Călătorii

14 pași prin care să profiți de oferte când pleci într-un city break cu salariu de România

O să-mi mulțumești după ce-o să citești sfaturile astea de cum să spargi mai puțini bani în vacanță.
trucuri de economisit bani city break, oferte city break bani
Nu trebuie ca un city break să-ți distrugă contul. Așa că uite niște recomandări de economii și cum să profiți de reduceri. Fotografie de Vlada Karpovich / Pexels 

Știi că ești un traveller adevărat atunci când, la finalul unei discuții telefonice, maică-ta strecoară același sfat subtil, care ține loc de salut: „să nu mai dai, mamă, atâția bani pe călătorii și să începi să pui și tu deoparte, că nu se știe ce vremuri vin”.

Încă nu m-am prins dacă mama e un fel de Baba Vanga, că prea le-a nimerit cu pandemia și războiul, dar știu sigur că pofta mea de a vedea lumea, în porții mici, e tot acolo, chiar și cu atâtea nenorociri.

Publicitate

Ce am descoperit în timp e însă că nu e nevoie să spargi o tonă de bani ca să te bucuri de o vacanță bună de povestit nepoților sau care măcar să-ți încarce bateriile după job. Îți las mai jos metodele pe care eu le aplic ca să mă încadrez într-un buget decent atunci când călătoresc. Până la urmă cât te costă să pleci într-un city break?

Fii flexibil cu destinația și perioada călătoriei

De fiecare dată când te gâdilă tălpile, stabilește în avans doar luna în care ai vrea să-ți iei câteva zile libere. Destinația o poți alege abia după ce verifici tarifele companiilor aeriene, la fel și perioada exactă și durata călătoriei. Te sfătuiesc ca întâi de toate să faci o selecție a acelor destinații unde biletul de avion costă sub 30 euro. Pare puțin, dar crede-mă că ai de unde alege. Eu am aplicat principiul ăsta și am ajuns în Italia de vreo opt ori în ultimii trei ani – numai pentru pizza, pasta și cannoli și m-aș întoarce oricând.

Dacă totuși nu ești mulțumit, extinde selecția și spre locurile unde știi că nu ai putea prinde o ofertă mai avantajoasă, cum e Portugalia de exemplu. Alege să pleci joia și nu vinerea și evită să te întorci în zilele de weekend, ca să nu plătești aproape dublu pe bilet. Dacă în felul ăsta poți să economisești niște bani, de ce te-ai mai uita la două zile de concediu în plus?

canoli oferte city break

Verifică întotdeauna tarifele și în aplicație

Ai crede că o să găsești același tarif dacă deschizi site-ul companiei aeriene în browser sau în aplicație, însă majoritatea aplică discount-uri doar dacă folosești a doua variantă. Am cumpărat recent un bilet de avion și am primit încă unul gratis, însă am găsit oferta exclusiv în aplicația mobilă. Asigură-te că verifici înainte restricțiile de călătorie, ca să nu ai surprize neplăcute după ce, din prea mult entuziasm, ai luat bilete la ofertă pentru Botswana. Been there, done that!

Publicitate

Ai grijă totuși de unde iei biletele, pentru că pe net sunt multe plângeri legate de conduita unei companii care se laudă că oferă două bilete la preț de unul, după care anulează zborul și te obligă să folosești creditul pentru alte rute, care nu sunt însă la promoție. Ori asta, ori pierzi banii.

Disclaimer: n-ai făcut nimic dacă iei biletul de avion cu cinci euro și apoi îți dai tot salariul pe cazare, așa că mai bine verifică în prealabil și tarifele aplicate de hotelieri. 

Alege transferul smart, în funcție de numărul persoanelor cu care călătorești

Circulă tot mai des ideea preconcepută că transferul este mai scump dacă folosești taxiul – nimic mai neadevărat, în cazul în care călătorești alături de mai mulți prieteni.

Înainte de a alege cu ce vrei să te deplasezi, verifică tarifele trenurilor și autobuzelor, pentru că s-ar putea să ai surpriza să dai mai mult pe biletele cumpărate pentru fiecare persoană din grup. De cele mai multe ori mi s-a întâmplat să ies mai bine dacă am împărțit costul unui taxi cu prietenii decât dacă aș fi luat bilet individual la tren sau autobuz.

