stramosi
Cât de greu e să ții regimul Paleo, la fel ca strămoșii noștri
Chiar simți că-ți gătești ca să supraviețuiești, cam ca strămoșii noștri din vremurile dinainte de descoperirea agriculturii.
Am încercat să trăiesc ca strămoșii americanilor și m-am ales cu o beție și cu lipitori
Tipii ăștia nu erau semi-zei, care n-ar fi avut cum să greșească. Erau și ei niște muritori scârboși și jegoși ca și mine.
Am încercat să dorm o săptămână ca strămoșii noștri
În Evul Mediu și poate chiar și înainte, aproape toată lumea dormea de două ori pe noapte, în ture de aproximativ patru ore, cu o oră sau două între.
Cum au fost românii fumători aprigi din cele mai vechi timpuri
Prin anii 1700, fumătorii români nu erau speriați cu pozele de pe spatele pachetelor, ci cu imaginea dracilor care vor umple iadul cu ei.
Istoria pe cale de dispariție a insulelor americane distruse de bogați
Insulele astea sunt casa urmașilor sclavilor africani care au fost aduși să muncească pe plantațiile care funcționau cândva în sudul coastei Atlantice.
Strămoșii tăi mâncau carbohidrați, deci ar trebui să o faci și tu
Evoluția creierului uman s-ar putea să fi depins de carbohidrații ăia.