Nu am buletin de Râmnicu Vâlcea, ci de comună aflată la patru kilometri distanță. Dar m-am născut acolo, mi-am petrecut bună parte din copilărie acolo și am fost școlit acolo. Așa că am tot dreptul să expun păreri malițioase despre orașul ăsta.

Vâlcea mi-e chiar dragă și-mi place cum a evoluat în ultimii zece ani. Orașul e verde, liniștit, relativ curat, înconjurat de peisaje pitorești, iar bandiții locali par mai preocupați să fraierească străini pe Internet decât să-și terorizeze concetățenii. Dar, cu toate astea, are suficiente bube care ies în evidență, oricât ar încerca să nu le dea importanță patrioții locali.

A devenit deja tradiție locală ca primarii proaspăt aleși să fie prinși că iau șpagă. De exemplu, băietul reales anul acesta, Mircia Gutău, e un client mai vechi de-al DNA-ului și al penitenciarelor românești. Prima oară a fost prins în 2006, în timpul primului său mandat, când procurorii DNA au stabilit că Gutău i-ar fi cerut unui afacerist local 50 de mii de euro în schimbul unui certificat de urbanism. Totuși, mulți vâlceni l-au sprijinit și reales în 2008, pe ideea că „hei, o fi furat el, da' măcar e gospodar și a făcut lucruri pentru oraș". În fine, în 2010, împreună cu viceprimarul care-l ajutase în colectarea șpăgii, a fost condamnat la trei ani și jumătate de pușcărie și a pierdut mandatul de primar.

Din nefericire, nu s-a oprit aici. Cu un an înainte de a fi condamnat pentru faptele din 2006, Gutău a fost trimis la judecată în alt dosar de corupție, de data asta pentru achiziții publice dubioase din perioada mai-iunie 2005, când a cumpărat dotări pentru locuri de joacă la supra-preț și a prejudiciat primăria orașului cu 545 568 de lei. Asta i-a adus o condamnare de doi ani și jumătate, în iunie 2014, ca mai apoi să fie salvat de Judecătoria din Severin, care a decis că pedeapsa principală expirase în 2013.

Apoi, Emil Frâncu, PNL-istul uns primar în 2012, a comis o greșeală asemănătoare: a cerut mită unor arhitecți bucureșteni care câștigaseră proiectul de modernizare a centrului orașului. A fost condamnat la patru ani cu executare, dar l-au eliberat condiționat după numai doi ani, pentru probleme de sănătate. Ca orice politician respectabil, în cei doi ani de pușcărie s-a transformat în scriitor și a încântat mediul universitar cu opere precum Istoriografia Bisericii Catolice în judeţul Vâlcea și Consideraţii generale privind statutul profesional al jurnalistului. Am pierdut un primar, dar ne-am ales cu un mare cărturar.

Undeva prin 2014, autorităților locale li s-a năzărit că vor parcare subterană și pasaj pietonal fix în buricul târgului, unde tinerii își dădeau întâlnire, iar șoferii claxonau nervos.

De prin ianuarie 2015, de fiecare dată când am trecut prin oraș ca să-mi vizitez rubedeniile și singurul prieten rămas în județ, centrul orașului a fost mereu un obstacol imens și iritant, care trebuia ocolit pentru a ajunge-n locurile de interes maxim, gen mall-ul sau McDonald's-ul local. Traficul rutier a fost și el deviat pe străduțele adiacente, care au fost transformate peste noapte în străzi cu dublu sens.

Lucrarea trebuia terminată ba-n ianuarie, ba la sfârșitul lui iulie, dar până acum a fost redată în circulație o singură bandă a bulevardului. În rest, încă e șantier.

Lucrările au început, dar nu se știe când se termină

Deși perfect pentru pensionari și familști, Râmnicu Vâlcea nu are multe de oferit tineretului amator de destrăbălare nocturnă. Nu-s eu mare pasăre de noapte nici în București, da' măcar știu că am de unde alege. Am chef să fiu bețiv penibil prin ceva club de hipsteri? Oferta e nelimitată.

În schimb, orașul natal nu stă bine din punctul ăsta de vedere. Există vreo două-trei cluburi de gălăgie mainstream, în care poți fi cocalar ironic alături de găinarii locali. În rest, nimic. Dădusem acum câțiva ani de o bodegă-club subterană, gen Controlul vechi, cu muzică decentă și hipsterime-n blugi strâmți. Numai că s-a dovedit o mare labă-n cerc, în care toată lumea se cunoștea cu toată lumea și anxioșii de teapa mea erau considerați intruși.

Nici în materie de baruri/ puburi nu ai de unde alege. Nu există concentrări boeme de localuri, cum vezi în cartierele istorice ale marilor orașe, să simți că participi cu adevărat la viața de noapte a urbei. Găsești doar bodegi generice în care bei două-trei beri la cinci lei, studiezi cu oarece remușcări fundul chelnăriței de 18 ani, apoi pleci acasă, dai drumu' la Internet și îi înjuri cu patimă pe cei care-și dau check-in prin barurile și cluburile Bucureștiului.

De mall nici nu mai are rost să spun, că-i ridicol de mic față de ce întâlnești în București, Pitești și alte orașe care se termină-n „ești". Totuși, cinste lui că are cinematograf și nu-i nevoie de drumuri prin alte părți pentru cele mai noi mediocrități overhyped.

Poreclit Hackerville de autoritățile și presa d-afară, Râmnicu Vâlcea e un paradis al găinarilor specializați în fraude pe Internet. Nu, nu-s autiști conspiraționiști care luptă vitejește împotriva guvernelor mondiale sau a marilor corporații, cum vezi prin Mr. Robot. Sunt doar băiețași de cartier care vând produse inexistente pe Internet. Nu neg, e posibil să existe și vâlceni care merită titulatura de „hacker", dar cei în jurul cărora se face atâta vâlvă știu programare cum știe Iohannis oratorie.