Caută coduri de discount înainte de a face o rezervare

Tehnologia înseamnă bani, trebuie doar să știi unde să cauți și să ai puțină răbdare. În mai toate grupurile de travel de pe Facebook o să găsești coduri de discount pe care apoi să le aplici pe platformele de rezervări. Ultima dată am economisit aproape 24 de euro cu o schemă din asta. Trebuie să știi însă că nu te poți bucura instant de ofertă – de obicei discountul se aplică pentru următoarea rezervare. Dar tot e ceva, nu?

genius vip oferte city break
Publicitate

Întreabă-ți banca dacă primești cashback

În plus față de ofertele de care-ți ziceam mai sus, poți să mai primești niște bani înapoi pentru cazare dacă banca ta are în portofoliu oferte de tip cashback. Înainte de a rezerva direct pe booking, aruncă un ochi în aplicația bancară și rezervă prin ea dacă vrei un discount de minimum patru la sută. De asemenea, în funcție de nivelul Genius, Booking îți dă rewards direct în cont și poți folosi banii la câteva zile după confirmarea rezervării. Nu-i mult, dar ajunge de un cico.

cashback booking oferte city break
genius vip reward oferte city break

Rezervă last minute

Trebuie să iei în calcul că dacă faci asta există riscul să dormi sub cerul liber, dar dacă ești amator de senzații tari și adrenalina te face să te trezești dimineața, atunci ești persoana potrivită care să rezerve last minute. Desigur, vorbesc strict despre situațiile în care altcineva a anulat rezervarea și tu ai norocul să prinzi camera respectivă la superofertă. Aici ai putea să faci cea mai mare economie, pentru că de obicei cazarea reprezintă principalul cost când pleci în vacanță. Nu-ți fie teamă să lași pe ultimul moment rezervarea unei camere pentru că în felul asta poți să-ți prelungești șederea – nu e totuna să achiți cu același buget două nopți în loc de una singură.

Am făcut asta când am fost în Sicilia și am economisit patru sute de lei pentru că am rezervat camera când eram deja acolo. Când am decis să plec în concediu o cameră decentă ar fi costat opt sute de lei.

Publicitate

Cumpără euro înainte de weekend

Dacă și tu folosești Revolut când pleci în vizită la rudele din „lumea bună”, încearcă să cumperi euro pe card înainte de zilele de weekend în loc să plătești direct în lei, pentru că în acest interval conversia în valută se face automat la un curs mai mare. Dacă ești prevăzător, poți evita comisionul de exchange care se aplică de vineri seară până duminică.

Păstrează pliantele de la food delivery

Știu că nu ești tu când ți-e foame, dar nu strică să verifici ofertele din pliantele pe care le primești când îți comanzi mâncare acasă. În ultima minivacanță am mâncat mai des din traistă, din cauza restricțiilor impuse de pandemie. A fost o revelație momentul când, în loc să arunc pliantul pe care l-am primit odată cu mâncarea, am descoperit un discount de 15 euro la următoarea comandă. Nu e greu de ghicit cine a mâncat doar burgeri în următoarele zile. PS: am făcut conturi multiple în aplicație, ca să beneficiez de cei 15 euro de mai multe ori.

Ia-ți mâncarea la pachet

În niciun caz nu-ți spun să-ți iei zacusca după tine, dar ai putea salva câțiva euro dacă în loc să mănânci la restaurant, ai cere mâncarea la pachet. Mie îmi place mult să mănânc pizza într-un loc cu view deosebit, în primul rând pentru că pot să renunț la tacâmuri, iar ca bonus, nu mai dau bani aiurea pe coperto și băuturi extra.

