5 soluții din comunism care o să te ajute să treci peste iarna din București

Nu mai e o nicio noutate că jumătate de București n-are căldură și apă caldă. De vreo două săptămâni, bucureștenii se spală pe la rude sau la prieteni, totul din cauza unui cazan vechi de 60 de ani care a explodat la CET Grozăvești în penultima sâmbătă din noiembrie. Bine, cazanul e doar picătura care a umplut paharul. De fapt, cam toată rețeaua de termoficare a Capitalei e praf de mulți ani, dar evident că, în loc să bage bani în modernizarea infrastructurii, pe Firea o interesează să pună beculețe prin centru.

Pe aleșii din Primăria Capitalei îi doare la patine de faptul că jumătate din colegii tăi de birou miros deja mai ceva ca sarmalele alea primite pachet de la maică-ta luna trecută. Poate chestia asta te va motiva să-ți faci flotantul ăla odată sau chiar să rogi și tu un prof ca tipul ăsta, să-ți facă buletin de București și să votezi la următoarele alegeri cu cineva care-ți promite apă caldă nelimitată.

Bine, teoretic, poți da RADET-ul în judecată, dar trebuie să ai nervi de oțel și o răbdare de invidiat ca să faci asta. Mai poți, desigur, să măsori temperatura apei din calorifer, cum a făcut bucureșteanul ăsta din sectorul 6 și să ceri despăgubiri, dar mă îndoiesc serios că o companie ca RADET, aflată în faliment, se va sinchisi de sesizarea ta.

Până atunci, în caz că problema nu se va remedia (și sunt slabe șanse), ai două variante: fie să-ți iei ligheanul în spate și să protestezi în fața Primăriei cum au făcut oamenii ăștia, fie să bagi la cap sfaturile generației decrețeilor, care au trăit fără apă și căldură mai toată tinerețea lor și să fii mai bine pregătit data viitoare.

I-am sunat eu pentru tine și am pus cap la cap o listă cu sfaturi și ponturi utile despre cum să reziști fără apă caldă și căldură pe termen nedeterminat. Cu plăcere!

Prima dată am sunat-o pe maică-mea, femeie călită în comunism, obișnuită cu greutățile vieții. M-am gândit că trebuie să știe ceva pe subiect, din moment ce a crescut trei copii născuți în comunism, în timp ce a băgat ture la Căile Ferate Române. „Adunați-vă toți în bucătărie și dați drumul la aragaz. Așa nu trebuie să-ți faci griji că trebuie să încălzești toată casa. Și poți să fierbi o oală de apă, pentru dușul de seară. Noi așa făceam: chemam vecinii la noi sau mergeam noi la ei, ca să ne încălzim toți într-o cameră.” Mi s-a părut interesantă ideea, doar că generația noastră e cam antisocială, iar eu în afară de administrator, nu prea știu pe nimeni în blocul meu. Iar pe tipul ăla dubios de vizavi, care ascultă manele până la patru dimineața și se joacă Candy Crush în fața blocului toată ziua, nu cred că-l vreau ca hangout buddy în lunile geroase.

Următoarea persoană pe care am sunat-o a fost fosta mea profă de engleză din gimnaziu, o femeie cu care puteam să discut liber despre orice, de la muzică și filme până la sex și tot felul de alte curiozități specifice vârstei. Doamna Daniela era destul de tânără la Revoluție, dar își amintește cât de greu era fără căldură și apă caldă. „Era vai de capul nostru. Ne încălzeam cum puteam, dar metoda cea mai răspândită cred că era, aspirina săracului”, îmi spune doamna profesoară, râzând.

Dacă nu știi ce-i aia, stai liniștit, că-ți explic: pe vremea lui Ceașcă, curentul se lua pe la opt, nouă seara și cum la televizor erau doar discursurile Tovarășului (și alea doar două, trei ore pe zi), îți dai seama că oamenii se băgau la somn destul de devreme. Cum în casă era frig de-ți înghețau bojocii-n tine (cred că deja înțelegi unde mă duc cu chestia asta) te încălzeai cu puțin sex orbecăit pe sub plapumă. Ori sexul îți pune sângele în mișcare și transpiri - aceleași efecte ca atunci când iei o aspirină -, de unde și denumirea de „aspirina săracului”. Bine, sincer, cred că tot de aici vine și expresia „ne futem ca chiorii”, dar nu sunt sigur.

