FYI.

This story is over 5 years old.

ghid

Ghid de supraviețuire 7 zile fără apă în România (scris de un băcăuan)

Dacă stai în Bacău, citește cele 14 reguli de mai jos ca să poți trece mai ușor peste perioada asta împuțită.
Autorul, într-o mare de apă potabilă

În general, când vine vorba de experiențe inedite, suntem cam două tipuri de oameni: ăia foarte leneși și iubitorii de senzații tari. Nu știu în ce categorie te încadrezi tu, dar eu personal mă aflu în cea din urmă. Iar dacă zi-lumină stai și cauți tot felul de oportunități de a trăi aventura, însă bugetul nu îți permite să colinzi lumea-n lung și-n lat pentru a-ți satisface nevoia de adrenalină, am o soluție low-cost pentru tine: hai la Bacău!

Publicitate

Probabil că invitația de mai sus ți se pare o glumă, dar cu siguranță ai auzit de avaria din cauza căreia un oraș de aproape 200 000 de locuitori a rămas fără apă. Nu câteva zile, ci o săptămână întreagă. Și nu în mijlocul iernii, ci chiar în iulie, adică cea mai călduroasă lună din an.

Așadar, e iulie, e cald, românii plecați la muncă peste hotare se întorc acasă în vacanță, motiv pentru care orașul devine extrem de aglomerat, iar vestea care ajunge la noi odată cu ei e că s-a spart conducta principală de alimentare cu apă a orașului.

Apa nu mai curge din perete. Bine, aș putea spune că pentru băcăuani nu e o situație chiar exotică. Din 2016, de la instalarea administrației PSD-PMP-ALDE, până astăzi, băcăuanii sunt regulat privați de luxul de a avea apă din robinete. Uneori doar o zi-două, dar în ultimul timp gluma s-a ingroșat. Atât de tare, încât încep să cred că primarul vrea să facă de fiecare dată highscore: cât rezistă oare ăștia nespălați? Răspunsul este șapte zile. Până acum.

Problema e că în campania electorală, alături de pliantele cu promisiuni ale PSD, nu ai primit și un ghid practic de supraviețuire fără apă.

Nu-i nimic, de asta mă ocup eu acum. Pentru că, conform legendei urbane, nici Bear Grylls n-a reușit să-și convingă echipa de filmare să vină o săptămână în orașul celor nespălați.

Așa că, iată, fără alte introduceri, câteva mici reguli de bază și ce ar trebui să conțină „kit-ul” de urgență pentru un locuitor al Bacăului.

Publicitate

Prevenția

Prima regulă și cea mai importantă este prevenția: pentru că e mai simplu să previi decât să tratezi. Și având în vedere că trăiești în Bacău, nu poți ști niciodată când vei face duș ultima dată. Serios. Așa că, dacă ai timp liber și apă la robinet, bagă rapid un duș! Șansele ca a doua zi să n-ai apă (și să nu ai idee când vei avea din nou) sunt foarte mari. Și pare mai logic să te prindă avaria curat decât nespălat.

Cât mai multe bidoane de apă în casă

Să ții mereu prin casă câteva bidoane de apă pregătite pentru „neprevăzut” (vorba vine, că deja îmi calculez zilele până la avaria următoare).

Dacă n-ai chef să dai bani pe ele, ai o soluție mai ieftină: mai colectează și tu ocazional apă de ploaie. Știu că pare foarte oldie treaba asta, dar uite că nevoia te învață. Și crede-mă, dacă rămâi fără apă când ți-e lumea mai dragă, ai face orice pentru o mică rezervă de apă. Fie ea și apă de ploaie.

Sfântul lighean te ajută la nevoie

Nici nu îți imaginezi ce bun e un lighean la casa băcăuanului. Dacă n-ai unul, recomand să îți cumperi. Este o investiție în tine și sănătatea ta. Pentru că ligheanul va fi cel mai bun prieten al tău când nu vei avea apă la robinet. Și bănuiesc că vrei să folosești un vas curat când te speli pe față sau te bărbierești, nicidecum găleata de la mop.

Șamponul uscat

Deși mulți ani am încercat să înțeleg la ce este bun șamponul uscat (când poți folosi un șampon normal, pentru că în mileniul trei apa curge din perete), mi-am dat seama că această invenție în materie de îngrijire personală nu este vreun moft pentru leneși sau fandosiți, ci o necesitate la casa omului (în special a băcăuanului).

Așadar, pe lista celor necesare în kit-ul de urgență este șamponul uscat. Cine știe, poate chiar un băcăuan a venit cu ideea dezvoltării unui astfel de produs.

Publicitate

Gel dezinfectant și șervețele umede

N-ai să umbli cu bidonul de apă după tine non-stop, așa că vei avea nevoie de un gel dezinfectant și șervețele umede. Niciodată nu poți ști când îți vor fi de folos.

Deodorant și antiperspirant, pentru colegii ăia care-și consideră corpul un templu

Crede-mă, unii dintre noi avem o problemă serioasă când vine vorba despre antiperspirante și deodorante. Cunosc persoane care efectiv nu vor să le folosească. E ok când ai apă la discreție să zici „eu nu bag chimicale în mine”. Dar nu când locuiești în Bacău.