Pentru mulți dintre consăteni, atenția internațională acordată fenomenului pare să fi servit drept combustibil pentru patriotismul local. Încă din generală îi auzeam pe colegii de clasă cum povesteau cu ochi sticloși despre viclenia și istețimea hackerilor autohtoni. Unde mai pui că au susținut economia locală și au creat cerere pentru trenininguri, adidași de firmă și mașini luxoase, iar Western Union-urile au răsărit ca ciupercile după ploaie datorită lor.

Un producător de software anti-malware a fost atât de impresionat de isprăvile găinarilor vâlceni, încât a scos și un pseudo-documentar care lasă falsa impresie că Râmnicu Vâlcea ar scoate genii cibernetice pe bandă rulantă. Mândru că-s vâlcean, ce să zic, păcat că abia știu să instalez un Windows și n-am avut niciodată mai mult de două mii de lei în cont.

Ca-n orice alt orășel de provincie a cărui industrie se chinuie să iasă din insolvență prin anulări de datorii, viitorul nu pare prea luminos pentru tineretul local. Deși Agenția Națională pentru Ocuparea forței de Muncă (ANOFM) spune că rata șomajului pe județ e 4,11 %, din experiența personală am observat că absolvenții de liceu tind să migreze către alte orizonturi. Unii merg să-și continue studiile prin București sau alte orașe universitare, alții aleg să-și încerce norocul p-afară.

Din foștii mei colegi de liceu, puțini au rămas în oraș. Din generația soră-mii la fel, majoritatea-s stabiliți prin marile orașe, iar cei rămași ori au combinat căsătoria cu un job modest, ori au avut afaceri de familie de preluat și nu-și fac prea multe griji în privința viitorului.

Din nefericire, nici investițiile străine din zonă nu par să producă prea mult entuziasm. Faurecia, un producător francez de echipamente auto, care a deschis recent o fabrică la marginea orașului, a fost acuzat în repetate rânduri de către presa locală că-și tratează angajații ca pe sclavi. De asemenea, potrivit unui material Digi 24 difuzat anul ăsta, turismul e și el la pământ, orașul fiind vizitat de doar 50 de mii de oameni anual. Majoritatea turiștilor preferă stațiunile și mânăstirile din jur.

După ce-n București a fost nevoie să moară un copil ca autoritățile să strângă maidanezii de pe străzi, mă așteptam ca evenimentul să fi îndemnat la măsuri similare și-n restul țării. Dar nu, Râmnicu Vâlcea nu pare să fi primit memo-ul. Dacă prin centru și zonele intens circulate nu riști să dai de ei, la periferie e dezastru. Acum vreo trei ani, când mă întorceam de la un Revelion pe străzile pustii ale Ostroveniului, m-am pomenit că-s lătrat de toate lighioanele orașului. În spate câini, în față câini, dreapta și stânga nu mă interesau, că n-aveam drum pe acolo. Noroc că s-a nimerit un taxi prin zonă și m-a salvat, altfel sigur nu scăpam nemâncat sau nepișat de frică.

Din nefericire, alții n-au avut același noroc. În Copăcelu, un cartier din sud-vestul orașului, numai în ultimul an au murit doi oameni sfâșiați de maidanezi. Asta pentru că cei din satele convertite recent în cartiere au prostul obicei de a-și lăsa cățeii în afara curților, aceștia se împuiază ca iepurii între ei, iar după un timp apar zeci de maidanezi care-și potolesc foamea cu pensionari. Greșeala lor a fost că erau bătrâni și nu se va scandaliza nimeni la nivel național în numele lor.

Legată de activitatea combinatului chimic și afectată automat de problemele financiare ale acestuia, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea a dat faliment în 2013. Cu un palmares de 19 titluri naționale, 13 Cupe ale României, o Supercupă, o finală în Liga Campionilor, o Cupa Cupelor, două cupe IHF și o Supercupă a Europei, echipa asta a dominat handbalul feminin timp de 24 de ani. Parte din jucătoarele Oltchimului aveau să ajungă mai târziu la CSM București și să câștige Liga Campionilor în primăvara acestui an. Asta așa, să știi de ce dispariția ei a făcut din Râmnic un oraș mai nasol decât era înainte.

Acum, să nu se înțeleagă greșit: n-am mai urmărit handbal de un car de ani. Aș fi ipocrit dacă aș spune că am fost fan înfocat sau că aș fi susținut echipa până-n ultimul moment, până când a dat faliment. Dar, în copilărie și-n primele stadii ale adolescenței, obișnuiam să urmăresc mult handbal feminin. Mergeam la meciuri, am prins și o calificare în ceva finală europeană. Iar pe la vreo 10 ani, prin intermediul unor rubedenii, m-am trezit cu Simona Gogârlă la mine-n curte. Știu că nu știi cine-i Simona Gogârlă, că probabil te doare-n fund de handbalul feminin, dar crede-mă pe cuvânt, a fost importantă la vremea ei.

Și na, e păcat că s-a dus naibii totul. Dacă am fost vreodată atins de boala patriotismului local, s-a datorat handbalului feminin. Acum, sunt doar un oltean văduvit de ocazia de a se mândri cu realizările altora. Craiovenii aveau Universitatea, noi Oltchimul, acu' îi mai avem doar pe Gutău și Olguța Vasilescu.

Urmărește VICE pe Facebook:

Citește mai multe despre orașe nasoale:
8 motive pentru care Cluj-Napoca e un oraș nasol
Opt motive pentru care Bucureşti e un oraş nasol
10 motive pentru care Galaţi e un oraş nasol