Pe vremuri, studenții din cămine recurgeau la tot felul de improvizații care mai de care mai ingenioase. Una dintre ele, povestită din generație-n generație, ajunsă chiar și la mine prin anul doi de facultate, era legată de așa-zisele reșouri improvizate, o chestie destul de periculoasă, din cauza căreia mulți tineri au pățit-o, până acum vreo câțiva ani. Îmi amintesc că, într-o zi, un coleg de cameră a făcut rost de un reșou din ăsta. Nu că n-am fi avut căldură, ci mai mult de lene să nu-și încălzească mâncarea la bucătăria comună de pe palier.

Chestia asta arăta ca o crăticioară întoarsă, cu niște sârme groase împletite pe o placă de ceramică prin care trecea curentul. Consuma atât de mult curent încât când o băgam în priză, toate becurile din cămin explodau, ca în scena asta din The Green Mile. Dar aveam și căldură, și apă caldă pentru ceai sau cafea, deci n-a fost chiar o idee atât de rea până la urmă.

Am stat așa, cu nebunia asta improvizată și total ilegală, dar care dădea super-multă căldură, aproape un semestru, până-n într-o dimineață, când a trebuit să scăpăm de ea, pentru că se făceau razii, iar reșoul era considerat „obiect de contrabandă” și implicit motiv de exmatriculare din cămin. Deci, dacă riști să arunci în aer panoul de siguranță al cartierului, reșoul electric improvizat poate fi o soluție. Dar mai bine îți cumperi unul, în ziua de astăzi se găsesc și nici nu sunt foarte scumpe.

Tot de la mama unei bune prietene din facultate am auzit de o metodă inedită, dar eficientă. Ca și mine, tipa crescuse în frigurile comunismului, doar că undeva într-un oraș din nordul țării, unde se agață harta-n cui. „Când era frig, maică-mea încălzea apă pe aragaz și o turna în bidoane de plastic, pe care le băga în pat înainte să ne culcăm. Și uite așa dormeam cu sticlele astea fierbinți între picioare sau în brațe, visând la zile de vară”, mi-a spus tipa, care n-a vrut să-i fac public numele aici. S-a obișnuit așa de tare cu frigul, încât și astăzi, când merg în vizită pe la ea, temperatura în casă nu sare de 19 grade nici în cele mai friguroase ierni.

Și dacă nici aragazul, reșoul, bidonul sau aspirina săracului nu funcționează, comuniștii ăștia bătrâni au sfatul suprem, soluția și rezolvarea tuturor problemelor la români: alcoolul.

Da, ai citit bine! Toate metodele de mai sus pot fi combinate sau chiar înlocuite de-a dreptul cu niște trăscău de prune sau ce mai ai pe acasă. S-a făcut chiar și un studiu pe treaba asta, unde s-a demonstrat că oamenii care trăiesc în frig beau mai mult, deși medicii avertizează că treaba asta nu e cea mai indicată soluție. Cu toate astea, bătrânii tot cred că o țuică fiartă e cel mai bun remediu împotriva frigului. Sfatul ăsta l-am primit de la un vecin din copilărie, un nene care mai toată viața a luptat cu frigul după metoda clasică a trotilatului încă de la primele ore ale zilei. Oamenii din cartier îl strigă Stroe, dar nu sunt sigur că ăsta e numele lui sau doar o poreclă.

„Țuica fiartă, tati! Ăsta e remediul! Păi da”, mi-a spus Stroe, la telefon, când l-am sunat pentru materialul ăsta. „O fierbi cât să fie fierbinte, dar nu opărită, iar la final arunci câteva boabe de piper”, m-a sfătuit omul.

Dacă nu știai, bărbații din România sunt pe primul loc în lume la consumul de alcool, conform cercetătorilor americani de la Institutul pentru evaluarea sănătății din cadrul Universității Washington. „La o adică, în caz de maximă urgență, merge și niște spirt Mona strecurat prin pâine”, mi-a spus Stroe mai în glumă, mai în serios.