatea studenților care ies de acolo. Practic, la job înveți complet altceva și totul ține de cât de capabil ești să faci asta.

O cale mai rapidă spre o slujbă în presă, par a fi școlile de televiziune, deșin chiar și acolo ai șanse mari să dai niște mii de euro degeaba. La FJSC măcar pierzi doar câteva zeci de milioane, dacă n-ai intrat la buget.

Sfatul meu e să te bagi în PR, care e un domeniu mai profitabil, mai decent plătit și ceva mai simplu decât presa și poți să te minți la fel de ușor ca jurnaliștii că trăiești din scris. Mă rog, e ușor atât timp cât nu ești urât.

Norocul fie cu tine!

Urmărește VICE pe Facebook

Citește și alte chestii despre viața studențească:
Sexul la cămin e frumos, cleios și lipsește cu desăvârșire
Chiria contra menaj e cea mai amuzantă formă de prostituție din România
La cămin, cablul de net e funia care te ține la suprafață