Fotografii intime în dormitor cu mame tinere, prieteni și iubite

Când am sunat-o pe Cass Bird să vorbim despre paturi, eram și eu întinsă în pat, sub un poster de Quentin Blake, înconjurată de reviste. Cât fotografa m-a pus pe hold ca s-o introducă în apel și pe soția ei, Ali, am realizat că dormitoarele sunt, probabil, cele mai sincere autoportrete ale noastre. Sunt muzee ale personalității noastre și laboratoare în care experimentăm cine ne-ar plăcea să fim.

Noua expoziție a lui Bird se numește simplu: In Bed. Conține fotografii din arhiva lui Bird, veche de decenii, și o reproducere intimă a dormitorului pe care artista îl împarte cu Ali în apartamentul lor din Brooklyn.

În multe dintre fotografiile din colecția In Bed apar paturi. Dar Bird insistă că titlul nu trebuie luat cu totul la propriu, nici cu trimitere la somn, nici cu trimitere la sex. „Gândește-te cât timp petreci în pat fără să fii deloc sexual. Sunt momente mult mai bune în pat decât cele sexuale", a zis ea. „Cele în care ești singur sau cu familia, sau vorbești la telefon. E locul în care ne putem conecta cu lumea."

Toată expoziția se bazează pe ideea de conexiune. Imaginile din In Bed sunt curatoriate din arhiva personală a lui Bird și transmit intimitate, apropiere și confort.

„Îți expui oricum viața personală în planul artistic tot timpul", i-a zis Ali lui Cass. În fotografii apar cei doi copii ai cuplului, Leo și Mae, și modele ca Daria Werbowy, pe care Cass o fotografiază de peste zece ani.

Să vorbim despre titlul expoziției. Cum ai ajuns s-o numești așa?
Cass Bird: Sunt multe imagini cu subiecții în pat, dar nu e o referință de luat mot-a-mot. Încerc, prin imaginile mele, să ajung la miez – la locul în care te simți la fel de confortabil ca la tine în pat. Poți să râzi, poți să plângi, poți să dormi, poți sta treaz toată noaptea, te poți mișca repede sau lent. Paturile sunt spații exploratorii și experimentale. Vreau genul ăsta de apropiere în imaginile mele.

Cum obții asta de la subiecții tăi?
CB: E o colaborare, lucrezi cu o altă ființă umană. În fashion, te lovești de tot felul de cerințe de care te eliberezi când scoți aparatul într-un cadru intim. Dar abordarea mea e similară. Încerc să simt emoțiile și să localizez o expresie de impact. Vreau să găsesc o zonă de mijloc, în care să ne simțim în siguranță și eu, și subiectul fotografiei.

Pentru tine, colaborarea cu subiecții e un act de încredere?
CB: E un act de înțelegere. Dar încrederea nu vine din exterior, din gândurile și opiniile altor oameni, ci din propria experiență, propriile călătorii. Cazi, te ridici și descoperi că n-ai murit. Căutarea de confirmări în exterior e ca și cum ai încerca să umpli o găleată găurită. Și adevărul e că încrederea vine și pleacă în valuri. Uneori o simt, alteori n-o pot găsi. Din punctul meu de vedere, ești puternic atunci când ești sincer în legătură cu asta.Fotografiile mele sunt la fel de valoroase indiferent dacă le fac într-o perioadă în care am încredere în mine sau în una în care n-am, important e să fie sincere și să am instinct.

Multe imagini făcute de fotografi queer (Nan Goldin sau Peter Hujar, de exemplu) prezintă dormitorul ca pe un spațiu al dorinței, intimității, jucăușeniei, experimentării și regăsirii. Fotografiile tale cu Ali și copii adaugă ceva diferit.
CB: Nu ne rușinăm de viața noastră de cuplu de lesbiene cu copii.
Ali: N-am avut modele de familii care ne plăceau. Știam doar un singur cuplu cu un bebeluș. CB: Dar eram adulte deja, aveam amândouă peste treizeci de ani. Cred că și dacă nu ești gay, tot te inspiră să vezi o casă alcătuită doar din femei. Mă bucur că am hotărât să facem asta!

Povestește-mi despre instalația dormitor.
CB: Eu și Ali împărțim același dormitor de peste 15 ani. Și dormitorul ăsta a luat multe forme diferite. Când eram studente, luam mobila de pe stradă. Și acum mai facem asta. Iar în dormitor ținem cele mai intime fotografii cu noi și copiii. Am vrut să transpun atmosfera asta în expoziție și am adus un pat și mobilă și am reprodus dormitorul nostru.
AB: Cred că instalația completează perfect sentimentul de intimitate din fotografiile tale. Fie că e o fotografie profi sau una personală, se simte că ai o relație cu persoana pe care o fotografiezi. Ăsta e unul dintre atributele tale ca fotografă. Ai și fotografii mai frumoase cu niște modele care nu apar în expoziție. Dar sunt mai puțin reale, nu surprind perfect momentul. De asta e important curatoriatul.

Ce speri să simtă oamenii care vin la expoziția ta?
CB: Că nu sunt varză! [Râde] Știu că fotografiile mele par de obicei jucăușe, dar am și momente de izolare sau tristețe. Nu mă feresc de nicio emoție umană. Așa să sper ca privitorii să rezoneze măcar cu unul dintre aspectele artei mele, chiar dacă e vorba de unul dificil.