trucuri de economisit bani city break, oferte city break bani

La dolce vita, pentru că în port nu se cere coperto

Profită de business lounge

Nu trebuie să faci prea multe ca să te imbarci în avion cu și mai mare chef de vacanță. Dacă ai card Visa sau Mastercard, varianta gold sau platinum, ai acces gratuit în lounge-urile din trei aeroporturi din țară. Mai mult, în funcție de tipul cardului, poți să mai iei cu tine încă unul sau doi prieteni. Dacă odată cu cardul ai primit și un Priority Pass, poți profita de open bar și în aeroporturile partenere din lume. De câte ori ai călătorit fără să știi lucrul asta?

trucuri oferte city break
Publicitate

Fii cult în cap pe moca

30 nu e doar un prag psihologic, for sure. După ce am schimbat prefixul, am început să fiu mai atrasă de obiectivele culturale în loc să mă opresc direct la barul de pe plajă. Multe muzee au intrare gratuită în anumite zile – de exemplu, în fiecare a treia marți din lună poți admira un Van Gogh fără să dai un sfanț. Mai prinzi reduceri dacă vârsta ta nu începe cu cifra 3 sau peste, ca și în cazul meu. Vânează orice crezi că te-ar interesa și înainte de a plăti biletul, dă din gene de două ori și pune o întrebare doamnei drăguțe de la casierie.

Nu plăti (doar) pentru view

În cazul în care și ție îți place să admiri orașul de la înălțime, dar strâmbi din nas când dai cel puțin 20 euro ca să vezi de sus strada pe care ai luat cazare (recunoaște, ăsta e primul lucru după care te uiți), cred că e timpul să-ți schimbi strategia. Sunt aproape sigură că genunchii tăi nu au aceleași pasiuni ca și tine și ripostează când insiști să dai probe olimpice ca să urci în vreun turn înalt de cinci sute de metri, pentru că dacă vrei cu liftul, te mai costă câțiva euro în plus.

În loc să iei bilet ca să îți testezi rezistența la efort, mai bine cauți un restaurant cu mega panoramă sau un rooftop bar drăguț și cu același buget ai rezolvat și cina și priveliștea și nici nu mai treci pe la ortopedie la întoarcerea acasă.

Dacă ai puțin timp de research, caută locuri unde poți să te bucuri de priveliște gratis. Poți găsi astfel de hidden gems în multe orașe – de exemplu, în Antwerp am văzut portul de pe acoperișul unui muzeu construit pe mai multe niveluri, iar în Singapore am urcat la etajul 55 al unui mall, după ce am arătat bonul de cumpărături. Nu am luat nimic de acolo, dar am ochit un client care avea multe sacoșe și l-am întrebat dacă mai are nevoie de bon.

Publicitate
trucuri de economisit bani city break

Închiriază mașina, nu o plăti pe jumătate

În anumite destinații e posibil să ai nevoie de mașină ca să te deplasezi mai ușor. Ar putea părea un sfat aiurea, dar nu rezerva nimic de acasă, pentru că cel mai bine te orientezi la fața locului. În lipsa unui buget de marketing, companiile mici, locale, nu își postează ofertele online, așa că tu vei da în principal peste cei cu tarife majorate, care să le acopere și costurile de promovare. Ca să-ți faci o idee, un Nissan Micra închiriat la destinație m-a costat 30 de euro pe zi, dar dacă aș fi rezervat-o online aș fi dat cinci euro în plus. În plus, în a doua situație mi s-ar fi pretins un depozit de patru sute de euro, pe care nu cred că i-aș fi primit înapoi integral pentru că, nu-i așa, o zgârietură la timpul ei, apărută de nicăieri, face cât toți banii de vacanță.

Nu ceda din prima

Fie că vrei să rezervi o excursie, să cumperi suveniruri sau să bei ceva la o terasă, îndepărtează-te un pic de centru. Pe lângă că vei plăti mai puțin, vei avea o experiență autentică, pentru că te vei bucura în tihnă de ospitalitatea localnicilor fără să ai senzația că ți se cere și pielea de pe tine. Nu te lăsa păcălit de „cea mai bună ofertă” strigată în gura mare, de obicei astfel de locuri sunt țepe pentru turiști și nu vrei să-ți strici city break-ul cu așa ceva.

Acestea fiind zise, ce ziceai că faci în minivacanța de Paște?