Iar un deodorant de rezervă este fix ce ai nevoie în kit-ul în caz de avarie: nasul tău îți va mulțumi dacă-i vei oferi colegului de la serviciu ocazia de a folosi unul. Indiferent cât de împotrivă ar fi, e o situație delicată. Pentru că-n anul douăzeci-optișpe noi n-avem apă la robinet.

Țoale de schimb. Cât mai multe

Pentru că niciodată nu știi când și mai ales cât timp nu vei avea apă, recomandarea mea este să ai mereu o rezervă de haine. Câteva țoale pregătite special pentru situații similare îți pot fi de un ajutor nesperat când avaria te prinde cu majoritatea hainelor prin mașina de spălat sau în coșul de rufe. Iar timp și chef de spălat la mână mă cam îndoiesc că ai.

Încearcă să mănânci cât mai mult în oraș

Pentru că e nasol să stai cu turnulețul de vase murdare în chiuveta din bucătărie, îți recomand să consumi cât mai multe preparate în oraș: de la cafele (to go, de ce nu) și până la principalele mese ale zilei. Pentru că găsești și baruri și/sau restaurante care nu sunt conectate la rețeaua principală de alimentare cu apă a orașului.

Să nu ai așteptări de la compania de apă

Știu că pare ciudat, dar cel mai bine e să nu te aștepți că vei primi apă în orele de program menționate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) sau la termenul inițial. De ce? Pentru că Doreii care se ocupă de reparații ne-au adus aminte că nicio avarie nu vine vreodată singură.

„Starter kit” în caz de avarie

Publicitate

Evită cât poți mijloacele de transport în comun

Pentru că o să transpiri foarte mult. Mijloacele de transport în comun sunt oricum supraaglomerate, cu foarte mulți pensionari full de treabă încă de la 7 dimineața. Mașina personală este de evitat pe căldurile astea pentru că, din cauza traficului infernal, șansele să ajungi topit la destinație (până oferă randament AC-ul) sunt foarte mari. Așa că-ți recomand cel mai util mijloc de transport: bicicleta!

De unde te aprovizionezi cu apă

Aprovizionarea poate fi făcută astfel: din centrul orașului, maximum două bidoane de doi litri de apă potabilă distribuită de Primărie, sau câtă apă nepotabilă vrei tu, în bidoanele tale goale, de la punctele de distribuție de apă nepotabilă de la periferia orașului. Sau, pe bani, de la magazin.

Doamne ferește să te îmbolnăvești!

Hai, încearcă să nu te îmbolnăvești când e avarie. Spitalul județean este în aceeași situație ca tine: la un moment dat, rămâne fără apă. Doar că acolo deja vorbim de o problemă foarte serioasă. Și dacă n-ai în plan să ajungi cu organismul slăbit în mijlocul unui potențial focar de infecții, îți recomand să fii atent și să nu te îmbolnăvești. E mai safe pentru tine.

Pregătește-te (sufletește) de mirosuri grele pe străzile orașului

Cum miroase pe străzi? Trebuie să te pregătești psihic pentru astfel de avarii: cu toate că boscheții nu mai există prin Parcul Cancicov, vei avea ocazia să întâlnești și persoane care se ușurează-n natură pe perioada avariei, fără vreo jenă ieșită din comun. Dar cel mai nasol este mirosul. Și băcăuan fiind, recitam pe stradă, de nebun, poezia „Cuptor” al lui Bacovia.

Publicitate

Pentru că într-adevăr, după zile întregi fără apă.. „e miros de cadavre, iubito”.

Fericiți cei ce au apă, căci a lor va fi femeia visurilor!

Există și vești bune în toată povestea asta cu avaria. Dacă nu ai prietenă și ai norocul să stai într-o casă independentă de rețeaua de apă a orașului, acum ai o super oportunitate. Tot ce trebuie să faci este să postezi pe Facebook mesajul „am apă”. Și garantat vei primi cel puțin o vizită de la gagica aia la care nici nu visai vreodată.

Dacă ești însă prea rușinos să faci asta, cu siguranță ai un cont de Tinder. Șterge absolut orice content de pe profil fix în secunda asta și postează-ți o singură poză, direct ca poză de profil: un duș funcțional, din care curge apă. Îți promit că până dimineață vei avea atât de multe match-uri, încât vei sabota chiar tu data viitoare rețeaua aia șubredă de apă a orașului.

Râdem, glumim, dar să stai nespălat o săptămână nu-i chiar o experiență de vis. Așa că pregătește-ți te rog kit-ul despre care-ți scriam în rândurile de mai sus și roagă-te să nu fie nevoie să-l folosești vreodată. Exact ca numărul unic în caz de urgențe: e bine să-l cunoști, dar e de preferabil să n-ai nevoie să-l și folosești. Și încearcă să fii cât mai zen. Totul ține de (miros și de) psihic.

Avarie ușoară!